966 matches
-
ocazie nu-l mai părăsea... sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului liber: a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a fi mers etc. Sintagma
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului liber: a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a fi mers etc. Sintagma are aceeași structură pentru toate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a fi mers etc. Sintagma are aceeași structură pentru toate verbele limbii române. În interiorul ei, însă, se manifestă deosebiri ale temei de participiu. Sintagma infinitivului perfect poate fi disociată, între prepoziția-morfem a și auxiliarul de timp fi, de aceleași elemente ca și sintagma infinitivului prezent: • adverbe-regim: Teama de a nu mai fi făcut iar vreo gafă îl neliniștea și pe el. • adverbul de negație nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Sintagma are aceeași structură pentru toate verbele limbii române. În interiorul ei, însă, se manifestă deosebiri ale temei de participiu. Sintagma infinitivului perfect poate fi disociată, între prepoziția-morfem a și auxiliarul de timp fi, de aceleași elemente ca și sintagma infinitivului prezent: • adverbe-regim: Teama de a nu mai fi făcut iar vreo gafă îl neliniștea și pe el. • adverbul de negație nu: Până a nu fi venit el totul părea în regulă. • pronumele, personale sau reflexive: M-a cuprins dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dislocă sintagma, în mod obișnuit, între auxiliar și temă: Gândul de a fi și greșit față de Mircea îl determină să plece imediat. Când sintagma este dislocată de mai multe elemente lingvistice în același timp, ordinea rămâne aceeași, ca în structura infinitivului prezent: adverb de negație, pronume, adverb modal: Uitasem parcă, pentru moment, și de durerea de a nu-l mai fi văzut încă o dată. Accentul: Accentul principal cade pe tema de participiu; verbele din tipurile I-IV prezintă accentul pe sufixul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primară, de la rădăcina verbului, prin sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic al participiului, verbul se întâlnește cu adjectivul, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic al participiului, verbul se întâlnește cu adjectivul, în planul semantic al supinului, verbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale determinate de desfășurarea actului de comunicare lingvistică: infinitivul; • o variantă relativă, dezvoltând diferite sensuri gramaticale specifice (diateză, timp-mod, persoană-număr), în raport cu factori și coordonate ale desfășurării actului de comunicare lingvistică: paradigma flexionară a verbului. Cele două variante generează două categorii de enunțuri: a. enunțuri infinitivale b. enunțuri verbale a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp-mod, persoană-număr), în raport cu factori și coordonate ale desfășurării actului de comunicare lingvistică: paradigma flexionară a verbului. Cele două variante generează două categorii de enunțuri: a. enunțuri infinitivale b. enunțuri verbale a. Enunțurile infinitivale au ca centru de organizare semantico-sintactică un infinitiv și ca modalitate de asumare a predicației - funcție fundamentală a procesului de comunicare: intonația: „A se tăcea! A se asculta!... Mâine vine dl. revizor: a se ști bine Mircea cel Bătrân!...” (I.L. Caragiale) b. Enunțurile verbale au ca centru de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noi. Ioana va fi $= se va afla/va fi prezentă$$ mâine. SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTETC "SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTE" I. Funcțiile sintactice ale formelor verbal-nominale reflectă specificul lor de termeni dependenți din punct de vedere sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind în realizarea lor de specificul lexico-gramatical al fiecăreia dintre ele (cu predominarea dimensiunii substantivale, adjectivale, verbale): • subiect: „Înc-odată iar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
VERBALE ABSOLUTE" I. Funcțiile sintactice ale formelor verbal-nominale reflectă specificul lor de termeni dependenți din punct de vedere sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind în realizarea lor de specificul lexico-gramatical al fiecăreia dintre ele (cu predominarea dimensiunii substantivale, adjectivale, verbale): • subiect: „Înc-odată iar și iară / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • complement: „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Valurile, vânturile.” (M. Eminescu) ș.a.m.d. II. Construcțiile sintactice generate de formele verbal-nominale depind de trăsăturile semantice lexico-gramaticale (personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv) în același mod în care depind verbele din care provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice pe care le are în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ș.a.m.d. II. Construcțiile sintactice generate de formele verbal-nominale depind de trăsăturile semantice lexico-gramaticale (personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv) în același mod în care depind verbele din care provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice pe care le are în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al regentului, de prezența caracteristicilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice pe care le are în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al regentului, de prezența caracteristicilor verbale în propriul plan semantic. În enunțuri cu caracter gnomic, infinitivul realizează funcția de subiect: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al regentului, de prezența caracteristicilor verbale în propriul plan semantic. În enunțuri cu caracter gnomic, infinitivul realizează funcția de subiect: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin infinitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracteristicilor verbale în propriul plan semantic. În enunțuri cu caracter gnomic, infinitivul realizează funcția de subiect: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin infinitiv: „A tăcea înseamnă a-i accepta ticăloșiile.” În relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivul realizează funcția de subiect: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin infinitiv: „A tăcea înseamnă a-i accepta ticăloșiile.” În relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin infinitiv: „A tăcea înseamnă a-i accepta ticăloșiile.” În relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul - o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ticăloșiile.” În relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul - o propoziție cu predicat-verb la conjunctiv; amândouă variantele înscriu planul semantic al enunțului sub semnul nedeterminării. Propoziția subiect se dezvoltă în baza unui verb la indicativ, dacă planul semantic al enunțului este determinat: Îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al enunțului sub semnul nedeterminării. Propoziția subiect se dezvoltă în baza unui verb la indicativ, dacă planul semantic al enunțului este determinat: Îmi place că tu călătorești. E bine a studia/ E bine să studiezi. Când determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bine a studia/ E bine să studiezi. Când determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a putea: Nu-l pot chema acum./ Nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a putea: Nu-l pot chema acum./ Nu pot să-l chem. Aceeași „preluare” a complementului intervine când regentul este un verb de aspect: „... teamă mi-e ca nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Nu pot să-l chem. Aceeași „preluare” a complementului intervine când regentul este un verb de aspect: „... teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă a lăuda.” (M. Eminescu) În realizarea funcției de circumstanțial, infinitivul domină conjunctivul; în dezvoltarea circumstanțialului de timp, este precedat de locuțiunea prepozițională înainte de sau de prepoziția până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau de prepoziția până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este. În realizarea circumstanțialului de scop (finalitate), limba română contemporană pare a prefera conjunctivul; infinitivul precedat de prepozițiile spre sau pentru este mai frecvent în enunțurile în care circumstanțialul precede subiectul-predicat: Pentru a ajunge la timp, trebuie să iei avionul. În funcție de planul semantic al relației de dependență, circumstanțialul de finalitate urmează verbului regent: „Nici rușine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe / fără de-a mistui.” (L. Blaga) Construcția maschează adesea o relație sintactică de coordonare adversativă: Citește fără a reține nimic. = Citește dar nu reține nimic. În același mod, în anumite enunțuri, structurile cu infinitiv precedat de prepoziția spre sau pentru nu exprimă finalitatea unei acțiuni, ci maschează o relație de coordonare copulativă/adversativă: A intrat pe ușă spre a ieși/și a ieșit pe fereastră. Complementul semantic principal al infinitivului precedat de aceste prepoziții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]