1,540 matches
-
asigură timp de o jumătate de secol hegemonia centrului, sau, eventual, hegemonia jumătății nordice a Europei, cu o densitate de 40 de locuitori/km2, a intens populatei Franțe în domeniile intelectual și politic, a Țărilor-de-Jos în domeniul economic."14 Această hegemonie franceză nu va dura însă prea mult, dinamica istorică a secolului al XVIII-lea favorizând Anglia insulară care s-a impus mai ales prin succesul noului regim politic. Momentul de glorie francez este, așadar, destul de concentrat, dar suficient de puternic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o exagerare pe care nevoia reperelor o induce, deoarece data în sine are o relevanță sporită doar în spațiul francez, fiind aproape nesemnificativă pentru istoria literară engleză, germană etc.96 Desigur, Franța domina atunci destinele culturii europene însă nici această hegemonie spirituală, care se va dizolva treptat pe parcursul secolului, nu diminuează artificialitatea acestui indice, care este fixat unilateral. Pe de altă parte, Pierre Chaunu plasa Secolul luminilor în intervalul 1680-1770, afirmând că deși Europa acelor vremuri pare o "Europă clasică bis
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
existența individuală; nici una care să nu fi apreciat stimulentul gândirii și formei franceze altfel decât ca un mijloc de care urma să se servească provizoriu, pentru a deveni mai deplin ea însăși, nici una care să nu se fi supus unei hegemonii intelectuale, decât pentru a se elibera."104 Asumarea modelului francez s-a făcut într-o manieră conștientă, dovadă fiind numeroasele poetici care reiau principiile atât de clar exprimate de Boileau. Dintre acestea, mai importante ar fi Eseul asupra criticii a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Gasperi. La sfârșitul războiului este ajutată de Acțiunea Catolică, asociație supervizată de papă, ce mobilizează oamenii sub doctrina unificării catolicilor în jurul DCI. Astfel ea obține în 1946 majoritatea relativă, iar în 1948 una absolută în Camera Deputaților, deci o adevărată "hegemonie catolică". Această susținere din partea Vaticanului s-a păstrat în ciuda faptului că de Gasperi a făcut un guvern cu partide moderate "laice". Pius al XII-lea era obsedat de frica de comunism datorită evenimentelor din Europa de Est. În iulie 1949 chiar i-
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Belgia, Olanda, Germania, creștinii primiseră deja responsabilități, acest aspect, în secolul al XX-lea, era nou pentru Italia și Franța. În Italia, după liberalismul cu dominantă anticlericală și după fascism, Democrazia Cristiana a inaugurat în 1948 ceea ce s-a numit "hegemonia catolică", astfel că istoricul de formație liberală și catolică, Arturo Carlo Jemolo, putea vorbi de "realizarea surprinzătoare a unui Stat al ghelfilor la o sută de ani după eșuarea speranțelor neo-ghelfe"1. Această hegemonie avea să continue fără întrerupere pînă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în 1948 ceea ce s-a numit "hegemonia catolică", astfel că istoricul de formație liberală și catolică, Arturo Carlo Jemolo, putea vorbi de "realizarea surprinzătoare a unui Stat al ghelfilor la o sută de ani după eșuarea speranțelor neo-ghelfe"1. Această hegemonie avea să continue fără întrerupere pînă în 1992. În Franța, Mișcarea Republicană Populară (MRP) a strîns în jurul ei aproximativ un sfert din electorat în 1946, iar Georges Bidault ca și Robert Schuman au fost chemați de mai multe ori să
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
66,4% de voturi, Austria a aderat la Uniunea Europeană. Dar nu a știut să împiedice progresarea rapidă a unei drepte naționaliste și puternice în alegerile din 9 octombrie 1994, în detrimentul celor două mari partide ale coaliției. Democrazia Cristiana Italiana, de la hegemonie la cădere. Partidul Creștin-Democrat a debutat în Italia anului 1945 printr-o lungă perioadă de deținere a puterii, fără întrerupere, spre deosebire de Germania și Austria, pînă în 1992. Istoria DCI se identifică cu aceea a Italiei și cu aceea a Bisericii
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Constituantă; dar, ca semn al influenței Bisericii, din cei 207 aleși, 122 (58,93% din grupul parlamentar) proveneau din ACI. În 1948, cu 48,5% din voturi, DC obținea majoritatea absolută în Camera Deputaților. În cadrul democrației parlamentare se afirma astfel "hegemonia catolică". Putea fi considerat 18 aprilie punctul de plecare sperat de atîția episcopi? Permitea el făurirea "noii creștinătăți" datorită puterii politice indirecte a Bisericii? De fapt victoria era ambiguă fiindcă, datorită formidabilei mobilizări a Bisericii, ea revenea de fapt unui
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nivel ridicat: 40,1% în 1953, 42,4% în 1958, 38,7% în 1976 și 34,3% în 1987. Chiar dacă remarcăm o anumită scădere a procentului de voturi la alegeri, DCI a păstrat întotdeauna o confortabilă majoritate relativă și puterea. Hegemonia catolică s-a instalat pe termen lung. Aceasta se sprijinea pe un mare partid interclasist, implantat în toate straturile societății. Democrația Creștină a reușit să-și îmbunătățească organizarea sub conducerea lui Amintore Fanfani, secretar între 1954-1959. Ea mai beneficia și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
catolic dinamic, condus de Irene Pivetti, astăzi președinte al Camerei Deputaților: trecută prin Acțiunea Catolică, formată la Universitatea Sacré Coeur, ea reprezintă un catolicism integralist, străin de tradiția DC. Situația actuală din Italia ne amintește de aceea a anilor 1923-1924. Hegemonia creștin-democrată a luat sfîrșit, iar unitatea catolicilor în jurul DC, impusă după cel de-al doilea război mondial de către Montini și De Gasperi, apare ca un caz de excepție în istoria catolicismului italian. Se remarcă din nou, la stînga, acțiunea unui
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
două picioare: CDU și DCI; acum nu i-a mai rămas decît unul, CDU, ceea ce a dus la accentuarea tendinței de deschidere către conservatori, cu atît mai mult cu cît Partidul Creștin Democrat întîmpină greutăți în Olanda, iar amenințările asupra hegemoniei lui în regiunea flamandă din Belgia apasă greu. Chiar dacă actualii responsabili germani se apără, deriva naturală se poate îndrepta spre o grupare a moderaților în care democrația creștină nu ar mai constitui decît un element. Sindromul francez cuprindea, atunci, Europa
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
toate acestea au fost urmările dezbinării dinăuntru, starea reținută de popor în zicala: Vodă da și Hâncu, ba. De la 1812, Rusia va simula (ca "protectoare" a creștinătății) că îi apără pe patrioții moldo-valahi persecutați de Poartă, dar prețul era obținerea hegemoniei în treburile interne în contra intereselor autohtone și otomane în Principate. "Mijloacele de dominație ale Rusiei scrie Catherine Durandin, comentând evenimentele de la 1812 sunt multiple, în măsura în care aceasta reprezintă un refugiu pentru patrioții Moldo-Valahiei apropiați ai grecilor și ai sârbilor, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și tradiție, flacăra luptei împotriva revoluțiilor. Însă practica politică, abandonarea patrioților de către ruși clarifică situațiile confuze și prea marile speranțe ale epocii napoleoniene și post-napoleoniene. Patrioții își descoperă fragilitatea în fața unei politici ruse care folosește neînțelegerile pentru a-și stabili hegemonia."23 Desigur, neînțelegerile intraetnice românești, răul dinlăuntru, în diagnosticul eminescian. IV. "Cestiunea Orientului" Vremelnic, între 1856 1878, în urma Tratatului de la Paris din 18 martie 1856, decidenții europeni au făcut o mică reparație Moldovei, județele sudice ale noii Basarabii retrecând sub
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
15 iulie 1876, se intitula chiar Cestiunea Orientului. Imperiul Austro-Ungar preconiza "o confederație dunăreană, sub protecția Austriei", după cum suna propunerea oficiosului Post din Viena, sperând că Rusia va renunța la supremație în această zonă geopolitică. Eminescu reacționează imediat, argumentând că hegemonia Austriei într-o asemenea confederație ar fi ruinătoare pentru țările balcanice: "Robia economică a noastră și a Orientului întreg, supremația culturii extrafine din Budapesta și Viena, poate fi visul diplomaților de la Post, dar exemplul României ar trebui întipărit în mintea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Explicația poetului nostru este însă cu mult mai validabilă. Danilevski considera că există trei variante de rezolvare a chestiunii orientale: fie împărțirea Imperiului Otoman între Rusia și Austria, fie anexarea integrală a Turciei la Rusia, fie refacerea Imperiului greco-bizantin sub hegemonie rusească. Altfel spus, cam toate soluțiile trăgeau spuza pe turta imperiului țarist. Opțiunea lui Danilevski era pentru ultima variantă, prin care Rusia ar fi trebuit să conducă, din Constantinopol, Cehia, Sârbo-Croația, Albania, Banatul, Bulgaria, România (inclusiv cu Bucovina și Transilvania
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în privința Ardealului. Prin contrast, Basarabia, sub cnutul gubernial rusesc, se afla pe marginea prăpastiei etnice. Ca și Eminescu, Stere aduce "argumentul Kant", care a făcut ca Ardealul să supraviețuiască în Occident, pe când Rusia a fost lipsită de elementul spiritual din "hegemonia" germano-austriacă, ceea ce a dus la rapida anihilare a conștiinței naționale în Basarabia. Iar, pentru aceasta, vinovați nu-i găsea pe basarabeni, în majoritate covârșitoare țărani care au conservat caracterul etnic românesc al provinciei, ci indiferența și corupția "păturii superpuse" din
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
trupele în 1958. La 3 aprilie 1963, Andropov a venit la București spre a-l convinge pe Gheorghiu-Dej de avantaje. Acesta însă recurge la tactica amânării. Andropov năzuia la crearea unui stat unic, ceva de felul Statelor Unite ale Europei, sub hegemonie sovietică. Istoricul Dan A. Lăzărescu va recunoaște că planul Valev avea rațiuni economice valide, însă România s-a opus, silindu-i pe conducători să opteze pentru politica "industrializării forțate", aceasta fiind, de altfel, de model sovietic. Însă, în vreme ce resursele naturale
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
general al PCUS (1982-1984), și-a creat discipoli tineri de nădejde, principalii fiind Mihail Gorbaciov și Eduard Șevernadze. În fața involuției economice, a reușit să-i convingă și pe bătrânii bolșevici că sistemul trebuie salvat fie și prin îngroparea, aparentă, a hegemoniei partidului comunist, conform doctrinei celor patru stadii. Exemplul grăitor este al al lui Alexandr Iakovlev, devenit mâna dreaptă a lui Gorbaciov. Perestroika n-ar fi fost posibilă fără acordul bătrânilor din Comitetul Central, al KGB și al Armatei, care au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
cei mai buni lucrează în vederea aceluiași mare țel, ci spectacolul mai puțin impozant al unei mulțimi din care cei mai buni năzuiesc doar spre țeluri private, nu avem voie să uităm că nu spectacolul este cel care contează.“39 Înlocuirea hegemoniei poeziei, artelor și filozofiei cu supremația științei era percepută de Wittgenstein drept un semn indubitabil al declinului. Lumea de după Primul Război Mondial, și încă mai mult cea de după al Doilea Război, îi apărea de aceea drept urâtă, neprietenoasă. Ca un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Europa și Asia. În Asia, Japonie de după era Meiji cucerește supremația în Pacific, în dispute frecvente cu China, aceasta din urmă preluînd acum dominația zonei. Haushofer, părintele geopoliticii germane, teoretizează o geopolitică continentală imperialistă, divizînd lumea în patru zone de hegemonie, fiecare dominată de cîte o putere din nord : Pan-America, dominată de Statele Unite ; Eurafrica, de către Germania; Pan-Rusia și Orientul Mijlociu, dominate de U.R.S.S. și sfera de co-prosperitate asiatică, sub controlul Japoniei, considerată de către Haushofer drept "Germania Asiei". Pentru Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
the ground), adică să asigure reguli ale jocului echitabile pentru jucători (întreprinderi). O strategie a Statului nu poate deci decît să facă un joc ce nu presupune nici învingători nici învinși deoarece, prin definiție, interrelația nu poate decît să înterzică hegemonia durabilă a unuia dintre actori (vezi Elie Cohen, La tentation hexagonale : la souveraineté à l'épreuve de la mondialisation, Fayard, Paris, 1996). 4.4.4. Statul rezistent Totuși, capacitățile Statului de a rezista și a reacționa la globalizare sunt mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
nu are teamă să experimenteze variante-alternativă, care să ofere o nouă ordine legitimă, progres, demnitate umană și sens. Potrivit revistei Foreign Policy, noiembrie/decembrie 2008, cinci mari idei au stat la baza dominației occidentale: Pacea este mai bună decît războiul; Hegemonia, cel puțin în forma ei benignă, este mai bună decît echilibrul puterilor; Capitalismul este mai bun decît socialismul; Democrația este mai bună decît dictatura; Cultura occidentală este mai bună decît orice altceva. Pe fondul acestor idei, democrația occidentală a inspirat
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
consumatoare de mî-nă de lucru și mediu tehnologizate, pentru a pregăti trecerea la cele cu consum intens de captal intelectual. Cu o politică externă agresivă, China își consolidează, pornind de la economie, o poziție geopolitică tot mai solidă, începînd să contra-balanseze hegemonia americană. Impactul noii China e multidimensional, complex și cu o puternică încărcătură emoțională. Dacă America devine protecționistă, întreaga economie mondială va cădea, astfel încît lupta de concurență trebuie dusă. America nu se poate închide. Dacă partea chineză ar scoate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
puterea sa apusă. Dar Rusia joacă tare și popularitatea lui Putin crește. Cresc și ambițiile rusești. Rusia vrea poziții de egalitate cu mai-marii planetei și mai multă influență. Se face mare tapaj pe tema independenței și a suveranității, se denunță hegemonia occidentală, reclamîndu-se o nouă ordine internațională, mai justă, mai favorabilă noilor puteri, al căror avocat Moscova se pretinde. Foarte rapid, Rusia și-a rambursat datoriile externe, după care începe "ambiția grandorii". Ministrul de externe Serghei Lavrov spunea în acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
în curând, milioane de chinezi și de indieni vor intra în spirala abundenței de bunuri și de servicii plătite mereu mai sofisticate. Să nu fim naivi: nici protestele ecologiștilor și nici noile moduri de consum, mai sobre, nu vor detrona hegemonia crescândă a sferei comercialului, nu vor duce la deraierea trenului consumerist de mare viteză, nu vor contracara avalanșa de noi produse cu un ciclu de viață din ce în ce mai scurt. Nu suntem decât la începutul societății de hiperconsum, nimic nefiind momentan în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]