663 matches
-
această pensiune. Prin coridorul circular acoperit cu linoleum lustruit, trec mereu tălpile de pâslă, sau ghetele care scârțâie. O cheie nimerește anevoios în gaura ușii de alături. Se aude răsucitul ei în broască. Un bărbat spune ceva însoțitoarei care râde hohotind. După salvele de râs urmează o pauză, o romanță sau un reproș. De jos, din cafenea, ajung până la mine frânturile orchestrei, cu vocea contrabasului pe două tonuri diferite. Mâine voi pleca mai departe, să mă izbesc de mine însumi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
izbit de Vladimir. Stătea în mijlocul încăperii înfășurat în cuvertura de pluș. Într-o clipă de nebunie încercase să se ascundă astfel, protejat de întuneric. Dar cum între degete, statuia, până atunci rigidă, începu să se miște, și Vladimir Beral azvârli hohotind cuvertura și fugi prin ușa rămasă deschisă, de-a lungul coridorului. Albertina mă primi fără nici o împotrivire. Plimbată, ospătată și băută suficient, aduse un aport calitativ de cea mai superioară esență. Splendidă în ascensiunea actului, se retrase la timp cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
arătau ca niște școlari. Și pot să spun că marșul mi s-a părut greu, cu picioarele mele scurte, dar cu mustața n-am avut probleme, mi-a crescut În mai puțin de-o săptămână. I-am mustăcit pe toți! hohotește el. — N-ai picioarele așa de scurte, Burgess, se scapă Minnie, apoi roșește violent. El o privește curios. — Mda, În tranșee ai și avantaje dacă ești scund, spune el. Ai mai puține șanse să ți se vadă căpățâna peste margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dură câteva minute. Vorbitoarea, lady Nu-știu-cum, nu avea aparent nici o funcție În piesă, decât să țină astfel de discursuri, complet irelevante din punctul de vedere al acțiunii. Publicului nu părea să Îi pese câtuși de puțin, căci chicotea, râdea sau hohotea la sfârșitul fiecărei fraze. Actul al doilea era În plină desfășurare, ceea ce Însemna că al doilea act al lui Guy Domville abia Începea. „Vila DNEI DOMVILLE din Richmond. DNA DOMVILLE și GEORGE ROUND descoperiți.“ [„- Motivul pentru care «v-am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
uita, generoasa hotărâre de a nu mai accepta să fac, În nici un prolog, o propagandă, atât de legitimă, de altfel, pentru irecuzabila prietenie sau pentru meritoria valoare. Dar să recunoaștem că socraticul „Urâtania Isteață“ e irezistibil. Dat naibii! Mă dezarmează, hohotind de râs și admițându-mi perfecta validitate a argumentelor; râsul său molipsitor, Îmi repetă persuasiv și tenace că tomul său și vechea noastră camaraderie pretind de la mine să scriu un cuvânt Înainte. Orice protest e zadarnic. De guerre lasse, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
din ciocolată cu migdale. E verificat faptul că Bluntschli obișnuia să se aventureze, În barca lui cu vâsle de lemn, prin singurătățile pitorescului lac Lehmann, unde, la adăpostul apusului de soare, mastica un scurt monolog sau Își permitea un căscat. Hohotea sau sughița În funicular; cât despre tramvaie, mai mulți martori jură că l-au văzut fudulindu-se cu biletul strecurat Între Împletitura de pai și panglica unei pălării canotier, nu fără să-l fi Întrebat pe un pasager ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am pus întrebarea asta?). Păi, cele șase săptămâni s-au încheiat, deci când vrei tu, m-a lămurit el cu o voce prietenoasă. Poți să-ncepi pe loc. Chestie la care a dat capul pe spate și a început să hohotească zgomotos. S-a oprit însă dintr-odată, bântuit de viziunea audierilor la Consiliul Medicilor și a moțiunilor propunând excluderea lui din branșă. Între maniera prietenoasă de a îngriji un bolnav și o sugestie libidinoasă există o linie de demarcație foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Îl ruga să imite vorba înceată a bunicului. Îl ruga s-o imite pe maică-sa, o vreme el s-a împotrivit, a fost suficient să cedeze o dată. Îl privea cum merge, strigă, vorbește repede, gesticulează nervos și dezlânat. Ea hohotea gâlgâit. Într-o zi a înțeles ceva ce a uimit-o și n-a mai râs: purtările maică-sii erau stupide. N-a spus ce gândește, era convinsă că taică-său nu asta voia să-i arate, nu dorea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ori trebuie să-ți spun asta?! Tot ce faci, privirile, vorbele, gesturile, amintirile tale, până și prezența ta mă împiedică și trebuie să fac eforturi să mă smulg. E oribil. Vreau să scap de tine, înțelegi asta?“ Ajunsese să strige, hohotind de-a dreptul. Apoi s-a oprit brusc, și-a suflat nasul cu zgomot. „Înțelegi naibii odată pentru totdeauna?“ Dar el nu mai spunea nici o vorbă, își mișca doar buzele de parcă ar fi șoptit ceva și nu se auzea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
i-am zâmbit. — Andrea este numele meu, i-am spus eu scoțându-mi mănușile și Întinzându-i mâna peste birou. Azi e prima mea zi de lucru la Runway. Sunt noua asistentă a Mirandei Priestly. — Condoleanțe e numele meu! a hohotit el, aruncându-și capul rotund pe spate. Chiar așa poți să-mi și spui: „Condoleanțele mele!“ Ha, ha, ha. Hei, Eduardo, ascultă aici. Fata asta e una dintre noile sclave ale Mirandei! De unde vii, fătuco, de ești așa din cale-afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a Întrebat o voce chinuită, bâlbâită de la celălalt capăt al firului. Nu, sunt Andrea. Sunt noua asistentă a Mirandei, am zis eu, deși mă prezentasem deja unui număr de câteva mii de interlocutori curioși. Aha, noua asistentă a Mirandei? a hohotit ciudata voce feminină. Nu‑i așa că ești cea m‑m‑mai norocoasă fată din lum‑m‑m‑m‑me? Cum ți se pare munca ta alături de Întruchiparea răului absolut? Asta mi‑a stârnit atenția. Era ceva nou. De când lucram la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de logodnă sunt traumatice pentru populația părăsită? —Dumnezeule! exclamă Julie. Ce s-a-ntâmplat? Reclama aia la inele de logodnă mi-a amintit... Dar, iubito, tu n-ai primit un inel de logodnă, așa că n-are nici o importanță. —Știiiuuu! am hohotit. Închipuie-ți dacă p-p-rimeam un i-i-inel de logodnă, h-h-hâc, c-cât de supărată aș fi fost. Doamne Dumnezeule, nu mai suport... — Ține, iubito, ia un șervețel Versace, pe mine mă fac să mă simt mai bine. Mi-am suflat nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
la picioarele mesei. La picioarele lui Eduard. îi văd șiretu rile cafenii de la ghetele maronii (i-am interzis să se descalțe când a intrat în cameră, deși schițase gestul, politicos). Văd chiar și o mică scrijelitură în vârful ghetei drepte. Hohotesc și eu incontrolabil în timp ce mă adun de pe podea și-mi scot ochelarii de pe nas, examinându-i amuzată - nu, nu s-au spart! — De ce am râs, de fapt? îl întreb pe Eduard, după ce-mi șterg lacrimile de râs. (Iată, în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
apucat brusc, îi șopti Anda. Mă plictisesc! Eram cu tăntălăul de regizor la un bar și am căscat. Am căs cat, Edi, îți dai seama! Eu, eu să fiu plictisită! Atât de plictisită încât să casc! Anda râdea în prag, hohotea de râs, cu o poftă dezlănțuită. — Ce prostie! Ori am îmbătrânit, ori m-am scrântit la cap! Mi-am adus aminte de jocurile noastre care ne țineau mereu în priză și atunci, pe loc, mi-a venit iar cheful să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un moment dat îți par teribile, peste o zi sau două te întrebi cum naiba de te-au putut marca atât de tare, nu? — Depinde, răspunse Clara. Unii copii ajung rău, fac căderi nervoase... Dar nu noi, Clara, nu noi! hohoti Ionela cu poftă, dezvelindu-și strungăreața. Nu m-aș putea imagina în pielea unui depresiv! Ce să mai zic de tine, care ești calmul întruchipat, nu! Clara izbucni în râs și așa, îmbujorate și râzând amândouă în hohote, intrară înapoi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în timp ce închidea ușile la lift. Dar te înțeleg. Poate că și eu, dacă eram în locul tău, aveam rezerve... Totuși... Mai reflectează! Dacă te răzgândești, ai numărul de telefon, sună-mă! Clara încuviințase mecanic, continuând să râdă. Intrase înapoi în apartament, hohotind de râs. Râdea cu lacrimi. Se întorsese în camera ei, ștergându-și lacrimile furioasă, cu pumnii. Fusese ultima dată când o văzuse în viață pe mama ei. La scurt timp după acea plecare tristă, mama ei murise, în străinătate, într-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o pui... Se încurcă, la fel ca puiul în câlți, în propria lui declarație dojenitoare. Urmându-și cugetările lor secrete, Jana și Cătălina și alte vecine dispuse să petreacă din plin, exploatând conținutul cu multiple înțelesuri al cuvântării, se sfărâmară hohotind. Doar Berta, cea sfioasă și bălaie, icni scurt și se aplecă să ridice ceva ce, tocmai, căzuse sub masă. Simțindu-se lezat în demnitate, orășeanul bucălat îi bruftului pe toți mesenii, explicându-le cu fermitate, ca un autentic lăutar: Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
semnalul insatisfacției a fost Chirpic de la Kotonoaga, care evocă parcimonia chiaburilor, trăitori în Goldana, înainte de venirea democrației populare: Vezâcă, mai sunt isploatatori printre noi!... Să-i raportăm lu' Tovarășului Popescu!.. Aprobându-i spusele, într-un simulacru de susținere, Iuga Panțâru hohoti ironic, arătând cu degetul, spre feliile roșii de pe tăvi: Așa e, cum ai spus, Faraoane: Das ist für die Katze.9 Se pare că atât ar fi așteptat și ceilalți! Convivii de la Goldana se ridicară, lărmuind cu parapon și ingratitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și alta nu Ci eu, luându-mi, ca fript, mâinile, de pe el, mi-am șters năluca, luându-mi-o de pe ochi cu degetele, prinzându-mă țeapăn de rola sondei și de cablul de săpat Și văzându-l pe Străilaș cum hohotea de plâns, am încercat să-l ogoiesc, cerându-mi iertare de la el Dar Străilaș, înspăimântat de fapta mea și văietându-se în gura mare, de cele ce pățiserăm și el și eu, i-a trezit pe toți din toropeala nopților îndelungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
neplăcute, ca niște cucurigu-uri discordante, de cocoșei adolescenți, care îl ajungeau rapid din urmă. După vestoanele lor, croite din doc cafeniu, recunoscu pe vreo cinci băieți de la Școala de reeducare, care săreau, ca țapii, peste monticulii haotici de moloz, hohotind de fiecare dată când criblura roșie le aluneca scrâșnind de sub talpă. Oare supraveghetorul lor știe că ăștia au tulit-o în oraș? se întrebă îngrijorat Mircea. Poate că da! se asigură el, cu silnice elanuri de optimism. Poate că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ia zi: tu răspunzi pentru asta? Ai? Tu răspunzi?... Își arătă cu degetul burta enormă care-l făcea să evoce o morsă tolănită pe o banchiză de gheață, lăfăindu-se lenevos, cu mustața năclăită de vin basarabean roșu și vârtos. Hohoti îndelung, bătând aprig din picioare și când îi reveni sufletul se răsti, ca și cum îi vorbea doamnei Bleotu: Răspunde, fă, îi zisei eu, muierii. Tu răspunzi, ai? Cu o agerime surprinzătoare pentru conformația-i de morsă, sări în picioare, spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn. Iar când tu săltai și-ți reluai, săgetat de durere, poziția umanoidă, exclama hohotind: Acțiunea egală cu reacțiunea! Nu era Întotdeauna la fel de elaborat. Uneori trecea pe coridoare și Împărțea scatoalce la Întâmplare elevilor care, după ce sunase clopoțelul, nu intraseră În clase. De la asta i s-a tras. A făcut greșeala să-l pocnească așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
stătuse cu Adelin pe lângă bar, acum dispăruseră amândoi. Lipseau deja de câteva minute bune, am intrat În panică, am aruncat-o de pe mine pe Viviana, am coborât spre vestiar, am bătut la ușă, erau amândoi Înăuntru, Leac și cu Adelin, hohotind. Nu mi-au zis nimic, mi-au arătat doar oglinda, Îmi mai rămăsese ceva acolo, mai bine de-o linie. Îmi bătea inima al dracului de tare, simțeam că mă sufoc. M-am aplecat, am tras repede, cumva mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pufnește râsul. Nu răspunde nimeni, se stinge lumina pe scară. - Hai, Adi, bate mai tare! Leac râde de mine. - Bate, mă, bate, că-i acasă. Tot nu răspunde nimeni. A dracului lumină, iar se stinge. - Cine-i? - Pizza! răspunde Leac hohotind. Nu mai apuc să aprind becul pe scară, se deschide ușa și lumina vine acum dinăuntrul apartamentului. În prag, un puștan, cred că n-are nici douăzeci de ani, În pantaloni scurți și maieu, blonziu și simpatic. Slăbănog, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu a tăiat 118. Sfarmă o ceapă cu pumnul și o împinge către Carol. Ia, nu te sfii! Că acolo unde mergem noi nu sunt obrazuri simandicoase, să le pută. Da' mai știi, poate așa frițul o să fugă de tine, hohotește el, împingându-și în față mustața cânepie care ascunde buzele groase. În timp ce râde, cicatricea de pe obraz se încrețește, lucru ce-l face să închidă pe jumătate ochiul drept. Trăsăturile osoase ale chipului aspru arată deslușit cei treizeci și trei de ani tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]