919 matches
-
orice tratări să înceteze la moment. O alianță ofensivă și defensivă mărturisită în momentul de față, în care o încordare oarecare există între Rusia și Germania, ar fi un act nu tocmai prudent de provocațiune din partea Germaniei și cu totul imprudent din partea noastră. Nouă îndeosebi ni se pare că "Binele public" e jertfa unei mistificațiuni bine mânuite de cătră guvernanții roșii. Pentru a stâmpăra turburarea produsă în România prin convenția de răscumpărare roșii cred de cuviință a spune: Iată prețul ce
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
vrea să ajungă sus călcând peste cadavre. Prietenia pentru el nici nu există, dar o mimează, știe că e o forță și o folosește cu perfidie fără cel mai mic scrupul, lovind cu barosul în fisura pe care un prieten imprudent i-o desvăluie, viața sa intimă. Există pentru el ceva sacru? Cultura e un scop, nu expresia a tot ceea ce avem mai bun în noi. Iată ce scrie un asemenea individ, continuă Petrică scoțând din buzunarul vindiacului un plic pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că săvârșești o eroare părăsindu-l...> După cum se vede, comentă Petrică, tânărul, deși are abia douăzeci și doi de ani, are experiența despărțirilor, precum și a duratei și eroziunii sentimentelor supuse răbdării celuilalt fiindcă el nu urmărește decât un scop, dar, imprudent, sigur de sine, își desvăluie involuntar ceea ce vrea să ascundă, puțina adâncime a propriilor lui sentimente, căci iată ce scrie mai departe: ..."Or, eu, Matilda,... (și aici Petrică sări ceva, dar eu îmi aminteam: te iubesc atât de mult încît
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ceva. Se pot pierde pe-acolo și eu vreau să public ce-am scris în ele, nu am nici o copie... (De ce nu-mi făcusem eu niște copii, pe care să le fi ascuns bine, cum putusem să fiu atât de imprudent? Căci dacă mă arestaseră pentru felul cum îmi țineam prelegerile, aceste caiete, mai ales cel de-al doilea, nu erau o dovadă zdrobitoare că turnătorul nu inventase nimic?) "La noi nu se pierde nimic, zise căpitanul absent, vi se vor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Numai Matilda nu știa, deși îl vedea adesea colindând birourile, totdeauna în mână cu o fițuică de sarcini, încredințate de organizație; se încleia la vorbă, insista, revenea, însă cu o mască de umilință pe chip, înșelîndu-i doar pe naivi sau imprudenți. Al doilea, care se și grăbise să n-o mai considere tovarășă, o vedea adică deja exclusă, era un muncitor care ai fi zis că e inocent, dar iată ce ieșea din el; pe-ăsta Matilda îl cunoștea bine, credea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dădeau un aer de rege defilând pe Calea Victoriei cu suita. Dar nu toată lumea poartă sandale cu toc, și nici Dumnezeu nu ne-a înzestrat echitabil cu degete delicate. Vara, autobuzele, tramvaiele și metroul sunt pline de perechi de picioare trimise imprudent să-și expună terminațiile în cupa saboților sau sub limba de cauciuc a șlapilor. Excrescențe teribile zac prin șosete sau se-odihnesc ca familiile de muncitori duminica la un grătar la iarbă verde. Sute și mii de bucățele de carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pline de nu puteai să strecori o unghie. Legată cu sârmă de tijele metalice, literatura strângea rândurile. Rebreanu, Renard și Russo zăceau în același catastif, presați ca o lalea uscată. Mausoleul de cultură se pomenea vizitat anual de toți studenții. Imprudenții intrau, primeau un număr mare, scris cu cerneală pe-un carton gros și se-așezau la locul indicat. Care mișca, scotea o vorbă sau schimba locul era evacuat. Iar dacă-ți suna telefonul mobil, pierdeai abonamentul și luai și-amendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o oglindă în dormitor nu poate înțelege; eu mă alesesem cu amândouă și înțelegeam să le folosesc cu maximă eficiență. Vroiam însă să iau în posesie femeiușca imperfectă, să-i găsesc slăbiciunea, exploatând-o cu brutalitate și consumându-i naturalețea imprudentă, să acaparez naivitatea aia excitantă din gesturi și priviri și să trec dincolo de ea, căutând perversiunea pe care-o ghiceam mocnind. Sigur că nu era iubire, doar joc, dar mie-mi plăcea la nebunie să încerc, mai ales pe pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dormitorului trântindu-se ușor, și mica noastră scenetă se încheia cu victoria ei. Alteori, rămânea cocoțată în brațe și mă lua la întrebări: „Ce faci? La ce te gândești la ora asta?“ „La vremurile de-altădată...“, îi răspundeam cinstit, adică imprudent. „Cum puneam toate prostiile de-obiecte deoparte. Mă screm să-mi amintesc.“ „Deci nu te gândeai la mine?“ „Nu în totalitate.“ Încercam să devin evaziv, fără succes. „Ești un măgar, un mic ticălos. Nu, un mare ticălos! Un ticălos nocturn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acolo, oameni buni, osificați, tasați printre ziare și pantofii aliniați la intrare, ca o familie fericită. Amicul Paul lucra liniștit la jurnal, cu degetele lui de cașcaval. Ba chiar îl trecea seara pe calculator, sub ochiul meu larg: o victimă imprudentă, studiată de torționarul ei zelos. Îi răscoleam paginile intime cu voluptatea calmă a bibliofilului, le parcurgeam cu grija unui cercetător deschizând la institut cartea preferată: atent, devotat, mereu în același loc. Fosta noastră prietenie mă motiva să privesc peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un ac. Era indicat să-ți ferești buzunarele și, mai ales, să nu te-oprești din mers. Și respirația trebuia să ți-o controlezi. Îți făceai repede cumpărăturile, și-o luai la picior. Dacă erai deștept, nu călcai prin zonă. Imprudenții soseau dimineața și, până seara, dispăreau. În fiecare săptămână se petreceau grozăvii, ieșea câte unul din complex în două-trei valize; îl adunau de pe câmp sau dosit în oraș prin canale, aici o bucată, dincolo alta, nici nu știai dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tot „detașare“ se numea, doar că fusese scrisă chiar de el. Se vedea semnătura clar și, deasupra, ștampila, numele și funcția: Inspector-General Adjunct Gheorghe. Părea un permis de liberă-trecere, un laisser-passer din Evul Mediu, brutal și impresionant: trebuia să fii imprudent să nu te dai la o parte din calea lui. Așa mi-am obținut liniștea, vrăjind-o pe fata inspectorului (dar asta-i o altă poveste, cu final dubios). Țineam orele relaxat; nu venea nimeni în control. „Maiorescu“ semăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
regi“ (ai poeziei sau prozei), „cântăreți“ (ai naturii, patriei sau dragostei, după caz și chef), „corifei“, „maeștri“, „fruntași“ (aici intrau toți pașoptiștii, avansați, ca-n armată), „coloși“, „deschizători de drumuri“, (un fel de cercetași curajoși; eu le-aș fi spus imprudenți), „campioni“, „sinteze“ (ale genialității poporului), „zugravi“, „poeți nepereche“ (aici, dădeam automat nota 2), „ctitori“, „tribuni“, „barzi“ și alți trubaduri lirici sau epici. Nici nu aflai dacă studenții chiar credeau în enormitățile astea sau doar încearcau să te păcălească. Dezastrul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
semn să ne-apropiem. Eram mici, prin urmare ascultători. Traversam strada în șir indian, Cezar primul, Mihnea la urmă. „E bună nevastă-mea, nu?“ Tăcere. „Pune, mă, mâna aici, să vezi ce bidoane are!“ Nu puneam. „Pune, mă, n-auzi?“ Imprudent, Cezar întindea mâna, ca după ciocolată. Nici nu zăream palma, în semiobscuritate. Se-auzea doar un plescăit, apoi geamătul lui Cezar. „Ce faci, bă, te dai la nevastă-mea?!“ Ne trăgeam cu toții mai în spate. „Bă, vă sparg! Vă calc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
uitat unul la altul, scărpinându-se în ceafă, după care și-au văzut mai departe de treabă la țevi și alambice. Gestul n-a trecut neobservat. Bandiții și-au ieșit din pepeni și, după ce i-au călcat în picioare pe imprudenți, au ciuruit toate cazanele cu focuri de armă, până n-a mai rămas nimic întreg. Apoi au sărit în două mașini și-au demarat spre Târgoviște, fără să ia nimic. Spargerea asta fără scop a fost și ultima. Pe seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fine, mai există unii care angajează un vecin să se uite după ladă sau anvelopă, să n-o miște nimeni din loc cât sunt plecați. Tradiția se păstrează din tată în fiu, într-o ceremonie solemnă, care îi avertizează pe imprudenți să nu se-apropie. Încălcarea ei echivalează cu un dezastru: anvelopa tăiată, ventilele confiscate, afișele lipite cu prenadez de geamuri, capota stropită cu lichid de frână, portierele zgâriate cu cheia sau, încă mai umilitor, parbrizul împroșcat cu bulion sau ulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luat la rost: „Matale ce cauți aici?“ „La bibliotecă.“, i-am răspuns. „S-a terminat orele, studenții nu mai are voie să intre!“ Omul avea întrucâtva dreptate. După ora șase, nu mai vedeai picior de student prin facultate; cei câțiva imprudenți sau tocilarii erau repede trimiși acasă de profesori. Ghinioniștii cu ore în normă seara încuiau sălile și plecau primii. Știa funcționarul ce știa. Dar nici eu nu mă născusem ieri. Conversația trebuia limitată, se pierdea timp și efort gramatical. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și eu niște lozinci, m-am lăsat pe vine și i-am strâns de braț pe cei de lângă mine. După ce-au băgat blindatele, am plecat. N-aveam stofă de erou; eram curajos, dar nu temerar și, în nici un caz, imprudent. Pe mine nu mă chema nici Măriuca (experta în topometrie militară, care sfârșește-n pădure, găurită de-un obuz german), nici Maria din Butoieni (care îi predă steagul turcesc lui Mihai Viteazul, înainte să cadă, doborâtă de-un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Îi ghiceam gura arcuită, cu V-ul micuț și sexos de pe buza superioară sărutând difuzorul telefonului. „Nu, prostuțule. E totul în regulă.“ „Prostuțul“ era pățit: în timpul Nopții furtunoase de la „Național“, Monica Davidescu scăpase o săgeată de darts la picioarele lui (imprudent, luasem locuri în față), iar Mihai Călin se răsturnase cu tot cu valize peste genunchii vecinului din stânga. La Oblomov, eroul zbura cu patul rulant spre public, iar la Gândirea, un scriitor nemulțumit șuta într-un cocoloș de carton în direcția sălii. Aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un lăcățel care imobiliza discul. Poștașul habar n-avea, vecinii nici atât, le zâmbeai amabil și răspundeai „Grüss Gott!“ indiferent ce-ar fi zis, și totul era în ordine. Oricum, puțini ajungeau la ultimul etaj, scara cotea violent, în rampă și imprudenții se sufocau după primele șaptezeci de trepte. Parcă urcai la noi la Litere, între etajele trei și patru. Doar prin decembrie trebuia să ai grijă, dădeau buzna coșarii să curețe hornurile și băieții cu gazul pe-un an de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dreptul pe treceri, cu-accelerări bruște și succesive. Manevra era calculată, ambalarea motorului se făcea din timp, audibil, în trepte. Dacă mai existau totuși dubii, claxonai puternic, de mai multe ori. Toată lumea părea mulțumită: pensionarii încremenau, iar când un elev imprudent, prins în mișcare, se trezea cu pasul pe zebră, trăgea repede piciorul înapoi. Învățai regula încă de la școala de șoferi, îți explica instructorul: „Nu oprești la treceri decât dacă sunt trei pietoni! Dacă vezi mai puțini, claxonezi și treci!“ Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dealul de pe Cuțitul de Argint. Zona căpătase o rezonanță misterioasă în mintea mea necoaptă, mi-o imaginam bântuită de hoți cu fulare de lână pe nas și cuțite prețioase în buzunarul hainei, pe care le puneau seara la gâtul trecătorilor imprudenți. Într-o altă variantă, strada se transforma într-un imens cuțit strălucitor, cu lama țâșnind de sub asfalt: tramvaiele de-abia își mai țineau echilibrul pe linia ascuțită, iar oamenii cădeau de-o parte și de alta a ei, țipând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
facă o vizită. Riscând să întârzie la Epancini și să-și amâne pentru a doua zi plecarea la Pavlovsk, prințul se decise să caute casa în care dorea atât de mult să intre. De altfel, această vizită era, pentru el, imprudentă într-o anumită privință. Se afla într-o situație dificilă și ezita. Despre casă, știa că se află pe Gorohovaia, în apropiere de Sadovaia, și se gândi s-o pornească într-acolo, sperând că, până să ajungă la destinație, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că l-a „jignit“ pe Burdovski, emițând în public bănuiala că acesta suferă de aceeași boală de care s-a tratat el în Elveția - deci, pe lângă asta, oferirea celor zece mii destinate școlii a fost făcută, după părerea lui, grosolan și imprudent, ca și cum i-ar fi dat pomană și cel mai urât era tocmai faptul că oferta fusese făcută în gura mare, când erau de față și persoane străine. „Trebuia să am răbdare și să-i ofer banii mâine, între patru ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
brusc, înspăimântându-se singură de cele spuse. Cum putea ști cât de nedreaptă era în clipa aceea cu fiica ei? În mintea Aglaiei totul se hotărâse; aștepta și ea ceasul care trebuia să decidă totul, și orice aluzie, orice atingere imprudentă îi făcea în inimă o rană adâncă. VIIItc "VIII" Și pentru prinț, ziua aceasta începu sub imperiul unor presimțiri grele; puteau fi puse pe seama stării de boală, dar era trist într-un mod prea nedefinit și asta îl chinuia cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]