1,233 matches
-
științei matematice a naturii se numără Lewis White Beck, considerat pe bună dreptate, în anii ’60-’80, drept decanul cercetătorilor kantieni de limbă engleză. Din acest punct de vedere semnificative sunt îndeosebi unele dintre considerațiile sale asupra conceptului cauzalității la Hume și Kant. Dacă acceptăm supoziția că la Hume analiza conceptului cauzalității are loc prin raportare la cunoașterea comună, în timp ce la Kant ea este condusă de intenția de a întemeia legile cauzale ale științei teoretice a naturii, ar fi firesc să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Beck, considerat pe bună dreptate, în anii ’60-’80, drept decanul cercetătorilor kantieni de limbă engleză. Din acest punct de vedere semnificative sunt îndeosebi unele dintre considerațiile sale asupra conceptului cauzalității la Hume și Kant. Dacă acceptăm supoziția că la Hume analiza conceptului cauzalității are loc prin raportare la cunoașterea comună, în timp ce la Kant ea este condusă de intenția de a întemeia legile cauzale ale științei teoretice a naturii, ar fi firesc să ne așteptăm ca cei doi gânditori să ajungă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
doi gânditori să ajungă la concluzii incompatibile. Beck va încerca să arate că lucrurile nu stau așa și să ofere astfel o apărare indirectă a tezei autonomiei filosofiei transcendentale în raport cu cercetarea fundamentelor științei newtoniene. Într-un articol, sugestiv intitulat „Un Hume prusac și un Kant scoțian”, autorul susține că în abordarea temei cauzalității la Hume pot fi distinse două întrebări: (1) Are orice eveniment o cauză? (2) Există o relație necesară între cauze și efecte? Hume ar fi admis - afirmă Beck
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu stau așa și să ofere astfel o apărare indirectă a tezei autonomiei filosofiei transcendentale în raport cu cercetarea fundamentelor științei newtoniene. Într-un articol, sugestiv intitulat „Un Hume prusac și un Kant scoțian”, autorul susține că în abordarea temei cauzalității la Hume pot fi distinse două întrebări: (1) Are orice eveniment o cauză? (2) Există o relație necesară între cauze și efecte? Hume ar fi admis - afirmă Beck - că enunțul „Orice eveniment are o cauză” este un enunț a priori și, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un articol, sugestiv intitulat „Un Hume prusac și un Kant scoțian”, autorul susține că în abordarea temei cauzalității la Hume pot fi distinse două întrebări: (1) Are orice eveniment o cauză? (2) Există o relație necesară între cauze și efecte? Hume ar fi admis - afirmă Beck - că enunțul „Orice eveniment are o cauză” este un enunț a priori și, prin urmare, necesar și ar fi negat totodată că diferite conexiuni dintre cauze și efecte particulare au un caracter necesar, cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterea în genere, ci examinând fundamentele științei exacte a epocii. O concluzie care a stat apoi la baza delimitării lui Kant de proiectul derivării empirice a tuturor conceptelor și enunțurilor despre fapte, proiect pe care îl atribuia lui Locke și Hume. Ceea ce Kant va afirma în mod explicit: „Dar derivarea empirică la care au ajuns amândoi nu se poate concilia cu realitatea cunoștințelor științifice a priori pe care le avem, anume ale matematicii pure și ale fizicii generale, și, este, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
corpurilor ...” 8. Ernst Cassirer, Kants Leben und Lehre, Verlag B. Cassirer, Berlin, 1921, p. 237. 9. Hermann Cohen, Kants Theorie der Erfahrung, zweite Auflage, Berlin, 1885, pp. 24-25. 10. Ibidem, p. 56. 11. E.W. Schipper, „Kant’s Answer to Hume’s Problem”, în Kant-Studien, Bd. 53, 1961, p. 62. 12. Referindu-se la unitatea necesară a apercepției, Kant subliniază distincția dintre „un raport care este obiectiv valabil și care se distinge suficient de raportul aceleiași reprezentări, a cărei valabilitate ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
reprezentări sunt unite în obiect, adică independent de starea subiectului, și că nu sunt numai asociate în percepție (oricât de des ar putea fi repetată această percepție)”. (Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 137-138.) 13. H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, p. 341. 14. Este punctul de vedere susținut de Hoppe și în cartea sa Kants Theorie der Physik, Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main, 1969. El scrie, referindu-se la CRP, că aici „Kant nu vrea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
doua. 15. L. Schäffer, Kants Metaphysik der Natur, Walter de Gruyter, Berlin, 1966, p. 5. 16. Hans Wagner, „Poppers Deutung von Kants Kritik der reinen Vernuft”, în Kant-Studien, Bd. 67, 1976, p. 436. 17. Vezi L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Skottisch Kant” (1978), în S. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, vol. VI, Routledge, London, 1995, îndeosebi pp. 269-274. 18. Insistând asupra „dependenței” lui Kant de Newton, autorul scrie: „El (Kant) credea că enunțurile bazate pe experiență nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Berlin, 1966, p. 5. 16. Hans Wagner, „Poppers Deutung von Kants Kritik der reinen Vernuft”, în Kant-Studien, Bd. 67, 1976, p. 436. 17. Vezi L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Skottisch Kant” (1978), în S. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, vol. VI, Routledge, London, 1995, îndeosebi pp. 269-274. 18. Insistând asupra „dependenței” lui Kant de Newton, autorul scrie: „El (Kant) credea că enunțurile bazate pe experiență nu pot fi incompatibile cu principiile fizicii newtoniene.” (St. Körner, Kant, Vandenhoek
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi infirmate o dată cu extinderea cercetărilor empirice sau o dată cu creșterea gradului de precizie a acestora. În acest sens, Kant este de acord cu concluziile acelei analize critice a temeiului valabilității regularităților empirice care a fost întreprinsă, pentru prima dată, de către David Hume. Legi sau regularități care au o certitudine doar empirică pot fi găsite nu numai în cunoașterea comună, ci și în discipline științifice descriptive cum era în acea vreme chimia. Un domeniu de cercetare ale cărei principii și legi sunt pur
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
da un răspuns pozitiv la această întrebare. Hansgeorg Hoppe, de exemplu, afirmă că pentru Kant toate acele corelații proprii lumii fizice care nu sunt cunoscute a priori nu ar putea fi numite legi. Kant ar fi fost de acord cu Hume că orice corelație a cărei cunoaștere este posibilă doar prin experiență este lipsită de orice necesitate. Kant, susține L. White Beck, și-ar fi propus să întemeieze doar principiul cauzalității și nu ar fi arătat cum sunt posibile relații cauzale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu crede că explicația dată de Kant necesității legilor fizice propriu-zise ar trebui să fie căutată în relația lor cu principiile și categoriile intelectului pur. Interpretarea lui pornește tocmai de la supoziția că problema legității empirice, ceea ce filosofii numesc problema lui Hume, nu va putea primi un răspuns satisfăcător pe baza categoriilor și principiilor „Analiticii”. Friedman, dimpotrivă, apreciază că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar cum devine posibilă unificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mișcării ale lui Wolff, în formulările lor din Vernünftige Gedancken, diferă de cele ale lui Newton în modurile în care cele ale lui Kant diferă de cele ale lui Newton.” (Ibidem, p. 543.) 28. Vezi H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, îndeosebi pp. 349-350 și L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Scotish Kant” (1978), în St. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, Routledge, 1995. 29. M. Friedman, „Causal Laws and the Foundations of Natural
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Newton în modurile în care cele ale lui Kant diferă de cele ale lui Newton.” (Ibidem, p. 543.) 28. Vezi H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, îndeosebi pp. 349-350 și L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Scotish Kant” (1978), în St. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, Routledge, 1995. 29. M. Friedman, „Causal Laws and the Foundations of Natural Science”, în P. Guyer (ed.), The Cambrdige Companion to Kant, Cambridge University Press, 1992, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cele ale lui Newton.” (Ibidem, p. 543.) 28. Vezi H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, îndeosebi pp. 349-350 și L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Scotish Kant” (1978), în St. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, Routledge, 1995. 29. M. Friedman, „Causal Laws and the Foundations of Natural Science”, în P. Guyer (ed.), The Cambrdige Companion to Kant, Cambridge University Press, 1992, p. 170. 30. Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 122. 31. Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nici intuiția fără concepte, nu pot da o cunoaștere.”9 Delimitându-se de raționalismul precritic, Kant sublinia că nu există o cunoaștre intuitivă. Intuiția reprezintă doar o componentă a oricărei cunoașteri despre realitate. În confruntarea cu empirismul lui Locke sau Hume, Kant remarca, pe de altă parte, că din intuiții sensibile nu pot fi derivate concepte. Natura noastră este de așa fel, încât intuiția nu poate fi niciodată decât sensibilă, adică ea nu conține decât modul în care suntem afectați de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
18. 8. Bunăoară un recenzent al lucrării, mai sus amintite, a Marciei W. Baron scrie: „Oricine respinge etica lui Kant drept iremediabil rigoristă și lipsită de sentimente trebuie mai întâi să citească lucrarea îngrijită a lui Baron”. 9. Vezi Ioan Humă, Geneza conștiinței morale, Editura Academiei Române, București, 2004, p. 30. 10. Ibidem, p. 31. 11. Immanuel Kant, Critica rațiunii practice, pp. 163-164. Pentru a obține un spor de claritate am introdus unele modificări în textul traducerii lui N. Bagdasar. 12. Cezi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conștiinței morale, Editura Academiei Române, București, 2004, p. 30. 10. Ibidem, p. 31. 11. Immanuel Kant, Critica rațiunii practice, pp. 163-164. Pentru a obține un spor de claritate am introdus unele modificări în textul traducerii lui N. Bagdasar. 12. Cezi I. Humă, Op. cit., p. 33. 13. Ibidem 14. Immanuel Kant, Metafizica moravurilor, traducere de Rodica Croitoru, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Antaios, ????????????, 1999, p. 270. 15. Vezi Hans Rust, „Kant und Kalvin”, în Immanuel Kant. Festschrift zur zweiten Jahrhundertfeier
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Kant îl rprezintă conflictul dintre fizica newtoniană și metafizica precritică. Ceea ce și-a propus Kant a fost reabilitarea metafizicii, întemeierea ei ca știință în acord cu ceea ce el aprecia drept lecția esențială a științei moderne. Unei formule ca „fără Hume nici Kant”, ar trebui, prin urmare, să-i fie opusă formula „fără Newton nici Kant”. Problema lui Kant a fost de a da o întemeiere metafizică științei matematice a naturii și, cu deosebire, de a construi o metafizică în acord
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost unul din filosofii luminării. Prin idei și orientări fundamentale ale gândirii sale, Kant se delimitează clar de iluștrii contemporani care au făcut faima filosofiei luminilor. El nu este deist, așa cum este Voltaire, nu întemeiază moralitatea pe sensibilitate așa cum face Hume, nu crede că omul este bun de la natură, așa cum socotește Rousseau. Într-o eră intelectuală marcată de deism, Critica rațiunii pure va argumenta, cu o rigoare și cu o minuțiozitate împinse până la limita pedanteriei, că Dumnezeu nu poate constitui obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
îndeosebi capitolul „Două culturi filosofice”. Aceasta ne aduce aminte de o remarcă a lui Kant, în „Cuvântul înainte” al Prolegomenelor sale: „Nu este dat oricui să scrie într-un mod atât de subtil și totodată atât de atrăgător ca David Hume sau atât de temeinic și, totodată, atât de elegant ca Moses Mendelssohn; însă îmi place să cred că aș fi putut și eu să dau expunerii mele o accesibilitate mai mare, dacă m-aș fi mulțumit să schițez un plan
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
centru, punct ferm în rotirea „nervoasă” a timpului, de unde și ocurența simbolurilor insularității. Aventura poeziei, realitate suverană, deasupra vicisitudinilor devenirii, nu anulează însă dilema existențială. „Temuta, roza Moarte” prelungește indefinit dualitatea perspectivelor: spre „suita și ciclica lumină” sau spre „somnul humei triste” (Epilog). O soluție la această scindare se conturează în poema Cantilenă, unde apare, într-o primă și remarcabilă interpretare, motivul „zeului trist”, obosit de propria lui desăvârșire. Disputat „culmilor lucide” ale „dreptelor amiezi” de către „Fata verde Una”, ciobanul lui
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
mai adesea peisaje exotice (porturi, mări, țărmuri, orașe), iar România este prezentă ca peisaj interior, ținut de taină care se suprapune dureros spațiilor exterioare. Starea de dor este „radiografiată” tulburător, convingând prin simplitate și naturalețe: „tu vezi un bulgăr de humă / și-n somn strângi în pumni Țara Bârsei: / acesta e dorul” (Radiografia cuvântului dor). Sinceritatea patriotismului lui B. este dezarmantă în poeziile angajate politic, care-i exprimă încrederea într-o Românie mai presus de negurile istoriei: „Te simt în sânge
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n cadel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de laba, Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă. O beșică-n loc de sticlă e
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]