600 matches
-
VI-lea al Pontului) că romanii vor să ocupe cetățile pontice grecești. În acest scop, generalul roman Pompei l-a trimis pe proconsulul Hibrida (Mircea Anghelescu) al Macedoniei, cu o armată de 10.000 de soldați din Legiunea Macedonica, să ierneze în cetățile pontice. Burebista decide să coboare cu armatele lui în Tracia pentru a-i alunga pe romani și a proteja cetățile. Ajuns la Dionysopolis, Hibrida a cerut să fie organizate jocuri și serbări dionisiace în cinstea lui. Soția înaltului
Burebista (film) () [Corola-website/Science/323965_a_325294]
-
la post ambarcațiunile; ... e) pe timpul scurgerii sloiurilor de gheață se dublează legăturile cu malul și se îndepărtează sloiurile dintre nave; ... f) în cazul pericolului de formare a zăpoarelor se schimbă locul de staționare, prin redislocarea navei în locurile stabilite pentru iernat; ... g) se urmărește ca lanțurile ancorelor să nu fie blocate de gheață și se mențin gata de acțiune toate mijloacele de vitalitate. ... Capitolul X Pavilioane, saluturi și onoruri militare Secțiunea 1 Pavilionul navei. Ridicarea și coborârea pavilionului Articolul 369 Pavilionul
REGULAMENT din 27 mai 2013 de organizare şi desfăşurare a activităţilor la bordul navelor şi ambarcaţiunilor din Forţele Navale *). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270089_a_271418]
-
mirosea puternic a pucioasă, iar după câteva băi s-a vindecat. Izvoarele termale trebuie să fie fost cunoscute de neamurile marcomanilor și cvazilor care au trăit în regiune, probabil și romanii (în anul 179 un detașament de luptă roman a iernat la Laugaritio, azi Trenčín). Prima atestare documentară a localității este din anul 1247. Din secolul al XIII-lea și până în secolul al XIX-lea, Trenčianske Teplice a aparținut proprietarilor cetății Trenčín. Trenčianske Teplice își datorează progresul familiei Illésházy, căreia localitatea
Trenčianske Teplice () [Corola-website/Science/297391_a_298720]
-
în actuala Irlandă de Nord. Astfel au găsit insula primii invadatori vikingi, sosiți în anul 795. La început, vikingii au sosit doar în expediții de pradă, dar ulterior, spre mijlocul secolului al IX-lea, și-au construit porturi fortificate pentru iernat. Însuși orașul Dublin a apărut ca fortificație vikingă spre sfârșitul aceluiași secol. În 902, două regate celtice și-au unit forțele pentru a-i izgoni pe vikingi, cucerind Dublinul (Áth Cliath), dar victoria lor a fost vremelnică, navigatorii nordici revenind
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
finanțată de regele Franței, Ludovic al IX-lea, ca răspuns pentru recucerirea Ierusalimului, în 1244, de către sarazini. Ludovic a petrecut patru ani plănuind și pregătind expediția care a început în august 1248. Armata cruciată a debarcat în Cipru, unde a iernat și a făcut alte pregătiri. Planul era să debarce în Egipt, unde să-și clădească o baza și să traverseze Sinaiul către Ierusalim. Debarcarea în Egipt, în 5 iunie 1249, a avut succes, iar Damietta a căzut a doua zi
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Cezar a introdus Calendarul iulian iar anul începea la 1 ianuarie. Grecii numeau luna martie Elaphebolion. În România, luna martie, popular, se numește Mărțișor. În luna martie începe aratul și semănatul, se curăță livezile și grădinile, se scot stupii de la iernat și se "retează" fagurii de miere utilizați ca leac în medicina populară etc. Martie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Februarie cu excepția anilor bisecți și ca Noiembrie în fiecare an. Echinocțiul de primăvară în emisfera nordică, respectiv echinocțiul
Martie () [Corola-website/Science/296718_a_298047]
-
rândunicilor, răspândită în Europa, Africa de nord și în zonele temperate ale Asiei. Ca și porumbelul de stâncă, odinioară întâlnit numai în locurile stâncoase, lăstunul de casă s-a adaptat rapid la condițiile urbane de viață. Este o specie migratoare, iernând în centrul Africii și în Asia tropicală. Se grupează în stoluri, populând orașele cu construcții din piatră; deseori pot fi văzuți pe cablurile de tensiune electrică. Se hrănesc cu insecte zburătoare pe care le prind în aer. Întrunesc anumite trăsături
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
fiind observați mai rar decât rândunicile de casă și zburând la înălțimi mari. În regiunile tropicale, cum ar fi Africa de est și Thailanda, preferă locurile ridicate. Lăstunul este o specie migratoare în tot arealul său de viețuire. Populațiile vestice iernează în Africa mai la sud de Sahara, iar cele estice — în sudul Chinei, pe podișurile himalayene și în Asia de Sud-Est. Zboară în stoluri mari, de regulă ziua (unii indivizi preferă să călătorească noaptea). În locurile de baștină se întorc mai târziu
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
poate fi găsit oriunde. Cel mai des, se întâlnește în subsoluri, băi și toalete, care oferă o umiditate ridicată, însă pot fi găsite și în birouri, dormitoare și sufragerie. Primăvara, uneori, scutigera părăsește locuințele umane, dar se întoarce toamna pentru iernat. "Scutigera coleoptrata" este originară din regiunea mediteraneană, dar s-a răspândit foarte repede în toată Europa, Asia și America de Nord. În America de Nord, această specie a ajuns la mijlocul secolui XIX, împreună cu coloniștii noi-veniți. În curând "Scutigera coleoptrata" a fost obsevată chiar și
Scutigera coleoptrata () [Corola-website/Science/319723_a_321052]
-
și un binoclu.) și au stat în zona Răchițele, păstrând permanent legătura cu satul. În noiembrie 1948, Teodor Șușman sn. și o parte din grup a părăsit zona Răchițele și s-a deplasat spre Padiș (Munții Bihorului) unde urma să ierneze. O acțiune a Securității finalizată cu arestarea lui Traian Șușman i-a făcut să își schimbe planurile și să se reîntoarcă în zona Răchițele, unde au și rămas pe timpul iernii 1948-1949, fiind găzduiți în sat de cunoștințe și rude. Între
Teodor Șușman (senior) () [Corola-website/Science/319788_a_321117]
-
sunt brune spre negru. Femelele construiesc o pânză până la 1 metru în diametru; firele de matase sunt de culoare galbenă, reflectând bine lumina soarelui. Împerecherea are loc toamnă, pe pânză femelei. Femelă depune peste 1000 de ouă într-un cocon. Iernează ouăle, primăvara având loc eclozarea. Paianjenul poate fi găsit în întreaga Japonie (cu exceptia insulei Hokkaido), în unele regiuni din Coreea, Taiwan și Chină. Datorită dimensiunilor mari, precum și colorației, femelă este foarte favorizată în Japonia. Cercetătorii, conduși de Masao Nakagaki, de la
Nephila clavata () [Corola-website/Science/319304_a_320633]
-
moluscă ce populează aceste adâncimi. În talianele de la Caliacra se pescuiau mai mulți moruni ca la cele de la Agigea sau Constanța, deoarece adâncimile mari sunt mai aproape de țărm la Caliacra decât la Constanța. Distribuția pe verticală este în funcție de prezența hranei. Iernează pe funduri foarte adânci (130-180 m) ale mării, în gropi cu fund tare și negru situate de obicei după un cot unde curentul lovește în maluri. Aici morunii stau aproape în letargie, hrănindu-se foarte puțin. În timpul iernatului se adună
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
În timpul migrației spre locurile de depunere a icrelor morunul înoată pe fundul apei în cele mai profunde parți ale albiei râurilor. După depunerea icrelor se reîntoarce în mare, înotând foarte iute mai mult la suprafața apei. Unii rămân pentru a ierna chiar în Dunăre în gropi adânci alături de nisetru. Puii de morun se îndreaptă către mare în lunile iunie-septembrie, înotând încet pe fundul apei, oprindu-se din când în când să se hrănească. Hrana variază în funcție de sezon. Morunul este un peste
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
apropie rar de maluri, în locurile unde malul este abrupt. În Dunăre, se ține în apropierea malurilor numai atunci când acestea sunt abrupte. Așa se explică de ce la malul sârbesc și bulgăresc se prind mai multe exemplare decât la noi. Cega iernează în grupuri mari, în gropi adânci cu fund tare. Ea nu poate suporta apa tulbure, retrăgându-se la adânc când râul se tulbură mult. De aceea, când, după o ploaie, râurile aduc în Dunăre nămol, cega se retrage la fund
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
cu puncte mici albe iar flancurile corpului sunt de culoare închisă. Cuibărește în nordul Europei (în general la 50°N) pe bălți și lacuri mici. Deseori zboară pe distanțe mari spre lacuri mai întinse sau pe mare pentru a pescui. Iernează deobicei pe mare. Când înoata își ține deseori capul și ciocul (subțire și ușor arcuit în sus) îndreptate în sus. Vara e ușor de recunoscut după gâtul maro-roșiatic. În zbor se aseamănă cu cufundarul polar (Gavia arctica), dar poate fi
Cufundar mic () [Corola-website/Science/315558_a_316887]
-
Centrală din punct de vedere optic se poate vedea destul de difcil. Ea trăiește în poieni, luminișuri sau la liziera pădurilor unde vegetația este deasă, la depistarea ei ajută cântecul specific al păsării. Fâsa de pădure este o pasăre migratoare, care iernează în savanele din Africa Centrală și Africa de Vest. Este o pasăre cu un corp suplu de o mărime de ca. 15 cm ca o vrabie. Masculii cu aripile deschise ating lățimea de 90 mm, pe când femelele 85 mm. Greutatea păsărilor în timpul
Fâsă de pădure () [Corola-website/Science/316561_a_317890]
-
răspândite în regiunile de coastă de la tropice până în regiunile arctice. Familia cuprinde 8 genuri cu 45 de specii. In România trăiește Chira mică (Sterna albifrons) este cea mai mică specie a ordinului. Ea clocește pe litoral și în Delta Dunării, iernează în Africa Centrală pe țărmul Oceanului Indian. le sunt mai mici ca pescărușii, ele având mărimea corporală între 24 - 40 cm. Sunt păsări suple și spre deosebire de pescăruși au aripile mai înguste și coadă bifurcată ca rândunicile. Penajul păsărilor este în general
Sternidae () [Corola-website/Science/316571_a_317900]
-
încă din vechime. Primul explorator european care a ajuns la ea a fost John Ross în 1830, care a numit-o în onoarea regelui William al IV-lea al Regatului Unit. În 1845-1847, expediția lui John Franklin a ajuns și iernat pe această insulă, unde condițiile vitrege au dus rând pe rând la moartea tuturor membrilor expediției. În 1903-1905, exploratorul norvegian Roald Amundsen, plecat în căutarea Pasajului de Nordvest, a iernat într-un port natural de pe coasta sudică a insulei, numit
Insula King William () [Corola-website/Science/316748_a_318077]
-
Unit. În 1845-1847, expediția lui John Franklin a ajuns și iernat pe această insulă, unde condițiile vitrege au dus rând pe rând la moartea tuturor membrilor expediției. În 1903-1905, exploratorul norvegian Roald Amundsen, plecat în căutarea Pasajului de Nordvest, a iernat într-un port natural de pe coasta sudică a insulei, numit ulterior după nava sa, Gjøa.
Insula King William () [Corola-website/Science/316748_a_318077]
-
Sanirajak", cu 654 locuitori în 2006) pe coasta peninsulei Melville. Apele sunt foarte bogate în nutrienți și favorizează în special dezvoltarea fitoplanctonului, ceea ce determină și o migrare a balenelor de Groenlanda ("balaena mysticetus") și a belugilor dinspre strâmtoarea Hudson, unde iernează, înspre nordul bazinului, în fiecare vară, dar și prezența în număr mai mare a a narvalilor. Poliniile din bazinul Foxe atrag un mare număr de foci cu barbă ("erignathus barbatus") și de morse de Atlantic ("odobenus rosmarus rosmarus"), aici găsindu
Bazinul Foxe () [Corola-website/Science/316802_a_318131]
-
Petliakov Pe-2 care încercau să le bombardeze aerodromul. Pe 25 septembrie Șerbănescu obține a doua sa victorie, asupra unui biplan. În 7 octombrie grupul se mută pe aerodromul Karpovka, la 40 km de Stalingrad. Aici, grupul se pregătește de iernat, iar Șerbănescu are ocazia să-și demonstreze cunoștințele de vânător de munte la amenajarea bordeielor. Însă inițiativa trecuse în mâna sovieticilor. În 17 octombrie frontul a fost spart la Cotul Donului, iar în 19 octombrie la Stalingrad. Într-o recunoaștere
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
de balene cu cocoașă migrează atât local — în căutarea hranei — cât și sezonier, odată cu schimbarea anotimpurilor. Își petrec sezonul cald în zonele reci și temperate, iar cel rece în apele subtropicale și tropicale, pentru reproducere. Conform cercetărilor, balenele cu cocoașă iernează în ape cu temperatura de 21,1-28,3°C. Migrația durează, de obicei, până la două luni; cea mai rapidă migrație înregistrată vreodată a durat 39 zile — de la capătul sud-estic al Alaskăi până la Hawaii. De regulă, balenele parcurg până la 8.000
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
De regulă, balenele parcurg până la 8.000 km în timpul unei migrațiuni, ceea ce le face unele dintre mamiferele migratoare cu cea mai mare distanță parcursă în timpul călătoriilor. Urmărirea traseului parcurs de 7 indivizi (inclusiv o femelă cu puiul său), care au iernat în apele de litoral ale Costa Ricăi (până la 11° lat. N), iar apoi s-au deplasat în zona antarctică, a determinat că indivizii adunaseră 8.300 km în călătoria lor. Este interesant faptul că în aceleași ape ale Costa Ricăi
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
în apele de litoral ale Costa Ricăi (până la 11° lat. N), iar apoi s-au deplasat în zona antarctică, a determinat că indivizii adunaseră 8.300 km în călătoria lor. Este interesant faptul că în aceleași ape ale Costa Ricăi iernează populațiile de balene cu cocoașă ale emisferei nordice, astfel încât acesta este unicul loc în care se pot întâlni populații din ambele emisfere. An de an, migrațiile au loc într-o ordine prestabilită. La sfârșitul toamnei, primele pornesc spre sud mamele
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
adulți, femelele neînsărcinate și, în sfârșit, femelele gravide. La sfârșitul iernii migrația are loc în aceeași ordine, dar în sens opus. Totuși, nu toate balenele cu cocoașă migrează sezonier. De exemplu, în 1995, la țărmul estic al au rămas să ierneze câteva femele. În oceanul planetar au fost definite 3 populații izolate mari și 9-10 grupuri separate de balene cu cocoașă. Cu toate acestea, specia "Megaptera novaeangliae" nu a fost divizată în subspecii. În Atlanticul de Nord viețuiesc două grupuri: În
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]