617 matches
-
În lung și-n lat Camera Grădinii sau sprijinindu-se de cămin cu capul susținut În palme, el Își storcea mintea În căutarea unui mot juste, și niciodată, dar niciodată nu Îi sugera ea Însăși vreunul. Îi admira opera până la idolatrie, cu rezerve În ce privea stilul târziu, mai copt, fără a visa măcar să dea glas vreunei critici. Loialitatea și discreția Îi erau totale. Singurul ei regret era că Începuse să lucreze pentru HJ abia după ce lucrările mai bune fuseseră scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
voastre În rang”. Căsătoria o dată ruptă, Lauzun s-a prefăcut că-și neglijează toaleta 1, ceea ce a sporit tristețea Domnișoarei; dar el Îi ceru să-și Îngrijească ținuta, În ciuda necazului care o făcuse să slăbească. Ea Îl iubea cu aceeași idolatrie fizică, fără de care nu există dragoste. (A se vedea fermecătoarea poveste a panglicii roșii de la cravata lui Lauzun, când s-au revăzut În Flandra - volumul VI din Memorii). Nici chiar după ruptura nefericită nu a ajuns la capătul nemaipomenitelor cruzimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
destul interes. Măcar pe unele dintre ele, care-mi reaminteau uneori de vreun hadith 1 al profetului Mohamed, rugăciunea și mântuirea fie cu El! Nu recomandă oare Luther scoaterea din lăcașele de cult a tuturor statuilor, socotindu-le obiecte de idolatrie? „Îngerii nu intră într-o casă unde se află un câine sau o înfățișare a unui chip“, a spus Trimisul lui Dumnezeu într-un hadith atestat. Nu afirmă oare Luther că întreaga creștinătate nu e altceva decât comunitatea credincioșilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sclipiră de mânie. Nu și dacă e vorba de niște principii greșite. Asta nu e ceva de respectat. —Greșite? — Toată venerația asta pentru pământ: fiecare centimetru trebuie să fie al nostru, al nostru, al nostru. E un fel de boală. Idolatrie sau ceva asemănător. Și uite la ce a dus. E mort și a luat-o și pe mama cu el. —Tatăl tău știa care e părerea ta? — Ne certam tot timpul. De fiecare dată spunea că din cauza asta stăteam deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și suprema fidelitate. * Nu veți binevoi să auziți cum mi se sfâșie trupul în implorare, învinovățind și dezvinovățind abstracțiunea unei himere pe care principiul neîntrupării a părăsit-o, nesățios de paradox și de schizofrenie impersonală - iată boala semantică a unei idolatrii care nu se poate mani festa decât descompunându-și delirul în logica unei întâl niri erotice cu fantasma mută, fotosintetic visate în inteligența păstoasă a proteinelor și a lanțurilor de aminoacizi dezgus tători: cuvintele și-au mărturisit în sfârșit epuizarea
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
lichelelor ar însemna depopularea planetei. Prostia în artă e precum bășicile pe limbă. Numai imbecilii simt viața ca pe o perpetuă croazieră. Imbecilii nu se împiedică în regrete. Scriitorii nu pot fi comparați între ei precum merele. Idealul prostului e idolatria. Alpiniștii se urcă pe vârful muntelui, ca să poată vedea frumusețile din vale. Nici prostia nu mai are frontiere. Prostul se agață de partea întunecată a îndoielii. Între proști mă simt, pur și simplu, idiot. În dreptul unei guri de canal scria
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
vestea cea bună; peste tot masele laice se prezintă entuziaste în jurul conducătorilor pentru a le aduce omagii. Mass-media a făcut din noi participanții și contemporanii tuturor nebuniilor de pe această planetă, ai tuturor admirațiilor și îngenuncherilor extaziate. Nu mai există exotismul idolatriei, nici uimire în fața succesiunii evenimentelor. Un popor trece cu viteză supersonică de la eliberare entuziastă la supunere necondiționată. Structura sa diluată se schimbă în structură concentrată în jurul unui ins. Rari sînt cei care rezistă sau măcar își dau seama de ce se
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
în realitate. Adevărul e că pentru majoritatea oamenilor supunerea, credulitatea, complezența cvasi-ndrăgostită față de un stăpîn admirat au o irezistibilă dulceață. Ceea ce erau odinioară apărătorii cetăților galo-romane de după căderea Imperiului sînt astăzi mîntuitorii societăților noastre democratice și revoluționare, adică obiectul unei idolatrii entuziaste, al unei înjosiri pasionate"36. De ce această adeziune dăruită conducătorului? Pentru că el propune mulțimilor, în termeni simpli și colorați, un răspuns la întrebările lor, dă un nume anonimatului lor. Ele îi percep răspunsul ca pe un adevăr absolut, dar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
XIV-lea î. Hr., în epoca faraonului Amenofis al IV-lea. Acesta s-a convertit la cultul monoteist al lui Aton și în cinstea lui și-a preschimbat numele în Ikhanaton. A încercat să taie din rădăcină politeismul cu zeitățile și idolatriile străvechi, ajungînd chiar să interzică folosirea pluralului de la cuvîntul "zeu". I s-a înălțat o nouă capitală departe de Teba și de reședința tradițională a preoților lui Amon, numele ei fiind Akhetaton, "Zarea lui Aton". În Egipt, ca și în
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
religia de masă, observa Max Weber, depinde adesea și în mod direct de procedee artistice, pentru a atinge puterea dorită a efectelor sale întrucît ea este înclinată spre a face concesiuni maselor, iar acestea au pretutindeni aplecare spre magie și idolatrie"522. Cu mult timp înainte, cavalerul de Jancourt făcuse aceeași observație: "În toate timpurile, cei care au domnit asupra popoarelor au știut să se slujească de picturi și de statui, pentru a le trezi mai puternic sentimentele dorite de ei
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de sărbători rituale, ia naștere din credință și adesea pune bazele unei religii. În sens metaforic, desemnează o lume de credințe non-religioase, cum ar fi mitul progresului, SF-ul a putut fi înfățișat drept "mitologia timpurilor noastre", având în centru idolatria pentru știință și așa-zisele ei miracole. Mitul este un reper simbolic de neînlocuit, servește la a "exprima și transmite, sub o formă narativă, diferită de enunțurile abstracte ale filozofului și savantului, un anumit tip de cunoaștere cu privire la realitate"154
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
tot atâtea instrumente de propagandă misionară. Unii păgâni se converteau acceptând circumciziunea și integrarea în sinagogi ca prozeliți, iar alții, mult mai numeroși, deveneau doar simpatizanți. Textele antice îi numeau metuentes; fobouménoi tòn Teón (temători de Dumnezeu) întrucât renunțau la idolatrie, observau legea morală iudaică și un minim necesar de precepte rituale. Existența acestei duble clientele a iudaismului avea să fie ulterior de o importanță majoră pentru răspândirea creștinismului. Deși izvoarele literare, exceptând opera voluminoasă a filozofului Filon din Alexandria (20
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
căderii omului, pentru a frâna neamurile din calea nedreptăților lor, ulterior se punea în discuție serviciul adus Imperiului de către creștini ca funcționari în administrația publică a acestei instituții. Pentru Tertulian (155-230), creștinul nu poate îmbrăca o funcție civilă datorită pericolului idolatriei, iar în Apologeticum (38, 3) accentuează concepția de prezentă în Ad Diognetum, 5, despre autonomia creștinului în treburile publice. Printre adepții noii religii se evidenția diversitatea existentă între sfera politică și cea religioasă: apare o concepție originală despre puterea civilă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dar golită de caracterul sacral. Opoziția nu este îndreptată împotriva romanității în general din moment ce este recunoscută valoarea serviciului adus organizării civile, ci numai împotriva creștinismului văzut ca religie. Religia romană era ridicată la rangul de regulă comună: refuzul creștinilor viza idolatria și imoralitatea acceptată de statul roman. Acel nu al creștinilor Imperiului trebuie inserat în cadrul unui refuz față de statul despotic și absolutist. Ucenicii lui Cristos așteptau venirea împărăției lui Dumnezeu, de mulți considerat iminent și contrapus puterii civile. Pentru Hipolit Romanul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acestor curente de gândire se inserează și problema obiecției de conștiință față de serviciul militar. Acesta nu este episod în sine, ci trebuie atașat refuzului coerciției statale ce pretindea dirijarea conștiințelor în mod arbitrar, chiar și în pericolul imoralității și al idolatriei existente în întreaga sferă civilă a societății. Creștinii, eludând toate acele profesiuni care puteau să aibă vreo relație cu cultul idolatric și puteau comporta vărsarea de sânge, erau orientați spre excluderea tuturor oficiilor referitoare la serviciul statului, inclusiv acelea de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ne descrie un episod petrecut în Mesopotamia unde, spre sfârșitul secolului III, mulți soldați convertiți la creștinism, pe când mai desfășurau încă această profesie, ar fi aruncat centiroanele militare. Primii obiectori de conștiință pot fi considerați creștinii care negau orice concesie idolatriei și, deși arătau respect și supunere față de legi, refuzau pretenția statului de a anula conștiința individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite, ci exigența unei libertăți înțeleasă în sens evanghelic. Motivele care puteau determina un creștin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite, ci exigența unei libertăți înțeleasă în sens evanghelic. Motivele care puteau determina un creștin să abandoneze armata erau nelimitate, potrivit tradiției antimilitariste a creștinismului, ne conduc spre: a) refuzul idolatriei și al manifestărilor sale de cult, percepute de primii creștini ca o formă de ingerință a puterii civile în conștiința lor, rezervată Dumnezeului unic; b) refuzul adoptării unui comportament necorespunzător eticii evanghelice, care putea fi normal în interiorul structurii militare, prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de serviciu militar și după ce a obținut o corespunzătoare lăsare la vatră, a fost decapitat pentru că a refuzat să sacrifice zeilor; în cadrul procesului însă, pe lângă persistența sa de a nu voi să cadă nici în cel mai mic act de idolatrie, vorbește despre frivolitatea serviciului militar. Dacă motivația primară a soldaților creștini de a respinge armele, se regăsea în refuzul de a sacrifica zeilor și Geniului imperial, nu însemna că prestarea serviciului militar ar fi fost opusă eticii creștine. Încă de la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a armatei, încă de la începuturile secolului IV, ne explică diversitatea modurilor prin care a fost înfruntată chestiunea serviciului militar în mediul creștin de către soldați, intelectuali și ierarhii bisericești. Cei dintâi puteau vedea în această meserie riscul de a cădea în idolatrie, înțeleasă ca o trădare a unicului Dumnezeu și poate, cei mai mulți nu păreau nici măcar să-și facă scrupule despre conținutul moral al serviciului militar. Intelectualitatea Bisericii aprofunda discursul astfel: dacă în secolul II era foarte atentă la discursul escatologic asupra păcii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au mai adăugat criza economică și calamitățile naturale. Pentru a îndepărta asemenea dezastre se celebrau ceremonii religioase, la care creștinii (datorită creșterii lor numerice de acum puteau fi descoperiți cu ușurință) nu mai participau de teamă să nu cadă în idolatrie. Această atitudine a provocat neîncrederea autorităților publice și nemulțumirea plebei ducând la identificarea creștinilor cu dușmanii statului, datorită opiniei lor rezervate față de ideologia păgână. La sporirea tensiunilor dintre creștinism și religia tradițională a contribuit și prosperitatea sectelor eretice care asumau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Ex 20, 2-3)-, ne indică fundamentul tuturor aserțiunilor ulterioare: unicitatea divină pretinde o relație exclusivă Dumnezeu-creatură. Conceptul care se evidențiază cel mai mult între prima și a cincea poruncă de a nu ucide, constă în aspectul violenței considerate ca o idolatrie, prin respingerea violenței, a forței fizice, a virtuții războinice și a sacrificiilor sângeroase etc. elemente prezente în toate civilizațiile Vechiului Testament, reinterpretate în adevărata lor lumină de noutatea evanghelică. * Enunțarea simplă, originară și fugitivă, a poruncii a V-a din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ziua sfântă a Sabatului: Atunci a zis Domnul către Moise: „Omul acesta să moară; să fie ucis cu pietre de către toată obștea fiilor lui Israel, afară din tabără“ (Num 15, 35); a impus pedeapsa cu moartea evreului care trecea la idolatrie (Deut 13, 8-9) și profetului care nu vorbea în numele lui Dumnezeu, spunând că profetul care va îndrăzni să grăiască în numele meu ceea ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, și care va grăi în numele altor dumnezei, pe un astfel de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
altă parte cultul împăratului nu era mai accentuat decât în armată și era aproape inevitabil pentru orice soldat; ofițerii trebuiau să aducă sacrificii, iar soldații să participe. Steagurile militare erau văzute de creștini ca sacra pagani, iar venerația lor ca idolatrie; idolatrice le apăreau și decorațiile militare (coroane etc.); atitudinea soldaților în vreme de pace (extorcări, dezmăț etc.), glumele rudimentare din armată (mimările etc.) erau ofensive și chiar jignitoare prin însăși tendința lor, iar în parte acestea erau legate de idolatrie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
idolatrie; idolatrice le apăreau și decorațiile militare (coroane etc.); atitudinea soldaților în vreme de pace (extorcări, dezmăț etc.), glumele rudimentare din armată (mimările etc.) erau ofensive și chiar jignitoare prin însăși tendința lor, iar în parte acestea erau legate de idolatrie și de sărbătorile zeilor. Până către anul 170, creștinismul a adoptat efectiv față de meseria soldatului o poziție perceptibilă doar deductibil. Se poate vorbi despre o mărturie prezentă în unele izvoare directe numai din timpul domniei lui Marcus Aurelius, care ne
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
specifică stării păgâne și religiei idolatrice. În același fragment se poate remarca interzicerea reprezentării armelor pe sigilii, văzută ca o simbolizare a idolilor, pentru a afirma că adevărata pace, Cristos însuși, se poate poseda numai atunci când nu este vorba despre idolatrie sau ucideri, excluzând condițiile favorabile preamăririi violenței și a forței la rangul de valori idolatrice. Un alt fragment din Paedagogus critica decorațiile războinice de pe veșminte, apreciind simplitatea creștinilor care îmbrăcau hainele albe în semn de puritate. În Paedagogus, II, 4
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]