1,472 matches
-
în urma căreia a tăiat frasinul și a construit din lemnul lui un paraclis unde a fost înmormântat. Domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a dăruit schitului lui Silvestru terenul pe care era construit așezământul mănăstiresc, această donație fiind întărită printr-un hrisov în 1612 de Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623). Moise Movilă (1630-1631, 1633-1634) a dăruit schitului în 1631 încă o poiană și o parte din moșia Hangu. Printr-un document din 6 martie 1638, domnitorul Vasile Lupu a întărit
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
au încălcat frecvent domeniile schitului. Mănăstirea Hangu începe un lung șir de procese cu boierii Cantacuzini pe care i-a acuzat că au încălcat unele moșii pe care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului Gheorghe Cantacuzino (1786-1857), fiul lui Matei, stăpânirea unor moșii ce aparțineau schitului. Biserica schitului a fost refăcută pe la 1820, prin grija egumenului Iosif și cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi, acest lucru fiind atestat de pisania
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
de Transilvania și Moldova. Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din 1567, semnat de Domnul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Un moment crucial a fost alegerea Ploieștiului în
Ploiești () [Corola-website/Science/296693_a_298022]
-
poet Mihai Eminescu). Adresa mănăstirii este Strada Păun nr. 14. În anul 1820, în vremea arhipăstoririi mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat la Muntele Athos, Schitul Românesc Prodromu cu hramul "Sfântului Ioan Botezătorul", întemeierea sa fiind consfințită prin hrisoavele domnești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 și ale domnitorului Carol I al României la 19 iunie 1871. În anul 1853, domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei a cumpărat cu banii săi 4,7 ha
Mănăstirea Bucium din Iași () [Corola-website/Science/311314_a_312643]
-
sunt ortodocși (92,25%). Pentru 5,23% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. O localitate cu numele de Bicaz apare menționată documentar pentru prima dată într-un document emis de voievodul Radu Mihnea la 10 ianuarie 1625. Într-un hrisov domnesc din 1855, Bicazul este aminitit ca târg. În 1884, Bicazul a devenit domeniu al Coroanei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bicazul era o comună rurală inclusă în plasa Piatra-Muntele a județului Neamț, formată din satele Bicaz, Chițirig, Capșa
Bicaz () [Corola-website/Science/297089_a_298418]
-
Baineț (în ) este satul de reședință al comunei Mușenița din județul Suceava, Bucovina, România. Se află la o distanță de 14 km vest de orașul Siret. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în 15 martie 1490, când într-un hrisov dat de Ștefan cel Mare, printre bisericile întărite Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 13-a biserică, la Bainți, cu popă”. În 11 aprilie 1598, Mărica Hăsăneasa, fata Nastei, nepoata Cristei, dar și văduva hatmanului Orăș, schimba, cu nepoata
Baineț, Suceava () [Corola-website/Science/301927_a_303256]
-
sportivii români au obținut primele victorii în concursurile internaționale. Oina - sau "hoina" cum i se mai spunea - este socotită un joc sportiv național pentru români, având, pe pământul românesc, o vechime de cel puțin 6 secole, așa cum menționează cronici și hrisoave care îi subliniază popularitatea de care se bucura printre copii și tineri, printre oșteni și voievozi. Așa, de pildă, aflăm că pe timpul lui Vlaicu Vodă, adică prin anul 1364, oina se juca pe plaiurile Țării Românești, ea pătrunzând peste tot
Sportul în România () [Corola-website/Science/306409_a_307738]
-
importantă pentru confirmarea continuității în zonă (consemnăm și importantul depozit de seceri din bronz descoperit aici în iunie 1974). Hazardul face ca primele atestări documentare, pe care le cunoaștem, să se refere la același sat Străoști, amintit atât într-un hrisov semnat de Radu cel Frumos la 28 octombrie 1464 pentru a întări mânăstirii Snagov mai multe sate, fapt confirmat de Basarab cel Tânăr la 23 martie 1482, într-o carte domnească emisă la Gherghița aceleiași mânăstiri pentru "«jumătate de Străoști
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
că boierul Pana Filipescu, în vremea lui Matei Basarab, reface construcția cu pricina, după spusele fiului său, Matei Filipescu, mare aga, punându-i noua pisanie, reconstituită cu aproximație. Și acum lucrurile încep să se mai limpezească, dacă ne reamintim de hrisovul lui Radu de la Afumați, prin care confirmă cele două ocini făcute danie de spătarul Dragomir mănăstirii ctitorite de el, prin anul 1526-1527. Deci, mănăstirea exista la acea dată și, coincidență, Dragomir din Cepturile figurează în documentele de atunci ca mare
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
situat aici fostul castru roman Pons Vetus, datând din secolul al II-lea, era noastră. Acesta se află pe malul stâng al Oltului, în satul Câinenii Mici (La Turnulețe). Străvechea vatră a Câinenilor este atestată documentar pentru prima dată de hrisovul domnesc din 25 martie 1415, din care reiese că voievodul Mircea cel Bătrân dăruiește vama de la Genune spre administrare Mănăstirii Cozia. Dania lui Mircea cel Batrân este întărită de hrisovul dat de voievodul Radu cel Mare, datând din 20 ianuarie
Comuna Câineni, Vâlcea () [Corola-website/Science/301996_a_303325]
-
vatră a Câinenilor este atestată documentar pentru prima dată de hrisovul domnesc din 25 martie 1415, din care reiese că voievodul Mircea cel Bătrân dăruiește vama de la Genune spre administrare Mănăstirii Cozia. Dania lui Mircea cel Batrân este întărită de hrisovul dat de voievodul Radu cel Mare, datând din 20 ianuarie 1505, document în care se pomenește pentru prima dată de locuitorii Câinenilor. Domnitorul Neagoe Basarab întărește așezămantul făcut de Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, prin care se stabilește hotarul dintre Țara
Comuna Câineni, Vâlcea () [Corola-website/Science/301996_a_303325]
-
aleasă cultură. Viitorul domn Neagoe, nepotul Craioveștilor a fost printre primii veniți pentru a căpăta ""în tinerețea lui cunostința de limbă și de literatură"". Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, ""Liturghierul"" (conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508). Încă din secolul XVII aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui "Constantin grămatic" din satul Corbeasa-Vâlcea: ""să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița
Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea) () [Corola-website/Science/301441_a_302770]
-
din secolul XVII aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui "Constantin grămatic" din satul Corbeasa-Vâlcea: ""să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte"". Aici de-alungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul din cele mai vechi acte "românești" datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui "Neacșu din Câmpulung", a fost redactat tot la acest lăcaș. Mai târziu, în 1620 Mihail Moxa scrie aici ""prima istorie universală"" de pe
Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea) () [Corola-website/Science/301441_a_302770]
-
căpitanii lui Mihai Viteazul, pe nume Ka Vișan. Prima atestare documentara a Vișinei apare în ianuarie 1576. În anul 1614 se emite un document de răscumpărare a satului Hanurile în care sunt menționați că vecini în vest, megieșii vișineni. În hrisovul vremii se întâlnește termenul de “Vișina Seaca” folosit de Mitropolitul Țării Românești, Neofit, care anula hotărârea diaconului Radu de la Vișina Seaca, județul Vlașca, la 8 mai 1747, pentru că fără voia lui, emigrând de la Episcopia Craiova s-a hirotonisit acolo. Din
Vișina, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324835_a_326164]
-
Emanuel Florescu. La baza soclului, pe toate cele patru laturi, sunt amplasate coroane de bronz în interiorul cărora se află câte o placă cu o dată istorică: În partea superioară a spatelui soclului se află un altorelief de bronz în formă de hrisov pe care sunt nscrise meritele lui Cuza. Peste hrisov se află stema Principatelor Române, realizată tot din bronz. Statuia a fost consolidată între anii 2006-2007 în cadrul reconstrucției întregului spațiu al Pieței Unirii. S-a realizat consolidarea soclului și a statuii
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iași () [Corola-website/Science/307919_a_309248]
-
laturi, sunt amplasate coroane de bronz în interiorul cărora se află câte o placă cu o dată istorică: În partea superioară a spatelui soclului se află un altorelief de bronz în formă de hrisov pe care sunt nscrise meritele lui Cuza. Peste hrisov se află stema Principatelor Române, realizată tot din bronz. Statuia a fost consolidată între anii 2006-2007 în cadrul reconstrucției întregului spațiu al Pieței Unirii. S-a realizat consolidarea soclului și a statuii lui Cuza, pentru care s-a folosit un granit
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iași () [Corola-website/Science/307919_a_309248]
-
Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în "„orașul domniei...numit Râmnic”". În centrul orașului, se găsesc ruinele curții domnești a lui Mircea cel Bătrân, prezențe materiale vii ale marelui voievod în această așezare; aici a semnat documentul de atestare a "județului Vâlcea" la
Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/296966_a_298295]
-
remarcabil pentru acea epocă, voievodul a căutat să sprijine dezvoltarea economică a țării prin luarea unor măsuri pentru stingerea datoriilor dintre particulari și a despăgubirilor pentru „prădăciuni și furturi și jafuri” (o confirmare a acestor măsuri găsindu-se într-un hrisov emis de către Matei Basarab la 12 iunie 1636). În anul 1610 au început să apară semne neliniștitoare că noul principe al Transilvaniei, Gabriel Bathory, intenționează să treacă la acțiuni agresive împotriva vecinilor săi de peste Carpați, Moldova și Țara Românească. Radu
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
lui Ștefan cel Mare din anul 1491 (6999) septembrie 16, împreună cu alte sate vecine precum Boșoteni, Nadișa, Năsoiești, iar mențiunea de la sfârșitul documentului ne îndreptățește să credem că satul exista și în anul 6969, adică 1461, întrucât este amintit în hrisoave. Preotul Ioan Goagă, pe baza unor studii și documente de la Alexandru cel Bun — referitoare la o moșie din stânga Tazlăului — susține că satul poate fi atestat documentar încă din 1432. În documentul din 16 septembrie 1491 se arată că Ștefan cel
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
incluzând tot teritoriul de pe stânga Tazlăului adică exact în zona satului Enăchești. Tendințele constante ale marilor proprietari de a deposeda pe răzeși de pământul moștenit de la înaintași i-au determinat pe aceștia să scrie jalbe și memorii, să păstreze vechile hrisoave de proprietate, să le studieze, să le interpreteze, să le cunoască importanța juridică, să le folosească în fața instanțelor de judecată. Stau mărturie în această privință actele pe care le-au creat și păstrat comunitățile de răzeși din mai multe localități
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
perioada veche. Astfel descoperirile arheologice au pus în evidență existența unor așezări de tip hallstattian (sec. X-VIII î.Chr.), getic (Latene, sec. IV-III î.Chr.), apoi străromânească de la începuturile Evului Mediu (sfârșitul sec. XVI). Întâia sa mențiune apare într-un hrisov al voievodului Mihnea al III-lea "Turcitul", la 20 martie 1580, când i se întărea vornicului Dragomir "Bucul cu tot hotarul". Satul a apărut în acest an ca un sat de coloniști liberi, proveniți din moșnenii eliberați din robia tătarilor
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
fost Biv-vel vornic. Numele așezării și al moșiei era dat după un strămoș cu acest nume sau probabil provine de la cuvântul vechi ce definea pleava rămasă după vânturarea semințelor de cânepă. După alți istorici, adevărata atestare documentară este considerată un hrisov emis de domnitorul Petru Cercel în 1583, prin care dă un loc de "ohabă" gelepului Necula în satul Bucu Vechiu. Documentul este citat de Nicolae Iorga și face referiri și la alte localități din același areal. Moșie cu așezare de
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
prin care dă un loc de "ohabă" gelepului Necula în satul Bucu Vechiu. Documentul este citat de Nicolae Iorga și face referiri și la alte localități din același areal. Moșie cu așezare de moșneni, Bucu cuprindea două părți, așa cum arăta hrisoavele din jurul anului 1600, anume Bucul de Sus și Bucul de Jos, după cum erau așezate față de râu. Dintre moșnenii amintiți în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
referiri și la alte localități din același areal. Moșie cu așezare de moșneni, Bucu cuprindea două părți, așa cum arăta hrisoavele din jurul anului 1600, anume Bucul de Sus și Bucul de Jos, după cum erau așezate față de râu. Dintre moșnenii amintiți în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte a moșiei era chiar amintită cu numele de "Bucul lui Vladul". La anii 1619 - 1629, hrisoavele amintesc un alt moșnean stăpânitor
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
râu. Dintre moșnenii amintiți în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte a moșiei era chiar amintită cu numele de "Bucul lui Vladul". La anii 1619 - 1629, hrisoavele amintesc un alt moșnean stăpânitor în Bucu, anume Nedelco, moștenitor al ocinei neamului lui Vladul. Până la 1650, cel mai de seamă stăpânitor în părțile Bucului e amintit "Oprea ot Bucu", căpitan, apoi agă al Țării Românești în vremea voievodului Matei
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]