1,366 matches
-
legăturile, desparte, impune discriminările necesare: una este în viață, alta în carte, împiedicînd deliberat realizarea "fericirii" personajelor: "Operele de ficțiune - i-am spus Adelei, care începuse să zâmbească și zâmbi toată vremea cât ținu prelegerea, - operele de ficțiune care se isprăvesc cu triumful binelui și cu fericirea sunt false pentru că contrazic realitatea și dezmint experiența omenirii; sunt imorale, pentru ca creează iluzii zadarnice; sunt lipsite de interes, pentru că toate fericirile sunt la fel, cum zice Tolstoi, aici de față." Numai ca, paradoxal
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
astfel original și modern pesimismul, care și lui i-a fost reproșat în mod eronat. "Pesimismul este iubirea arzătoare de viață și tânguirea că ea nu dă destule plăceri ori că nu i le poți stoarce îndestul și că se isprăvește odată" (p. 41). Concesiile față de opiniile femeilor ori ale inșilor mediocri,respingerea sincerității (deși criticul conferă acesteia, cum vom vedea, valoare estetică), reușita ipocriziei, indiciu al stăpânirii de sine, exersarea distanțării și călirea, toate acestea asigură confortul psihic. Să nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lăsase tăcerea. Pentru variație, am privit pe fereastră. — Cum îți place în armată? m-a întrebat amabila doamnă Silsburn din senin, pe un ton de conversație. În clipa aceea m-a apucat un scurt acces de tuse. Când s-a isprăvit, m-am întors cu promptitudine spre ea și i-am răspuns că îmi fac o sumedenie de prieteni în armată. Îmi venea greu să mă întorc spre ea din cauza cuștii de bandă adezivă în care mi-era prinsă diafragma. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
au întors, l-au găsit în apartamentul lor. Așa încât Muriel și-a făcut în grabă bagajele și amândoi au șters-o. Simplu ca bună ziua. Doamna de onoare a ridicat din umeri. Și-a luat din nou paharul și și-a isprăvit băutura. — Oricum, suntem cu toții invitați la recepție. Sau cum s-o mai fi chemând când mirele și mireasa au și întins-o. Din cât am înțeles, s-a și strâns o droaie de lume acolo. La telefon toți păreau extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Mario și Victor. Poate că au răposat, în anii care au trecut, de o supradoză de usturoi, așa cum mor toți frizerii din New York. (Gata, oprește chestia asta! Înăbuș-o în fașă, te rog.) Scaunele noastre erau alăturate și, când Mario isprăvea cu mine și era gata să-mi scoată și să-mi scuture șervetul de la gât, întotdeauna avea pe el mai mult din părul lui Seymour decât dintr-al meu. Puține lucruri în viață, înainte și după aceea, m-au sâcâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lovind sticla, dar s-ar fi spus că nu știa niciodată a cui bilă era cea câștigătoare. Și, invariabil, altcineva trebuia să ridice de pe jos bila pe care o câștigase și să i-o înmâneze. Slavă Domnului că s-a isprăvit cu asta. Vă asigur că n-am făcut-o intenționat. Cred -știu -că aceasta va fi ultima mea însemnare cu privire la „fizic“. N-are decât să pară ilar. Dar aș vrea să limpezesc aerul înainte de a mă duce la culcare. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mă enerva cumplit să trebuiască să plec, la un moment dat, din sală, pentru că nu știu ce dramaturg trăgea idioata de cortină finală. (Apropo, ce s-a întâmplat cu pisălogul ăla de Fortinbras? Lui cine i-a făcut seama?) Cu toate acestea, isprăvesc aici. Mai sunt vreo două remarce fragmentare cu privire la fizicul lui Seymour pe care aș vrea să le fac, dar simt cu tărie că funia timpului a ajuns la capăt. Și apoi e șapte fără douăzeci și la nouă am curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de un franțuz de la Sorbona venit la o școală de vară de filosofie în Bucovina. Ieșeam de la Agapia. Pe șosea, pe linia continuă, o vacă se bălega alene. Șoferul a oprit autocarul și a stins și motorul până ce vaca a isprăvit. Franțuzul m-a întrebat pe un ton nedumerit: - Mihaela, în ortodoxie vaca e un animal sacru? I-am îndrugat niște gogoși despre dimensiunea mai ecologistă a ortodoxiei și despre faptul că satul românesc este o eco-comunitate. Trăim, ca să zic așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
peron, și când trenul sosi, îi mulțumii și ne despărțirăm dându-ne mâinile. Era emoționat. - Lung, poate ne mai vedem în viață, rostii. Când trenul plecă, el trecu în spatele gării, mângâie calul, îi lăsă atârnat sacul cu iarbă până ce-l isprăvi, apoi se sui în șaretă și porni, fără vlagă, înapoi, pe drumul lung și prăfuit. Era necăjit, vorbea singur: „Domnule judecător, am vrut să vă spun ceva... ceva ca la despărțire... dar, fir-ar al naibii de vorbe, că nu le găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pământul uscat - acum era în octombrie, începuseră ploile, negura vălurind peste câmpie. Dimineața asta era ceva mai limpede, frunzele uscate de vântul de cu noapte. Lung le aduna grămezi, cu mătura făcută din crengi legate cu sfori și sârmă; când isprăvi lucrul, trase aer, adânc, în plămâni, încrucișă mâinile și privi încă o dată câmpul aproape cenușiu, cu bucuria secretă a unui învingător. Deodată curtea fu rasă de un vânt dușmănos venit dinspre câmpie, casa dispăru, rămase ca prin miracol, desprinsă, izolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Și tu-ți faci râs de mine și-mi spurci friptura? Ia să-ți cauți de treabă, căci eu nu-s cel cu sfredelul și cu laptele... Hangiul bătu iar cu broasca lui în friptura flăcăului. —De-acu s-a isprăvit! zise îndârjit slujitorul boieresc. De-acuma îți crăp ochii, cum ți se cuvine! Și cum a grăit, și-a încordat brațul și a plesnit scurt peste ochi pe Mogoș. Ticălosul a gemut, a scăpat țigla și și-a pus palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi începu să chiftească, și împrejurul curților și pe drumurile de țărână oamenii și vitele umblau prin noroaie înspăimântătoare. O săptămână întreagă se trudiră bordeienii ca să isprăvească adăposturile vitelor. Ș-acuma, la ocoale, începeau oameni a aduce nutrețuri, și vitele se mișcau încet în dosul gardurilor de stuh, subt acoperișuri de paie; stăteau triste cap la cap, și mâncarea numai o frunzăreau, și-n jur, pretutindeni, curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
desfundată. Alba îi urma cu capul plecat. Se opriră la un bordei, lângă perdeaua părăsită, unde sfătuiau de obicei bordeienii cei bătrâni sâmbătă sara. Era ș-acu într-o sâmbătă sara, și-n bordei era lumină, și-năuntru la căldură, isprăveau cina Gheorghe Barbă bouarul, moș Irimia Izdrail și Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau de umezeală lângă vatra mare, unde ardeau mănunchiuri de trestii. Faliboga izbi cu piciorul în ușă, o deschise și intră înlăuntru, cu Niță Lepădatu după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de demultț, mai puțin dramatică. Povestitoarea e o «babă cu clonț și cu ochii verzi și vicleni», ca în Halima. Lumea însăși a trecut printr-un proces de «estetizare» livrescă.“ (N. Manolescu) Pe Deleleutc "Pe Deleleu" Toamna începuse și se isprăvise în secetă. Unduiau lin funigeii prinși de cheutorile și streșinile caselor; cerul alburiu și zările în ceață se desfășurau, zile după zile, în aceeași tihnă blândă. Moș Calistru Pușcașu, cunoscător vechi a semnelor lui Dumnezeu, nu era mulțămit. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu bun renume, unde tovarășii mei pescari săvârșiseră - după cât povesteau ei - isprăvi repetate. Câteodată dădea somnul foarte bine la undiță, altă dată șalăul. La vremea asta însă, începea să miște crapul. Bătaia în apa liniștită și joasă a lacului se isprăvise și peștele cel mare umbla iar după mâncare. Îndată ce soarele se urcă deasupra cununilor de sălcii, o lumină orbitoare împânzi bălțile. Cătră ora zece, căldura începu să devie copleșitoare. Crapul se arăta leneș. Tovarășii mei îmi dădură câteva explicații, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vă fie inima. Ce poftiți domniile voastre? — Poftim să mâncăm. —Numaidecât. Ședeți domniile voastre la masa asta, cu domnu plutonier de jandarmi. Să vă dau câte o fleică? —Ba să ne dai dumneata de post. Suntem creștini; azi e vineri. Când au isprăvit de mâncat ce le-a dat, Sandu a zis jandarmului: Am auzit la Hagi Iani o împușcătură. Plutonierul s-a mirat. —Dumneata ești plutonierul Chiriță? — Da; eu sunt. — Am auzit o împușcătură; să nu i se fi întâmplat ceva rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
moschei ale sultanilor cuceritori. Căutam în Hipodrom și la basilicile vechi prefăcute în geamii urmele Bizanțului. Pe mine mă interesau îndeosebi unele priveliști și locuri în legătură cu istoria Moldovei. Aveam nevoie de ele pentru un roman istoric pe care tocmai îl isprăveam: Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă. Așa încât, uneori mă despărțeam de prietinii mei, ca să cercetez colțul de oraș unde a fost cândva Bogdan-Serai, sau mănăstirea sfintei Marii Mogliutisa. Am suit și am coborât treptele Fenerului deasupra peisagiului nemuritor al Cornului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
propriile voastre case au fost introduse, în pofida interdicțiilor categorice, statui de marmură și figurine de fildeș reproducând în mod profanator formele bărbătești, femeiești și pe cele ale animalelor, de parcă Ziditorul ar avea nevoie de ajutorul făpturilor Sale pentru a-Și isprăvi Zidirea? Cind în mințile voastre și în cele ale fiilor voștri s-a strecurat îndoiala vătămătoare și nelegiuită, îndoiala care vă îndepărtează de Creator, de Cartea Sa, de Trimisul Lui și de Comunitatea Credincioșilor, îndoiala care face să crape zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lor și hotărârea lor este luată. Vom urma calea păcii, încrezători că Dumnezeu ne călăuzește spre ce e mai bine pentru noi, căci El este Cel care ascultă, El este Cel care răspunde.“ Mai înainte ca sultanul să-și fi isprăvit fraza, Astaghfirullah se îndrepta deja spre ieșire, șchiopătând și mai tare din pricina mâniei, iar buzele lui rostind aceste vorbe cumplite: „Oare despre noi a spus Dumnezeu în Cartea Sa: Sunteți neamul cel mai bun care le-a fost vreodată dăruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a întrebat, așa cum se cuvine, de sănătate, m-a rugat să-i spun ce vânt mă aducea la el. Când i-am spus, nu s-a putut împiedica să nu izbucnească într-un hohot de râs răsunător, care s-a isprăvit printr-o tuse prelungită. Ofuscat, m-am sculat ca să plec, dar Hamed m-a ținut de mânecă. „Sunt de vârsta tatălui tău, mi-a spus el; nu trebuie să te superi pe mine. Nu lua râsul ăsta ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
desfășurându-se de trei ori în fața mea. Regret doar că n-am învățat s-o fac eu însumi, căci dintre toate științele oculte, ea este singura ale cărei rezultate sunt indiscutabile, chiar și în ochii unor ulema. După ce și-a isprăvit desenul, astrologul a întrebat-o pe mama ce căuta. A luat una câte una literele întrebării ei, le-a notat valoarea numerică și, printr-un calcul foarte complicat, a găsit elementul natural căruia îi corespunde fiecare dintre litere. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
slăvi pe acel om, care dăduse de hac, spunea ea, la mii de probleme mult mai încâlcite decât a noastră. În realitate, era atât de solicitat, încât am fost nevoiți să stăm două ceasuri în sala de așteptare până să isprăvească treaba cu alte șase cliente. De îndată ce Salma își expuse cazul, afișă un zâmbet binevoitor, jurându-se că peste șapte zile problema ei va fi dată uitării. — Vărul tău are în cap un diavol minuscul pe care va trebui să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu toții pe deplin sătui, m-am ridicat și am declamat propriul meu poem. Seniorul a pus să-i fie traduse câteva fraze, dar, în restul timpului, s-a mulțumit să mă observe cu o privire înduioșată și ocrotitoare. De îndată ce am isprăvit, s-a dus să doarmă, căci vânătoarea îl istovise; însă a doua zi dimineață, foarte devreme, m-a poftit să mănânc împreună cu el, mi-a înmânat prin secretarul său o sută de monede de aur ca să le dau unchiului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
șușoteli și spuse că era uimit de elocința mea, ceea ce era un mod de a reminti cât eram de tânăr. Mi-a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a debitat câteva vorbe în legătură cu unchiul meu, „fidelul nostru slujitor“, și a isprăvit exprimându-și dorința de mă revedea cu alt prilej. Întrevederea se încheiase. M-am încăpățânat totuși să continuu, în ciuda sprâncenelor încruntate ale maestrului de ceremonii: — Dacă mi-ați mai acorda un minut, aș vrea să vă înfățișez o rugăminte. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nou mâna peste Fatima, căutându-i pe bâjbâite bătăile inimii, și am închis ochii. Un ușor miros de ambră mi-a readus în urechi muzica neagră din Tombuctu. Hiba era în fața mea, în lumina clarului de lună, dansul ei se isprăvea, brațele ei se deschideau, pielea ei era netedă și alunecoasă. Și parfumată cu ambra cenușie a mării 1. Buzele îmi fremătau la b-ul din numele ei, brațele mele repetau aceleași îmbrățișări, trupul meu regăsea același delir, aceleași repere, același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]