1,803 matches
-
reală, și poate cea mai solidă, va fi Însă „salvarea” prin celălalt sau prin ceilalți. Orice salvare este un act de Întoarcere, un act de reintrare În condiția originară a ființei mele. Nu este o renunțare a căutărilor, dată de interogația neliniștii mele, ci descoperirea soluției acestor neliniști și interogații. Salvarea este căutare și descoperire. Ea reprezintă actul prin care vine soluția sau răspunsul pe care eu Îl aștept. Acest moment are pentru mine semnificația unei revelații, ca ceva care mi
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
salvarea” prin celălalt sau prin ceilalți. Orice salvare este un act de Întoarcere, un act de reintrare În condiția originară a ființei mele. Nu este o renunțare a căutărilor, dată de interogația neliniștii mele, ci descoperirea soluției acestor neliniști și interogații. Salvarea este căutare și descoperire. Ea reprezintă actul prin care vine soluția sau răspunsul pe care eu Îl aștept. Acest moment are pentru mine semnificația unei revelații, ca ceva care mi se oferă și pe care eu Îl caut, Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o mare măsură, esența Însăși a vieții persoanei umane, considerată ca frământare interioară, ca suferință, În lupta de Împlinire a propriilor sale idealuri, către care aspiră neîncetat. Tragicul vieții este cuprins Între suferință și mântuire, Între neliniște și descoperire, Între interogație și răspuns. El este Însuși drumul pe care persoana Îl parcurge În decursul vieții sale, de la suferință către aspirația mântuirii. În mod natural, că problema tragicului este deosebit de complexă, dar ea ocupă, Într-o măsură considerabilă, tematica domeniului de care
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
satisfacerea unei nevoi sau a unei dorințe. Prin aceasta actul psihologic este Întotdeauna dublat de o condiție morală care-l Însoțește. Referindu-se la acest aspect, I. Kant se Întreabă: „Ce pot face? Ce-mi este permis? Ce pot spera?”. Interogația vizează, de fapt, căutarea unei valori morale care să sancționeze acțiunea pe care persoana a Întreprins-o. Cenzura morală sau, după expresia lui I. Kant, „legea morală din mine”, mă oprește să fac ce nu-mi este permis, conducându-mă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoanei privesc câteva aspecte principale ale acesteia, și anume: căutarea de sine, descoperirea de sine, datoriile morale, nevoia de autodepășire, contul existenței. 1. Căutarea de sine Prima temă, legată de existența oricărei Persoane, este căutarea de sine. Ea este o interogație pe care individul și-o adresează din nevoia de a avea o identitate. Căutarea de sine se referă la cine și la cum sunt. Aceste răspunsuri se dau atât prin raportarea la sine, cât și prin comparația cu ceilalți, Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
iar destinul ca ceva care vine de dincolo de existență. Care este soluția? Cum poate fi anulat acest „traumatism psiho-moral al vieții”? Este viața Închidere, iar Persoana o „ființă azvârlită În Lume”? Totul se Închide odată cu moartea Persoanei? Trebuie ca aceste interogații care vin din neliniștile noastre interioare să aibă un răspuns. Tragismul existenței are două surse valorice, pe de o parte, el vine către Persoană din afara ei, din lume; pe de altă parte, este elaborat de neliniștile și incertitudinile Conștiinței de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lumea și În care eu mă autoreflectez. Ființa umană primordială se caracterizează prin starea de inocență. Personalitatea originară a omului excludea neliniștea. Din momentul În care omul Începe să vadă și să cunoască lumea, el Începe să-și pună Întrebări. Interogația este expresia unei curiozități, dar și a unei tensiuni interioare. Știind, eu descopăr. Dar descoperind, omul vede că nu este decât o ființă În lume, supusă legilor acesteia, o lume care-l Închide și de care el depinde În totalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morală și cugetare este de următorul tip: conștiința Întreabă și cugetarea răspunde. Omul este o ființă neliniștită. Ne dăm seama de această neliniște interioară prin faptul că persoana cugetă, formulează Întrebări și caută răspunsuri. Actul cugetării constă În transformarea neliniștii interogațiilor În formularea răspunsurilor compensatorii sau consolatoare pentru individ. În sensul acesta pusă problema, gândirea reflexivă ne apare ca o continuare și o completare a conștiinței morale, ele fiind inseparabile. Ceea ce conștiința morală trezește În noi, ca o stare vag tensională
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
omului nu mai este frământarea interioară, de factură socratică sau faustică. Este cu totul altceva: o angoasă a disperării. Nici Socrate și nici Faust nu sunt singuri. Ei sunt frământați, dar nu sunt singuri În frământarea lor. Frământarea lor este interogația la care se poate da un răspuns. Angoasa omului modern este disperarea dată de absența oricărei perspective, o Încremenire, o stare de pietrificare sufletească și morală, pe care omul modern o sublimează prin trei mijloace: imagine, sexualitate și violență. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mai exact, o luare de cunoștință despre sine Însuși. În mod egal, și ceilalți se Întreabă, la rândul lor, cine este acela care stă În fața lor, pentru a-l putea cunoaște și Înțelege. Orice cunoaștere are la baza ei o interogație care precede, În mod necesar, răspunsul, considerat o descoperire. Este rezultatul unei puneri față-n față. Eu mă Întreb pe mine Însumi despre mine, iar ceilalți, la rândul lor, se Întreabă cine sunt ei, și așa mai departe. Orice persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și de a Înțelege persoana. Or, aceste impresii sunt supuse unui sistem de valori morale, culturale, spirituale, sufletești, sociale și istorice la care atât eu, cât și ceilalți, ne raportăm atunci când facem aceste judecăți de valoare. Orice cunoaștere este o interogație, iar interogația mea, ca și a celorlalți, vine dintr-o neliniște, o neliniște difuză În fața necunoscutului pe care eu trebuie să-l descopăr. Interogația este neliniștea difuză, structurată Într-o formă coerentă, sub formă de enunț. Răspunsul meu, sau al
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a Înțelege persoana. Or, aceste impresii sunt supuse unui sistem de valori morale, culturale, spirituale, sufletești, sociale și istorice la care atât eu, cât și ceilalți, ne raportăm atunci când facem aceste judecăți de valoare. Orice cunoaștere este o interogație, iar interogația mea, ca și a celorlalți, vine dintr-o neliniște, o neliniște difuză În fața necunoscutului pe care eu trebuie să-l descopăr. Interogația este neliniștea difuză, structurată Într-o formă coerentă, sub formă de enunț. Răspunsul meu, sau al celorlați, este
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
eu, cât și ceilalți, ne raportăm atunci când facem aceste judecăți de valoare. Orice cunoaștere este o interogație, iar interogația mea, ca și a celorlalți, vine dintr-o neliniște, o neliniște difuză În fața necunoscutului pe care eu trebuie să-l descopăr. Interogația este neliniștea difuză, structurată Într-o formă coerentă, sub formă de enunț. Răspunsul meu, sau al celorlați, este momentul anulării tensiunii, al neliniștii. El aduce o stare de echilibru, de liniște și stabilește un acord Între mine și propria mea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
celuilalt, ca formă de Încurajare pentru a suporta durerea și suferința morală; ascultarea plină de Înțelegere a celuilalt, prin deschiderea către terapeut printr-un act de confesiune, cu efecte cathartrice; folosirea acelui cuvânt consolator care să explice și să răspundă interogațiilor celui care suferă; capacitatea de a asculta și de a-l Înțelege pe celălalt cu bunăvoință și răbdare, capacitatea terapeutului de a răspunde suferinței și frământărilor persoanei aflate În suferință, ca formă de ajutor moral al semenului său, oferindu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
exista În absența trupului, atâta timp cât trupul este pentru mine instrumentul și mijlocul prin care eu exist, atât pentru ceilalți, cât și pentru mine? Dincolo de angoasa pe care mi-o dă perspectiva morții, descopăr că eul meu este de fapt cauza interogațiilor legate de perspectiva propriei mele morți. Ca să pot percepe sensul pe care moartea Îl proiectează În câmpul conștiinței mele, trebuie să caut să Înțeleg natura intimă a eului meu. La această Întrebare, K. Jaspers afirmă că eul are semnificația unei
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o necesitate pe care trebuie să o accepte În interiorul său, al liniștii sufletești. Aceasta nu este o dezarmare În fața vieții, dar nici o Împotrivire față de aceasta, ci o atitudine de Înțelegere. O analiză mai atentă, care să meargă mai departe de interogația persoanei În legătură cu propriul său destin, ne conduce la ideea că această contradicție pe care individul o vede concentrată În destinul său este de fapt contradicția persoanei umane ca un dat structural, pe care aceasta o poartă În interiorul său, dar pe
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Îmi este reamintit, și pe care eul meu nu-l poate respinge sau nega. Din această perspectivă, ziua Judecății de apoi este așteptată cu neliniște și fior. Ce voi răspunde În fața conștiinței supreme? Quid sum miser tunc dicturus?, este tensionata interogație care cuprinde În ea Întreaga panoramă a vieții trăite, este așteptarea răspunsului final, care nu este altceva decât judecarea destinului personal. Efectele Judecății de apoi. Judecata de apoi este un bilanț moral al existenței persoanei umane. Dincolo de aspectul mitic, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să o rezolve. Cum poate fi Înțeles și definit omul? Ființă plenară și complexă, unică În lume, omul descoperă că este singur, iar această singurătate Îl tulbură, Îl neliniștește, ori de câte ori se Întoarce, prin reflecție, asupra lui Însuși. Această neliniște naște interogația ultimă, care este mereu repetată: „Cine sunt?” și „Care este destinul meu?”. Se poate răspunde la această Întrebare În interiorul meu sau În afara mea? Dacă voi Încerca să-mi răspund, căutând exclusiv În mine, mă detașez până la ruptura completă de lume
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
om, văd și trăiesc În afara mea, dar și de ceea ce gândesc În interiorul meu, ceva din care vine și În care se Întoarce totul. Acest ceva, care este În același timp origine, ca Început, dar și destin, ca Împlinire finală, anulează interogațiile mele și, implicit, neliniștea mea interioară. Descoperirea unei forme de existență superioară restabilește echilibrul meu interior, dar și pe cel al lumii, explicându-mi prin existența lui că toate sunt părți ale sale. Din acest moment, gândirea mea se va
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
fi formulate în modalități diferite, în funcție de nivelul de cunoaștere și investigare a problemei (Krathwohl, 1998): -Dacă literatura de specialitate este săracă în informații privind tema cercetării, iar scopul acesteia este mai degrabă exploratoriu decît explicativ, se recomandă formularea ipotezelor ca interogații. -Dacă cercetătorul a ajuns la o bună cunoaștere a problemei și poate emite judecăți, prin apelul la studiile de specialitate, ipotezele pot lua forma unor afirmații ce trebuie testate. -Dacă cercetătorul a construit un model explicativ, ipotezele sînt afirmații ce
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
explicativ, ipotezele sînt afirmații ce se referă la relațiile complexe între variabile. Redactarea acestei secțiuni poate fi ușurată prin respectarea următoarelor recomandări: -Dacă studiul este descriptiv și încercați mai degrabă să surprindeți fapte decît să căutați explicații, formulați ipotezele ca interogații. -Indicați importanța răspunsurilor la întrebările pe care le adresați în contextul studiului. -Prezentați succint ce alte piste, obiective și ipoteze au fost excluse și explicați decizia de a vă orienta spre anumite fațete ale problemei. 5.4. Prezentarea metodologiei de
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
aici ca fiind motorul acțiunii umane. Din-colo de problematicile filosofiei (Hume) sau ale psihologiei (Bentham) comportamentelor individuale, miza conduce de asemenea spre ordi-nea socială. Chestiunea centrală a utilitarismului privește, într-adevăr, trecerea de la individual la colectiv, avînd drept corolar o interogație privind compararea gusturilor sau preferințelor indivizilor. Hume, ca și Bentham admit posibilitatea comparațiilor interpersonale privind utilitatea. Pentru primul, ea se bazează pe simpatie, în timp ce al doilea procedează la reducerea utilităților individuale la valori nu-merice (monetare) obiective. Această diferență arată opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
atît în economiile de schimb cît și în cele de producție. În primul caz, Kolm vorbește despre existența de stadii juste; este suficient ca, plecînd de la dotări inițiale egale, să se deruleze un proces de schimb concurențial. Atunci cînd extindem interogațiile asupra situațiilor în care indivizii nu au dotări inițiale egale, sau atunci cînd abordăm cazul economiilor de producție, echitatea și eficacitatea se combină mai dificil, reducînd conceptul de justiție doar la absența invidiei (Kirman). Cum a remarcat Sen (1970), explicația
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
apropieri sau opoziții, reactualizînd concepte neglijate sau utilizîndu-le în contra-curent. Ei deschid deci, și nu închid dogmatic, discuțiile în jurul jusiției. Criticii comunitarieni ai lui Rawls, cei liber-tarieni sau marxiști ai lui Nozick, sunt exemple ale acestei mișcări perpetue care este interogația normativă în economia politică, ținînd seama în egală măsură de dezvoltările recente, mai ales de lucrările "ressource"-iștilor (Dwurkin) sau de ale susținătorilor alocației universale (Van Parijs). Mai bun decît un lung discurs asupra pertinenței filosofiei economice, economiștii (Harsanyi, Hayek
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
scontate. Dar, la acest nivel, nu mai avem de-a face cu trebuințe elementare, ci cu probleme. Intervine așadar o întrebare nouă: de ce apar și cum se rezolvă problemele? Guthrie pledează însă pentru claritate și simplitate. Consideră că înaintea acestor interogații trebuie pusă o alta, definitorie: ce sunt problemele? Guthrie (1938, p. 94) a răspuns simplu: „Problemele sunt situații de stimuli care conțin persoana neliniștită și excitată până când se întâmplă un anumit act care îndepărtează stimulii persistenți și permite emoției să
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]