931 matches
-
locale. Își aprinse pipa și cu capul învăluit de unduirile fantomatice ale unui norișor de fum aromat plecă agale către punte. Discuția cu Angir îi reaminti împrejurările ciudate în care își făcuse apariția călătorul său. În tot răstimpul în care hoinărise prin cele mai negândite colțuri ale spațiului, cum îi plăcea să spună, era pentru prima oară când i se cerea un astfel de riscant și neobișnuit serviciu. Neobișnuit deoarece venea din partea unuia dintre cei mai importanți clienți ai săi, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
palpitantă a marelui oraș. Situația financiară a lui Richard, fiind una foarte bună, nu duceau lipsă de nimic. La început au cumpărat un ponei pentru Soleil. Fetița era curajoasă și a învățat repede să călărească. Alături de Ford, câinele lor credincios, hoinărea pe dealuri până-n foșnetul pădurii, până la lacul în ale cărui ape de cristal se scăldau toți trei făcând mare tărăboi. Apoi i-au dăruit-o pe Hera. De ce nu, când totul în viața lor arăta că au bani mulți și
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
spre cer. Luna încă își macină aceeași pulberea de aur peste zarea înnegurată.Stelele par să-și astâmpere foamea cu gândurile rătăcite în bătătorite glasuri. Trei cimitire și-au ferecat azi porțile. În sfârșit, morții au liber la viața, azi. Hoinăresc bezmetici pe străzile prea încărcate, trecând prin diferite trupuri, ba mai odihnindu-și oasele în cei căzuți în visare. Mângâie cu ochii vii obrazul prea palid al unui înger împleticit în aripile prea mari, prea răsfirate... Seara, chiar eu îmi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
iau câte droguri voiam. 46tc "46" După ce vizitatorii au plecat, asupra mea a coborât dintr-odată Sufocarea de Duminică DupăAmiază. Adică, senzația sumbră că, dacă ceva nu se întâmpla curând, dacă ceva nu se schimba curând, aveam să explodez. Am hoinărit fără liniște din sala de mese până-n camera de zi, apoi m-am dus în dormitor și am revenit de unde plecasem. Nu puteam să mă așez nicăieri. Mă simțeam ca un animal închis într-o cușcă. Tânjeam după lumea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Patronul grăsuț ne zâmbește cu afecțiune în timp ce toate celelalte scaune sunt urcate pe mese. Eu și Chris continuăm să discutăm înfometați, fără să sesizăm nimic. Hai să mergem la plimbare și să vedem pe unde ajungem, a propus Chris. în timp ce hoinăream pe străzi, mie nu-mi ieșea din cap ceea ce spusese Chris mai devreme. Ar fi vrut să mă fută la greu. Nebunaticul! Mmmmm. Nu! N-ai voie să te gândești la așa ceva. Da, n-am voie, m-am gândit revenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pantalonilor de catifea neagră, se înclină și... se evaporă, pur și simplu! Da, plecase, așa, dintr-odată, de la locul de muncă și suspine. Avea, din când în când, asemenea bruște dispariții, pentru o oră, două, mai mult, mai puțin, să hoinărească pe străzi sau să ațipească pe banca vreunui parc sau cine știe ce alte blestemății să facă. Dispăruse, prin urmare. Poate și revenise, cândva, lângă corcodușa Gina, în holul hotelului TRANZIT. Sigur este că seara o petrecuse la doctorul Marga, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și al pământului îi intrase în fibră, dar nu, nu era ispitit să se alăture acestor bătrâni implorând mila Domnului și nici nu voia să rămână sub vreun acoperiș, oricare ar fi fost, prefera să hoinărească prin pustiul nocturn al orașului. Erau atât de concentrați, deopotrivă în ei înșiși și la vocea crainicului de departe, nici nu vor observa când trage, încetișor, ușa după el. Se prinse, cu dreapta, de bara scării. Talpa groasă a pantofului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
terminat pauza. Mă simt revigorată, acum că am ajuns în Boston. Cred că o să mă îmbrac mai gros și o să mă duc să mă plimb pe Newbury Street, sau poate o să mă duc pur și simplu la mall și o să hoinăresc pe acolo. Sunt sigură că o parte a echipajului o să iasă, așa că o să încerc să aflu ce face fiecare. Bineînțeles că, dacă Snakely vrea să vină cu noi, pe mine să nu conteze. Nu după mult timp ajungem în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ieșit, mă simt imediat mai bine. Camerele de hotel au ceva foarte claustrofobic. Poate de la aerul condiționat. E totuși frig. Ieșită din holul hotelului, îmi încrucișez mâinile pe piept, ca să mă apăr de răceala dimineții. Când ajung pe Newbury Street, hoinăresc minunându-mă de buticurile neobișnuite ce se înșiră pe stradă. Dacă aș avea mulți bani, cred că aș sta aici toată ziua. Îmi place totul la strada asta, mai ales minunatele magazine care vând înghețate exotice chiar și în toiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
altfel nu mai ai ce să cauți în școală! Cum Zina n-avea nici mamă, nici tată, asta însemna clar ex-ma-tri-culare. Vreo săptămână a mai reușit să ascundă pozna de Țârțâc, pleca dimineață cum s-ar fi dus la școală, hoinărea prin oraș, venea seara acasă ruptă de oboseală - până la urmă a trebuit să-i spună. Cum, fă, s-a burzuluit Țârțâc, să spui tu că România seamănă cu... ? A plecat bufnind și s-a-ntors seara târziu, el știe de unde, cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trebuie să fii băgat într-un coteț de găini ca să fii măsurat, comparat și recunoscut. * Am fugit din mariajul meu. O fată de optsprezece ani. Nu foarte educată și singură-singurică pe lume. Nici nu mai țin minte de câte zile hoinăresc din loc în loc. Am păduchi în păr și lenjeria mea de corp miroase. Mă gândesc să renunț. Aproape că o fac. În cele din urmă reușesc să dau de Zhao Taimo, care este acum noul președinte al Universității din Shan-dong
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
vorbă. Actrița este pentru prima oară nedumerită de rolul pe care-l joacă - o eroină care trădează ca o târfă. Continuă relația cu Chao, dar între timp îi scrie lui Yu Qiwei. Când nu primește nici-un răspuns, pleacă din oraș, hoinărește, se întoarce și pleacă din nou. Trece un an. Apoi ajunge la un punct când nu mai poate suporta; își vinde lucrurile și se urcă în trenul de Beijing. În tren, plâng în hohote ca o văduvă. Călătorii îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fi putut să jure că râdeau cu poftă ca de o glumă bună. Marioritza îl urmări cum se îndepărta, apoi își privi cu plăcere șoimul pe care prințul i-l dăruise în dimineața acelei vânători de iarnă. În ultimul timp, hoinăriseră împreună prin împrejurimile orașului. Devenise un minunat tovarăș de plimbare pe câmpurile și prin pădurile de la marginea Bucureștiului, dar și un prieten tăcut, înțelegător, chiar înțelept. Când Além își ridica brusc capul, focalizându-și cu precizie vânatul, îl elibera și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
succesiunea evenimentelor internaționale dramatice care au debutat în 1939 cu acel pact germano-sovietic nu a fost decât un remake a celei care s-a derulat cu aproape o sută treizeci de ani înainte. PAGINĂ NOUĂ 29 Prințul călărea la întâmplare. Hoinărea în cuprinsul sau prin împrejurimile Brașovului. Drumurile erau pline de soldați austrieci, grofi, negustori unguri și evrei, armeni și greci, diverși târgoveți și localnici. Pe cei veniți din țara Românească îi recunoștea de departe. Purtau haine orientale, vorbeau tare și înjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe Dante Negro nici atunci, nici mai târziu ce căuta acolo, în același oraș, în aceeași biserică. Simțise că era cu totul de partea lui. Înțelesese asta dintr-o singură privire. Între ei prindea contur o tot mai mare apropiere. Hoinăreau, călăreau, mâncau sau tăceau împreună, privind apusul soarelui. Pentru pictor, Manuc nu mai era prințul, marele dragoman al Sublimei Porți, consilierul personalităților vremii, personajul lăudat în Divanul țării Românești sau răsplătit de țarul Alexandru I cu cel mai înalt ordin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
autobuz, rupând crengile care amenințau să-i blocheze drumul, lovind pietrele, în ciuda papucilor ușori pe care îi purta și a degetelor delicate, lipsite de apărare. Spionul, ținut departe de oalele pentru gătit ale lui Kulfi de noile ore de vizitare, hoinărea primprejurul livezii, încercând să găsească o scuză care să-i permită accesul, când o zări pe Pinky îndreptându-se spre stația de autobuz. Hotărî să-și omoare timpul de dinainte de a putea fi admis legal în livadă urmărind-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ochi obraznici și îi plăceau toți prietenii pe care îi avea. Își dădu seama că, de fapt, ar putea fi chiar retrogradat din cauza aceasta... Dar asta nu ar fi chiar așa de rău... Ar însemna chiar mai mult timp de hoinărit prin bazar, pălăvrăgind cu toate cunoștințele, chiar mai mult timp petrecut cu nevasta mâncând golguppas în grădinile municipale, în timp ce o gâdila cu flori culese din rondurile cu indicatoare pe care scria: „Nu rupeți florile.“ Astfel, șeful poliției nu li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mereu în ochii lui și crescând sub ochii lui. Îi cunoștea, pe fiecare-n parte, după nume, porecle și năravuri; care face-n pat și trebuie trezit noaptea să fie dus să se ușureze, care-i obsedat de liberate, de hoinărit pe străzi și de plimbări cu trenul și clocește planuri de evadare, care-i predispus la violență sau are aplecări spre perversiuni și porniri de violator îndreptate asupra tovarășilor săi, care-i somnambul, care chinuit de coșmaruri și zbiară-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
care se strecoară În garnizoană, predică și convertesc. Câteva luni mai târziu, aceștia sunt În măsură să-l anunțe pe maestru că terenul e pregătit și că poate să vină. Hasan se prezintă, deghizat, ca de obicei, În derviș sufist. Hoinărește, inspectează, verifică. Guvernatorul Îl primește pe omul sfânt. Îl Întreabă ce i-ar fi pe plac. Am nevoie de fortăreața aceasta, spune Hasan. Guvernatorul surâde, Își spune că dervișul nu e lipsit de umor. Dar oaspetele său nu zâmbește. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
când ajung acasă, îi privesc ostil tălpile înfășurate în șosete groase și în bocanci și ea întreabă imediat, unde este tati? Eu ridic din umeri, nu am idee, sigur a ieșit să facă o plimbare. De multe ori iese și hoinărește, își pune picioarele la lucru, se întoarce gânditor, dar sănătos, nu se plânge de nici o durere, chiar va trebui să o sun pe Zohara, l-a salvat cu adevărat, și când el se întoarce, îi spun, hai să o sunăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
când m-am oprit în fața librăriei lui Midori. Oblonul din metal era tras complet și am văzut scris pe el „Săptămânalul Bunshun se vinde joia“. Mai erau cincisprezece minute până la ora douăsprezece, dar nu aveam chef să-mi omor timpul hoinărind prin preajmă cu narcisele în mână, așa că m-am decis să sun. Am apăsat pe soneria de lângă oblon și m-am dat doi-trei pași îndărăt. Am așteptat vreo cinci secunde, dar nu mi-a răspuns nimeni. În timp ce ezitam dacă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de toamnă îmi vâjâia în urechi și cu toate că mă țineam strâns de Kizuki, când am ridicat privirile spre cer, am avut senzația că o să fiu absorbit în spațiu. Am zăcut așa o bună bucată de vreme, lăsându-mi mintea să hoinărească printre amintiri. Nu știu de ce, dar această cameră mă făcea să-mi amintesc secvențe la care poate nu m\ gândisem niciodată. Unele erau plăcute, altele aduceau cu ele o umbră de tristețe. Oare cât oi fi stat așa? Eram atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a făcut un pas greșit și era cât pe-aci să cădem amândoi pe scări. Stratul de nori care atârnase greu pe cer înainte de a intra noi în restaurant dispăruse și soarele încălzea, cu razele sale palide, străzile orașului. Am hoinărit pe străzi o vreme și apoi Midori mi-a spus că ar vrea să se cațere într-un copac. Din nefericire, nu a găsit nici un copac adecvat prin Shinjuku, iar grădina Gyoen era închisă. — P\cat! Ador să mă cațăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am întâlnit. Parcă m-am mai obișnuit și eu un pic cu lumea. Midori se opri brusc și mă privi în ochi. — Așa mi se pare și mie. Parcă nu mai privești în gol. Ai văzut? Îți face bine să hoinărești împreună cu mine. — F\r\ îndoială. Pe la ora cinci și jumătate, Midori m-a anunțat că trebuie să plece acasă pentru a pregăti cina. I-am spus că eu iau autobuzul spre cămin, dar am condus-o mai întâi pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și nu ne-am mai întâlnit după aceea. Am pierdut câteva zile prin Tokyo și am decis să plec singură într-o excursie, în prefectura Aomori. Am stat la o prietenă în Hirosaki vreo două nopți și după aceea am hoinărit prin zonă... Shimokita, Tappi... Sunt splendide locurile acelea! Cândva am făcut o broșură despre zona respectivă. Ai fost vreodată acolo? — Niciodată. — Oricum, continuă Midori, luând o înghițitură de Tom Collins și desfăcând un fistic, tot timpul m-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]