570 matches
-
neputincioasă de a oferi mai mult decît programul minimalist Îi impusese. Jean Echenoz - pionierul - reciclează genuri de consum În romane populate de antieroi al căror singur adevărat eroism este cel de supraviețui unor aventuri contrafăcute, vag autoscopici, vag patetici, fals impasibili. Jean Echenoz este un foarte bun interpret al simulării. Atîta vreme cît romanul de gen simluează viața și se mulțumesc cu un inautentic verosimil, scriitorul crede că simulînd aceste genuri nu face altceva decît să redea viață unor personaje mecanice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
același statut ontologic, fără ca asta să implice totuși reificarea, un concept la modă În discursul unei anumite ideologii. În ciuda faptului că Jérôme Lindon, legendarul editor de la Minuit, plecat dintre noi În urmă cu un an, i-a numit pe minuitiști impasibilii, putem spune că unii dintre ei participă la un nou umanism, la formularea sensibilității unei noi umanități căreia Îi este mai greu ca oricînd să se susțină pe (prin) ea Însăși. Patrick Deville, născut În 1957, este autorul a cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Milo trebuie să-l lege de fotiliu pe Andrew și, evident, revolverul cu care Milo trebuie să-l amenințe pe Andrew și pe care englezul Îl scoate din buzunar l’air de rien trăgând două focuri de probă În bibelourile impasibile din vitrină - Milo cască ochii, privește pistolul și se prinde, prea târziu, Andrew anunță je compte jusqu’à vingt, one... și Milo fuge Înnebunit, ajuns În mașină nu-și găsește cheile de contact, pe care, Într-un sfârșit, twenty, Andrew
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu biciul din urmă...” 6) Referindu-se la tulburările morale iscate de răscoală, George Ranetti, autor de obicei vesel, folosește termeni ca „balamuc”, „delir”, „zăpăceală și demență”7). „Zurbaua din nouă sute șapte” l-a pus pe gînduri chiar și pe impasibilul Mateiu I. Caragiale 8). Sintagma „nebunia războiului” e veche în limbă 9). Războaiele balcanice și războiul din 1914 o vor actualiza. Pentru Bacovia, care în această epocă gîndește ca un socialist, și pentru mulți alții din generația sa, războiul e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mi aduc aminte? Nu-mi aduceam aminte nimic /în afară de faptul că jucasem cândva ceva asemănător,/ cu niște tipi cumva asemănători/ (...)// Am urlat toate astea tare, deși eram foarte calm,/ pentru a avea timp să le studiez reacțiile./ Deși ei jucau impasibili și indiferenți,/ cu mutrele sobre, cu cravate la gât/ din care lipsea tocmai gâtul. Cu manșetele albe/ ale cămășii suflecate peste mâneca neagră a costumului,/ din care lipseau tocmai mâinile și restul trupului./ Pentru că într-o parte mâinile lor / împărțeau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
părăsite./ mirosuri stranii./ urmăresc soarele,/ dar fuga lui/ e definitivă./ cad frunze/ cad picături de sânge/ ochii se înfășoară în roșu" ***). Celelalte poeme din unicul volum de versuri al lui Constantin Pricop conțin fie tablouri statice, stilizate de un geometru impasibil, fie înscenări ironice ale luptei cu tentația histrionismului artistic (seria ingenioaselor Klee). Referințe critice (selectiv): Ion Bogdan Lefter, în "Viața Românească", nr. 9, septembrie, 1982; Ștefan Melancu, în "Echinox", nr. 10-11-12, octombrie-noiembrie-decembrie, 1982; Cristian Livescu, în "Steaua", nr. 10, octombrie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și de politolog, silindu-l să iasă din "trecut" pentru a răspunde imensei provocări a prezentului și a îmbrățișa, pe cât posibil, durata întreagă. "Mizeria lumii" (în expresia lui Bourdieu) îl invită la atitudine. Istoricii români n-au rămas în afara evenimentelor, impasibili la chemarea istoriei. Câțiva dintre ei subscriau, la 24 decembrie 89, un apel care începea cu o reflecție a lui N. Iorga: "Biruința n-a venit niciodată spre frunțile plecate." Era un îndemn la redresare și resurecție, la solidaritate cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nici cu un secol în urmă, când Eminescu încerca să explice lipsa de "reacțiune" a poporului, aparenta lui indiferență la tot ce se întâmplă în jur. Însă de indiferență putea fi vorba? Mai curând de o disperare geamănă cu atitudinea impasibilă. E nevoie de răbdare și perspicacitate pentru a-i descoperi, sub crusta de indiferență, însușirile autentice, așa cum ne sugera Pârvan în Datoria vieții noastre. Cine va fi în măsură a săvârși această lucrare? Cine va putea ridica poporul din starea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
crearea așa-numitelor republici găgăuze și nistriene, grupul de inițiativă al Asociației Solidaritatea Universitară din Iași roagă Parlamentul și Guvernul Român să intervină, cu mijloacele de care dispun, pentru a contribui la aplanarea conflictului interetnic de peste Prut. Nu putem rămâne impasibili atunci când o parte a românimii se află într-o situație atât de gravă, situație ce pune în pericol reformele începute și subminează însăși suveranitatea statului. Cei interesați să samene vrajbă în Republica Moldova trebuie să știe că noi nu putem sta
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
investigheze o multitudine de practici culturale (gestualitatea ceremonială a salutului nipon, distanțele interpersonale în lumea arabă în comparație cu cea occidentală, gramatica gesturilor în spectacolul de circ sau teatru etc.), dincolo de clivajele culturale universale relevate de corifeii structuralismului. "Structuralismul aruncă o privire impasibilă asupra lumii contemporane în care vede reproducîndu-se vechi structuri. Semiotica vede o multitudine de practici, de stiluri, de subculturi etc. Lumea semiotică e infinit mai bogată decît lumea structurală" (P.Attalah, 1991:294). Chiar dacă radicalismul scientizant, antiumanismul teoretic al structuralismului
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
aici de țăranca lui Cehov (pomenită de I. Lotman), pentru care sacralizarea slujbei bisericești nu funcționa cîtă vreme ea se derula în limba rusă; de îndată însă ce apăreau pasaje în limba slavonă "de neînțeles", țăranca înceta să mai asculte impasibilă, cădea în genunchi și începea să plîngă... limba ininteligibilă fiind receptată ca semnal al trecerii de la mesajul cotidian la mesajul sacru. Îmi mai amintesc de locotenentul lui Hemingway (citat de Maurice Blanchot) pentru care cuvintele "străine" Todt, guerre, muerte sînt
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
franceză, s-a accelerat în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea. În această perioadă Parisul se constituie că un cadru al reprezentării teatralizate a umanului. Pariziana se implică în acest joc inițiatic de proporțiile urbei, iar caracterul ei impasibil și indiferent determina trăirea unor drame de factură existențiala a subiecților din jur. Teatralitatea este realitatea pe care Pariziana și-o creează. Teatralizării îi sunt supuse nu doar partea publică, dar și cea secretă, clandestina a existenței sale; teatru se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
știu într-adevăr să joc./ Și am răspuns nu, pentru că într-adevăr nu știam jocul,/ deși jucasem cândva ceva asemănător./ [...] Am urlat toate astea tare, deși eram foarte calm,/ pentru a avea timp să le studiez reacțiile./ Deși ei jucau impasibili și indiferenți,/ cu mutrele sobre, cu cravate la gât/ din care lipsea tocmai gâtul. Cu manșetele albe/ ale cămășii suflecate peste mâneca neagră a costumului,/ din care lipseau tocmai mâinile și restul trupului./ Pentru că într-o parte mâinile lor/ împărțeau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
de avertismente ce prefigurează sfârșitul unei civilizații, încheierea unui ciclu al istoriei. O atmosferă ireală, neliniștitoare, un univers în care timpul se dilată ori este de-a dreptul abolit conservă cel mult o umanitate lipsită de liber arbitru, care asistă, impasibilă ori neputincioasă, la infinita repetare a acelorași evenimente și întâmplări tragice. B. a tradus câțiva mari scriitori sârbi din acest secol (Milos Crnjanski, Vuk Drasković), precum și, prin intermediul unei versiuni în limba sârbă, poeți chinezi contemporani. SCRIERI: Averse izolate, Timișoara,1984
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
Acest lucru presupune efort, de aceea se realizează la intervale apreciabile de timp și numai în anumite persoane. Altminteri, între două acțiuni, amintirile zac, inconștiente, în clar-obscurul distribuit dramatic, ca într-o pânză rembrandtiană, al profunzimilor eului personal; imateriale, impotente, impasibile chiar, ele nu mai suportă acțiunea timpului, sunt quasi-eterne, cunoștințe pure (=distincția subiect / obiect al cunoașterii este inoperanta, în acest caz), așteptând scânteia conștiinței care să le reaprindă, să le readucă la viață, în prezent, care nu este decât o
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
întinde "până la marginea celebrelor, incineratelor umbre" și îl identifica, cel puțin în parte, cu cel al memoriei active, înțeleasă bergsonian, reamintim, drept conștiința a acțiunii creatoare. Amintirile, ca "imagini" ale unor fapte și evenimente trecute, sunt doar "umbre", fără viață, impasibile, ale acestora. "Incinerate" pentru că sunt, de fapt, reziduurile unui proces activ de percepție, iar dacă este vorba de percepție artistică, vorbim de procesul cel mai rafinat, măi pătrunzător din toate, adesea simbolizat, în textele poetice și în proza de idei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
expia[za]") prin a-și regăsi unitatea de fuziune primordială ("amestec"), pierzând, în schimb, limitările spațiale ("fracția"), ori temporale ("secundă") obișnuite. În această existența originară, "substituțiile ferestrelor" - "the vacant eye-like windows" din povestirea lui Edgar Poe - , entitățile primare, pure, virtuale, impasibile și inactive, inconștiente, semnificând existența în sine, pe cale să se actualizeze, prin disociere, să devină, cu alte cuvinte, o existență pentru cineva (poetul), "entre (...) dans un espèce de circuit avec le présent" [intra într-un fel de circuit cu prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
numea artă. Ori poate că, odată ce lăsase În urmă cine știe ce punct ambiguu și fără Întoarcere, unde, deja fără patimă, lâncezeau etica și estetica, arta devenea - poate că vorbele adecvate erau „din nou” - o formulă rece și probabil eficace. O unealtă impasibilă de contemplat viața. Și-a dat seama târziu că celălalt Îi aștepta răspunsul. S-a străduit să-și aducă aminte. Legenda, asta era. Întrebase de legenda fotografiei. - Nu, a spus. Asta făceau revistele, jurnalele și agențiile pe cont propriu. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
năruiau la dreapta, În fața privirii reci a stelelor din noaptea limpede, imperturbabilă, mai presus de dezastru. N-avea să poată face nicicând o asemenea fotografie, se gândise În clipa aceea. Dar totul - absolut totul - era explicat acolo: regula oarbă și impasibilă tradusă În volume, drepte, curbe și unghiuri cu ajutorul cărora, ca pe niște șine inevitabile, lava vulcanului curgea, ca să acopere lumea. Venindu-și În fire, Faulques privise Într-o parte și dăduse de niște ochi verzi, mari și lichizi, care priveau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
inclusiv scoaterea la licitație a unui vechi și superfaimos CitrØen (acum În muzeul Cortanze de la Nisa), pe ale cărui portiere Braque pictase o pasăre cenușie, iar Picasso un pescăruș alb. Olvido i-l prezentase pe Faulques bunicii (amantul meu, zisese impasibilă), la care Încă se mai putea observa eleganța atrăgătoare care, În fotografiile din vechile albume pe care li le-a arătat În decursul vizitei (Paris, Monte Carlo, Nisa, un mic dejun la Cap Martin cu Peggy Guggenheim și Max Ernst
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lumina gălbuie și palidă care intra pe fereastră când, În fața patului mare din dormitor, după ce Își scoseseră paltoanele ude, el Îi ridicase nespus de Încet rochia până pe șolduri, pe când ea Îi privea ochii În penumbră, cu o intensitate neclintită și impasibilă, cu jumătate din față abia luminată, frumoasă ca un vis. În clipa aceea, Faulques se bucurase În inima lui - o bucurie liniștită și sălbatică totodată - că nu fusese ucis de câte ori fusese posibil; pentru că, de-ar fi fost așa, nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
inteligentă În pauze. În jurul subtilei melancolii latente pe fundalul privirii și vorbelor ei, el se mișca mereu cu cea mai mare precauție, ca un jefuitor prudent, Încercând să nu dea ocazia de a se face explicit. Florile continuă să crească, impasibile și sigure de ele, spusese ea odată. Noi suntem cei fragili. Pe Faulques Îl Îngrijora eventualitatea de a trebui să Înfrunte cu glas tare cauzele resemnării deznădăjduite care curgea prin vinele ei, la fel de precisă ca inima ei sănătoasă și exactă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ajustată, Închisă cu fermoar pe tot spatele, până În talie. El, cu o treaptă În urma ei, se gândise brusc: Într-o zi nu vom mai fi aici. Și Îi trăsese Încetișor fermoarul rochiei În vreme ce urcau. Olvido continuase să suie pe scară, impasibilă, cu o mână pe balustrada din alamă aurie, cu rochia deschisă până pe șoldurile goale, elegantă ca o gazelă imperturbabilă - și ar fi fost la fel chiar dacă s-ar fi Întâlnit cu un client ori cu un salariat din hotel. În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
unei camere foto deschisă la maximum (expunere 1,4, viteză În obturator de 1/60), să-i fotografieze pe ostașii care se Împărțeau În grupuri, și urcau În urma ofițerilor spre colina din dreapta: ochi ieșiți din orbite, Încăpățânați, goi, curajoși, Încordați, impasibili, bănuitori, precauți, Înspăimântați, neliniștiți, senini, indiferenți. În total, Întreaga varietate posibilă printre bărbații confruntați cu Încercări identice, În lumina despre care un pictor de acuarele ar fi spus că era nespus de frumoasă și care Îi Învăluia ca un giulgiu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
leagă, de altfel, de dorință și de (ne)Împlinirile ei. Nu există, așadar, jurnale ale „fericirii” (carnetele lui N. Steinhardt sunt astfel numite doar prin antifrază) fără considerabilul risc de a le vedea transformate Într-o Însăilare kitsch, plutind În impasibila și indiferenta consemnare a stărilor de grație. Complexitatea, ca formă a nuanțării tensiunii și expresivitatea ca modalitate a eliberării acestei tensiuni provin din componenta intimă a jurnalului. Intimul alcătuiește suportul obligatoriu al discursului nevrotic din care se modelează Întreaga forță
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]