647 matches
-
îndoieli, cu prefigurarea declinului. Radu Petrescu face din iubire un sentiment pur artistic, sustras din tentaculele socialității realiste. Modul de a se cunoaște al viitorilor îndrăgostiți, prin întâlnirea privirilor în oglindă (din finalul primului capitol), pune dragostea sub semnul unui impresionism reflexiv cultivat și al unui estetism plastic lunecând imperceptibil de la rafinamentul culorilor spre subtilitățile unor subînțelesuri ce solicită un cititor pregătit să descifreze și să guste combinațiile de tonuri și semitonuri, ambiguitățile și previziunile. Doamna Iliescu, mama lui Matei, vine
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
abscons, de factură orfică, a severului clasicism lovinescian! Un mecanism care denotă apropierea actului critic de cel liric, fundamental, precum un embrion al oricărei creații, inclusiv a celei avînd ca rezultat o strictă structurare cerebrală, menit a explica asocierea (compatibilitatea) "impresionismului" de-atîtea ori suspectat, dacă nu de-a dreptul rejectat, cu "ideea literară". Mai mult, întru spaima pedanților, patronul Sburătorului nu se dă în lături de la utilizarea noțiunii de "transă". Marcînd profunditatea "inspirației", "transa" ar fi indispensabilă funcționării condeiului creator, deoarece
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
dovedit că fotografia a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat picturii, pentru că a acumulat toată funcția ei documentară. Așa că pictura a trecut la subiectul de care trebuia să se ocupe dintotdeauna: o comunicare poetică a spiritului. Impresionismul a putut să se întâmple tocmai din acest motiv. Așa speram să se petreacă lucrurile și cu relația dintre televiziune și film artistic." Modele și precepte Pentru mine, cei mai importanți Ťvizualiștiť ai secolului XX sunt Picasso și Eisenstein. Primul
Regizorul-vedetă de la "Anonimul" II by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11373_a_12698]
-
graba de a-l proclama mereu drept radicalul premergător al artei secolului al XX-lea, uităm de multe ori cât de mult s-a dorit Cézanne ancorat în tradiție atât în viață cât și în artă. „Vreau să fac din impresionism ceva solid și durabil precum arta muzeelor” - declara el la un moment dat. Cu doar câteva exponate, „Jucătorii de cărți” reușește să ilustreze o trăsătură esențială a operei lui Paul Cézanne: tensiunea dintre dorința de a împinge arta picturii spre
Cézanne, Miró și pictura de gen neerlandeză by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5582_a_6907]
-
artista realizează cea mai spectaculoasă și mai profundă experiență din pictura noastră de astăzi. Sub aparența unei priviri conformiste și ușor de localizat în convenția figurativului, a unui dialog asumat cu valorile instituționalizate în sistemele vizuale preavangardiste, dar cu lecția impresionismului și a expresionismului bine învățată, Ioana Bătrânu realizează, de fapt, una dintre cele mai interesante sinteze între vocația ingenuă și recuperarea culturală, între transa aproape mediumnică a gestului creator și judecata lucidă a formelor deja istoricizate. Spre deosebire de expozițiile sale precedente
Forță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16320_a_17645]
-
nu numai de ciudățeniile din magazinul familiei ci și de plăsmuiri ale propriei imaginații. Apreciat inițial ca o speranță a picturii belgiene, tânărul artist se vede criticat cu asprime pentru lipsa de "modernitate" a lucrărilor sale, pentru distanțarea de preceptele impresionismului. Ultragiat, simțindu-se un martir într-o lume care nu-l înțelege, artistul se identifică cu imaginea lui Cristos. Continuând să se detașeze de obiectivitatea impresionistă, concepe compoziții de mari dimensiuni - "Cristos arătat poporului", "Intrarea lui Cristos în Ierusalim" - în
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
informare, bibliotecă. Teoria și istoria literaturii, teoria și istoria filmului și teatrului. Apoi decantarea cu discernământ a informației. Apoi transpirația ciornelor pe care prea ușor tânărul cronicar le pune pe curat. Foarte adesea analizele jurnaliștilor culturali sunt de un suav impresionism, cu opinii in aeternam juste, cu indicații programatice: autorul ar fi trebuit să mai cizeleze puțin personajul B, să o aducă pe A eventual în cadrul Y, să nu ucidă personajul G înainte de momentul t1. Acesta e genul de judecăți critice
Analiștii culturali by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/11107_a_12432]
-
vorbe de toate culorile, cu patos, virulență, argumente și arme albe de toate calibrele. Cele mai diferite tipuri de personalitate, din cele mai varii structuri artistice, consună brusc și devastator în unghiul alergiei la critică. Fie că ne atacă diletantismul, impresionismul, foiletonismul, fariseismul, reducționismul, lipsa de apetit pentru teoria literaturii, partizanatul și critica de cumetrie, fie că ne acuză de precaritate filozofică și estetică, de carențe morale, tactice, strategice, generaționiste sau patriotice, cert e că există o fobie, o furie, o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]
-
fac referire la etapele istorice și indică „blocuri” temporale extinse - Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, Modernitate (modernism) sau Postmodernitate (postmodernism); (2) în al doilea grup intră termeni periodizanți cu referire la conținutul stilistic al perioadelor istorice - Baroc, Preclasicism, Clasicism, Romantism, Postromantism, Impresionism și Expresionism; (3) al treilea grup conține termeni cu referire mai degrabă la aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic: atonal, dodecafonic, serial, neo-modal, neo-tonal, stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept muzică barocă
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
al dispersiei (în termenii de pierdere a statutului de cultură-hegemon) îl reprezenta și energia contestatară față de grandilocvența și pretenția transcendentală a muzicii și, implicit, a culturii germane, venită din partea marilor culturi europene concurente. Însă la momentul apariției verismului italian și impresionismului francez, ca forme de contestare explicită, procesul de replicare și diseminare a modelului romantic-muzical austro-german deja fusese definitivat cu succes, astfel încât chiar dacă romantismul austro-german se prăbușește ca stil de actualitate, semnele deloc reziduale ale acestuia, „plantate” în solul culturilor naționale
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Andreei Răsuceanu e o carte inaugurală, cel puțin pentru Mircea Eliade. Sau cum spune în „Prefață” Sorin Alexandrescu: „Cartea de față arată cât de fecundă se dovedește încă literatura lui Mircea Eliade, când abordarea ei se face altfel decât prin impresionismele și repetițiile în care excelează zisa critică tradițională. Abia așa înțelegem că o critică literară românească poate fi la fel de consistentă precum cea a lui Hillis Miller, ori a lui Moretti despre Dos Passos, ori a lui Bourdieu despre Flaubert. Îi
Mircea Eliade, altfel by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/3066_a_4391]
-
tradiționale, tematice sau psihocritice, dar am pretins ca ele, aceste contestări, să fie formulate argumentat, neîntunecate de prejudecata noului. Au încă utilitatea lor și demersurile de-acum clasice ale cercetării litarare, analizele pe textele unor interbelici, Goga, Perpessicius, Cotruș, și impresionismul de sorginte galică și eseul critic subiectiv, lectura evenimentului isoric în cheie pozitivistă sau simbolică, condiția publicării lor e talentul autorului și adecvarea la operă, la întreg. Poezia, e drept, a fost mai rar, mai parcimonios, publicată în revistă după
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
în: Jean-Jaques Nattiez, Le combat de Chronos et d’Orphée, Paris, Bourgois, 1993, pag. 180; în: Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 25). footnote>? Putem admite o asemenea corelare prin raportare la contextul unor stiluri muzicale precum Clasicismul și Romantismul austro-german sau Impresionismului francez. În fiecare caz concret este vorba despre un ansamblu de precepte ideologice-estetice care se legitimează printr-un ansamblu corespunzător de lucrări muzicale reprezentative. Astfel, intrebarea de mai sus presupune și o listă repertoriala a a muzicii postmoderne, cu titluri
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aceasta din urmă sinonima cu privilegierea unei dominante artistice, extragerea acesteia din consistentă unui câmp cultural definibil drept pluralist și atribuirea numelui acestei constituente întregii perioade stilistice-istorice drept însușire intrinseca. Este vorba aici despre titulaturi precum baroc, modernism, clasicism, romantism, impresionism etc. footnote> este pulverizata într-o multitudine de micro-istorii, privilegiat fiind aspectul particular al fiecărui fenomen singular. În acest sens, a considera "detronarea" unei istorii privilegiate în favoarea unui pluralism micro-istoric drept "ieșire din istorie" sau, același lucru, "sfârșitul istoriei", reprezintă
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Boulez, un răspuns post-minimalist la o lucrare pan-serială. Însă lucrurile nu se opresc doar aici. Tehnică citarii și colajului, generalizarea tehnicii de pastișa include, însă, perioade stilistice de la care postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul, barocul, renașterea, precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea în general se prezintă în calitatea lor de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de substanță estetică) și, respectiv, un canon implicit muzical, precum clasicismul, romantismul, impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ce vindeci disperarea în fața morții? Anulezi ultima dorință a condamnatului la moarte? Îmi sorb cafeaua ca să pot gândi mai din subconștient, cum ar spune Ilarie Dobridor, care face praf literatura creatorilor evrei din secolul XIX, dărmătorii academismului și inventatorii dadaismului, impresionismului, sintetismului, subiectivismului, intenseismului, aristocratismului, bonismului și vivantismului. Poate are dreptate. Nici eu nu am agreat creațiile integramiste. Totuși, au fost și încă mai persistă și astăzi altcevaisme, modele de autor, ambiții de autor, pentru a nu semăna cu alții, emisii
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93028]
-
la o suită de adevăruri inefabile. După cum e limpede că la aceste adevăruri nu se poate ajunge prin analiză. A explica poezia înseamnă, se spune, a ucide poezia. În atari condiții, calea de urmat ar fi aceea a empatiei. A impresionismului. Termenii pot părea omologi. Doar că nimic nu garantează această omologie. Impresionismul e, în primul rând, o problemă de suprafață. O opțiune stilistică. Îndărătul căreia poate sta la fel de bine revelația sau impostura. Cum le deosebim? De la caz la caz. Un
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
adevăruri nu se poate ajunge prin analiză. A explica poezia înseamnă, se spune, a ucide poezia. În atari condiții, calea de urmat ar fi aceea a empatiei. A impresionismului. Termenii pot părea omologi. Doar că nimic nu garantează această omologie. Impresionismul e, în primul rând, o problemă de suprafață. O opțiune stilistică. Îndărătul căreia poate sta la fel de bine revelația sau impostura. Cum le deosebim? De la caz la caz. Un criteriu general e greu de găsit. De fapt, tocmai aici stă dificultatea
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
Mărturisirea de mai târziu, conform căreia marele și adevăratul său profesor a fost "natura", este specifică esteticii impresioniste și la noi în țară, o constantă a școlilor naționale din prima jumătate a secolului XX. Nicolae Grigorescu avea să facă din impresionism un model ce avea să devină un fenomen de epocă, iar Luchian, "inovatorul", avea să găsească în natură mediul propice studiului structurilor luminoase. Recunoscându-i pe amândoi drept învățători spirituali, Adam Bălțatu adera clar la familia artiștilor pentru care creația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
scria Cristina Anastasiu în 1967, referindu-se la Adam Bălțatu naște din juxtapuneri pestrițe, într-o viziune în care adevărul optic este cel care primează. Umbrele sunt colorate, culoarea însăși este funcție variabilă a întregului cromatic, semnele tipice sunt ale impresionismului." Spirit solar, preferând lumina amiezii, care învăluie totul într-o baie de albastruri viorii sau de galben cald, Adam Bălțatu dizolva culoarea, dar niciodată forma. El are un adevărat cult al formelor, păstrând silueta obiectelor, care nu-și pierd desenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
crinului din poezia lui Emil Botta. Nu e puțin lucru a remarca fraza frumoa-să, liberă de încorsetările specifice adesea unui discurs analitic: Carmelia Leonte nu este nici în structuralism (deși, printre numele citate, figurează un R. Jakobson) și nici în "impresionismul" critic: fraze precum "Putem conchide că Emil Botta imaginează o lume exacerbată, frenetică unde până și abstracțiunile cele mai impalpabile, cele mai nerușinate cu putință îți pot da cu tifla, te pot fenta într-un mod surprinzător, îți pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și cât mai spornic. Aștept manuscrisele excepționale ale nerisipitorilor, capodoperele de orice gen (poezie, proză, teatru) și monumentalele sinteze care vor fi fiind scrise în timpul fizic al consumării noastre critice și publicistice. Aștept noua viziune critică a celor scârbiți de impresionismul foiletoniștilor, mă gândesc, deja, cu delicii la noile grile conceptuale propuse și impuse de comentatorii, deocamdată, transparenți. Și mai aștept un lucru, unul singur. Să-mi arate cineva cu sublinieri pe text că, în urma acestei combustii publicistice și editoriale, scrisul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
încearcă “rezolvarea” problemelor din învățământul particular. Interzicerea participarii absolvenților unor universități particulare la examenul de titularizare, ca și declararea ca “nule” a peste 100.000 de diplome reflectă, pentru a câta oară, haosul ce domină sistemul de învățământ românesc și “impresionismul” în luarea deciziilor. Sunt profesor la o universitate de stat și ar trebui să mă bucur de “noul context” în care se desfășoară admiterea anul acesta. Nu pot însă să aprob aceste măsuri luate “în scurt”, cu cinism și totală
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
crede el că vrea să citească și inoculându-i cam ce ar trebui să gândească. Presa românească nu abundă în raționamente, ci în enunțuri. Nu este o reflectare a realității filtrate de cercetare în limbaj accesibil, ci, mai degrabă, de impresionisme. Ea nu cultivă autoritatea profesională, ci pe cea editorialistică. Se uită mai ales la politicieni, iar politicienii la ea într-un narcisism bilateral cultivat. Poate că toate cele mai sus pomenite explică și sindromul de care mă voi ocupa mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]