1,407 matches
-
erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 18. Corespondența biunivocă între elementele satului și poet este omniprezentă. La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru de comună (plasa Târgul-Miletin). Ipoteștii se dezvăluiau în mare parte tăcuți și liniștiți: satul în vale-amuțește21, în vreme ce casele, cu grădini împrejur, urcând celălalt deal dinspre vâlcioara scăldată în cristalul pârâului de-argint22, îți deplasau privirea către orizontul apropiat al pădurii Ursachi, înspre Cucorăni. Era și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o dată pe lângă lac, apoi își schimba gândul și pornea de-a dreptul, tot prin pădure, pe la pârâul Murelor, în sus, către izvorul cu teiul sfânt. După ce zăbovea și acolo, cobora la stânca stearpă; aici, o imagine panoramică încântătoare: Cucorănii în stânga, Ipoteștii drept la vale, Cătămărăștii și Stânceștii mult la dreapta. Sus, pe dealul din fața Stânceștilor, zărea castelul singuratic 36, ascunzând la distanța aceasta cine știe ce taine care trezeau din nou imaginația copilului. După un timp, întoarcerea acasă îi venea peste mână și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poate ușor dojenitoare, dându-i să mănânce sau ferindu-l de ochii pătrunzători ai soțului și de vajnicele metode pedagogice folosite adesea de căminar, mai ales dacă treburile nu-i vor fi mers bine peste zi. Mihai a sosit la Ipotești în jurul vârstei de 8 ani, trăind până atunci la Botoșani, unde avuseseră părinții case. Nu excesiv de sociabil, ci mai degrabă timid, era stingherit de prezența noilor tovarăși, copiii celorlalți săteni, cu atât mai mult cu cât apucăturile lor îi erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
alții, probabil că mama le dirija copiilor prieteniile de joacă după relațiile pe care le avea cu părinții copiilor din sat. Documentele vorbesc de faptul că toți frații erau școlari la Cernăuți și că numai vacanțele și le petreceau la Ipotești, așa încât Mihai umbla mai mult singur, plăcându-i libertatea în cel mai înalt grad. Căuta mai degrabă compania moșnegilor care-i spuneau povești, iar când a întâlnit prima iubire în sat, cu siguranță că se retrăgea cu draga lui în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
soare nu răzbătea în încăperi. În curte, alături, se humuia un bordei pentru troacă, pentru așezatul lemnelor sau chirpiciului; în alt loc se zidea un cuptor pentru vară; lângă casă, cușca câinelui, paznic slăbănog și răbdător 37[...]. La vremea aceea Ipoteștii aveau 18-20 de case; era deci un cătun cu nu prea mulți oameni, ocupați cu munca la câmp, unii dintre ei chiar la conu' Ghiorghieș. Împrejmuirile curților s-au făcut pe la începutul secolului trecut; până atunci, sătenii foloseau gardul viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
proaspăt lutuită (la sărbători mai ales). Albastrul și verdele predominau, când era vorba de culoare. Într-o monografie întocmită în 1904 de învățătorul Ion Vasiliu și rămasă în manuscris, se găsește menționat faptul că abia în acel an casele din Ipotești au ajuns la 7738. Pe ogoarele lor, locuitorii cultivau cu predilecție porumb, grâu, sfeclă și cartofi. Cultura pomilor roditori scrie autorul are mică însemnătate; se găsesc însă mici livezi de pomi roditori ca: pruni, vișini, nuci, mai puțin meri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-o cu tot felul de ironii, căci era meșteșugit la acestea, așa încât Mihai se ferea să dea ochii cu tatăl său; ar fi preferat să stea la prisacă să-l înțepe albinele, decât în preajma vanitosului căminar. Eminescu a petrecut la Ipotești vacanțele copilăriei și anii întrerupți de la Gimnaziul din Cernăuți. A venit însă și mai târziu, cu diferite ocazii; mânat în lume, n-a putut niciodată scoate din suflet satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Eminescu a petrecut la Ipotești vacanțele copilăriei și anii întrerupți de la Gimnaziul din Cernăuți. A venit însă și mai târziu, cu diferite ocazii; mânat în lume, n-a putut niciodată scoate din suflet satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat casa începută în 1855. Construirea noii case a durat vreo trei ani; în acest răstimp, copilul Mihai nu ar fi avut cum să învețe primele două clase în Ipotești (așa cum se pretinde îndeobște), ci la Botoșani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat casa începută în 1855. Construirea noii case a durat vreo trei ani; în acest răstimp, copilul Mihai nu ar fi avut cum să învețe primele două clase în Ipotești (așa cum se pretinde îndeobște), ci la Botoșani. În celebra sa monografie, Călinescu observă că despre frații și surorile poetului avem știri puține și nesigure 42, mai ales despre învățătura copiilor dinaintea Cernăuților, pe unde au trecut aproape toți. S-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe unde au trecut aproape toți. S-a vorbit întâi despre profesorul Scarlat Woiacek de Voinscki 43, iar Octav Minar susținea că fiii căminarului au învățat binișor, nemțește și franțuzește, de la o guvernantă bătrână, care era adusă de la Botoșani, la Ipotești, o dată pe săptămână 44. Deși căminarul a avut, mai ales după 1848, mari probleme și încurcături financiare, el a făcut toate eforturile posibile pentru ca fiii săi să învețe alături de copiii oamenilor cu stare, așa încât i-a înscris la pensionul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
octombrie 1852, noiembrie și decembrie 185247. Programele școlare cuprindeau: citirea sf. rugăciuni, scrierea, gramatica, catehismul, aritmetica, geografia și istoria patriei. Se adăugau la acestea după caz dictando, traducerile, analis și catehis. Pentru anul 1856, an important în relația copilului cu Ipoteștii, nu s-a găsit în acte nici un elev cu numele Eminovici. Cum gimnaziul din Botoșani s-a înființat abia la 6 septembrie 1859, Eminovici își va trimite copiii la cel din Cernăuți; a făcut aceasta din două temeinice motive: unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trecut: Eminowicz Ilie, născut la 7 iulie 1846 în Moldan, Borduzani, Bottuchan 49. Poate că Mihai, timid cum era, să nu fi luat examenul, poate a existat alt motiv, care să fi determinat înapoierea împreună cu tatăl său (nemulțumit), acasă la Ipotești. Abia în anul școlar următor, 1858/59, Mihai este înscris în cataloagele Cernăuților direct în clasa a III-a50. În documentele referitoare la școlile și pensioanele care au funcționat înaintea anului 1864 se remarcă faptul că frecvența școlară creștea foarte mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
două clase din cursul primar. Așadar, foarte mulți elevi, după moda timpului, erau pregătiți în familie. Se dădeau doar niște examene, care erau publice și la care erau prezente oficialitățile. Câteva acte de arhivă stau mărturie acestei afirmații, chiar pentru Ipoteștii anilor 1890, când învățătorul invita preotul satului să participe la astfel de examene. Sigur că lucrul nu mai era valabil pentru clasele a III-a și a IV-a, căci programa era mult mai încărcată, deci necesita frecvență obligatorie. Mihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
prinsese de la tatăl său și de la frații mai mari, din moment ce în primul semestru al clasei a III-a a avut gut la germană, iar în semestrul următor chiar sehr gut55. Așadar, în vara lui '59, pentru copil, aflat singur la Ipotești, nu mai era un mister ce povesteau frații lui mai mari din viața de gimnaziști la Cernăuți, însă, cu toate acestea, aștepta cu oarecare strângere de inimă începerea noului an școlar. La National-Hauptschule era prea severă disciplina ca să i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
viața de gimnaziști la Cernăuți, însă, cu toate acestea, aștepta cu oarecare strângere de inimă începerea noului an școlar. La National-Hauptschule era prea severă disciplina ca să i se conformeze. Obișnuit cu zburdălnicia copilăriei, cu libertatea care i se oferea la Ipotești, îi veneau cam peste mână Cernăuții. O instinctivă și structurală aversiune pentru încătușare i se descifrează în atitudine încă de pe acum. Dorul lui de a se mișca liber, de a face ce-i place, nu ce-i dictează alții, lipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căreia erai îndemnat să cedezi. De aceea mama îi și lua apărarea. Următorul an va fi cel al performanței lui Eminescu: al V-lea din 82 de elevi. Dar ca să nu se dezmintă nici de data aceasta, o zbughește la Ipotești. Cernăuții erau în țară străină și pentru el nu erau un mediu preferat. Lui îi era dor de lac și de pădurea misterioasă a Baisei, de câmpul înverzit și de salcâmii în floare de acasă, de stânca stearpă și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de pădurea misterioasă a Baisei, de câmpul înverzit și de salcâmii în floare de acasă, de stânca stearpă și de izvorul cu teiul sfânt. Și n-a pornit oricum, ci pe jos, peste 100 de kilometri. Când a ajuns la Ipotești, n-a venit acasă, ci se tot învârtea pe lângă un păr cu pere a lui Nicolai Isăcescu. Maica Fevronia era la noi, tata lipsea d-acasă. Părul lui Isăcescu era pe o coastă, drept în fața caselor noastre și la vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a doua zi57. La venire, trecuse frontiera furișându-se pe lângă o tarabă cu mărfuri; va lipsi timp de 10 zile de la școală. Drumul înapoi s-a făcut pe 22 mai 186058, spre marea mâhnire a copilului, căci lăsa în urmă Ipoteștii, în luna cea mai atrăgătoare din an. Pe drum, iarăși observații, căci nu se poate să-l fi lăsat căminarul în pace cu vorbele pe talhari. Ne închipuim cum va fi zâmbit Eminescu mai târziu, când Creangă își începea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rar dispus la confesiuni. De la sfârșitul lunii mai până la vacanță nu mai era mult și, cu gândul acesta, se întorcea, probabil prin zastva Mihăileni, iarăși la... cariere. În vacanța anului 1860, înaintea înscrierii la Ober-Gymnasium, va fi din nou la Ipotești, reluându-și plimbările la stână, cutreieratul luncii, joaca de unul singur sau cu Ilie, mai apropiat ca vârstă. E vremea discuțiilor între frații mai mari, a istoriilor deslușite în vechile cronici. Seara, când se adunau acasă, poveștile depănate de Raluca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
De ce mă legi degeaba? Că eu știu să mă dezleg." Legat în căruță, ca să nu fugă, a fost dus, din nou, la Cernăuți 61[...]. Consecința era previzibilă: rămâne repetent, iar în aprilie următor părăsește din nou școala, întorcându-se la Ipotești. Atunci, părinții, încurcați și cu cheltuielile pentru ceilalți frați (Șerban, Nicu și Iorgu), ba nimerindu-se și alte greutăți, s-au împăcat deocamdată cu gândul că acestui copil nu-i place cartea și, volens-nolens, l-au ținut acasă; acasă, vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căzu ca fulgerul: pe 28 decembrie 1863, Ilie moare la București, unde fusese elev la Școala Națională de Medicină și Farmacie a lui Carol Davila. Fie că nu au putut merge, fie că au fost anunțați prea târziu, nimeni de la Ipotești n-a ajuns la înmormântare. În sufletul poetului se produce o primă fisură și amintirea lui Ilie se reflectă în Copii eram noi amândoi. Durerea îi va fi însă dublă și se roagă, întorcându-și ochii lăcrimați spre cea care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
gândurile și cu sensibilitatea ei extremă, însă tinerețea i-a dat puteri să reziste. Deocamdată. Jalea copilului Mihai era cu atât mai mare cu cât cimitirul era aproape, în spatele bisericuței, ca și azi. Cât de legat a fost el de Ipotești, încât a făcut de două ori drumul pe jos de la Cernăuți, e greu de închipuit; acum simțea însă că trebuie să fugă de aici. Se angajează, deci, sufleor în trupa Tardini-Vlădicescu, pleacă la Cernăuți din nou și, apoi, prin Botoșani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]