1,441 matches
-
zăcea acum nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna - speră Sebastianus - că-l găsise cineva și că acum avea grijă de el. între timp, în centrul formației hunilor, războinicii descălecaseră și se adunau într-o masă compactă și țepoasă de sulițe; era limpede că se pregăteau să înfrunte infanteria burgundă aflată în abia râului. Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de-a lungul albiei râului și conducând atacul. „Acum!“ îi strigă lui Mataurus, care imediat lăsă brațul în jos. La gestul acela, arcașii se ridicară în picioare și, fără să țintească, trimiseră o rafală de săgeți înspre masa compactă a hunilor ce urlau și treceau pe dinaintea lor în galop întins, ca să-i întâlnească pe burgunzii ce le veneau împotrivă. întrucât în situația aceea foarte puțini dintre cai erau cât de cât apărați, iar războinicii aproape toți țineau scutul în mâna stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să strige, îndemnându-și oamenii, însă aceștia nu aveau nevoie de încurajare: alanii, în special, își trimiteau săgețile într-un ritm incredibil și fiecare din ei adusese cu sine două sau chiar trei tolbe pline, cum, de altfel, obișnuiau și hunii, cu care aceștia aveau multe în comun. înaintea lor, într-un vacarm de voci și izbituri, lupta se întețise; și era și mai îndârjită în albia râului, unde infanteriștii, din cauza pietrișului de pe fundul apei, se mișcau extrem de greoi. Sulițele hunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii, cu care aceștia aveau multe în comun. înaintea lor, într-un vacarm de voci și izbituri, lupta se întețise; și era și mai îndârjită în albia râului, unde infanteriștii, din cauza pietrișului de pe fundul apei, se mișcau extrem de greoi. Sulițele hunilor se sfărâmaseră ori se dovedeau inutile în învălmășeala luptei, astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele lor securi cu două tăișuri. Constrânși să lupte pedestru, hunii țineau cu greu piept atacului dușmanilor, însă numărul lor mare le compensa în parte inferioritatea. Stând pe un loc ceva mai înalt decât punctul în care se desfășura confruntarea, Sebastianus își putea da seama de mersul general al luptei. înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care se desfășura confruntarea, Sebastianus își putea da seama de mersul general al luptei. înțelese astfel că, în vreme ce în centru și în zona mai apropiată de el, burgunzii rezistau, ba chiar înaintau vizibil, pe latura opusă a văii, lângă drum, hunii păreau să câștige teren. Căută, zadarnic, să-l deslușească pe Chilperic în vălmășagul de luptători și curând trebui să se preocupe de ceea se întâmpla în vecinătatea sa. într-adevăr, pe buza malului apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lângă drum, hunii păreau să câștige teren. Căută, zadarnic, să-l deslușească pe Chilperic în vălmășagul de luptători și curând trebui să se preocupe de ceea se întâmpla în vecinătatea sa. într-adevăr, pe buza malului apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să-i atace pe arcași. însă ilirii săriră de îndată asupra lor, îi răsturnară din șa și îi masacrară cu lovituri. Sebastianus însuși îl izbi, cu o lovitură violentă de aplicată de sus, un războinic care, scăpat de soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care se dovedea un luptător de temut: în tovărășia magnificului său cal, se mișca necontenit, ferindu-se de sulițele ce se întindeau în zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie sabia. Alți doi huni păreau să-i țină spatele oriunde s-ar fi întors: unul, fără platoșă și cu un fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi de delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici atât de valoroși, hunii își reveneau din năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i distingă ochii îmbătați de masacru și să-i audă strigătul de furie. Pentru a nu fi azvârlit de pe cal, trebui să se arunce în iarbă, rostogolindu-se într-o mică scobitură de pământ, aflată la adăpostul unei zade, în vreme ce hunul, urmat de alți cavaleri, se ducea mai departe, dincolo de linia primilor copaci. Se ridică imediat după trecerea lor și nu-i trebui decât o ocheadă ca să constate că oamenii lui fuseseră împrăștiați; mulți fuseseră doborâți, alții se târau printre arbuști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
terenului accidentat și a vegetației mult mai dese, cavalerii dușmani nu puteau să-i urmărească. Mulți dintre cei care, încercând să-și ajusteze tirul, înaintaseră prea mult, nu mai puteau acum să se salveze și erau hărțuiți fără milă de huni. Ieșind din gaura sa, Sebastianus văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cavalerii dușmani nu puteau să-i urmărească. Mulți dintre cei care, încercând să-și ajusteze tirul, înaintaseră prea mult, nu mai puteau acum să se salveze și erau hărțuiți fără milă de huni. Ieșind din gaura sa, Sebastianus văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se arunce într-o parte, parând cât de cât cu pumnalul său lovitura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus ridică instinctiv brațul stâng, reușind astfel să-l ferească de laț, în timp ce, aruncându-și arma, apucase cu dreapta frânghia, căutând să o rețină; lațul îl prinse totuși, pe sub brațul stâng, dar îi strângea gâtul doar dintr-o singură parte. Hunul care îl capturase îl smuci violent, cu un strigăt de batjocură, parcă, și în același timp de triumf, iar el căzu pe pământ și fu târât o bucată; fu izbit dureros de arbuști, rădăcini, trupuri de soldați căzuți, arme abandonate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în spate, în direcția porții larg deschise ce dădea în drum. — De pe stâncăria de jos încă se vede fumul incendiilor. Sigur puteți să-l vedeți și voi, dacă urcați în turn. Iar în jos, pe râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se vede fumul incendiilor. Sigur puteți să-l vedeți și voi, dacă urcați în turn. Iar în jos, pe râu, probabil că a fost o luptă cumplită: am auzit, pe când urcam, strigătele și zăngănitul armelor. însă burgunzii erau puțini, iar hunii fără număr. Și atunci, iată... noi... am fugit și am venit aici să vă cerem adăpost și protecție. Chipul sever al lui Canzianus se întunecă. — Protecție? întrebă cu o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze zidurile astea dărăpănate și nouă călugări neînarmați? De ce nu v-ați dus către Noviodunum? Acolo e un post burgund, nu? Bărbatul scutură din cap: — E prea departe, iar hunii ne urlau în urechi, părinte sfânt. Știi bine, se mișcă iute ca fulgerul. O tânără femeie, ce strângea la piept un copilaș de câteva zile și stătea alături de omul care vorbise, îngenunche înlăcrimată în fața lui Canzianus: — Primește-ne, părinte sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu putu să nu se răzvrătească, strigând: vocea lui se ridică, surprinzător de puternică, tăind aerul cu accente de teribilă mânie: — Va să zică, cereți adăpost! Cereți protecție! Fiindcă vă temeți pentru viețile voastre și pentru bunurile voastre! Vă e frică de huni! Dar câți dintre voi s-au întrebat pentru ce Domnul nostru i-a trimis ca să semene moartea prin părțile astea? Lăsă această întrebare să plutească în aer, în vreme ce străpungea cu privirea sa ascuțită chipurile bărbaților și ale femeilor care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dumnezeu. Condamnarea sufletelor voastre, asta ar trebui să vă înspăimânte mai mult decât moartea prin mâna barbarilor păgâni. Osânda la focul veșnic pentru răutățile voastre. Se întrerupse o clipă, apoi întinse mâna descărnată către poarta încă deschisă: — Credeți poate, că hunii n-ar putea să urce, încă și mai iute ca voi, drumul pe care l-ați străbătut până aici? Credeți că zidurile astea ar fi în stare singure să vă salveze viețile mizerabile? Eu vă spun că doar de veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să vă rugați, să vă căiți de păcatele voastre și să vă rugați. Toți trebuie să ne rugăm. Să ne mărturisim păcatele și să cântăm psalmi, invocând de la Cel Preaînalt iertarea și mântuirea sufletului. Iar dacă, mai apoi, vor veni hunii... va fi cum după cum va vrea Dumnezeu. Ambianus era un om simplu, dar hotărât și practic: — Poarta e solidă și de-a lungul zidurilor vechiul drum de patrulă e încă în picioare pe porțiuni bune. O să adunăm toate bunurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de spaimă și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr își făcu loc dând din coate și, răvășit, veni înaintea lui Canzianus. — Hunii! strigă. Hunii sunt aici! 29 Se stârni panica. Strigăte de teroare se ridicară din mulțime, care fu parcă străbătută de un freamăt. Câțiva dintre capii de familie deja își împingeau carele către clădire, sperând că se vor baricada acolo; alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr își făcu loc dând din coate și, răvășit, veni înaintea lui Canzianus. — Hunii! strigă. Hunii sunt aici! 29 Se stârni panica. Strigăte de teroare se ridicară din mulțime, care fu parcă străbătută de un freamăt. Câțiva dintre capii de familie deja își împingeau carele către clădire, sperând că se vor baricada acolo; alții, mai inimoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcură loc cu hotărâre prin gloată; urmați de călugări și de un șir de oameni, se porniră către intrarea în curte și ajunseră acolo pe când câțiva bărbați robuști închideau porțile. Ambianus întinde brațul ca să-i oprească. — Așteptați! porunci. Nu sunt hunii! Câțiva războinici burgunzi apăruseră, pe jos, în fața sihăstriei. în urma lor, urcând pe drum, veneau alții, dintre care unii pe cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate, cu armurile zdrențuite și îmbibate de praf și sânge; câțiva erau răniți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să închidă porțile. Abatele întinse mâna să-l oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari pe drum. îndemnându-i cu un gest pe soldați să-i execute ordinul, celălalt răspunse sec. — în spatele nostru nu mai sunt decât hunii. Cu o bufnitură, porțile fură închise. Oarecum pierdut, Canzianus întoarse privirea spre mulțimea ce înțesa curtea. Dintr-o privire, înțelese că avea în față pe puțin două sute de bărbați, femei și copii, cu nu puține animale de povară și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Apoi scutură din cap: — Nu spera că o să rămânem ca să vă apărăm pe voi, țărănoilor. Eu trebuie să-l salvez pe principele Chilperic. Ne oprim aici la noapte și mâine luăm calea munților, dat fiind că drumul e în mâinile hunilor. — Dar... aici sunt sute de persoane fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]