2,098 matches
-
veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum genunchii i se Îndoaie. Probabil că era vorba de un cimitir uitat. Mai coborî câteva trepte, sugrumat de frică; apoi se opri, căutând să-și Învingă suferința care devenise insuportabilă. Din pământul de sub picioarele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din cripta de la San Giuda. Ce deosebire exista Între trupurile la care se uita acum și acelea descompuse și mumificate, care zăceau pe fundul acelui soi de pâlnie infernală? Poate că, În doar câteva ceasuri, cele de aici vor fi precum cele de acolo, destrămate și pierdute până la ziua Judecății. Ori de câte ori cobora o scară descoperea o cetate a durerii, o via crucis subterană, dintre ale cărei opriri aceea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi solicită atenția. Cantilena despre măreția epocii care avea să vină, alcătuită din aspirații inefabile și din expectative extraordinare, lăsase loc unui subiect mai sumbru. Dumnezeu părea să fi dispărut dintr-o dată din orizontul teologului, lăsând locul unei bezne tulburi, infernale. Acum, Bruno nu mai Însoțea gândurile și visele ascultătorilor săi către un viitor Îndepărtat. Se Întorsese, dimpotrivă, către trecutul cel mai Îndepărtat al omului. Și, pe măsură ce Înainta În evocare, cuvintele sale apăreau din ce În ce mai diferite de tezele lui Gioacchino. Acum, teologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cele mai imediate și mai lesne de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-și poată face treaba la adăpostul falsului mister cu care sunt Înconjurate, de secole, penibilele marionete. Să fim sobri, e o măsură În toate: cine ar fi putut pune la punct și Întreține În stare de funcționare o asemenea mașină infernală de răspândit derută? Și cât de Înspăimântător trebuie să fie secretul ocrotit de Centru pentru a merita osteneala și cheltuiala? Dar, la urma urmelor, mai ducă-se dracului toți și toate, m-am săturat până-n gât de enigme, extratereștri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mici amănunte legate de poziția Domniei Sale la anumite Întrevederi cu președintele României pe problemele Mării Negre sau ale atitudinii țării dumneavoastră față de Rusia? Vă stăm oricând la dispoziție cu plăcere... Am rămas câteva clipe blocat: centromanii ăștia erau de-a dreptul infernali! - Sunt măgulit, n-aș fi crezut că am ajuns o persoană atât de importantă Încât să fac obiectul atenției voastre. Hm, și când mă gândesc că, În ignoranța și naivitatea mea, puteam băga mâna-n foc până la umăr că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pretenții de marotă psihologică? - Până acum a funcționat, așa naivă cum e, mi-a replicat, Înveselit subit, Roger Howard. Proba verității, cum spun avocații. Te rog să mă ierți că, pentru demonstrație, sunt obligat să citez din vorbele acestei categorii infernale de cetățeni ai mapamondului. Știi cum e: scopul scuză... - I-am mai zis și Evei: să știe Machiavelli ce scopuri meschine au ajuns să justifice cuvintele sale, cred că s-ar răsuci sub pământ cu cavou cu tot, am bombănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Și antepenultima? - E... Pe urmă X, A, N, D... Ei, drăcie!... - „Schimbă ordinea!”, nu era asta deviza? Chiar tu, Brutus, descoperitorul ei, ai uitat-o? Nu e frumos... continua Eveline să-și savureze ludic triumful. Am rămas bouche bée. Așadar, infernala, misterioasa parolă era ALEXANDRU CEL MARE. Mai simplu decât așa nu se putea. Și nici mai neașteptat, dacă te gândești că soluția apărea explicit În textul lui Noel Corbu: „Cheia este Alexandru cel Mare”. Grozav Îi mai plăcea individului să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Sclavul dădu fuga să-și trezească stăpânii și, de îndată, Gacel coborî în ajutorul fratelui său, când nisipul ajunsese până la bărbia lui Ajamuk. Trase de el, încercând să-l apuce de subțiori, cu gândul să-l scoată din acea capcană infernală, dar Ajamuk era amețit și nu reușea să reacționeze, iar în această nisipul continua să cadă peste ei inexorabil. De pe ghizdul fântânii, Moartea surâdea. Nu în fiecare zi avea ocazia să-și arate chipul cel mai lugubru. Nu în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și ei oameni și, prin urmare, nici ei nu se puteau înălța în căutarea unei temperaturi mai suportabile, drept pentru care Bruno Serafian ajunse foarte repede la concluzia că era cu adevărat imposibil să continue înaintarea în condiții atât de infernale. — Stop! - ordonă. Ne vom odihni până la patru. Numerele cu soț să doarmă două ore. Apoi numerele fără soț. Oamenii se lăsară la pământ, leoarcă de sudoare și zdrobiți, dar își dădură seama imediat că automatele lor erau prea scurte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care așteaptă sub malaxor să-și ia marfa În primire și s-o transforme, amestecînd-o continuu pentru că betonul trebuie Împiedicat să ia altă formă decît cea care i-a fost destinată. Acest malaxor, despre care credeai că este o mașină infernală, un atelier al morții, nu macină nimic, nu zdrobește nimic. Angrenajele rămîn aceleași dinainte, el doar le prinde Între paletele lui și le amestecă, le amestecă, le amestecă pînă cînd tot ceea ce era separabil devine inseparabil, devine o massă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cânte păsările. Lumina din cameră era limpede și palidă; soarele răsărea sau răsărise de puțin timp. încă îmi zvâcnea capul de la amfetamină, iar combinația între amfetamină și alcool îmi producea un amestec perfect de sete arzătoare și durere de cap infernală. Aș fi încercat să mai iau o doză, dar amfetamina nu mă lăsa. Și mă dureau picioarele. îmi doream să-mi fi scos ghetele înainte să cad lată. Am dus tratative lungi cu scările pe care le-am găsit greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
viteze și a frigului, simțurile îmi revin. Sunt Bogdan, prințul Luca este la locul lui, leșinat, dar încă strângându-mă de brâu, iar rezolvarea problemei este mai aproape ca oricând. - Bogdan, unde mergem? aud vocea prințului, slabă, gâtuită de vântul infernal. Acum văd ce se întâmplă cu lumea. Nu se poate. Este cel mai înfricoșător peisaj pe care îl poate concepe cineva. Omenirea este sub ape. Complet. - La curtea lui Aquarelin mergem, Luca. Acolo este răspunsul problemei, îi zic, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
camerei intră brusc bunica lui Ionel, Titi, 60, ce poartă cu sine un coșuleț cu prăjituri. Aproape indiferentă la importanța momentului și martoră involuntară a inactivității copilăriei unui personaj ce va schimba cursul istoriei, Titi reușește să facă o gălăgie infernală. - Să-ți dea bunica prăjiturele? întreabă ea, urlând înfiorător. Băiatul este brusc teribil de dezgustat. Cuvintele pe care tocmai le-a auzit îi jignesc grav mândria și cumplitul efort de concentrare. Aruncându-i bunicii sale o privire distrugătoare, Ionel rostește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nostru găsi în sfârșit determinarea de care avea nevoie pentru a-și îndeplini planul. Lucrurile trebuiau făcute cu hotărâre, exact așa cum făcuse și ea renunțând la el. Calm, hotărât până la nebunie, apăsă în sfârșit trăgaciul, zguduind clădirea cu un zgomot infernal. Glonțul ieși însă pe geam, lovind o cutie de conserve aflată pe un acoperiș, clipă în care omul nostru se ridică și ieși. Speranța izbândise, ca întotdeauna. Sau poate pur și simplu zeița Kaly veghea asupra omului nostru, cu dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
poate fi totul atât de înfricoșător? Și cum de poate arăta totul atât de cumplit aici și dincolo nu, pentru numele lui Dumnezeu? Nici în ruptul capului nu pricep ce cosmogonie nebună și fantomatică a putut inventa toate formele acestea infernale și cum de a putut avea atât de puțin umor încât să se manifeste astfel, pulsând printre bietele proiecții astrale cu forța și imaginația a mii și mii de evenimente și grohăieli născocite de cine știe ce mare arhitect al universului... Umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu știam să urmeze așa ceva... să nu fie atunci totul decât o minciună cumplită? Dar încleștarea aceasta formidabilă care mi-a cuprins maxilarele, ferecându-le, gustul acesta rânced care în timpul somnului meu cumplit a și lâncezit, gratulându-mă cu acea miasmă infernală a lumii de dincolo, este cât se poate de real și înțeleg, spre disperarea mea, că abia acesta, acesta este locul în care m-am aflat tot timpul cu adevărat... Blestemat să fie totul și mai ales clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cumplită se și insinuă în bietul meu suflet, lăsându-mă pradă unei presimțiri teribile... doar nu cumva?... Doamne, doar nu cumva?... Ba da, o, Dumnezeule, ba da... Cum, cum să descriu groaza și nenorocirea care mă cuprinse brusc și săgeata infernală care îmi străpunse inima văzând chipul și privirea, mai ales privirea de neasemuit a îngerului căzut care își întoarse fața spre mine? Nici un cuvânt nu poate descrie incomensurabilitatea finalității acestei intruziuni a mea în povestea lumii... Deodată... ca și cum nici măcar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Cine le-ar fi dat așa ceva, pe motiv că au nevoie de el ca să închidă o ființă supranaturală într-o peșteră? Ia, spuneți-mi, întrebă el după câteva clipe în care căutase febril o posibilitate de a confecționa un dispozitiv infernal, putem face rost de niște îngrășământ chimic? Azotat de amoniu, vreo mie de kilograme? Habar n-am! spuse Calistrat. Poate că da, însă la ce-ți trebuie? Mai avem nevoie de niște motorină și câteva capse, continuă Toma să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
său juvenil. Avînd la dispoziție bani și presă va Începe să publice pamflete sub forma unor mărturisiri făcute unor foști revoluționari care aflaseră sămînța dezamăgirilor. Cu astfel de pamflete le răspundea el sub un alt nume... Deruta provocată va fi infernală. Într-un pamflet semnat „P. Ivanov“, Racikovski Îi va expune colaboratorului său, nesortit cunoașterii, mecanismul calomniei ca și eficiența sa. „PÎnă ajungi să-ți Încălzești fața, porumbelul meu, ți se răcește dosul. Ca la un foc de tabără. Tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ale evoluțiilor economice, culturale, politice și militare ale viitorului. Ei vor fi motoarele Istoriei, mai ales ale celui de-al doilea și al treilea val al viitorului, despre care va fi vorba mai încolo. Pentru a fugi de aceste „cetăți infernale”, mulți se vor deplasa, în următorii douăzeci de ani, înspre alte țări din emisfera sudică, în căutarea unor clime mai blânde, a unor spații mai extinse, a unor orașe mai sigure sau mai apropiate de Nord. Astfel, mase întregi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un bărbat masiv care, În ciuda căldurii infernale, stătea Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques Monerre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
răstorni logica și natura? Întrebă priorul. Cuvintele acelea Îi sugeraseră un gând. Și galera pe care o explorase părea să fie o incredibilă răsturnare a sensului lucrurilor. Un obiect născut pentru a ocroti viața pe mare, transformat Într-o ambarcațiune infernală. - Dar Dumnezeu ne-a poruncit să luăm În stăpânire pământul, să Îi numim bogățiile, să Îi reglăm nestatornicia. Și orologiile dumitale, meștere Alberto, sunt niște regulatoare. Arta dumitale nu e și ea blasfematoare? Atunci, n-ar trebui să scrii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
voi pomeni În beznă, iar singura lumină vizibilă a stelelor va fi pentru mine amintirea. De aceea trebuie să mă grăbesc. Continuară să pășească În tăcere. Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un cal berber, messere. Oare În călătoriile dumitale ți-ai dezvoltat mersul acesta? izbucni el după ce, În mai multe rânduri, fusese silit să alerge ca să Îi rămână alături. Celălalt se opri, zâmbind. - Așa este, priorule. Există pământuri, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie să căutăm? Întrebă unul din ei. - Nu știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]