672 matches
-
-l recunoscu imediat. Un strigăt! Vocea lui Dallas! Pierzându-și orice control, intră cu tot trunchiul în interiorul conductei. ― Dallas! Dallas! Alte strigăte nu se mai auziră. Doar zgomotele unor lovituri îi mai ajungeau la urechi, aducându-i în valuri din ce în ce mai istovite știrea morții lui... În pragul isteriei, jenată de instrumentele pe care le ținea în mână și statul în fața gurii negre a conductei, își privi detectorul. Pe micul ecran, un singur punct roșu pierzându-și intensitatea. Precum strigătul. ― Dumnezeule! Parker, Lambert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
porni bâjbâind spre coridorul B. Pierdu câteva minute bune până să localizeze panoul. Ripley pierdea treptat legătura cu realitatea. Cu ultimele apăsă pe clapă. Ușa nu se deschise. Văzu că nu acționase comanda bună. Rezemată de perete, cu picioarele tremurând istovite, mai făcu o încercare, cu plămânii aproape goliți de aer. În hubloul ușii apăru o figură. Era distorsionată, umflată și totuși, vag familiară. Ripley parcă o cunoscuse cu mult timp în urmă. Cineva, care, dacă-și aduce bine aminte, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în funționare a sirenei de alarmă, dar nu și că n-a fost un accident. ― Un moment potrivit pentru un asemenea accident! Nu? (o privi țintă pe Lambert.) Tot mai crezi că mă înșel, așa e? ― Nu știu, răspunse Lambert, istovită și depășită de evenimente. Nu mai înțeleg de fapt nimic. Dar cred că trebuie să-ți spun că te-nșeli. Sau că ai înnebunit. Din ce motiv Ash, sau oricine altcineva, ar vrea să-l protejeze pe Străin? Îl va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
zi că puii se făcuseră voinci. și n‐ a mai avut odihnă nici cât ai clipi sub soare; Până când pe fiecare pui nu l‐a‐ nvățat să zboare; Dar, când toți puteau să plece încotro voiau su b slavă, Rândunica istovită a căzut în cuib bolnavă și cu ochii plini de lacrimi, țintă‐ n ochii fie cui, Zise celor șase pui: Dragii mamei, eu, de‐ aseară, Simt în inimă un cui: aripile greu mă dor și nici vorbă să mai zbor
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
zice Domnul Dumnezeu, cînd voi trimite foamete în țară, nu foamete de pîine, nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. 12. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo ca să caute Cuvîntul Domnului, și tot nu-l vor găsi. 13. În ziua aceea se vor topi de sete fetele frumoase și flăcăii. 14. Ei, care jură acum pe păcatul Samariei, și zic: "Pe Dumnezeul tău cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca mâni toți anii s-or urma - O toamnă care întîrzie Pe-un istovit și trist izvor; De-asupra-i frunzele pustie - A mele visuri care mor. Vieața-mi pare-o nebunie Sfârșită făr-a fi-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă-n brațe te-am ținut. De-atunci pornind a lui aripe S-a dus pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ai suferit, dacă nici mama nu ți-o mai ții minte! Hai, stai jos, ia un pahar de vin, o bucată de pâine! Nu-i moarte de om dacă, Înainte să pleci, Îți tragi puțin sufletul! — Unde să plec? șoptești istovit. — Cum unde? În țara ta, de unde ai venit, doar se vede că nu ești de-al nostru... — Din ce se vede? — Cum din ce? După mers, după haină... — Hai, lasă gluma, mamă! Vezi că sunt prea obosit și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
murit Walter tu nu vei mai afla niciodată. Tu n-ai să mai ști dacă tata a fost executat ca dezertor sau a murit, un schelet urât mirositor, cu mâinile și picioarele degerate, cangrenate Într-o mină siberiană. Pașii lui istoviți, Împleticindu-se În zăpadă, excremente, sânge, sârmă ghimpată... Tată... Căldura trupului mare și ocrotitor care te duce adormită În brațe, scârțâitul zăpezii sub pașii apăsați ai tatei. * Suntem alți oameni și trăim altă viață, spunea Înțeleptul Hermann, când Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
te Întrebi ce-ar fi fost dacă mama și Klara coborau atunci În adăpost. Poate, dacă se duceau În adăpost, mureau asfixiate, pentru că dărâmăturile au astupat intrarea. Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
că oricum o să Îl aștept În continuare, așa cum Îl așteptam de când mă știu. Poate Îl așteptasem atât pentru că pe el nu-l văzusem cum se Întoarce În fiecare zi, târându-și picioarele, târându-și servieta, târându-se, de la Servici, nervos, istovit, neras, mototolit, autointoxicat de propriile lui dorințe, neputințe, invidii, resentimente prelungite. Poate Îl așteptam pentru că pe el nu-l văzusem, nu-l auzisem șușotind, cap În cap cu mama, seară de seară, calculându-și banii Împrumutați, dați, luați. Lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și fericire împinge omul la concurența cu sine însuși, spunea ea, o întrecere în care cei mai mulți sunt sortiți să piardă. Oamenii sunt siliți să-și trăiască viața sub semnul nereușitei și al înfrângerii. Fără puteri și înrobiți, singuri și prizonieri, istoviți și zdrobiți, ei se târăsc înainte într-o lume de nedreptăți, împilare și nefericire. De aceea, spunea ea, noi trebuie să ne îngrijim de oameni. Ei au nevoie de grijă. E de datoria noastră să ne îngrijim de oameni. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de vise. Limpede e dimineața, spornic drumul fără glod. Ce frumoasa este viața și livezile în rod!.. 11. Mereu Mereu în dor am năzuit să am un spor în ideal, din valuri să ajung la mal și am ajuns, dar istovit. Pe-această ruptă de vremi treaptă cu vipere mușcând din vise mai cred că, totuși, și-n abis e o Penelopă ce asteaptă. 12. Degeaba Te așteptam pân’ la plictis, Ileană Cosânzeană blondă, pe tine-a vieții mele sondă de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
mâna pe el, îmi ordona creierul, dar brațele și picioarele parc-ar fi fost scoase din priză. în timp ce ușa s-a trântit în urma lui, l-am auzit pe Daryl trăgându-și nasul și zicând: — Hei, tipul ăla e foarte ostil! Istovită, mi-am întors privirea către Daryl. Mă hotărâsem să salvez ce se mai putea salva din toată situația aia. 36tc "36" —Doamne, e aproape nouă! a anunțat Chris. Replica asta a declanșat un soi de cros forțat dinspre sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-o perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică răspunsul tău e nu, iubito? zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e al tău. Totul îți aparține. Dacă vrei să-l aduci aici cum te-aș putea împiedica? Imediat, pe fața lui rotundă se răspândi un zâmbet: — Deci încuviințezi? Ești de acord? Știam eu că așa o să fie. O, scumpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să spună în loc de ceea ce spusese de fapt. Pe urmă se văicărea cât de orb a fost. Regreta că a făcut cutare lucru și se învinuia pentru că a uitat să facă altul. Se făcuse târziu și acum eram și eu la fel de istovit ca și el. Și acum ce ai de gând să faci? l-am întrebat în cele din urmă. Ce aș putea să fac? Am să aștept până când trimite ea vorbă după mine. — Nu vrei să pleci o vreme în străinătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aveam în ființele noastre câte un mic nebun care trebuia să fie închis. Numai că nebunii noștri, înfuriați de lanțuri și cătușe, sfărâmaseră temnița ieșind afară, în libertate... ... Când la orizont se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în continuare închis și zăvorât în această apăsătoare cușcă de carne, care mă ține ca strâns în chingi și care îmi aduce doar chinuri sufletești de negrăit, ce mă rod hain pe dinăuntru și mă storc de vlagă, lăsându-mă istovit și cu mințile rătăcite? De ce mie acest chin și acest martiriu? În sfârșit, de ce Judecătorul meu este atât de aspru cu mine? Ah, parcă eram mai bătăios înainte... Eloi, Eloi, lama sabachthani?” (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mă cunosc întreg. Știu că gândeam atunci, în același timp, că aș fi putut să-mi rețin firea de aș fi voit, dar mă lăsam în voia nervilor ca să impresionez. Știu apoi că de nu-mi alesesem locul unde căzusem istovit, mi-am dat seama imediat că așa, la o parte, singur, păream și mai de plâns. Vocea mea dezolată, tot pentru efect s-a adresat Vanei, peste capul Irinei: " O să mă omor!" Mulți spun la necaz vorba asta ce nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
neînțelegerilor. S-a petrecut o scenă intre noi care mă face să mă gândesc dacă nu cumva trebuie să procedez altminteri cu Ioana. De obicei își susține o idee cu violență, observațiile mele o întărîtă, și, când o văd din ce în ce mai istovită, mi-e milă, îi dau dreptate, îmi iau toate vinele asupra mea și caut să o împac, îndurerat că mă umilesc, dar preferând orice chinului ei, pentru clipa aceea, căci mai târziu o să încerc să-mi răzbun umilința (fără rezultat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Genba, trebuie să te oprești aici. Drumul va fi periculos după apusul soarelui, bătrâne. Du-te înapoi. N-o vei face, așa-i? Despre ce vorbești? — Ce hotărâre ai luat? — Din capul locului nu mă gândeam să iau hotărârea asta. Istovit, bătrânul vasal se retrase. Sosi și al cincilea mesager. Genba devenise și mai țeapăn. Ajunsese atât de departe și n-avea de gând să se întoarcă din drum. Refuză să-l primească pe emisar, dar omul nu era un vasal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o mașină mică de care se lovise Vaughan când țâșnise din gura unui drum de acces ascuns vederii. Alergând spre el, l-am văzut prin parbrizul spart al decapotabilei albe pe care o luase din parcarea Terminalului Oceanic. Față lui istovită, cu gura plină de cicatrice, era luminată de curcubee răsfrânte. Am smuls din cadru portiera îndoită a pasagerului. Vaughan ședea în scaunul plin de bucăți de sticlă, studiindu-și propria poziție cu o privire satisfăcută. Mâinile, cu palmele ridicase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
să înainteze singur. Cu o derapare lungă și elegantă, mașina traversă banda de viteză. Cauciucurile scrâșniră la frecarea cu bordura de ciment de pe marginea drumului, biciuind parbrizul cu o furtună de praf. M-am lăsat neputincios pe spate, cu corpul istovit. În fața mea, am văzut mâna lui Vaughan pe volan. Stătea aplecat peste mine, cu un genunchi pe tabloul de bord, conducând mașina la câțiva centimetri de insula mediană. Pe banda de viteză adiacentă gonea spre noi un camion. Vaughan luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
aiuritor. Termitele plecaseră. Schimbarea nuanțelor luminii aproape că încetă, iar aerul de deasupra autostrăzii se stabiliză. Ultimele jeturi de stropi argintii și aurii se pierdură în epavele abandonate ale depozitului. Terasamentele îndepărtate ale autostrăzilor își recăpătară contururile șterse. Irascibil și istovit, am dat portiera în lături și-am coborât din mașină. Mugurii de sticlă răspândiți pe jos scânteiau ca niște monede ieșite din uz. Un motor porni cu un uruit. Pășind în stradă din zona de staționare am fost brusc conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sub șocul loviturii pe care ea i-o dăduse. Înșfăcîndu-se unul pe altul, se rostogoliră pe jos În Întuneric. - Marie, Marie, eu sînt! exclamă Christian. Se ridică și aprinse lumina. Marie Își descoperi atunci logodnicul, ud, bărbos, cu un aer istovit, uluit Încă de violența reacției ei. - Iartă-mă... Aveam un coșmar, Îngăimă ea. Ușa camerei se dădu de perete. Lucas Fersen apăru În prag, cu pistolul În mînă. - Dă-i drumul! Nu mișca! Văzînd-o pe tînăra femeie pe jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adevărul... voia atîta să știe... să spună secretul... oribilul secret... Ajunsă la capătul puterilor, Marie nu mai izbutea să se agațe de murmurul tot mai firav, de imaginea tulbure și mișcată a acelui chip care semăna cu chipul lui Loïc... Istovită, se prăbuși iarăși În beznă. * * * Gwen are mutra ei de zile proaste, și are și motive, gîndea soțul ei, trăgînd cu coada ochiului la ea. Trebuie spus că Philippe nu-și putuse reține cîteva perfidii la adresa bietului Loïc, nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]