1,395 matches
-
din majoritatea versurilor adunate sub acest titlu, În care se Încearcă, cu rezultate inegale, o depășire a tehnicii poetice care l-a consacrat. SPRE „INSULA-NĂLUCĂ” Patmos și alte șase poeme (1933) - a zecea și ultima carte de poeme tipărite de Ilarie Voronca În limba română - realizează cu adevărat o asemenea depășire. Nu pentru că poetul ar aborda cu totul imagismul somptuos (performanțe de tipul celor trecute În revistă pînă aici continuă să se producă În fiecare pagină) și nici pentru că „discursivitatea”, a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
calea poeziei de generoase elanuri umaniste, dominată de lirismul Încrederii Într-un viitor imaginat ca nouă „vîrstă de aur”, spre care va evolua creația de limbă franceză a poetului. Alături de Ulise, Patmos dă Încă o dată măsura talentului major al lui Ilarie Voronca, situîndu-l printre vocile cele mai autentice ale liricii românești din secolul nostru. Text 1 - discheta POEZIA PROZEI Alături de alți confrați din grupările de avangardă, Ilarie Voronca a cultivat poemul În proză Într-o formulă oarecum compozită. La fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
franceză a poetului. Alături de Ulise, Patmos dă Încă o dată măsura talentului major al lui Ilarie Voronca, situîndu-l printre vocile cele mai autentice ale liricii românești din secolul nostru. Text 1 - discheta POEZIA PROZEI Alături de alți confrați din grupările de avangardă, Ilarie Voronca a cultivat poemul În proză Într-o formulă oarecum compozită. La fel ca la Gheorghe Dinu (Stephan Roll) - cu excepția, aici, a ciclului Moartea vie a Eleonorei - ori Sașa Pană, cu ale sale „prozopoeme”, proza poetică a lui Voronca se
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
critic sau istoric literar interesat de analiza lucidă, fără parti-pris-uri a operei; cu atît mai mult cu cît intră În joc, foarte adesea, sentimentul solidarității de grupare, adeziunea la un ideal comun, cu inerentele delimitări polemice, nu mai puțin frecvente. Ilarie Voronca nu face excepție de la regulă. Ba, mai mult, - cum am avut prilejul să remarcăm, urmărindu-i activitatea de teoretician al „poeziei noi” - el pune În susținerea ideilor mișcării și a propriului program un patos particular, o frenezie care Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sensibil și față de elementul „depresiv”, relativizînd mereu inițiativele transfiguratoare, pîndit de conștiința eșecului și a Însingurării. E ceea ce Îl și individualizează ca spirit neliniștit În exaltările sale și-i conferă un plus de tensiune dramatică. Despre proza poetică a lui Ilarie Voronca se poate spune, desigur, - cum avertizam de la Început - că nu se Încadrează fără rest speciei „poemului”, cel puțin În structurile moștenite ca atare de la simbolism. Căci există În Act de prezență o specifică mixtură de poem și program de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Încă G. Călinescu, În pagini În care ferventa aspirație a comuniunii universale sub semnul „miracolului” poetic capătă, nu o dată, reliefuri memorabile. CONFIGURĂRI ALE IMAGINARULUI Aproape totul argumentează, cum am văzut, atît În programul teoretic cît și În practica poeziei lui Ilarie Voronca, În favoarea situării demersului său sub semnul a ceea ce am putea numi o poetică a metamorfozelor. Recapitulînd sumar datele esențiale observăm că acesta se desfășoară În funcție de două mari obsesii modelatoare. Una ar fi de aproximat În formula „imuabilului care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
insistență de lirica modernistă a Începutului de secol european, cu exemplul, În față, al unui Whitman, de poeți ca Apollinaire, Valery Larbaud, Blaise Cendrars, pînă la futuriști și suprarealiști, - adică Într-o fază Încă „romantică” a Întîmpinării civilizației industriale. La Ilarie Voronca, ea va putea fi regăsită În toată opera: și Ulise și Petre Schlemihl și acel „pururi Ahasverus”, și poetul ghidat, În Patmos, de Insula-Nălucă, sînt niște călători pe itinerarii revelatoare, căutînd pretutindeni deschiderea vizionară, elogiind sfărîmarea limitelor, eliberarea lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lui cele mai dinamice, e un act larg concurat și chiar depășit de fervoarea imaginării ei. Vederea trebuie să sfîrșească În viziune: În „geamul viziunii” e nevoie să bată mereu cineva - altminteri viața Își pierde orice Înțeles. Or, universul lui Ilarie Voronca este tot atît o lume surprinsă În deschiderile ei cît o lume ce se deschide și așteaptă să fie deschisă. Dintr-o perspectivă ideală, ochiul se cade să cuprindă totul, - iar această obsesie e constantă pe parcursul Întregii opere. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai bine eliberarea de orice constrîngeri, absoluta libertate, decît jocul alimentat de imaginație, oferind prilejuri de uimire și Încîntare În fața metamorfozelor lumii, revelate și contemplate ca atare, sau provocate sub imperiul unei frenezii senzorial-afective ce devine programatică. Itinerariul străbătut de Ilarie Voronca În spațiul avangardei a fost de natură să-i Întrețină, poate chiar mai mult decît la alți confrați, gustul pentru spectacular. Faptul, bunăoară, că primele contacte cu avangarda au avut loc, la el, În momentul de interferențe al constructivismului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dacă, după aceeași interpretare, ea este „o comuniune cu transcendentul; e o comuniune cu societatea, e chiar o comuniune cu lumea animală și vegetală, În sfîrșit, o comuniune cu tine Însuți prin contenirea sau topirea contradicțiilor, decepțiilor, revendicărilor”, poezia lui Ilarie Voronca răspunde - În absența, Însă, a dimensiunii „transcendente” - Într-o foarte mare măsură unor asemenea exigențe. Și, de fapt, dacă sîntem atenți, cerințe ca acestea sînt ale poetului Însuși, căci, cum observam În treacăt mai sus, el nu este atît
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se caracterizează tocmai prin energia ei unificatoare („poemele sunt ciubotele de șapte poști / Care mă duc din cercul polar la caldul tropic”, „C-un singur vers poți trece prin patru anotimpuri”). La modul ideal, eul poetic se definește, așadar, la Ilarie Voronca, drept un homo festus prin excelență: cel ce trăiește lumea ca pe o sărbătoare sau se Înfățișează ca invitînd-o, provocînd-o, Înălțînd-o la condiția festivă. Poet al metamorfozelor, Voronca imaginează acest proces ca pe o progresivă generalizare a euforiei specifice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
față cu un generos proiect al instaurării În lume a „duhului sărbătorii”. „Devenit magnific - scrie Paul P. Drogeanu - omul fericit nu poate să nu Își transforme condiția Într-un program care răspîndește bucuria cu forța unei epidemii [...]”, - iar poezia lui Ilarie Voronca este Însuflețită pe Întreg parcursul ei de un program ca acesta, crezînd În valoarea incantatorie a rostirii poetice, capabilă să reînnoiască fundamental poziția omului În univers, Înălțîndu-le pe amîndouă În plenitudinea lor originară. „MILIARDARUL DE IMAGINI” Urmînd itinerariile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Voronca este Însuflețită pe Întreg parcursul ei de un program ca acesta, crezînd În valoarea incantatorie a rostirii poetice, capabilă să reînnoiască fundamental poziția omului În univers, Înălțîndu-le pe amîndouă În plenitudinea lor originară. „MILIARDARUL DE IMAGINI” Urmînd itinerariile lui Ilarie Voronca În căutarea unei noi „gramatici” a poeziei, am putut remarca interesul său ieșit din comun și constant pentru imagine; iar identificarea cîtorva dintre tiparele universului său liric, dependente de ipostaza de spectator a eului, de homo festus celebrînd lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
doilea auz deschis la toate zvonurile văzduhului”, iar „În fulgerul unei imagini” apar, cum am văzut, „toate fîntînile universului reînnoite”, Încît relația eu/univers poate fi sugerată pregnant prin metafora „vaselor comunicante”. Primul lucru care frapează la lectura poemelor lui Ilarie Voronca este, desigur, neobișnuita densitate imagistică. Textele poetului sînt suprasaturate de imagini: „ecuatoriala floră” - cum sînt numite În Incantații -, dar și alte numeroase trimiteri la luxurianța vegetației solare, cu liane, frunzișuri, preerii etc. conturează un spațiu al profunzimii imaginative, În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la bal) Sau: Supapă ora În alamă și disc, SÎngele face salturi de necrezut subteran, Aici pasul ca un cuvînt, geam deschis CÎmpul Între coaste plug sau pian. (Almanah) Cum a observat Încă Octavian Șuluțiu la apariția Invitației la bal, „Ilarie Voronca exprimă mișcarea prin static. Sau ascunde mișcarea”. Dinamica n-a dispărut Însă, cum susține recenzentul, „o dată cu ritmul și anumite legături gramaticale”. Căci dacă apelul la verb e oarecum redus pe mari porțiuni ale textului, sugestia mișcării e totuși foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca atare rămîn În plan secund: de pe semnificat, atenția se deplasează asupra mișcării zigzagate a semnificantului. Un fel de nerăbdare barocă și manieristă, o caracteristică instabilitate, un sentiment al provizoratului și tranzitoriului pot fi descifrate peste tot În scrisul lui Ilarie Voronca - „miliardarul de imagini”. Abia coagulat, sîmburele metaforic germinează În acea luxurianță „tropicală” a discursului, ce antrenează, parcă mereu nesatisfăcut În imperialismul său, noi și noi aluviuni verbale. Cum am mai observat, descripția și notația „impresionistă” manifestă mereu tendințe centrifuge
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În toată lirica noastră ca În poemele sale”. În cronica la Incantații, Șerban Cioculescu Îl caracterizase și el pe autor ca pe un „permanent posedat al imaginilor discontinue, proiectate În afară cu o pasionată incontinență”, notînd că: „Versurile d-lui Ilarie Voronca se valorifică mai bine detașate din hățișul contextului”. La rîndul său și În legătură cu aceeași carte, Emil Gulian Înregistra „uriașe enumerări de imagini, de foarte multe ori de o calitate excepțională și Întotdeauna inedite”, adăugînd Însă că e vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Abia În 1965 Sașa Pană va publica În revista Viața Românească cinci dintre poeme, printre care și deja imprimatul Alt calendar, urmate În 1967 de celelalte nouă, Încredințate revistei Astra. Scrierea acestor poezii ne face să ne aducem aminte că Ilarie Voronca nu se afla, totuși, la prima experiență de acest gen. El Încercase să asimileze, cum observam, Încă din faza de Început avangardist, ceva din disciplina și rigoarea constructivismului plastic, căruia Îi căuta corespondențe În scrisul poetic dovadă și cele
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care probează că ideala coagulare a perspectivei spre lume nu s-a realizat deplin, că o agitație subterană o face mereu problematică. Frecvența conjuncției disjunctive "sau" sugerează nesiguranța și labilitatea opțiunilor, cu alternative mereu posibile. Așadar, și În sonetele sale, Ilarie Voronca rămîne, În esență, el Însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decît o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercînd o situare istorico-literară
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
esență, el Însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decît o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercînd o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, În recenzia consacrată volumului Brățara nopților, aceste rînduri pe care urma să le reia, aproape fără modificări, În Istoria literaturii române de la origini pînă În prezent: „Dl. Ilarie Voronca scrie un fel de poezie pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
MODERNE” Încercînd o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, În recenzia consacrată volumului Brățara nopților, aceste rînduri pe care urma să le reia, aproape fără modificări, În Istoria literaturii române de la origini pînă În prezent: „Dl. Ilarie Voronca scrie un fel de poezie pentru care declararea școalei literare ar fi o ușurință făcută cititorului. E futurism, dadaism sau suprarealism? Sunt toate și nici una. Lipsa copulației obicinuite Între cuvinte, a ortografiei și arhitectura babilonică a paginei aparțin futurismului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu e lipsită de oarecare gînd, ca să fie vorba de dadaism și nici gîndul nu e așa de muzical și nestatornic ca să ne aflăm În fața unui substanțialism profesat, la noi, cu consecvență numai de dl. Ion Barbu. Poezia d-lui Ilarie Voronca este așadar, un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții. Și În ciuda pozelor ștrengărești și a fervenței revoluționare, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vîrsta franceză a scrisului său. Încît, dacă formula integralistă a „sintezei moderne” a fost găsită, pe drept cuvînt, definitorie pentru ansamblul demersurilor avangardiste românești din acei ani, ea se aplică, mai mult decît la oricare alt reprezentant al mișcării, lui Ilarie Voronca. Analiza textelor sale programatice a evidențiat, rînd pe rînd, În publicistica de la revistele 75 H.P., Punct și Integral, apoi de la unu, spații de confluență ale unor idei emanate fie dinspre dadaismul tîrziu, futurism și, mai ales, constructivism, fie - prin
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
literară pe drept cuvînt definită prin formula integralistă a „sintezei moderne” sau, mai recent, prin aceea a unui „avangardism prudent”, ca „tentativă de a transforma negativismul tipic avangardist Într-o afirmare constructivă” sau „experimentalistă”. În această ultimă și definitorie ipostază, Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat Încă În Integral, la Arghezi sau Bacovia), dintr-o perspectivă ce se apropie adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
precum o ciornă Încărcată de monstruoase corecturi”, - și că: „Aproximarea este genul psihologic al unei atari creații care nu se decide, jubilant nesatisfăcută de sine, Înșelată de scînteierea fiecărui contact insolit, pe fundalul unei ancestrale anxietăți”. Opera poetică a lui Ilarie Voronca și cîștigă, și pierde, cum am văzut, de pe urma acestei indecizii. În ambele situații, ea rămîne Însă expresivă ca document al unei epoci dintre cele mai deschise metamorfozelor Înnoitoare, din istoria poeziei românești, și al unei sensibilități ce le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]