894 matches
-
și pe față, dar nu reușea să atingă punctul acesta important. Spre rușinea lui, prințul era atât de distrat, încât mai întâi nu auzi nimic și, când generalul se opri în fața lui cu o întrebare arzătoare, fu nevoit să recunoască, jenat, că nu înțelege nimic. Generalul ridică din umeri. Ați ajuns cu toții niște oameni ciudați, din toate punctele de vedere, începu el din nou să vorbească. Îți zic că nu înțeleg deloc ideile și îngrijorările Lizavetei Prokofievna. A apucat-o isteria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
disprețuiască. De atunci, de două-trei ori când l-am întâlnit pe scară, a început deodată să-și ridice pălăria în fața mea, gest pe care nu-l făcea mai înainte, dar de-acum nu se mai oprea ca altădată și trecea, jenat, în fugă pe lângă mine. Dacă mă disprețuia, o făcea în felul lui: mă «disprețuia cu umilință». Sau pur și simplu își ridica pălăria de frică, întrucât eram fiul celei care-l împrumuta cu bani, fiindu-i mereu dator mamei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nou punând mâna pe clanța ușii. Săptămâna trecută m-a consultat B-n (iar l-am pomenit aici pe B-n) și soarta mea e pecetluită. Scuzați... Iar am vrut să deschid ușa și să-l părăsesc pe doctorul meu jenat, recunoscător și strivit de rușine, dar tocmai atunci blestemata de tuse a dat iarăși peste mine. Doctorul meu a insistat să mă așez din nou ca să mă odihnesc; i se adresă soției și aceasta, fără să-și părăsească locul, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a spus lui Kolea chiar „dragă“. Kolea mult timp nu a acceptat, dar în cele din urmă nu a mai rezistat și l-a chemat pe Kostea Lebedev, care într-adevăr a intrat cu toporul în mână și era foarte jenat. Însă foarte repede au aflat că ariciul nu era al lor, ci aparținea unui al treilea băiat, Petrov, care le dăduse bani să-i cumpere de la un al patrulea băiat Istoria lui Schlosser 75, pe care acesta, având nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
coastă. Coboară tonul, confidențial: — Doar acolo se face negoț cu chihlimbar. Deci te-ai dus într-un fel acasă? îl ia Rufus peste picior, ener vat de secretoșenia lui. Călărețul se cam fâstâcește: — Noi suntem celți de felul nostru, bâiguie jenat. Merg acum umăr lângă umăr. Pusio se grăbește să explice: — Bunicii mei s-au stabilit printre ubi. Nu știu cu ce se mănâncă felul ăsta, glumește instructorul. Ofuscat, tovarășul său îi aruncă o privire încărcată de reproș. — Ara Ubiorum! exclamă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la bar, și credeam că e prietena lui (mai târziu a dispărut - acum știu și de ce, deoarece am citit povestea În acel fișier unde e vorba despre doctorul Wagner). „Și dumneavoastră sunteți aici?” am Întrebat. „Ce vrei?”, surâse el, ușor jenat. „Trebuie să ne salvăm și sufletul. Crede firmiter et pecca fortiter. Scena asta nu-ți amintește de nimic?” Privii În jurul meu. Era o după-amiază cu soare a uneia din acele zile În care Milano e frumos, cu fațadele galbene ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
aș fi putut să scriu nu-mi rămânea decât să citesc cărțile deja scrise. Pe de altă parte, aș fi putut și să sfârșesc cu un glonte În cap, pe colină.” „De partea cui?”, am Întrebat, apoi m-am simțit jenat. „Scuzați-mă, era o glumă.” „Nu, nu era o glumă. Sigur, eu astăzi știu, dar o știu abia acum. O știam oare și atunci? Știi că poți să fii obsedat de remușcări toată viața, nu pentru că ai ales eroarea, lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
taxau drept bougres et manichéens - ca să vezi, bougres erau bogomilii, catari de origine bulgară, vă spune ceva cuvântul bougre În franceză? La origini voia să spună «sodomit», pentru că se zicea că acei catari bulgari aveau acest mic viciu...” Râse ușor, jenat. „Și cine mai este apoi acuzat de același mic viciu? Ei, templierii... Curios, nu?” „Până la un anumit punct”, am spus. „În timpurile acelea, dacă voiai să scapi de un eretic, Îl acuzai de sodomie...” „Sigur, și să nu credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
socotelile. Ar putea să-și lichideze cecul la purtător, să ceară cedarea cincimii din moștenire, să facă un Împrumut, să-și vândă cele câteva acțiuni, Parisul merită o liturghie. Se oferă timid să participe la cheltuieli. Garamond se va arăta jenat, Manuzio nu obișnuiește, dar În fine — afacerea-i Încheiată, m-ați convins, În fond și Proust, și Joyce au trebuit să se plece În fața asprei necesități, costurile sunt atât și-atât, noi tipărim deocamdată două mii de exemplare, dar contractul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cutia cu chibrituri În buzunar și-și văzu de drum. Domnul Leonard Îi conduse pe Duncan și pe domnul Mundy la etaj, mergînd, desigur, Încet, potrivindu-și pasul după domnul Mundy. — Dați la o parte pacostea asta, spuse domnul Mundy jenat. La ce mai sînt de folos? Puneți-mă la grămada cu resturi. — Haida de! zise domnul Leonard. Împreună cu Duncan Îl ajută pe domnul Mundy să ajungă În camera de tratamente. Apoi Îl sprijiniră să se așeze Într-un alt scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îți merge bine, sper? Și cum stai - se gîndea la un mijloc de a salva situația - cu colecția? Se Întoarse spre Fraser. Sper că știți, domnule Fraser, că Duncan este un mare colecționar de obiecte vechi? Fraser, părînd pe jumătate jenat, pe jumătate amuzat, recunoscu faptul că nu știa acest lucru. — O, zise doamna Alexander În culmea entuziasmului. Dar este un hobby al lui! Toate lucrurile alea splendide pe care le scoate la iveală! Eu l-am numit biciul escrocilor! Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
E un fel de comis voiajor, asta-i tot ce știu. Îi aduce conserve de carne. Tone, tot timpul. Nu le poate lua acasă, tata ar intra la bănuieli. Mi le dă mie și unchiului Horace... Se opri Încurcat și jenat de ce spusese. Fraser nu remarcă nimic; În schimb, se legă de cuvintele lui Duncan, dornic să mai afle ceva. — Unchiul tău, zise el. Așa e, doamna Alexander l-a pomenit la fabrică. Spunea ce nepot minunat ești sau ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un ton care suna a „Ei bine, asta mă supără“. Kay privi Într-o parte. PÎnă acum vorbise În glumă, jucînd un rol, Încercînd să ascundă faptul că, la fel ca Înainte, Îi reveneau vechile emoții, făcînd-o să se simtă jenată și temătoare. Pentru că, iată, Mickey, care cîștiga cam o liră pe săptămînă, era gata s-o Împartă cu ea - pur și simplu, fără nici un motiv anume, doar din mărinimie. Iar ea, Kay, cu bani necheltuiți, bine-sănătoasă, trăia ca o infirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ghicești! O să treacă pe-aici mai tîrziu. Stătuse pîndind venirea lui Fraser toată seara, și cînd acesta Își făcuse apariția mai tîrziu, sărise și fugise la ușă... Toată scena o umpluse pe Viv de disperare. Ea și domnul Mundy stăteau jenați, conștienți de ce se Întîmplă, neștiind În ce parte să se uite mai Întîi. Acum Îl urmărea pe Fraser jucîndu-se cu pipa și-i zise: — Tot nu-mi dau seama ce vrei să fac. El rîse. — Să fiu cinstit, nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
stația de autobuz... — Știi ce vreau să spun! Cum de te-ai Întîlnit cu ea? De ce-ai făcut-o? Adică, s-o inviți În oraș, și... ? Fraser rîse din nou. Dar rîsul i se schimbase. Acum era jalnic, aproape jenat. Ridică o mînă și-și acoperă gura. Și, după o clipă, Duncan Începu și el să rîdă. Nu se putea abține. Nu știa de ce rîde - de el, de Fraser, de Viv, de domnul Mundy sau de toți laolaltă. Dar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
chestie Între mine și Kay, iar noi sîntem două femei mature. Facem vreun rău cuiva? Julia o urmări o clipă, apoi mai turnă ceai din sticlă. — Ești adaptată, zise ea cu o tentă de sarcasm. Helen se simți din nou jenată. Se gîndi: Am vorbit prea mult și am plictisit-o. Mă prefera Înainte, cînd tăceam și credea că sînt profundă... Stătură fără să vorbească, apoi Julia Începu să tremure și Își frecă brațele. — Dumnezeule! zise ea. Nu-i prea distractiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
femeia trecea, Kay Îi prinse privirea și-i zîmbi. Femeia zîmbi la rîndul ei, dar zîmbetul ei era nesigur, se gîndi Kay. Probabil că surprinsese sfîrșitul Îmbrățișării lor, dar nu știa ce să creadă: era În același timp contrariată și jenată. CÎinele călca În urma ei și amușina tocurile pantofilor lui Helen. Toată scena dură ceasuri nesfîrșite. — Smuts! țipă femeia, Înroșindu-se din ce În ce mai tare. Smuts! CÎine rău ce ești! — Dumnezeule! spuse Helen, după ce cîinele trecu. Își aplecă fruntea să-și pună cercelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Să-ți spun? Aproape că mi-e frică. Ai putea să mă urăști. Cred că - ei bine, cred c-am făcut-o din curiozitate, presupun. — Curiozitate? — Doream să - să-mi dau seama cum ești, ceva de genul ăsta. RÎse scurt, jenată. Credeam că probabil ai ghicit. Helen nu răspunse. Acum Își amintea felul acela ciudat, viclean, În care o privise Julia cînd vorbiseră despre Kay; se gîndea la ce simțise atunci, la faptul că Julia o testa, o cîntărea. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vagă despre ce urma să-i facă. Nu-i explicase nimic, și se părea că e prea tîrziu să-l Întrebe acum. Nu dorea să vorbească așa, cu partea de jos a corpului dezvelită și expusă privirii lui, era prea jenată. Închise ochii. CÎnd simți că-i ridică și Încearcă să-i desfacă picioarele, se intimidă și mai mult. — Stați mai puțin Încordată, dacă puteți, doamnă Harrison, spuse el. Apoi continuă: Doamnă Harrison? Mai puțin Încordată? Ea Își desfăcu picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încercase pînă acum să nu-și ia În serios frica. Avea fața albă, Încordată și plină de sudoare. Părul i se ridicase, iar el și-l potrivea tot timpul cu ambele mîini. Apoi surprinse privirea lui Duncan și, cînd acesta, jenat, se uită În altă parte, se calmă. Crezi că mor de frică, zise el. — Nu, spuse Duncan. Nu mă gîndeam la asta. — Ei bine, poate că mor. Îi arătă mîna. Tremura. Uită-te la mine! — Ce importanță are? — Ce importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Învîrte Încet și ușa e trasă cu prudență. Soldatul scoase capul lent, ca un om care așteaptă declanșarea unei puști. CÎnd Îi Întîlni privirea, se Îndreptă și ieși pe de-a-ntregul. — Îmi cer scuze. — Nu-i nimic, spuse Viv, Încă jenată puțin. Sper că Încuietoarea nu-i stricată. — Încuietoarea? Întrebă el cu-un aer vag. Privea În dreapta și-n stînga, și Începuse să-și roadă una dintre unghii. Pe degete, observă ea, avea fire de păr scurte, țepoase și brune ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încearcă la altul! — Stai acolo de o jumătate de oră! — Ce, nu poate omul să stea puțin de unul singur? Pilotul dădu un picior În ușă cînd plecă. — Du-te naibii! — Du-te dracu’! zise Reggie roșind. Părea mai mult jenat decît furios. Surprinse privirea lui Viv și se uită În altă parte. — Un tip pe cinste! bodogăni el. — Nu-ți face griji, zise ea dînd din umeri. Aud lucruri și mai rele de la fetele din dactilografie. Își terminase țigara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mă face să deschid ușa. Te implor. Uite... Iritarea Îi trecuse deja. Se apropie și-i luă mîna, ducîndu-i degetele la buze. Gestul era Întru cîtva răsuflat, dar avea o notă de seriozitate, iar cînd rîse, rîsul ei era oarecum jenat, pentru că era ultra conștientă de mîna lui care i-o acoperea pe-a ei, de masculinitatea lui, de amabilitatatea lui, de palma lui pătrată, de degetele păroase și unghiile scurte și tari. Bărbia lui era ca un glaspapir, dar buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am zis cu un glas pierit, adunînd farfurii, pe care se uscase mîncarea, de pe masă și ducîndu-le la chiuvetă. Nu-mi vine să cred că mi-ai văzut bucătăria În cea mai jalnică stare cu putință. Mă simt atît de jenată. Am deschis ușa unui dulap și i-am Întins o vază pătrată de sticlă. — Am o menajeră extraordinară, care e În căutare de ceva de lucru În plus, răspunse ea zîmbind. O s-o sun dacă vrei și-o să Întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Întreabă el Înainte să iasă pe ușă, iar Anna, fără să se gîndească, răspunde: — Soacre diabolice. — Chiar așa? Richard se răsucește pe călcîie și ridică o sprînceană În direcția mea. Eu simt cum mă Înroșesc toată și sînt cumplit de jenată. Dar, spre surprinderea mea, Richard nu e deloc șocat, ci spune doar, cu răceală: — Adică, ai descoperit partea diabolică a mamei mele? Se lasă o scurtă tăcere stînjenitoare, Întreruptă de Anna, care Înjură și roșește: — La dracu’. Of, Doamne, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]