702 matches
-
ignorat. Fapt semnificativ totuși: disponibilitatea contractuală se păstrează, s-ar spune, nealterată în continuare (se subînțelege, în termenii unui contract serios, de genul tratatului diplomatic sub clauza obligatorie pacta sunt servanda). Așa s-ar înțelege, cel puțin, prin invocarea aedului homeric Femios, prototipul poetului de curte, convertit în simbol al elogiului profesionist de mare vocație și, firește, bine remunerat. Transcrierea textului este mai curând o parafrază. Nu mă ucide (cel implorat este Ulise). Ei m-au obligat să cânt. Dar i-
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Nu mă ucide (cel implorat este Ulise). Ei m-au obligat să cânt. Dar i-am cântat ca pe niște zei. Și dacă vrei am să te cânt și pe tine. Ofertă, bineînțeles, primită și imediat recuperată de... Agitprop-ul homeric. Situația pare anecdotică, profund distractivă. Tradusă în termeni românești, ea dezvăluie nu mai puțin întreaga gravitate a condiției precare, uneori penibil de ancilară, incertă și fragilă, a culturii alternative. O situație instabilă și cel puțin incomodă. Nu pledăm pentru indulgență
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
preventivul pansament prestidigital; intimitatea lui cu iluzionismul nu trebuie subestimată. Simți mișcarea de învăluire menită a-l proteja matern în tot ce avea ea mai străin de lumea celor cu cuțitul la os, gâfâind între arestări și evadări, încăierându-se homeric pe mize ridicole, înfrățindu-se în suferință cu haitele de maidanezi și înecându-se cu atât mai nedistinct în praful stârnit de agitație cu cât se zbăteau mai furibund să se scuture de el. I se furase analgezic umilința cu
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de mai tîrziu, a permis o relativă unitate a limbii literare. Această limbă greacă comună, remarcabilă mai ales în epoca elenistică, avea la bază dialectul atic, dar admitea variația stilistică prin folosirea în literatură și a altor dialecte, precum cel homeric, cel ionic, cel eolic și cel doric 16. Limba greacă veche nu a dat naștere la mai multe limbi, precum latina, germanica sau slava, deși a avut o serie de dialecte distincte și deși s-a vorbit pe un teritoriu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în timp a dus însă la diferențieri în diacronie, încît, după greaca veche sau elină, au urmat greaca medie sau bizantină, iar, apoi, greaca modernă sau neogreaca. Cele mai vechi documente de limbă greacă au fost socotite mult timp poemele homerice (Iliada și Odiseea), care au fost compuse probabil în secolele IX-VIII î.Hr., dar au fost notate în scris abia în secolul al VI-lea î.Hr. Există însă și inscripții care datează din secolul al VIII-lea, adică chiar din perioada
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unele din cele mai cunoscute mituri antice. În prefața la Atrizii, Eftimiu abordează problema paternității literare și susține ca s-a simțit îndreptățit să scrie despre eroii legendari ai Greciei - prezenți în tragedii, dar și în folclor sau în operele homerice -, întrucât ei au devenit figuri marcante ale patrimoniului universal (p. 249) . De vreme ce aceștia nu reprezintă invenția personală a unor mari poeți, el și-a scris tragediile eline cu aceeași libertate cu care a tratat basmele românești, legenda lui Don Juan
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
acestora (I, p. 69). Totodată, el intervine în programa cursurilor cu argumentul că în aceste vremuri istorice nu ne putem permite ca tineretul nostru să primească o educație necorespunzătoare și caută oameni dispuși să predea discursurile șefului statului în locul epopeilor homerice (I, p. 72). Oreste este dat afară din învățământ pentru că reclamă imixtiunile politicului în școală, iar apoi îl acuză pe Gorgias de plagiat, incompetență și samavolnicie (A obținut onoruri nemeritate. Aceasta e înșelătorie. Cum însă nu are cunoștințele necesare pentru
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
personaj naiv și melodramatic (p. 78), interpreta analizează toate lucrările dramaturgului în funcție de gradul de evoluție al eroilor. La un prim nivel s-ar situa Aiax și Filoctet, cu protagoniști care propun modelul eroismului în luptă (p. 46). Încă din poemele homerice, Aiax apare ca întrupare a forței încrezătoare doar în sine, trufia făcându-l să se dispenseze de ajutorul divin în bătălii. Spre deosebire de Ahile, înzestrat cu talent artistic și cunoaștere de sine, fiul lui Telamon rămâne limitat, căci se distinge doar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cu destinul. În schimb, Zoe Dumitrescu-Bușulenga consideră că primul reprezentant de seamă al tragediei eline ținea de o epocă legată de tradiții arhaice, căci în opera lui făptura umană nu se desfăcuse încă dintr-un univers global, ca și cel homeric, dominat de zei și de forțe magice rămânând încă instrument, neajuns încă la mărimea sa naturală (p. 15). Abia cu Sofocle se afirmă omul cu puterile lui cele mai adânci (p. 16). Dacă în Eumenidele Eschil anunță vremea care avea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
faze interferează adesea (p. 250). Cercetătorul identifică diferite forme de credință vechi sau mai evoluate : pandemonia ancestrală implicând asimilarea cu forțele profunde ale naturii a divinităților primordiale, difuze în întreaga fire, ca Afrodita din Hipolit și Dionisos din Bacantele ; antropomorfismul homeric, credința în olimpienii cu toane, simpatii și antipatii inexplicabile ; divinizarea unui element cosmic, identificarea lui Zeus cu Eterul, spațiu intermediar între cer și pământ, dar și cu Rațiunea cosmică ; scepticismul în guvernarea dreaptă a vieții de către zei, negarea existenței divine
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
aici nu se mai putea face nimic, tatăl lui aparținea minorității maghiare. Nume și prenume se priveau față în față ca niște câini de faianță, posesorul lor grăbindu-se să le separe în funcție de interlocutor; cu Margareta, se decisese pentru personajul homeric, vulnerabil, cum se știe, la călcâi. De fiecare dată, ea îi explica unde ajunsese cu traducerea și îi dădea asigurări pentru continuare. Ahile se înverșuna, în ce-l privește, pe poemele lui Petöfi, poet pe care îl găsea foarte actual
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ea îi spusese despre pasiunea lui literară! Poate pentru că o bântuia gândul la bărbatul ei. Sumbru, Arcadi ciocni în cinstea lui Pușkin, poetul său favorit, poetul. Filtră o privire albăstruie printre pleoapele pe jumătate lăsate: știa el, oare, acest erou homeric iute de picior și grăbit să câștige avantaj, că el și soția lui nu aveau în comun un poet doar!? Plecându-și fruntea ca un taur care trece la atac, Arcadi ridică paharul în cinstea ultimului romantic european, asupra poemelor
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Să-ndrăznească! Să-ndrăznească numai, că le-arăt eu cine sunt! Da, da! Vă arăt eu vouă, la toți, la toți! Și plecă bombându-și pectoralii "a la Schwarzenegger" în fața unor dușmani invizibili, pătruns de nobila sa misiune cu rezonanță homerică. Ei drăcia dracului, vă arăt eu! Și s-a dus. Iar noi, rămași muți în fața bordeiului, urmăream cu privirea încețoșată deplasarea voinicească a "rinocerului" ionescian, călcând bățos pe miriștea țepoasă, urmat, la o distanță respectuoasă, de anonimul delegat al primăriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
materie literară (sau aproape), ruptă de legăturile sale naturale, memoria trebuie să-și fi pierdut suportul cel mai bun, iar scrierea pesemne că s-a impus ca o necesitate Ș(originea sacrală a scrierii!)Ț. Cred că Mah³bh³rata și poemele homerice trebuie privite ca vaste repertorii ale mitologiei în curs de transformare în „literatură”3. Dar acest lucru trebuie demonstrat în detaliu, ceea ce va cere timp... Am întârziat să vă scriu mai ales pentru că așteptam din septșembrieț vești de la Uppsala. Tot
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
în vremurile pseudo-istorice aceleași idei pe care le propun mitologiile prin prezentare simultană - idee care nu este în nici un caz originală, întrucât decurge direct din raționamentele lui Dumézil, dar care totuși va bulversa multe spirite când se aplică la chestiunea homerică etc.7 Dar vă obosesc cu lucruri despre care am discutat deja. Sunt fericit să vă știu sănătos și lucrând. Prezentați-i, vă rog, omagiile mele dnei Eliade! Știu că ne vom vedea în curândș.ț Cu prietenie, al dvs.
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
poate oricine închipui ce haz a făcut părintele meu de această deșănțată rugăminte, iar eu nici astăzi, că a trecut la mijloc atâta amar de timp, nu am uitat imaginea doamnei Lazu care mă orbise un moment și nici râsul homeric al părintelui meu în fața unei propuneri care, deși naivă, denota o întreagă predispoziție sufletească ale cărei efecte le-am resimțit mai târziu. Dar să revin la interesantul roman din prima mea tinereță. Pentru prima oară am văzut pe Maria în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
povestindu-ne nouă, nepoților de la oraș, despre cum a ciobănit el În tinerețe la munte, despre urșii repeziți În spinarea vitelor și sugându-le sângele din ceafă, despre „fata de mpărat cu curu’ crăpat“ și despre poznele și păcă lelile homerice și de măscară ale bacilor, pe care ni le povestea cu haz inocent, fără intențiile pornografice ale oră șenilor, la fel cum numai În O mie și una de nopți, În traducerea literală și neexpurjată a lui Mandrus, mai poți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a dat prăjituri la bufet, coniac, i-a sărutat mâna, a mân gâiat-o; se Încălzise bine. Costică o chema mereu sub scară să o Îmbrățișeze, dar ea refuza. La ora 12 noaptea s-au dat jos măștile. Râsul a fost homeric, dar Costică turba de necaz: Ptiu, fir ai a dracului! Tu erai?“ Ca bărbat, Constantin Beldie n-a fost ușă de biserică! A cu nos cut viața din plin și recomanda și altora același lucru. De aceea amintirile sale sunt
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Începe cu Ahile și se termină cu Alexandru cel Mare. De fapt, se Încheie cu nostalgia lui Ahile. Alexandru Învățase pe dinafară Iliada și, Îndrăgostit de Ahile, o purta mereu cu sine. CÎnd a ajuns la mormîntul pretins al eroului homeric, l-a acoperit cu flori și l-a Înconjurat strigînd: „Fericit Ahile care a fost iubit de un prieten atît de fidel și a fost cîntat de un mare poet”. După care a pornit mai departe să spulbere sub copitele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o lume cu pumnale ascunse sub ramuri de mirt. E suficient, poate, să ne reamintim că, Întemeind noi cetăți, grecii au procedat adeseori ca la Milet, unde au omorît toți bărbații și apoi s-au Însurat cu văduvele lor. Eroii homerici ne lămuresc și În privința modestiei; ei nu se sfiesc să-și aducă elogii singuri. Iar un filosof care se considera fratele lui Apolo vroia să colinde lumea În sandale aurite, cu o mantie de purpură și cu o cunună de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
plăcea să privesc publicul și uneori calitatea tăcerii Începea să se schimbe, parcă aerul se liniștea și spectatorii trăiau Împreună cu actorii același moment intens de amintire a copilăriei. Agamemnon la Lincoln Center Vedeam piesa ca pe un poem coral abstractizat, homeric În suflu. Unele fragmente de text erau rostite În engleză, pentru ca narațiunea să fie clară, dar pasajele care se refereau mai mult la stări și emoții erau cântate sau intonate ritual de cor, În greaca lui Eschil. Spectacolul Începea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Ești țiitoarea Domnului! Toată Curtea șușotește! Voichița își șterge cu brutalitate lacrimile ce stăteau gata-gata să se spargă și o înfruntă cu mândrie: Măria sa nu s-a atins de mine! Nu s-a atins! Cine?! Ștefan?! Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Putna, o să mă tot odihnesc... Mai am însă o trebușoară de împlinit, aici... Ce gânduri, îngână Tăutu cu inima strânsă. Că n-oi fi nemuritor... Teamă mi-i că, pentru români, deja ești... îngână Țamblac. Ștefan izbucnește într-un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună, Măria ta! Noapte bună! Și mâine! În zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn lui Țamblac. Mă... mă obsedează, zice el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
esențial în marea creație (Joyce, Ionesco, Shakespeare, Thomas Mann, Musil ș.a.m.d.). Punctul cel mai înalt de artă, în care parodia și sublimul se condiționează și se amplifică mutual, l-a atins Topîrceanu în Fragmentul apocrif din Odiseea. Tonul homeric și insinuarea licențioasă de un haz superior culminează în versuri de o superbă și grațioasă viziune : Unde zglobii împrejur clipotind se-nălțau curioase, Nava plutea ușurel, fără pilot în lumină. Valuri fugeau după valuri spre țărm depărtat călătoare Cerul era
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
volumul Interiéurs) este unul din cele mai elogioase din câte sau scris asupra marelui și nefericitului autor al lui Fleurs du Mal. Thibaudet spune că întreaga poezie franceză dinainte de Baudelaire, care s-ar putea numi "poezie eternă", poezie "de prototip homeric", "și-a întors spatele de la rafinamentele și complexitățile urbane". Lamartine, zice acest critic, împrumutînd o caracterizare a lui Lemaitre, este "un mare poet aryan". "Din punct de vedere poetic, urmează Thibaudet, Lamartine a trăit în familia, sentimentele aerate și luminoase
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]