2,125 matches
-
teorie integratoare a acestora. Comunicarea de masă a activat capitaluri imense, echipamente din ce in ce mai specializate și sofisticate și, antrenând resurse umane uriașe în medierea și mediatizarea prin mass-media a realității și a schimbului de idei, mass-media a devenit astfel "un centru gravitațional", în raport cu toate sistemele societale, guvernând practic existența cotidiană umană. În cadrul mass-mediei, prin apariția și dezvoltarea Internetului și a tehnologiilor digitale, new media își revendică un loc din ce in ce mai dominant și generalizat. New media constituie încă un domeniu al comunicării insuficient explorat
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
doilea molar; se manifestă prin mișcări de închidere și de deschidere a gurii), reflexul de ruminație (ca urmare a stimulării molarilor posteriori; constă în mișcări laterale de mestecare). In mod normal gura este închisă; mandibula fiind menținută ridicată (împotriva forței gravitaționale) prin contracția mușchilor maseter, temporal și pterigoidian intern. In momentul deschiderii voluntare a gurii pentru introducerea alimentelor se declanșează un reflex miotatic provocat de întinderea fusurilor neuro musculare din structura mușchilor ridicători ai mandibulei. Impulsurile proprioceptive se transmit pe calea
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2282]
-
topografice în procesul de ventilație apar datorită distorsiunilor care se produc la nivel pulmonar ca o consecință a greutății sale. Presiunea intrapleurală este mai puțin negativă la baza plămânului în comparație cu cea de la vârful plămânului (fig. 73). Pentru a învinge forța gravitațională este necesară o presiune mai mare în porțiunea pulmonară inferioară decât în partea superioară și, în consecință, presiunea de la baza plămânului este mai mare (mai puțin negativă) decât la vârf. Presiunea din interiorul plămânului este egală cu cea atmoferică. Presiunea
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2282]
-
mai diverse. E firesc așadar, având în vedere rădăcinile sale rurale, exemplul matern, dar și suma de experiențe pe care le-a traversat și care i-au conturat, puțin câte puțin, personalitatea, ca poetul să considere familia tradițională drept centru gravitațional al existenței și să vadă în femeie resortul echilibrului domestic. Femeia "androginizată" sau împăunată repugnă gustului său neaoș țărănesc pentru simplitate, iar mondenitatea ei este ridiculizată: "Nu-ți înțeleg, grațioasă doamnă, pălăria. Cum ți-ai degenerat ochiul și gustul de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
viteză constantă, ca un tren, într-o problemă de matematică? Scăpați o minge și ea cade din ce în ce mai repede; în acest caz, relația x = vt este pur și simplu greșită. Pentru cazul mingii căzute, x = gt2/2, unde g este accelerația gravitațională. Pe de altă parte, dacă aplicăm mingii un impuls, x poate fi egal cu t3/ 3. Viteză ori timp egal cu distanța nu este o lege universală; nu se aplică în toate condițiile. Analiza matematică i-a permis lui Newton
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
fie că este vorba despre o minge de jucărie, fie de o planetă uriașă - ecuația diferențială ne poate spune ce fel de forță acționează asupra lui. (Succesul lui Newton s-a datorat faptului că, pornind de la ecuația care definește forța gravitațională, îți puteai da seama ce forme au orbitele planetelor. Oamenii bănuiseră că forța era proporțională cu 1/r2, dar atunci când din ecuațiile diferențiale ale lui Newton a rezultat că orbitele erau eliptice, lumea a început să creadă că el avea
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
părți - a fost în acord cu teoria lui Casimir. Lamoreaux măsurase forța exercitată de spațiul gol. Zeroul relativității: gaura neagră [Steaua,] la fel ca pisica Cheshire, dispare din aria vizuală. Una își lasă în urmă numai zâmbetul, cealaltă numai atracția gravitațională. JOHN WHEELER În mecanica cuantică, zeroul umple vidul cu o energie infinită. Un zero prezent în cealaltă faimoasă teorie modernă - a relativității - creează un alt paradox: nimicul infinit al găurii negre. Ca și mecanica cuantică, teoria relativității s-a născut
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
îți modifică modul de mișcare în spațiu, accelerația îți modifică și modul de deplasare în timp. Ea poate mări sau micșora viteza de scurgere a timpului. De aceea, când accelerezi un corp - când îl supui unei forțe, ori de natură gravitațională, ori a uneia de împingere a unui uriaș elefant cosmic - îi schimbi mișcarea în spațiu și în timp: în spațiu-timp. Este un concept greu de înțeles, însă calea cea mai ușoară de a-l aborda este prin analogie: spațiul și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
pe această foaie, deformând-o ușor. Respectiva deformare - curbura provocată de corpurile așezate pe foaie - reprezintă gravitația. Cu cât corpul este mai masiv, cu atât mai mult se deformează foaia, și cu atât mai mare este adâncitura din jurul lui. Atracția gravitațională seamănă cu tendința corpurilor de a se rostogoli în adâncitură. Curbura foii de cauciuc nu este numai o curbură a spațiului, ci și a timpului. Așa cum spațiul se deformează în apropierea unui corp masiv, la fel se întâmplă și cu
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
și fuzionează, producând heliu și eliberând cantități mari de energie. Această energie țâșnește din interiorul stelei, făcând-o să se extindă puțin. În mare parte a vieții sale, steaua trăiește într-un echilibru instabil: tendința de prăbușire sub propria forță gravitațională este contrabalansată de energia emisă de hidrogenul aflat în proces de fuziune în centrul ei. Acest echilibru nu poate dura la infinit; steaua posedă doar o cantitate limitată de hidrogen. După un timp, reacțiile de fuziune se răresc și echilibrul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
dacă mai avem cam un miliard de ani de trăit.) După o serie îndelungată de convulsii - înșiruirea precisă a evenimentelor depinde, din nou, de masa stelei -, reactorul termonuclear al stelei cedează și ea începe să se prăbușească sub propria forță gravitațională. O lege a mecanicii cuantice, cunoscută sub numele de principiul excluziunii, al lui Pauli, spune că materia nu se comprimă până la dimensiunile unui punct. Descoperit la jumătatea anilor 1920, de fizicianul german Wolfgang Pauli, principiul excluziunii afirmă, în termeni neștiințifici
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
stare cuantică nu pot fi forțați să stea în același loc. În 1933, fizicianul indian Subrahmanyan Chandrasekhar și-a dat seama că principiul lui Pauli avea numai o putere limitată de a lupta împotriva fenomenului de compresiune cauzat de forța gravitațională. Pe măsură ce crește presiunea din stea, principiul excluziunii afirmă că electronii din interior trebuie să se miște din ce în ce mai repede, pentru a se evita unul pe altul. Dar există o limită de viteză: electronii nu pot depăși viteza luminii; ca atare, chiar dacă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
nu se pot mișca destul de repede pentru a opri materia să se prăbușească. Chandrasekhar a arătat că o stea aflată în proces de prăbușire, cu o masă de aproximativ 1,4 ori mai mare decât Soarele, va poseda suficientă forță gravitațională pentru a nu se supune principiului excluziunii. Dincolo de limita Chandrasekhar, forța gravitațională crește până când electronii nu mai pot evita prăbușirea ei. Ea este atât de mare, încât electronii stelei renunță să mai lupte; ei se izbesc de protonii stelei, creând
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
prăbușească. Chandrasekhar a arătat că o stea aflată în proces de prăbușire, cu o masă de aproximativ 1,4 ori mai mare decât Soarele, va poseda suficientă forță gravitațională pentru a nu se supune principiului excluziunii. Dincolo de limita Chandrasekhar, forța gravitațională crește până când electronii nu mai pot evita prăbușirea ei. Ea este atât de mare, încât electronii stelei renunță să mai lupte; ei se izbesc de protonii stelei, creând neutroni. Steaua masivă devine o minge uriașă de neutroni: o stea neutronică
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
ar duce la descompunerea neutronilor în componentele lor, quarcurile, și formarea unei stele compuse doar din astfel de particule. Dar asta este ultima limită de rezistență. După aceea, se dezlănțuie iadul. Dispariția este consecința prăbușirii unei stele extrem de masive. Atracția gravitațională este atât de mare, încât fizicienii nu cunosc nici o forță din univers care să poată stopa fenomenul - nici respingerea electronilor ei, nici presiunea exercitată de un neutron asupra altui neutron sau de un quarc asupra altui quarc - nimic. Steaua care
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
cosmic“. Cenzorul este însăși gravitația. Dacă arunci o piatră în sus, va cădea înapoi, atrasă de gravitația pământului. Dar dacă o arunci cu viteză suficient de mare, nu va mai reveni pe pământ; va ieși din atmosferă, scăpând de atracția gravitațională. Cam asta face NASA când trimite o navă spațială pe Marte. Viteza minimă necesară pentru a arunca piatra astfel încât aceasta să învingă forța de gravitație este numită, natural, viteză de învingere a atracției gravitaționale. Găurile negre sunt atât de dense
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
ieși din atmosferă, scăpând de atracția gravitațională. Cam asta face NASA când trimite o navă spațială pe Marte. Viteza minimă necesară pentru a arunca piatra astfel încât aceasta să învingă forța de gravitație este numită, natural, viteză de învingere a atracției gravitaționale. Găurile negre sunt atât de dense încât dacă te apropii prea mult - și depășind așa-numitul orizont al punctului din dimensiunea spațiu-timp -, viteza de învingere a atracției gravitaționale depășește viteza luminii. Dincolo de orizontul punctului, atracția gravitațională a găurii negre este
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
învingă forța de gravitație este numită, natural, viteză de învingere a atracției gravitaționale. Găurile negre sunt atât de dense încât dacă te apropii prea mult - și depășind așa-numitul orizont al punctului din dimensiunea spațiu-timp -, viteza de învingere a atracției gravitaționale depășește viteza luminii. Dincolo de orizontul punctului, atracția gravitațională a găurii negre este atât de puternică - și spațiul atât de curbat -, încât nimic nu poate scăpa, nici măcar lumina. Chiar dacă gaura neagră este o stea, nici una dintre radiațiile luminoase emise de ea
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
de învingere a atracției gravitaționale. Găurile negre sunt atât de dense încât dacă te apropii prea mult - și depășind așa-numitul orizont al punctului din dimensiunea spațiu-timp -, viteza de învingere a atracției gravitaționale depășește viteza luminii. Dincolo de orizontul punctului, atracția gravitațională a găurii negre este atât de puternică - și spațiul atât de curbat -, încât nimic nu poate scăpa, nici măcar lumina. Chiar dacă gaura neagră este o stea, nici una dintre radiațiile luminoase emise de ea nu poate trece de orizontul punctului pe care
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
demonstrat că până și găurile negre rotative sau cele ionizate - având câte o frumoasă singularitate în formă de inel - ar putea omorî un astronaut, din cauza inflației maselor. Pe măsură ce cazi spre singularitate, masa găurii negre pare să crească la infinit. Atracția gravitațională este atât de puternică, încât ai fi descompus într-o fracțiune de secundă. Găurile de vierme sunt primejdioase pentru sănătatea ta. Chiar dacă zerourile din miezurile găurilor negre nu oferă o cale ușoară de a călători prin spațiu, zeroul din mecanica
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
considera că teoria relativității generalizate conținea o greșeală capitală. Prezicea sfârșitul universului. Conform ecuațiilor sale, universul era instabil. Nu existau decât două posibilități, și ambele erau la fel de neplăcute. Una dintre ele era ca universul să se prăbușească sub propria forță gravitațională. Pe măsură ce devine tot mai mic, el se încălzește tot mai mult. Arde din cauza radiațiilor, care distrug orice urmă de viață și, în final, chiar și atomii din care este făcută materia. Va fi o moarte provocată de foc. În cele
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
relativității generalizate, astfel încât să oprească distrugerea inevitabilă. Și a făcut acest lucru adăugând o constantă cosmologică, o forță rămasă deocamdată nedetectată, ce se opune forței gravitației. Efectul de împingere al constantei cosmologice avea să contracareze efectul de tracțiune al forței gravitaționale; în loc să se prăbușească, universul putea rămâne într-un echilibru constant și, astfel, nici nu se va comprima, nici nu se va extinde. Dar postularea existenței unei forțe așa de misterioase reprezenta un act de disperare. „Am... comis iar o gafă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
decât cele apropiate (Figura 57). Iar universul părea să se extindă exact ca un balon. (Analogia cu balonul are un singur defect. Spre deosebire de buline, care cresc pe măsură ce balonul se mărește, galaxiile rămân de aproximativ aceeași dimensiune, păstrată datorită forței lor gravitaționale.) Cu trecerea timpului, universul se extinde tot mai mult. Privind dintr-o altă perspectivă, dacă ați viziona un film despre istoria universului de la sfârșit spre început, ați constata că el se micșorează. La un moment dat, devenind tot mai mic
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
că tocmai cel care poate râde la urmă este zero. Chiar dacă nu vor reuși niciodată să afle secretele nașterii universului, oamenii de știință se află pe punctul de a-i înțelege moartea. Soarta finală a cosmosului depinde de zero. Ecuațiile gravitaționale ale lui Einstein nu admiteau un univers static, neschimbabil. Îi hărăzeau, în schimb, alte destine, în funcție de cantitatea de substanță din cosmos. În cazul unui univers ușor, balonul dimensiunii spațiu-timp se poate extinde la infinit, devenind tot mai mare. Stelele și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
să se ajungă într-o etapă de comprimare maximă a sa, deoarece forței de gravitație i se opune ceva. Fizicienii au readus în discuție constanta cosmologică - termenul misterios pe care Einstein l-a adăugat ecuațiilor sale, pentru a echilibra efectul gravitațional. Este posibil ca și cea mai mare gafă a lui Einstein să nu fie, de fapt, deloc o gafă. Forța misterioasă poate proveni, din nou, din vid. Particulele minuscule aflate într-o continuă agitație în dimensiunea spațiu-timp exercită o ușoară
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]