1,067 matches
-
fals. Iată două teste simple, dar eficiente: durata scurtă a misiunii și neimpunerea plății în schimbul învățăturii primite. Aceste reguli se aplică exclusiv itineranților. Mai departe, autorul Didahiei propune însă o metodă mai ingenioasă și totodată mai generală de identificare a impostorilor. Ea este aplicabilă celor două categorii de profeți, itineranți și sedentari, și constă în verificarea modului de viață al acestora prin raportarea la principiile de credință propovăduite (11, 7‑8): „Nu ispitiți și nici nu criticați pe orice profet care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
11: „Și mulți profeți mincinoși se vor ridica și pe mulți vor amăgi”. Cu toate acestea, profeții își legitimează activitatea din perspectiva necesității misiunii profetice în interiorul Bisericii. Din punctul de vedere al autorității sacerdotale, apropierea parusiei este anunțată de înmulțirea impostorilor, a celor care se pretind inspirați. Din punctul de vedere al profeților însă, apropierea parusiei se deduce din dispariția fervorii profetice și din instituționalizarea credinței. Pactizarea cu cele lumești constituie, pentru autorul Urcării la cer..., cea mai gravă trădare a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
3). Ca și Simon, Marcu este acuzat de folosirea filtrelor magice (amatoria) și de farmece (adlectantia) (I, 13, 4). Irineu amintește decepția provocată de soția unui diacon ortodox, victimă a acestor artificii, care și‑a oferit spiritul și trupul acestui impostor și pe care „frații” nu reușeau să o readucă pe drumul cel bun. Păcatul capital de care Marcu și discipolii săi sunt acuzați este mândria. Ei se consideră îndreptățiți să poruncească chiar Duhului Sfânt, să învestească cu darul profeției pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lup pe dinăuntru (Mt. 7,15).” Până aici Hipolit reia trei mari simboluri ale Vechiului și Noului Testament care îi vizează pe cei doi mesia (cel adevărat și cel fals). Începând cu punctul 4, Anticristul va fi descris ca un impostor care va îndrăzni să‑și împroprieze prin mimetism biografia lui Cristos. 4) „Tăiat împrejur (Lc. 2,21) s‑a arătat Mântuitorul în lume; și celălalt va veni aidoma.” Este vorba deci de un Anticrist de origine iudaică, similar celui despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
40. În răspunsul său, Origen îi reproșează lui Celsus că nu distinge între marea masă a vrăjitorilor și cei despre care vorbește Isus. Într‑adevăr, în opinia lui Origen, există o vrăjitorie „profană”, lipsită de orice eficacitate, practicată de majoritatea impostorilor, și una sacră, strâns legată de puterea numelui lui Cristos. Numele lui Cristos posedă o asemenea putere, încât își păstrează eficacitatea chiar și atunci când este rostit de nelegiuiți. Tocmai acești „nelegiuiți”, care îndrăznesc să uzurpe numele lui Cristos pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Celsus pe care Origen refuză să o accepte. În opinia sa, minunile săvârșite de Isus și de ucenicii săi, în numele cel sfânt al său, sunt minuni autentice și cu totul deosebite. Pe de altă parte, există în sânul creștinismului impostori care, la adăpostul numelui lui Isus aduc rătăcire credincioșilor și dezbină comunitățile. Ei urmează poruncile demonului care se cheamă Satan. Ignoranța lui Celsus impune o cateheză elementară, pe care Origen o întreprinde cu multă răbdare, dar nu fără un gram
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bine resorturile ultime ale legendei, se impune o resituare a acesteia în contextul mai amplu al conflictului Orient‑Occident, dat fiind că împăratul, atât de disprețuit la Roma, se bucura de o foarte bună reputație în ochii popoarelor orientale. Trei impostori au reușit să treacă drept Nero rediuiuus: primul, în 69, sub Othon (Tacit, Hist. 2, 8); al doilea (Zonaras), în 80, și al treilea, în 88 (Suetoniu, Viața lui Nero 57, 4). Legenda a intrat curând în arsenalul propagandei iudaice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acte, oricât de sângeroase ar fi, nu conduc totuși la legitimarea titlului teologic de „Anticrist”. Singurul adevărat Anticrist din Carmen este acest rex ab oriente, persanul care immortalem esse se dicit (v. 932) în fața iudeilor și care este vădit ca impostor chiar de Dumnezeu. El multa signa facit, ut illi (Iudei) credere possint/ ad seducendos eos [iudaeos] quoniam est missus iniquus (vv. 929‑930). El va provoca războiul eshatologic, care va fi urmat de împărăția de o mie de ani a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel dintâi, de vreme ce Învățătorul primește și pe cei din al unsprezecelea ceas. Dacă trădarea și‑a găsit loc între ucenici, pentru ce te miri că ura împotriva fraților își găsește loc și printre episcopi? Dacă mai devreme Chiril menționează seria impostorilor, reprezentați de „ereziarhii atei” care se autoproclamau cristoși, acum el insistă asupra acestui punct, făcând unele precizări. Alături de impostori trebuie amintiți trădătorii care, din păcate, provin din toate categoriile de creștini: episcopi, preoți, simpli credincioși. Singurul criteriu infailibil pentru înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ucenici, pentru ce te miri că ura împotriva fraților își găsește loc și printre episcopi? Dacă mai devreme Chiril menționează seria impostorilor, reprezentați de „ereziarhii atei” care se autoproclamau cristoși, acum el insistă asupra acestui punct, făcând unele precizări. Alături de impostori trebuie amintiți trădătorii care, din păcate, provin din toate categoriile de creștini: episcopi, preoți, simpli credincioși. Singurul criteriu infailibil pentru înțelegerea și încercarea dreptei credințe rămâne Scriptura, pe care credinciosul se vede nevoit, într‑o oarecare măsură, să o descifreze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor. Devenit stăpân al lumii, Anticristul se va arăta mai întâi cu „judecată” și „cumpătare”, trecând gradat, în cea de‑a doua parte a domniei sale, la crime fățișe. Recurgând la câteva citate clasice, din Daniel 7, Chiril completează portretul magului impostor, accentuând latura sa tiranică și sângeroasă. De asemenea, el nu uită să denunțe ilegitimitatea puterii acestuia („nu va moșteni împărăția de la părinții săi, ci va răpi domnia prin vrăjitorie”) (13). Până aici, discursul catehetului urmează cu rigurozitate o tehnică de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru o anumită perioadă de timp. Diferența între adevăratul și falsul Cristos, în contextul eshatologic, constă în însăși realitatea întrupării. În cazul adevăratului Cristos, întruparea este depășită în înviere. Un Cristos întrupat a doua oară nu poate fi decât un impostor și tocmai aceasta este personajul Anticristului: un „cristos” care a ratat prima înviere. Capitolul VII Anticristul‑diavol în De consummatione mundi Introducere Sub numele lui Hipolit, ni s‑a transmisă o omilie, datând, probabil, de la sfârșitul secolului al IV‑lea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Abia apariția acestui roman, sinteză a literaturii lui S., a atras atenția criticilor asupra manierei insolite de compoziție a cărților sale, a căror departajare pe genuri este practic imposibilă, în corpul construcțiilor romanești fiind incluse, în Cercul, ca și în Impostorul (1977), piese de teatru și comentarii critice ale textului epic. Cartea morților își dezvăluie semnificația filosofică prin intermediul piesei Don Juan apocalipticul, „comedia neagră” cuprinsă în spațiul epic al acestui roman - „unul dintre cele mai interesante și mai profunde ale epocii
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
teatru, Al. Sever scrie un fel de monografie tragică a grandorii și mizeriei acestei îndeletniciri. Fiindcă actoria presupune și un paradox dureros: este o insinuare în viață, dar nu pe cale naturală, ci printr-o înșelătorie. De aci și titlul romanului: Impostorul. [...] Abilitatea romancierului e de a sugera, în impostura aceasta perpetuă, acțiunea hazardului care face ca născocirea să devină câteodată realitate și întâmplările petrecute aievea să ia turnura unui spectacol aranjat. OVID S. CROHMĂLNICEANU SCRIERI: Boieri și țărani, București, 1955; Cezar
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
petrecute aievea să ia turnura unui spectacol aranjat. OVID S. CROHMĂLNICEANU SCRIERI: Boieri și țărani, București, 1955; Cezar Dragoman, I-II, București, 1957; Regele, spionul și actorul, București, 1957; Uciderea pruncilor, București, 1966; Cercul, București, 1968; Noaptea speranțelor, București, 1973; Impostorul, București, 1977; Descăpățânarea sau Pragul de taină. Menajera. București, 1979; Eseuri critice, București, 1982; Îngerul bătrân, București, 1982; Don Juan apocalipticul, pref. Ion Ianoși, București, 1984; Memoria durerii, București, 1985; Iraclide, București, 1988; Cartea morților, Tel Aviv, 1995; ed. București
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
GL, 1958, 5; Mircea Braga, „Cezar Dragoman”, ST, 1958, 3; Al. Ruja, „Uciderea pruncilor”, O, 1966, 7; Magdalena Popescu, „Cercul”, RL, 1968, 11; Georgeta Horodincă, Cercul infinit, RL, 1969, 11, 12; Mircea Iorgulescu, „Noaptea speranțelor”, LCF, 1974, 3; Ștefan Borbély, „Impostorul”, VTRA, 1978, 5; Elena Tacciu, Puterea dialogului, RL, 1979, 41; Marius Robescu, Autori și spectacole, București, 1980, 137-138; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 247-251; Gheorghe Grigurcu, „Eseuri critice”, F, 1983, 4; Cubleșan, Civic-etic, 141-146; Ion Vartic, Prințul, diavolul și Bunul Dumnezeu, F
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
putere boier velit, nu are decât cuvinte de dispreț pentru cei parveniți de curând în sânul protipendadei. Mizantrop și pătruns adânc de sentimentul orgoliului de castă, închinându-se doar înaintea evgheniei autentice, de a cărei decădere se arată întristat, S., impostorul, nutrește o ură înverșunată față de orice „pripășit” la Curte și cocoțat în ranguri înalte. Complexul vindicativ al arhondologului megaloman răbufnește aici, împotriva grecilor îndeosebi, în accente violente, într-un limbaj grosolan, inflamat în invective stereotipe. S. e un spirit închistat
SION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
sa puritate, e toată poezia. LUCIAN RAICU Nichita Stănescu nu s-a trădat niciodată pe sine: moralitatea lui făcea una cu vocația sa de poet, și știu că singurul lucru pe care îl socotea imoral în lumea literelor era pretenția impostorilor de a se împăuna cu meritele talentului. În același timp, însă, Nichita era un om de o mare îngăduință, un spirit conciliant, fugind de conflicte și de situații-limită. Cei care-l „judecă” azi sunt aceia care, în anii totalitarismului, au
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
în romanele sale. Caracteristice sunt propensiunea spre introspecție, autoanaliza, interesul pentru adolescență, pentru psihologia ei difuză, personajul principal fiind mai ales fata puberă, cu febrele amăgirilor și dezamăgirilor (Caruselul, Vară vrăjmașă), varietatea caracterelor (ipocriți, profitori, invidioși, bârfitori, snobi, mediocri, servili, impostori, parveniți, cinici, egoiști), de unde și tenta subliniat critică, specifică romanului de moravuri, tendința spre caricatură, ironia și tonul caustic (ca în Caruselul), tehnica modernă a jurnalului (în Prețul singurătății și Vară vrăjmașă). În Caruselul lumea artiștilor este văzută mai ales
TUDOR-ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
românească din epocă: „Spanacul de tip nou îi seamănă leit/ lui Popeye - numai frunză, nici o floare - / și prima șarjă din acest spanac/ suge un deget-pai din autodotare. De-abia-și mai mișcă Popeye ochiul vânăt/ de-atâta întuneric proclamat drept văz/ el, impostorul muribund, încă șoptește:/ «Mănânci, tu, neam al meu, mănânci (o)văz!?»” sau „Cum aș putea să-i iert ceva acestei lumi/ cînd am trăit atât de mă cuprinse greața/ în palmă port belciugul dresorului de mâini -/ piticul sulfamidă - geniu cât
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
scrierile având o bogată sursă autobiografică. Multe proze, dacă nu toate, sunt vădit apropiate de unele producții ale tatălui său, Duiliu Zamfirescu. Astfel, personajele negative intră tipologic în categoria ciocoiului din Subprefectul, desăvârșit portretizat apoi în Tănase Scatiu, și a impostorilor din Lume veche și lume nouă, iar o seamă de situații din Domnul Daltaban... se petrec în climate analoage celor din Nuvele romane. Ceea ce diferențiază scrisul lui Z. e un mod mai lejer de a povesti și o propensiune mai
ZAMFIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290700_a_292029]
-
se mulțumesc cu cunoștințe necesare numai promovării examenelor, fără o cultură intelectuală și educație morală și filozofică, medicina va cădea în mâinile șarlatanilor, iar farmacia, în mâinile negustorilor de medicamente; morala medicală va fi înlocuită cu spiritul mercantil; vor apare impostori și practici pseudo-medicale; medicina își va pierde autoritatea și va sfârși prin a intra în conflict cu societatea. Din cele de mai sus se poate deduce că „psihologia medicului” este extrem de complexă și subtilă, ea implicând valori multiple, intelectuale, morale
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
speciale: lovituri la cap, strângerea degetelor în ușă, de pildă. În ședințele de prelucrare ulterioară grevei, protestatarii au fost catalogați drept „elemente anarhice”, „declasate” și „oameni de nimic”. La proces, de asemenea, s-au folosit termeni incriminatori precum „țigani”, „derbedei”, „impostori”, „infractori”. Bilanțul reprimărilor a fost următorul: au fost interogați cel puțin 600 de mineri; au fost întocmite 150 de dosare; au fost internați la psihiatrie 50 de protestatari; au fost condamnați 15 greviști la închisoare între 2 și 5 ani
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
nelocuită o bună perioadă de timp. Insecuritatea provine însă și din alte cauze. Vulnerabilitatea este aproape similară celei descrise la poșta vocală. Accesul de la distanță este o facilitate bine-venită pentru posesorul telefonului cu robot dar, în același timp, el oferă impostorilor șansa să-l utilizeze. Ei pot forma numărul nostru și asculta mesajele. Singura protecție constă într-un cod scurt, presetat de producător, și care rareori este schimbat de cumpărător. Codul de folosire este cunoscut de cei ce se ocupă cu
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
mai...”, umilul cetățean retrăiește situații caracteristice climatului social-istoric general și își amintește acte personale de revoltă, planuri infantile de suprimare a tiranului. În mintea lui resuscită textul unei scrisori către regina Marii Britanii, în care cerea majestății sale să îi retragă impostorului distincțiile nemeritate, precum și tentativa, minuțios chibzuită, de ucidere a lui Nicolae Ceaușescu, la o vizită în întreprinderea lor. Cartea de la Gura Zlata (1991) e un eseu memorialistic, un fel de jurnal de vacanță, agrementat cu amintiri diverse, din toate etapele
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]