669 matches
-
mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de credeai că hohotește întruna, parcă s-ar fi topit de râs. Acela ținea în mâna dreaptă un smoc de ciulini, ca o sorcovă sau ca un fel de mătăuz, cu care popa stropește cu apă sfințită. Agita smocul și privea fioros, oprit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu-mi stătea capu’ la istorie, dar văd că tot discută criminalu’ ăsta al meu cu bucista lui, e la curent și bagă groaza și-n mine. Ce că mă ține-n casă să nu dau ochii cu ăia. Că... Hohoti. Mai trase o dușcă. - Dar acuma m-am lămurit. A venit Tomnea cu ăia, să dea ei cu foc și pucioasă peste toți care l-au chinuit de l-au alungat. Așa i-a ieșit și Andromandei. Să vezi ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în acestea le-am auzit zicând: Celui ce șade pe tron și Mielului fie binecuvântarea și cinstea și slava și puterea, în vecii vecilor!»“ Goncea făcu o piruetă și se înclină. Aplaudă de câteva ori și îi ieși Vicarului înainte. Hohoti. „Ce biruință, băiete?! N-ai văzut ce-a pățit popa ăla din tren, de l-a băgat la Wintris? Ce-a biruit? Sau ambasadorul Pancratz ce-a mai biruit, de-a ajuns de umblă prin oraș, la prestația lui, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca blana la mâțele negre, de parcă îl unsese cu cine știe ce creme sau uleiuri. Mereu venea cu un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic. Și de lanț atârna un craniu mititel, cu fălcile larg deschise, de parcă hohotea de râs. Te lua cu fior, când vedeai fălcilea alea căscate. Mici, dar parcă mușcau din tine. Vorbea cu fălcile alea. Câteodată mai avea și un mătăuz din ciulini, ca o sorcovă, cum are popa când stropește cu apă sfințită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se albește. Dar nu zici că-l freci doar pentru că așa vreau eu? Că te plătesc eu?! Altfel, ce te-ai face, cu tot talentul tău?! Ori poate crezi că, la talentul tău, stăpânești și adevărul?!“ Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea icnit, foindu-se în fotoliu. „Adică tu, care faci montaje literare, spectacole de sunet și lumină, care ai inovație la măscărădeli și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva că știi adevărul. Te pomenești că mai vrei să îl și scrii la romanele alea ale tale! Burtăncurene, băiatule, vezi mă, că...“ Hohotind, Generalul îi făcu semn dojenitor, amenințător cu pumnul. Apoi oftă, resemnat: „De-asta nu-i înțeleg eu pă tinereii ăștia de scrie la gazete sau dă din gură la televizoare. De unde adevăr la ei, dacă nu vrea să discute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
descărcare ciudată și dureroasă. Așa simt că durerea mea e mai mare decât a oricui, eu sunt cea care suferă. Acum nu mai e nevoie să mă prefac și să bravez. Încă mai suspin când ajung în parc. Vreau să hohotesc și să țip ca și cum lacrimile ar fi sânge, ca și cum n-aș plânge, ci mi-aș revărsa pur și simplu durerea. Când sunt singură o fac în felul ăsta. Nu chiar în fiecare seară, mulțumesc lui Dumnezeu. Nu mai e ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
zis: „Bun, mersi“ și apoi a tăcut, așa că eu am spus „Ne mai vedem“, iar el a răspuns: „Sigur!“ Am închis și mi-a venit să mă sinucid. Nu mă va mai căuta. M-am făcut de râs! Începe să hohotească. N-o pot lăsa în starea asta. Dar uite-l și pe Finn, care stă la mijlocul scărilor, exact ca-n cântecul acela pentru copii, într-o stare de nefericire cumplită. —Daise, vrei să trec pe la tine? Ești acasă? Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în dramă, deși criticii o trimiseseră la Caragiale - mulți uitaseră că ea debutase în O noapte furtunoasă și făcuse succes, cântase excelent în montarea aia. La acel mașina noastră din povestea cu nevasta - proprietăreasă, se reacționează diferit, Maestrul surâde, Cezarina hohotește vulgar, Loredana vine cu ciorba. Cam astea sunt rolurile. Lori lasă castronul enorm în mijlocul mesei, polonicul mic alături, vă puneți fiecare sau, ca să nu vărsați, vă pun eu? Ne punem noi, îi răspunde Căpșuna, își ia prima, puțin, pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o șleahtă de derbedei gălăgioși, se apropie, murdărind cu Înjurăturile și răcnetele lor urechile rarilor trecători. Când dau cu ochii de Antoniu răcnetele devin apocaliptice și ,,distracția,, se termină cu o ploaie de cuvinte murdare pe care i le aruncă hohotind de râs. Dispar În hăul metroului, derbedei descreierați ai unei Europe unite. O liniște grea, apăsătoare, cuprinde deodată orașul. Soarele pare printre norii alburii, o pată uriașă, difuză, pe o piele bolnavă. Pentru câteva clipe Antoniu e dezorientat și confuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ochiuri efemere de apă de nebune se sulemenesc. de nuanțe incerte, cloraminoase, aerul se zdrențuie-n pomi ce-și slobod picurat limfă și măduvi în oase, adormiții lor ochi, cu pupila opacizată de urdorile iernii, se desgheață și curg înspre noi hohotind în culorile ierbii. pleata întunericului, scurtată, ne atinge cu vârful ei bont ca o melodie uitată, lumina ne împroașcă cu stropii ei mari, coborând dintr-odată. se întâmplă ceva sub pielea ce-și leapădă solzii uscați, în viscerele ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
stors de arșiți, călătorește prin noi ca aerul prin gâtlejul păsării ce cântă, se-neacă în câte un tril, dar trece mai departe, stafie ce aleargă neobosită, iar firul vieții, prin noduri meșteșugite în anotimpuri îl împarte. primăvară în aer hohotește o mirare, din nordul înghețat ne ajunge o lingoare, în verdele nenăscut, plozi fără număr se-ntind a născare, o herghelie de seve abia se țin să răbufnească sub soarele ce și-a băut laptele colastră, când echinocțiul lăhuz îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
gusta soarele cum guști ploaia, cum făceam în copilărie strivind stropii pe limbă. nicicând nu voi mai dansa cu capul în mâini, oferindu-l cerului, ninsorii de flori și fluturilor îmbătați de verde. nicicând pielea mea ignorantă nu va mai hohoti la atingerea lunii, aievea apelor ce-și plâng sarea pierdută. nicicând nu voi mai vedea lumea cu privirea biciuită de ploile acide ale nerăbdării. nicicând nu voi mai fi grăuntele abia încolțit ce-și leapădă învelișul, golaș și imberb înfruntând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Tulcea. Minunat oraș, văzut pentru prima dată și, mai ales, cu Dunărea lângă casă... Directorul meu spunea ; "cine bea apă din Dunăre nu mai pleacă niciodată de aici". Avea să se Întâmple și asta, dar destinul aștepta la o răscruce, hohotind. Am locuit la "Casa specialistului", Înconjurată de Întinderea nesfârșită a lanurilor de grâu. Nu adormean decât În zori, de teamă ca nu cumva, peste noapte, să intre cineva peste mine și să-mi facă de petrecanie ( cum s-a mai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mai cred, deși mi-aș dori să nu fie așa, că nimeni nu va putea schimba această realitate atâta timp cât Pământul se va roti În jurul axei sale, - lumină și Întuneric, speranță și Îndoială, mereu pânda, capcana, răscrucea și umbrele ce așteaptă hohotind, și abisul În care clipele Își frâng aripile fragile. Privite Îndeaproape, aceste umbre par a fi, asemenea unor specii temute de prădători, prădători ceau luat În stăpânire cele două maluri și pândesc (pândă Îndelung exersată) cu ochi agil fundul prăpăstiei
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
unde se afla C.A.P.-ul Nufărul. Diferența dintre București și ce mi se Înfățișa ochilor era fatală. Toate visele mele s-au năruit dintr-o dată și sufletul mi s-a umplut de lacrimi. Am depus eforturi mari să nu hohotesc, să nu mă prăbușesc. Într-un târziu, cineva m-a lămurit că I.A.S. -ul se află pe strada paralelă și m-a condus acolo ( fiind cu mașina). Directorul era un ardelean get-beget. Mi-a plăcut de la Început ( cred că
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ciudat, cu o singură prietenă care nu e acasă, și sunt complet singură. Nu mă pot abține, nu-mi pot opri lacrimile, care încep să mi se rostogolească în jos pe obraji: în câteva secunde trag adânc aer în piept, hohotind ca un bebeluș. Îmi trag genunchi la piept și-i legăn cu mâinile, plângând ca și cum inima mi-ar sta să se frângă. Oprește-te, încerc eu să-mi spun. Nu merită, dar tocmai când mă gândesc la asta, îmi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și Brigit ne-am holbat una la alta cu niște priviri tâmpe, după care am explodat din nou. — Ce tupeu pe capul lui! am chițăit eu printre lacrimile care-mi curgeau pe obraji de-atâta râs. — Cine se crede? a hohotit Brigit. Apoi, spre oroarea mea, l-am văzut pe Luke detașându-se de ceilalți și, cu același mers degajat cu care se deplasa de obicei, îndreptându-se către noi. —Dumnezeule, am fornăit eu, vine încoace! înainte ca Brigit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
într-un râs convulsiv. Erau veseli nevoie mare și râdeau așa de tare că trebuiau să se sprijine unii de alții. — Aș mânca și eu un castron de pateuri crude dacă m-ar lăsa să fac degustări de vinuri, a hohotit Mike. Replica asta a stârnit o nouă explozie de râs. Eu nici n-am zâmbit. Voiam să mă întind și să dorm o veșnicie. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să gătesc ceva. în timp ce toți ceilalți continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fiarei din peșteră? Tată, dar e o biată bătrână. Ce putere poate să aibă? Pe această ființă a Gerului și a Întunericului, am ferecat-o în Peștera Uitării, rosti, cu semeție, bătrânul părinte. M-am întors și voi rămâne veșnic! hohoti Baba Iarna. Mi-ai jurat credință veșnică, murmură fostul haiduc. Doar cât vei trăi, răspunse Baba Iarna și-l prefăcu pe moșneag într-un sloi de gheață. Bătrânul și sătenii se adăpostiră de răsuflarea de gheață a Babei, rostuindu-și
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
părinții au murit, care de tifos, care de scârbă, rămânându-le nădejdea și bucuria creșterii copiilor. Îi privea cu duioșie pe cei trei băieței, care-și încropiseră, din coceni de porumb, adevărate tabere militare, cu care se războiau, țipând și hohotind, făcând-o, pe ființa înfășată în pelinci scrobite, să tresalte, încruntându-și sprâncenele de-abia arcuite și agitându-și, neputincioasă, brațele și picioarele prea strânse în legătoare. Scâncetul o trezi din cascada amintirilor. Legănă, încă lunatic, pătuțul, deșteptându-se ca
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
lui. Auzi ce potriveală! El, ministru plenipotențiar la Tokio! De aceea trăgea cu urechea și surâdea ironic auzind năzbâtiile pe care le debitam bă-trînului despre Țara Soarelui-Răsare. Și râzi, rîzi! într-adevăr ― era de necrezut această coincidență buclucașă! Mihaela însă hohotea să moară... Atrăgeam privirile tuturor cu râsul nostru căpiat. Parcă scăpasem amândoi dintr-un ospiciu! ― În viața mea n-am râs atâta, rosti ea sfârșită. Zău, nu-i d-a bună! La rîndu-mi m-am adresat unud personaj imaginar: ― Stimată
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se aplecă adânc și puse buzele pe apa neliniștită. ― E sărată? am întrebat-o surâzând. ― O-ho, făcu Mihaela cu un gest plin de gingășie. Să știi că mi-ar fi displăcut dacă noua mea prietenă marea era... nesărată... Am hohotit din nou. Doamne, nici într-un an n-am râs ca în ziua aceea. Eu și Mihaela eram de felul nostru reținuți, sobri, ponderați; priveam viața prin lentile care nu măreau realitatea. Ușurința, superficialitatea, exuberanța ne erau, oricum, străine. Așa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de planete ale Ligii. Dictatorul încremeni, șovăind. Apoi izbucni în râs. Înaintă și-și puse brațul pe umerii bărbatului. - Bătrânul Secoh, zise, sarcastic. Seniorul Templului clipi la acest contact, dar îl suportă un moment cu o expresie de dezgust. Colosul hohoti: - Ce este? Secoh se eliberă, ușor, dar ferm. - Aveți să-mi dați instrucțiuni? Dictatorul râse din nou, apoi, deodată, redeveni îngândurat. - Nu are importanță ce se poate întâmpla cu acest sistem. Dar sunt iritat ori de câte ori îmi aduc aminte de Thorson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
sentimentelor. Dave 2 nici nu-și închipuise vreodată că ar putea fi atât de sinceră și deschisă. Ce bine era dacă ar fi fost așa mai demult! Câtă plăcere le-ar fi oferit Geenei și lui Dave 2! Iat-o hohotind încet despre frustrările și răceala din mariajul ei cu Dan. Dave 2 nu se putuse abține să nu-și pună un braț protector în jurul ei. Ea se cuibărise în deschizătura unsuroasă, cu miros fetid, dintre gulerul kaki al jachetei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]