670 matches
-
București avea aici un aliat puternic, Partidul Național din Transilvania, cel care condusese lupta românilor împotriva dominației maghiare. Pe perioada războiului, atitudinea românilor fusese asemănătoare cu aceea a celorlalte naționalități. Și ei purtaseră negocieri cu guvernul habsburgic și întîmpinaseră o intransigență similară din partea ungurilor. Așa cum am văzut, naționaliștii unguri urmăreau slăbirea legăturilor cu Viena, dar menținerea unei dominații ferme asupra posesiunilor coroanei Sfîntului Ștefan. La încetarea luptelor, după prăbușirea imperiului, populația românească a fost pusă în fața alternativei strict limitate de a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
constrânge Rusia să retrocedeze Principatele, alternativă de natură - spunea von Solms - să genereze o animozitate care nu se va șterge generații de-a rândul, reeditând prin conflictele militare ce vor rezulta toate ororile cruciadelor și ale războaielor religioase. Înclinarea spre intransigență o manifesta și Maria Tereza în septembrie 1771, când îi comunica lui Rhode, agentul prusian la Viena, că ea nu va împiedica pe ruși să se facă stăpâni în Crimeea, dar le va interzice-o în Moldova și Muntenia. În
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a acceptat să participe la un congres de pace, ea a condiționat-o de o clauză preliminară prin care Rusia se angaja să nu mai insiste la dezmembrarea „provinciilor otomane”. Mersul operațiunilor militare nu era însă de natură să încurajeze intransigența Porții în toate materiile negociabile. La 18 noiembrie 1771, cabinetul otoman ar fi accedat la intenția Prusiei de a pune stăpânire pe unele regiuni poloneze, eventualitate pe care regele o califica drept singurul mijloc care ar îndemna Rusia să restituie
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
acționat în același sens la Poartă, fiind îngrijorate de avantajele obținute de ruși pentru comerțul lor pe Marea Neagră; restaurarea puterii monarhice în Suedia (care va intra în război) prin lovitura de stat a lui Gustav al III-lea a încurajat intransigența Porții. Cronicile otomane au consemnat că, la Focșani, s-a discutat să fie „iertate vinovățiile și păcatele celor din Țara Românească și Moldova, precum și ale raialelor, care în timpul războiului s-au împotrivt înaltului Devlet și s-au aliat cu rușii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
teamă să nu ofenseze Austria, ceea ce este inexact. În aceeași lună, adică în noiembrie, rușii au smuls hanului Crimeei proclamarea independenței sub protecția țarinei și cedarea orașelor Kerci și Ianikale, punând Poarta în fața unui fapt împlinit, de unde și ordinul de intransigență comunicat lui Obreskov, devenit conducătorul delegației ruse la negocierile de la București. Fie și numai în scopul diversificării paletei de manipulare diplomatică (tertip niciodată uzat: a pretinde mult pentru a avea de unde ceda), Obreskov repunea pe rol cererile la care se
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
împiedica Austria să se alăture occidentalilor. Țarul nu știa sau simula a nu ști că Austria era deja alăturată puterilor aliate. Credem, mai degrabă, că el lansa un balon de salvare pentru pocăirea fostei aliate. Oricum, desfășurarea operațiilor militare și intransigența țarului invederau că Rusia nu era pregătită să accepte diminuarea forței sale navale în Marea Neagră prin alterarea propriului potențial. Căderea Sevastopolului (8 septembrie 1855) și înfrângerea învederată a Rusiei au constrâns conducătorii ei, în frunte cu noul țar Alexandru al
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
un tratat comercial cu România pentru că guvernul român a respins clauza care îi exceptează pe evreii germani rezidenți în România de la dispozițiile generale impuse acestei comunități. În iulie 1878, la Congresul de la Berlin, articolul 44 este votat. Germanii își mențin intransigența pe toată durata iernii 1878-1879. Negocierile rămîn deschise între Berlin și București. Ministrul român de Finanțe, Sturdza, negociază cu Bleischröder și cu guvernul german, sfîrșind prin a ceda în problema căilor ferate. În octombrie 1879, Parlamentul român adoptă o formulă
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
a merge pînă la un conflict cînd e necesar. Cu alte cuvinte, le-a făurit psihologia unei minorități active care este și cea a unui conducător, tot așa cum psihologia unui conducător trebuie să fie analogă cu cea a minorităților: tenacitate, intransigență, a ști să spui nu. De mii de ani518 se spune despre evrei ceea ce spunea Stalin despre de Gaulle: "Un om foarte rigid și încăpățînat". În general, dacă a putut pune asupra lor pecetea acestui caracter, asta se datorează faptului
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fost toate faptele sale. I. Gh. Trofin, în, Studiul războiului ruso româno-turc, prezintă delegația română. Mihail Kogălniceanu și I. C. Brătianu la Congresul de la Berlin. Prin înflăcăratele și memorabilele lor discursuri-remarcă autorul-cei doi bărbați, au câștigat simpatia puterilor participante, însă față de intransigența Rusiei am fost obligați să cedăm cele trei județe din sudul Basarabiei. Activitatea lui Mihail Kogălniceanu ca ministru de externe al României este ilustrată de Nicolae Iorga și în volumul X, din Istoria Românilor. Alături de prezentarea activității lui Mihail Kogălniceanu
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
educativ. Dacă mentalitatea tineretului, cu precădere a adolescenților, este una de căutare, de moratoriu, de ce n-ar fi și atitudinea noastră față de ea în acest spirit? Unele dezacorduri dintre părinți și copii, tineri și adulți au ca bază neînțelegerea și intransigența vârstnicilor vizavi de valorile de afirmare „superficială” ale primilor. Or, în afara faptului că trebuie să ne gândim că în ochii lor aceste valori pot să nu fie deloc superficiale, s-ar mai impune și alte două observații: pentru țările cu
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
întregii Europe, aducând, odată cu ea, spectrele unei ridicări generale în numele națiunilor și al progresului. Câmpul intelectual se ordonează gradual în funcție de tensiunea dintre reflecția „progresistă“ și „reacțiune“. Înșiși „intelectualii“ se nasc în acest creu zet din care nu sunt absente fanatismul, intransigența și monomania ideologică. Pasiunea cu care sunt dezbătute ideile este ea însăși un legat al acestei metode revoluționare pe care fervoarea anului 1789 o impune Europei. Ceea ce nimeni nu poate anticipa, poate cu excepția profeticei voci burkeene, este tranziția, dramatică, de la
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
detașament al viitorului. Aici, ca și în alte puncte, Franța indică Europei drumul de urmat. Răscoala de la Lyon, confruntarea socială a anului 1848, Comuna din Paris sunt etapele traseului care duce la dialectica leninistă. Un nume ipostaziază energia conspiratorială și intransigența de inspirație iacobină: Auguste Blanqui. Lecția profetică a unei mișcări ce aspiră să domine și să organizeze societatea, recurgând la violența purificatoare, va fi prelucrată de marxism și de leninism, succesiv. Revoluția socială este inimaginabilă în absența unui partid care
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
prin cele mai individualizate caractere ale creației sale și în special prin atipicitatea personajelor. Deși reflectă, ca întreaga proză narativă a timpului, lupta de clasă, povestirile conțin pitoresc nefuncțional, iar unii dintre „eroi” se disting nu prin fermitate revoluționară, prin intransigență în reprimarea dușmanului sau, dimpotrivă, prin hidoșenia morală proprie „exploatatorilor”, ci prin felurite ciudățenii. Nimeni nu nega autenticitatea picturii de mediu, dar - se spunea - clasa muncitoare nu are nevoie de orice autenticitate. Adevărul este că de la început prozatorul narează întâmplări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
față de adepții acestui cult. Deși nu-i lipseau cunoștințele detaliate, nu reușește pentru nimic să-i înțeleagă substanța, motiv pentru care îl descrie după criteriile religiozității antice care, spre sfârșitul secolului IV, căpătase trăsăturile unui liberalism nivelator. 4.5. Problema intransigenței creștine în «Historia Augusta» Historia Augusta prezintă dificultăți în stabilirea caracterului cronologic, literar și istoric, până și în zilele noastre. Afirmațiile sau aluziile despre creștinism conținute în acest text au o semnificație deosebită pentru studiul nostru, chiar dacă nu este decât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mai avea loc printr-o informare publică, ducând tot mai mult la excluderea familiilor antice încă păgâne. Asistând la o asemenea rutină, informația autorului asupra practicii administrative a împăratului Alexandru Sever apare ca o critică față de condițiile prezente, impregnate de intransigența creștină chiar și în instituțiile publice. Istoriografia greco-romană a antichității târzii, în specificările sale asupra creștinismului, este dependentă de premizele care îi sunt proprii, iar punctul de vedere al fiecărui autor este determinat dintru început de evoluția politico-religioasă. Ne surprinde
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cazul lui Eunapius (347-414), care, în Viețile sofiștilor, exprimase o critică agresivă împotriva lui Constantin, a fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor religiilor antice; se asistă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ansamblul ei. 2.2. Literatura creștină apologetică de secol III Apologeții culturii latine din secolul III sperau să rezolve raportul creștinism-stat prin reflectarea mentalității realiste și juridice specifice perioadei lor, fără a cădea în compromisuri iluzorii ori de o anumită intransigență. Tot acum, scriitorii de cultură elenistică sunt mult mai atenți față de aspectul teoretico-speculativ, păstrând un rigorism de fond pentru unele aspecte fundamentale ale creștinismului și arătând o disponibilitate parțială față de cultura păgână și de autoritatea civilă. 2.2.1. Clement
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Romei. Montanismul, cu excepția unor aspecte doctrinare, nu a ieșit din sfera creștinismului au-tentic pentru conotația sa rigoristă, ci pentru că le-a absolutizat în detrimentul libertății omului. Foarte probabil, caracterul combativ și polemic l-au condus pe Tertulian spre detașarea de Biserică: intransigența și nemulțumirea personală l-au făcut să râvnească spre desăvârșirea silită a membrilor comunității creș-tine, când aceasta abia făcea primii pași, căutând să-și clarifice încă propria identitate. Atitudinea polemistului african față de armata și viața militară nu era strict personală
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Frigia, către anul 172 de Montanus, preot al lui Cybele. Convertindu-se la creștinism, cu entuziasmul specific tuturor convertirilor persoanelor instabile și capricioase, a promulgat doctrina a cărei mișcare s-a declarat oficial antimilitaristă, făcând din aceasta o misiune specifică. Intransigența absolută a montanismului față de prestarea serviciului militar, născută din programul general al lui Montanus și încuviințată de acoliții săi Maximila, Priscila, Alcibiades și Proclus, viza purificarea Bisericii de orice materialism și înălțarea acesteia la un grad mult mai înalt de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
renunțăm la intenția de a ne iluziona În ideea pe care o dorim). Μ Deși „cinstea” ar trebui să Însemne pentru toți același lucru, totuși rolurile sociale impun unele diferențe de atitudine cel puțin curioase, dacă nu nedrepte: de exemplu, intransigența opiniei publice față de comportamentul judecătorilor, preoților, profesorilor etc., pe de o parte, și clemența manifestată față de cel al medicilor, comercianților etc., pe de altă parte. Aceste atitudini de compromis, venite din câmpul social, demonstrează Însă prezența unei insuficiente maturizări a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
participarea subiectivă. Critici literari, eseiști, filosofi, Virgil Ierunca, Ion Negoițescu, Monica Lovinescu nu sunt mai puțin admirabili scriitori, definind, fiecare în parte, o literatură a exilului. Structura polemică a operei lor îi așează între marii luptători ai culturii române. Iar intransigența polemică, radicalismul, definesc un tip de autoritate."29 Literatura evazionistă este indiferentă la problemele politice, tatonează căile estetismului, dintre reprezentanți, amintindu-i pe Ștefan Augustin Doinaș, Ștefan Bănulescu, pe oniriștii Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, pe intelectualiștii ironici și livrești, precum
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
participarea subiectivă. Critici literari, eseiști, filosofi, Virgil Ierunca, Ion Negoițescu, Monica Lovinescu nu sunt mai puțin admirabili scriitori, definind, fiecare în parte, o literatură a exilului. Structura polemică a operei lor îi așează între marii luptători ai culturii române. Iar intransigența polemică, radicalismul, definesc un tip de autoritate"234. 4. A patra dintre ele, literatura evazionistă, tatonează căile estetismului. Este indiferentă la problemele politice și abstrasă din localitate. Doi din marii noștri scriitori interbelici Lucian Blaga și Vasile Voiculescu adoptă, după
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Si donc l’anmour ne peut dominer, comment l’esprit régnerait-il? Toute suprématie pratique appartient à l’activite” se citează ca motto al capitolului 15. În epoca lui il pensiero debole, Houellebecq e voluntarist. În vremea prudenței, aruncă cu vorbele. Intransigența lui distonează cu domnia ludicului. Houellebecq nu vrea să scrie frumos, ci - și dimensiunea etică este capitală - bine. Idealul scriitorului dintotdeauna Îi este străin. Deoarece, crede el, estetul, concentrat asupra scriiturii, rămîne blocat Într-o Întrecere abstractă, cu propriile limite
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ea se află Într-un atît de hulit Sistem. Cu cît autoarea e mai sinceră, cu atît mai inautentică-i pare literatura (spre sfîrșitul cărții). Cu cît limbajul e mai agresiv, literatura pierde În estetică ceea ce cîștigă În retorică. Această intransigență a limbajului, uneori patetică, alteori ostentativă, exploatarea pînă la epuizare a bataillanului topos al transgresiunii, zgomotul unei scriituri care altădată foșnea, sunt atributele multor romane personale semnate de scriitoarele franceze de astăzi. IV. 4. Chicklit francez Alături de literatura canonică - istoricizată
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
anumit apetit latent pentru răzvrătire. Și cum Puterea a înțeles acest lucru, ea a exercitat un control sporit al textelor reprezentate, iar acest tip de cenzură, deși viza și alte practici, a fost aplicat în teatru cu cea mai mare intransigență. Verificarea textelor în curs de apariție, epurarea lor, intervenția în conținutul lor, tăieturile drastice, iată tot atâtea operațiuni de supraveghere exercitate de către Putere asupra pieselor ce urmau să se joace. Puterea își asumă sarcina de a le „îmblânzi”, de a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]