591 matches
-
unor asemenea puncte de vedere nu sunt în exclusivitate femei. De altfel, în ultima parte a studiului ne vom ocupa și de ipotezele avansate de un reprezentant masculin al paradigmei (excluzându-l pe Dan Brown, firește). Mărturii apocrife Câteva texte gnostice vorbesc pe larg despre Maria Magdalena, prezentându-ne-o ca pe un discipol aparte. De pildă, în Pistis Sophia se spune: „Isus, milostivul, răspunse și-i zise Mariei șMagdalenaț: Preafericită Maria, tu, cea pe care te voi face desăvârșită șinițiindu-teț
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îndrăzneală, tu, a cărei inimă se îndreaptă spre Împărăția cerurilor mai mult decât frații tăi”. Din cele o sută cincisprezece întrebări pe care ucenicii I le adresează Învățătorului, șaizeci și șapte sunt ale Mariei Magdalena. Ea apare și în Evanghelia gnostică a lui Toma cu o întrebare: „Cu ce se aseamănă ucenicii Tăi?” (logion 21). Dar cele mai bogate și interesante mărturii sunt Evanghelia Mariei și Evanghelia lui Filip. În cea dintâi, Maria Magdalena îi încurajează pe apostolii îngroziți de perspectiva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doilea rând, trebuie subliniat conflictul dramatic cu Petru, conflict care îmbracă o semnificație simbolică. Petru, recunoscut ca șef al apostolilor în evangheliile canonice, este contracarat de Maria Magdalena, văzută ca inițiată în tainele cele mai secrete de către Isus în tradiția gnostică. Opoziția dintre ortodoxie (fără sensul confesional de azi) și gnosticism se reflectă în opoziția dintre apostolul Petru și Maria Magdalena. În Evanghelia Mariei, Petru are un complice, pe apostolul Andrei, care, la capătul revelației Mariei, mărturisește că nu crede o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tu ca să o tăgăduiești? Nu e nici o îndoială, Mântuitorul o cunoaște foarte bine. De aceea o iubea pe dânsa mai mult decât pe noi”. În fine, Maria Magdalena se vede învestită cu o funcție misionară, ea legitimând astfel răspândirea curentelor gnostice în paralel cu cel ortodox, petrinic. Faptul că o evanghelie întreagă a fost așezată sub autoritatea numelui său denotă respectul de care personajul se bucura în rândul gnosticilor. Chiar dacă nu ea a redactat apocrifa respectivă, figura sa l-a inspirat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mariei Magdalena, întrucât ea singură deținea, din gura lui Isus Însuși, taina învierii Sale. Odată cu ea riscă deci să dispară martorul privilegiat al celui mai important eveniment din istoria creștinismului. 8. Opoziția Petru/„ucenicul iubit”. De Boer invocă unele texte gnostice, în care opoziția dintre Petru și Maria Magdalena apare la lumina zilei (de pildă, în Evanghelia Mariei). În Evanghelia lui Ioan rolurile sunt împărțite: Petru primește în grijă grupul de ucenici și autoritatea de a-i ghida (funcție pastorală), în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
comunității ioaneice s-a dizolvat după schismă în curente secundare: gnosticism și montanism. Curentul minoritar s-a lăsat asimilat de „orthodoxie”. Acum, se știe că Evanghelia lui Ioan a ridicat mari probleme înainte de a fi acceptată în canonul eclezial. Sectele gnostice o foloseau cu aviditate, primul ei comentariu datorându-se, de altminteri, gnosticului Herakleon. Brown susține că pre-evanghelia inițială aparține fazei în care comunitatea ioaneică forma un tot unitar și solidar, în vreme ce faza finală, Evanghelia lui Ioan, ajunsă până la noi, ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și fidele ucenice a lui Isus s-a răsfrânt asupra unei întregi comunități creștine, care, de teama represaliilor, a trebuit fie să colaboreze cu aripa dominantă, fie să-și camufleze identitatea. Adevăratul mesaj al victimelor s-a păstrat în sectele gnostice, unde figura Magdalenei se află la loc de cinste. Soarta gnosticismului se suprapune într-un fel cu soarta acestei femei hăituite și neînțelese. Abia acum, după aproape două milenii, asistăm la o încercare de reabilitare atât a gnosticismului, cât și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
condamnând, confirmând sau infirmând, într-un cuvânt, creând un vălmășag de nedescris, a cărui țintă a fost deja atinsă: transformarea traducerii unui text din secolul al IV-lea într-un bestseller mondial în secolul XXI. Campania publicitară dusă în jurul evangheliei gnostice s-a bazat pe o interpretare tendențioasă a conținutului, așa cum vom vedea ceva mai încolo. Totuși, ea a prins atât de bine, încât specialiștilor onești le va fi foarte greu să reașeze lucrurile în matca lor firească. „Taina trădării” nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este greu de stabilit (undeva între secolele al V-lea și al XI-lea). Textul se numește Toledot Ieschu, provine dintr-o comunitate iudaică fanatic anticreștină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rușinos”. Iar cei doisprezece preoți vulgari, păcătoși, criminali și desfrânați sunt chiar cei doisprezece apostoli, care n-au înțeles taina lui Isus, pervertindu-I mesajul. Să nu uităm că avem de-a face cu un text de factură și doctrină gnostică. Isus din Evanghelia lui Iuda se opune sacrificiilor, considerându-le vestigii ale unui cult inferior, pe care El a venit din cer să-l abolească. După coborârea lui Isus în lumea substelară, jertfele materiale nu-și mai au rostul. Pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, în contextul nostru, prin „spirit” constituie, dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim un contraargument
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ori să le deformeze. Nimic nu certifică autenticitatea informațiilor sale. În al doilea rând, el nu prezintă conținutul Evangheliei lui Iuda, pe care mă îndoiesc că o cunoștea de la sursă, ci se mulțumește să descrie, în linii generale, o sectă gnostică având simpatii declarate pentru personajele negre ale Bibliei canonice. Kasser și echipa lui cunoșteau textele celor doi ereziologi creștini și au pornit la descifrarea Evangheliei lui Iuda cu informațiile lor în minte. Cred că acesta e principalul motiv pentru care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ființei de a conștientiza păcatul. O pisică, ființă animată, dar irațională, nu poate păcătui împotriva Fiului sau a Duhului, postura ei ontologică fiind foarte modestă în raport cu ființa umană. La fel, păgânul netrecut prin taina majoră a botezului nu are capacitatea „gnostică” necesară pentru a-și asuma păcatul comis față de Fiul. Numai creștinul, adică ființa umană completă, realizată spiritual, posedă conștiința și discernământul necesare perceperii păcatului său. Prin urmare, numai el, păcătuind, o face pe deplin conștient, împotriva Duhului din care s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
multe remaniate târziu, după campania „antiapocrife” din secolele al II-lea și al III-lea, constituie o mină de informații despre imaginarul și tipul de credință practicat de anumite comunități creștine din Asia Mică, Palestina sau Egipt. Între o evanghelie gnostică sethiană, care impune o nouă viziune teologică despre lume, un nou scenariu soteriologic și un text de factură populară diferența este uriașă. Rețeta „de fabricație” a apocrifelor populare (denumirea aceasta nu acoperă tot spectrul, dar mi se pare cea mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lucru se cuvine însă adăugat aici, și nu de cea mai mică importanță: dualismul profesat de autorii apocalipticilor nu este unul metafizic, întrucât Dumnezeu rămâne peste tot Creatorul și Stăpânul absolut, al ambelor vârste. Ne aflăm așadar la antipodul viziunii gnostice, unde viziunea vârstelor reflectă o dihotomie esențială în sânul divinității: Dumnezeul bun și Demiurgul rău, două principii antagonice aflate oarecum pe picior de egalitate 133. Nu, în cazul textelor noastre, răul se explică fie prin coruperea oamenilor de către îngerii răzvrătiți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a văzut, asupra credinței în existența a două seminții de oameni - una perfectă și păstrătoare a virtuții și cealaltă rea - care își împart lumea încă de la origini. Omenirea perversă urcă până la Cain, cea virtuoasă până la Seth, pe care anumite grupări gnostice, în speță sethienii, au ales-o ca model de existență 162. Sethienii își trag denumirea „sectei” lor de la numele celui de-al treilea fiu al lui Adam, pe care-l identifică cu Isus Cristos. Ei consideră că lumea se află
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
război: Mistagogia, apărută în 1944 în Revista teologică de la Sibiu; al doilea și al treilea volum din Filocalie, consacrate în întregime scrierilor Părintelui bizantin. Al doilea volum, apărut în 1947, conținea cinci scrieri: Cuvântul ascetic, Capete despre dragoste, Capete teologice (gnostice), Întrebări, nedumeriri și răspunsuri și, în sfârșit, Tâlcuire la Tatăl nostru (Orationes dominicae breuis expositio). În volumul III, apărut în 1948, au fost traduse și comentate Întrebări către Thalasie (Quaestiones ad Thalassium). Aici, ca și pentru Pseudo-Dionisie, tânărul profesor din Sibiu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu două texte apărute în colecția Analecta Bollandiana216și un al treilea din Revue de science religieuse (1937); H. Staubinger, cu cartea sa despre hristologia maximiană, din 1906; Urs von Balthasar, cu monografia La liturgie cosmique, plus un articol despre Capete gnostice, unde propune o cronologie a scrierilor lui Maxim etc. Chiar dacă se declară în dezacord cu tezele lui P. Viller 217 și I. Hausherr 218, care, în opinia lui, ar pune un accent prea apăsat pe influența lui Origen și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
canonice și apocrife. C.B.: Din nou trebuie denunțat un amalgam. Am publicat prima ediție a Evangheliilor apocrife acum zece ani. În acest volum am ales anume acele texte din care s-a plămădit Tradiția ortodoxă, lăsând altora, competenți, recuperarea textelor gnostice. Dacă scoatem din literatura creștină Protoevanghelia lui Ioan sau Discursul lui Ioan Teologul, nu mai rămâne absolut nici o mărturie despre nașterea Fecioarei Maria sau despre Adormirea ei, două episoade reprezentate în mai toate bisericile ortodoxe. Canonul după care citim astăzi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
verset din Evanghelia lui Iuda nu susține această interpretare, propusă oarecum sub presiunea modei actuale. C.B.: Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca în toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al lui Isus și, implicit, ideea Învierii trupești. Pentru gnostici, sacrificiul și martiriul sunt rătăciri ale neinițiaților, ale „oamenilor materiali”, ale falșilor creștini. Ei nu cred decât în sacrificiul spiritual și în învierea sufletească. Așadar, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și „gratuitate a unor nonsensuri“) intermundiu 61 interpretare 25, 28, 31, 49, 72, 148-150 ~ absurdă 26 (n. 15), 64, 119, 140, 156 (n. 154), 189 (n. 196) ~ alegorică 60, 189 ~ analogică 41 (n. 24), 66 ~ comună 64 (n. 52), 74 ~ gnostică 151-153 ~ metafizică 23, 48 (n. 35), 64-67, 75, 94-96, 103, 148, 177, 189-190 ~ literală 52, 60, 64, 147 ~ logică 33-34, 56- 62, 76- 79, 99-103, 123, 149, 169 (n. 172) ~ morală 13 (n. 2), 86, 189 (n. 196) ~ psihanalitică 26-27
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu cercel în ureche va gusta, la rândul său. Ciclul caraibian al lui Corto este de neimaginat fără două dintre personajele-mit ce ghidează pe neofiți în drumul lor către lumea de dincolo, uitată și regăsită. Prin ele, Pratt celebrează vitalitatea gnostică a două dintre marile trunchiuri ale tradiției. În Steiner, profesorul central-european eșuat în alcoolurile atlantice, proza lui Pratt ipostaziază pe cei care dețin, de secole, în Praga lui Rudolf halucinatul, arta de a fabrica înfricoșătorul Golem. În Bouche Dorée, preoteasa
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în dubla cheie pe care o propun variațiunile postmoderne ale lui Eco : ca un joc al aventurii, dar și ca o meditație în marginea parcursului tradiției și al umanității înseși. În acest joc în care se amestecă realitatea și ficțiunea gnostică, ucigașul cel mai redutabil va fi femeia bântuită de spectrul reîncarnării. În Veneția fascistă, Hipazia îndepli nește rolul amfitrionului ce retrezește stilul arhaic și misterios al agapelor antice. Eterică și radiind o aură ce trece peste secole, Hipazia se vede
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
este biciul divinității ce pedepsește pe Adam. Dedicate luptei și pregătite să moară, amazoanele africane ale lui Pratt sunt, ca și Cush, zămislite din materia himerică ce alimentează, de secole, reveria occidentală. Erotismul este, la Pratt, înscris în țesătura intelectuală gnostică. Africa în care se avântă Koinski este și hârtia de turnesol ce expune dilemele identitare - în decorul deșertului, tul burările de conștiință capătă vitalitatea paroxistică a coș marului ce bântuie spiritele opiomanilor. Perspectiva prăbușirii arhitecturii imperiale italiene din Africa conferă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]