4,097 matches
-
vastă, e concepția materialistă. Acum patruzeci de ani, concepția aceasta a fost formulată de Karl Marx, genialul fondator al socialismului științific, împreună cu Fr. Engels, colaboratorul său. După concepția materialistă, factorul hotărîtor în mersul istoric al omenirei n-a fost nici intelectul, nici pornirile și pasiunile omenești, ci bazele materiale ale societăței, modul de producere și de împărțire a produselor trebuincioase traiului. Un sociolog poate găsi explicația vieței sociale în economia socială, care e fiziologia societăței. într-un cuvînt, mersul economic, procesul
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
l-a aruncat și nici nu l-a distrus, ci l-a răzuit fără milă folosindu-i din nou pînza. Cînd l-am întrebat cînd își dă seama că un tablou e gata, răspunsul i-a respectat latura nesofisticată a intelectului: „cînd simt că, dacă îi mai adaug ceva, îl stric“. Dar instinctul surplusului care desfigurează un tablou nu e sprijinit pe argumente teoretice: pictorul simte măsura, intuiește pragul și se oprește, dar măsura nu poate fi descrisă, cum nici pragul
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
fost un simplu „client” căruia i s-ar fi acordat vreo favoare și i s-ar fi dat un mic ajutor economic. Dacă el trata oamenii de la nivelul unor Guido, Manetto, Cino și al altora, era doar datorită personalității și intelectului său. Condiția de subordonare obiectivă în care se găsea l-a făcut pesemne să încerce un sentiment de nesiguranță; desigur, ambițios cum era, și o puternică dorință de a se revanșa. Dincolo de marea-i autostimă, trăsătura marcantă a personalității lui
Marco Santagata: Dante. Romanul vieții lui Dante by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3382_a_4707]
-
controverse, însemnătatea temei fiind invers proporțională cu erudiția care se învîrte în jurul ei. Urmarea e ivirea unui dezechilibru în cursul căruia noțiunea nu doar că înăbușă sentimentul, dar pe deasupra exclude actul la care îndeamnă sentimentul. E ca și cum unitățile docte de intelect ating un asemenea rafinament încît nu mai lasă loc umorilor obscure ale sufletului: în loc de fermenți mistici de credință, dai peste cadrul sterp al jargonului de aparat. În final, rămîi cu senzația că ai parcurs un text a cărui ariditate e
Argumente și alegorii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3162_a_4487]
-
una care urmărește un scop precis: acela de a-mi da posibilitatea de a realiza ceva în viață.“ (p. 252) Conștiința că este un ales îi dă o exigență care culminează în elevație culturală, trăsătura definitorie a homosexualului fiind strălucirea intelectului, atribut care îi este sporit de prezența unor pederaști de același calibru: Rădulescu și Negoițescu. Elevația stă în pedanteria unor preocupări fine: audierea muzicii clasice, traduceri, conversații de rang cultural, proiecte de romane, poezii. Mai mult, ca orice pederast autentic
Warme Brüder by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3183_a_4508]
-
vadă în mituri o grămadă de superstiții ce trebuie lichidate repede, spre a lăsa loc cunoștințelor verificabile. Pentru suficiența unor asemenea capete, apelul la mit aduce cu un regres vinovat către o etapă depășită din istorie. În realitate, fără mituri intelectul e steril, căci îi lipsește drojdia de imaginație din care se hrănește o viziune creatoare. Cine privește miturile ca relicve inutile e ca un orb care se află în posesia unui tezaur căruia nu știe ce întrebuințare să-i dea
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
fiind izbit de pledoaria insistentă pe care învățatul o face actului de înțelegere. De Dumnezeu te apropii înțelegîndu- l, aceasta e ideea lui Eckhart, exigență cu neputință de îndeplinit de un anahoret cu înclinații mistice. Cînd un teolog face apologia intelectului, mintea lui se află la mii de kilometri de tenta mistică. Unde apare conceptul, acolo moare mistica. Cine are răgazul să parcurgă în paralel textele ediției bilingve, urmărind metamorfoza pe care accentele latinești o suferă odată cu trecerea în tipar românesc
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
planul vieții umane, urmarea fiind o trăire atît de stranie încît toate motivele raționale te îndeamnă s-o categorisești drept absurdă. E cazul oricărei epifanii în cursul căreia rațiunea abdică: neputința de a pricepe te silește să depui armele, abandonînd intelectul și îmbrățișînd credința. Omul se înfioară și tace, căci simte că rațiunea nu-l poate ajuta, de aceea senzația curentă este de mysterium tremendum. Întîlnirea cu sacrul e resimțită ca o ruptură insolită și fascinantă, după lecția lui Rudolf Otto
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
că rațiunea poate lămuri orice. E convingerea savantului care e încredințat că, grație unei idei geniale, îl poate prinde pe Dumnezeu de chică. În acest caz, gînditorul devine „absurd de rațional“, propovăduind succesul unei teorii construite pe spezele aride ale intelectului logic. E cazul utopiilor ivite din siguranța că o schemă inteligibilă poate schimba lumea în bine. A treia poziție e cea în care absurdul e echivalat cu situațiile fără ieșire. Ești într-o stare limită și nu ai soluție, aidoma
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
lasă Pavlovici descriindu-și calvarul. De aceea, violența cărții nu are virulență, cum nici bestiile nu sunt inumane. Aceste trei trăsături - finețea limbii culte, unghiul de vedere al perspectivei păsării și firea sarcastică - fac din Pavlovici un observator al cărui intelect nu îngăduie paroxisme sufletești. Autorul nu suferă patetismele, efuziunile, tensiunile sau încordările pînă la limita colapsului. În schimb preferă poanta, surpriza caraghioasă, ridicolul situației. Într-un cuvînt, are predilecție pentru comedia de situații, nu pentru drama de caractere. Din acest
Hiperbola cruzimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3347_a_4672]
-
volumul doi. După douăzeci și cinci de ani se răzgândește: să începi cum se începe, cu primul volum. Nu mai stau să chibzuiesc. Din solidaritate de vârstă, ascult de sfatul celui mai bătrân. Mai ales că acesta nu face vorbire despre Kant. „...intelectul transformă dintr-odată în intuiție simțirea apatică și lipsită de orice semnificații.” Simțirea apatică și lipsită de semnificații este foarte importantă pentru artist. Numai de la ea poate porni - și nu trebuie s-o transforme prea repede în altceva. De altfel
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2969_a_4294]
-
foarte importantă pentru artist. Numai de la ea poate porni - și nu trebuie s-o transforme prea repede în altceva. De altfel, faptul că Schopenhauer vede peste tot numai cauze și efecte este o... rațiune suficientă pentru a te îndoi de intelectul care se apucă, unadouă, să nu-l lase în pace pe omul apatic și liniștit. Îl citează pe Berkeley: „Puțini oameni gândesc, dar toți vor să aibă opinii”. Nu numai că vor! Întrebarea e: ce înseamnă să gândești? Când, brusc
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2969_a_4294]
-
reală și ireală. Mă așteaptă să mă purific Poarta și pragul tocit De beția cantică a pelerinilor Vârstelor și stelelor căzătoare. Din orice loc visul părea corect, El mă iubea ca mușcătura-n pară. Să muști e cel mai nobil intelect, Viermele-i viu în slava asta-amară. A duhului dragoste din turcoază, Sunt gata, în pas ultim către groapă. Tu mă domesticești mereu de pază, În sacerdoțiu supliciul să-mi încapă. Îngenuncheat, mai mult sunt în genunchi, Arunc din carnea mea
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/15085_a_16410]
-
a... ,hliziților". în bună vecinătate umoral stilistică cu Cărtărescu, Iaru, Coșovei, Groșan, Nedelciu etc., d-sa ne îmbie (într-un chip, să recunoaștem, irezistibil) printr-o mixtură de seriozitate contractată și bună dispoziție jucăușă. E ca o nadă cu care intelectul cititorului e prins într-un joc atracțios, bun conducător de energie temperamentală ce, venind din partea forului emitent, se întoarce convenabil asupra acestuia, sub înfățișarea undelor empatice ale receptorului. Exemple se pot găsi cîte poftim: Ezitările mele în a chiui la
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
ei devine posibilă prin intermediul unor "intuiții pure" (spațiu și timp) total diferite de ea. Spațiul, bazat pe simultaneități, și timpul, bazat pe succesiuni, condiționează posibilitatea întregii experiențe umane; că forme ale intuiției, ale cunoașterii specific umane, spațiul și timpul ghidează intelectul și îl ajută să sistematizeze cunoștințele obținute pe cale empirica. Cu ajutorul intelectului gândim, dar numai în limitele experienței: putem cunoaște deci numai fenomenele, lanțul necesităților cauzale care străbate întreaga lume, lucrurile așa cum ne apar nouă, ca ființe înzestrate cu un unumit
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
diferite de ea. Spațiul, bazat pe simultaneități, și timpul, bazat pe succesiuni, condiționează posibilitatea întregii experiențe umane; că forme ale intuiției, ale cunoașterii specific umane, spațiul și timpul ghidează intelectul și îl ajută să sistematizeze cunoștințele obținute pe cale empirica. Cu ajutorul intelectului gândim, dar numai în limitele experienței: putem cunoaște deci numai fenomenele, lanțul necesităților cauzale care străbate întreaga lume, lucrurile așa cum ne apar nouă, ca ființe înzestrate cu un unumit set de percepții mentale și fizice și nu cu altul. Așa cum
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
set de percepții mentale și fizice și nu cu altul. Așa cum sunt lucrurile în sine, independent de posibilitățile noastre de percepție, nu știm și nu vom ști niciodată. Lucrul în sine ne rămâne inaccesibil. Așadar, din punct de vedere al intelectului, omul este supus cauzalității, și deci necesității. Doar pășind dincolo de cunoașterea empirica, gândind idei precum libertatea, nemurirea sau Dumnezeu - putem ieși, fie și parțial, din sfera necesității. Rațiunea pură nu oferă acces la cunoașterea lucrurilor în sine, dar unifica și
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
și deci necesității. Doar pășind dincolo de cunoașterea empirica, gândind idei precum libertatea, nemurirea sau Dumnezeu - putem ieși, fie și parțial, din sfera necesității. Rațiunea pură nu oferă acces la cunoașterea lucrurilor în sine, dar unifica și sintetizează cunoștințele empirice ale intelectului la un nivel la care acesta nu este capabil; totuși, critică rațiunii pure înseamnă conștientizarea limitelor acesteia, limite date de intelectul însuși: în absență cunoașterii provenite din intelect (empirice), bazându-se doar pe speculații, rațiunea are tendința de a deveni
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
sfera necesității. Rațiunea pură nu oferă acces la cunoașterea lucrurilor în sine, dar unifica și sintetizează cunoștințele empirice ale intelectului la un nivel la care acesta nu este capabil; totuși, critică rațiunii pure înseamnă conștientizarea limitelor acesteia, limite date de intelectul însuși: în absență cunoașterii provenite din intelect (empirice), bazându-se doar pe speculații, rațiunea are tendința de a deveni contradictorie, transformându-se într-o piedică pentru înțelegerea și progresul umanității 8. În Critică rațiunii practice, prin care Kant înțelege moralitatea
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
la cunoașterea lucrurilor în sine, dar unifica și sintetizează cunoștințele empirice ale intelectului la un nivel la care acesta nu este capabil; totuși, critică rațiunii pure înseamnă conștientizarea limitelor acesteia, limite date de intelectul însuși: în absență cunoașterii provenite din intelect (empirice), bazându-se doar pe speculații, rațiunea are tendința de a deveni contradictorie, transformându-se într-o piedică pentru înțelegerea și progresul umanității 8. În Critică rațiunii practice, prin care Kant înțelege moralitatea, conformarea voinței cu datoria în vederea binelui, conformare
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
sau al vreunei propensiuni caritabile. Acea înclinație comună tuturor inteligențelor care, conform aprecierii lui Camus, o reprezintă cinismul e o ispită căreia C. Țoiu nu i s-ar putea decît anevoie sustrage. Prozatorul e un cinic cultivat, educat la școala intelectului sever inclusiv cu sine, aidoma autorului Momentelor căruia îi calcă pe urme cu dezinvoltură (să menționăm că o bună parte din tabletele argheziene înfățișează și ele o puternică amprentare caragialescă). Un scepticism bonom îl îndeamnă către înscenări în maniera cool
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
Urâțenia continuă să se adune tot timpul. Deși îi plăcuse mereu să mănânce bine, Stalin dădea acum dovadă de lăcomie, de parcă se temea că nu-i va mai rămâne o porție suficient de mare din felul lui preferat de mâncare. [...] Intelectul era într-un declin și mai usor observabil. Era de neînțeles cum de se schimbase atât de mult în doi sau trei ani. Cand il văzusem ultima dată, în 1945, era încă plin de viață, ager la minte și cu
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
lumeasca, inspirat din Povestea magului călător în stele (ne-lumea este sălașul geniului, el nefăcând parte din planul Creației) și din ideile lui Giordano Bruno (mersul geniului, dincolo de orice sistem ontologic, în antilume). Acesta preva lează ideea definirii geniului că intelect în permanent zbor spre eliberarea metafizica. Aș spune că, în fapt, e un pseudo-dialog filosofic, conceput în 33 de strofe, un apendice mesianic voit, o poartă spre zariștea gândirii nemărginite, absolute. Pregătit să dezlege parte din dedesubturile dramei axiologiei lumii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
sale, fie ale prozei, fie ale reflecției critice, în pofida despărțirilor de gen, ce par și se doresc radicale. Ea îi stă retrasă într-un orizont privilegiat, din străfundurile psihismului, de unde dă semne și participă prin determinări la conexiuni din zona intelectului și a reflexiei dintre subiect și obiect, cu instituiri și clarificări analitice și sintetice. Alături de aceste „semne”, deseori diminesiunea poematicului s-a manifestat la suprafață, dar din rigoare critică (și pudoare), Marian Barbu i-a pus și i-a ținut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
pe toate fețele, cu multă știință adunată din studii „poetice” și „stilistice”, uneori este trecut din materie a poemelor în principiu generator și model al lor. Marian Barbu și-a dorit continuu claritatea și triumful logos-ului. A preferat ordinea intelectului în pofida datelor dezordonate și inconsistente ale percepției. Cuvântul și-l închipuie oglindă a eului („Clatină-mă, cuvântule, / Ca piatra în singurătate / Și copleșește-mă cu toate / Articulațiile tale calde. // Fă-mă oglindă numai pentru tine / Ca să văd grădină cerului”, Clatină
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]