796 matches
-
fi nedemnă de statutul existenței: "personajele reale sunt exemplare umane în așa măsură degradate, că nu ne lasă nici o speranță. Fără sentimentul culpabilității, fără ideea sacrificiului, lipsite de orice idee, aceste personaje cu conștiința uluitor de liniștită, sunt cele mai josnice din literatura universală"186. Toate personajele comediilor, între care Dandanache și Rică Venturiano constituie extremitățile, sunt reduse la o caricaturală mască, îndărătul căreia nu pulsează viață autentică. Prin caricatură Caragiale nu vizează numai personajul, ci și situația, așa cum se întâmplă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poezia a fost pusă în lumină îndeosebi de romantismul german. K. W. F. Solger (Vier Gespräche über das Schöne und die Kunst, 1815) și Fr. Schlegel (Athenäum, 1798), justifică umorul ca Weltangschauung prin contemplarea infinitului derizoriu al lumii. Prin umor, josnicul poate face impresia de sublim și ideile sublime se dizolvă în neînsemnat, iar egalizarea lor creează un sentiment tragic: " Toate se află în umor ca într-un fluviu și merg în contradictoriu, așa cum în mod obișnuit se învălmășesc toate în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
speranță". Critica a observat aproape în unanimitate specificul râsului caragialian care, "pentru publicul modern, trecut prin grave evenimente istorice, nu mai este pur și simplu vesel, ci pare profetic, un râs crispat, în fața unei lumi dezechilibrate, reduse la cele mai josnice porniri, în fața unei lumi deformate, dezumanizate"44. Comicul absurdului vizează așadar în cazul operei caragialiene nu doar cel dintâi aspect pe care l-am sesizat în subcapitolul anterior, referitor la declanșarea comicului prin depistarea unui element absurd, ci și raportul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ce-și alimentează beregata de obicei? Chelnerul, care avea Înfățișare de homosexual, mă privi cu compătimire, de parcă nici nu era nevoie ca o astfel de Întrebare să fie pusă: — Roșcovanul nu bea decât șampanie. — Cu cât duci o viața mai josnică, cu atât sunt mai elevate gusturile, nu? Du-i o sticlă la masă, cu complimente din partea mea. I-am dat cartea mea de vizită și o bancnotă: — Păstrează restul, dacă mai rămâne ceva. S-a uitat după Inge când aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
spuneau ei și eu nu găseam nimic rău în aceste cuvinte de bun-simț, într-o țară normală, dar într-o țară ca a noastră, răstălmăcite de zelul propagandistic al acestor patrioți pregătiți pentru a dirija orice patriotism spre scopurile lor josnice, aceste cuvinte se împuțeau ca peștele ținut departe de elemental lui de viață, apa, le simțeai mirosul de la distanță dacă veneai dintr-un aer purificat, dar trăind permanent în acel miros nu mai reușeai să faci distincție între mirosuri, Mozart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
oraș nu-i aștepta vreun oficial. Autoritățile locale dispăruseră. — E o poruncă rușinoasă a lui Tiberius, declarară indignați tribunii și centurionii. Agrippina spuse, cu un glas lipsit de emoție: — Uzurpatorul speră că oamenii vor uita crima. În schimb, tactica lui josnică a declanșat o mișcare populară cu neputință de controlat. În timp ce convoiul, începându-și călătoria pe uscat spre Roma, înainta pe Via Appia escortat de două cohortes, zvonul despre sosirea lui îl preceda și, la fiecare popas, era întâmpinat de mulțimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
va pune mâna - pe la spatele lui - pe puterea reală, credea că aveau să-l domine, el cu pretorienii, iar soția lui cu hârjonelile acelea de bordel. În schimb, încheie în gând, cuprins de o ură violentă, amândoi erau instrumentele lui josnice, oarbe, demne de dispreț, dar indispensabile. Îi zâmbi. Misenum Iarna era pe sfârșite. — Oamenii mei stau de veghe, spuse Sertorius Macro, care venea de la Roma și pleca înapoi la orele cele mai neașteptate. Peste o zi și o noapte, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gândi că, în urmă cu multe decenii, din iubirea lui Julius Caesar și a Cleopatrei se născuse băiatul pe care părinții săi îl numiseră Ptolemaeus Caesar, băiatul pe care, într-o zi de toamnă, Augustus îl ucisese printr-o trădare josnică la Alexandria, iar după moartea lui îl mânjise cu noroi, numindu-l bastard lipsit de drepturi și spunându-i, disprețuitor, Cezarion. A declarat că se recunoștea legitimitatea numelui său și că i se respecta memoria. Când ajunse la acest punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare ireparabilă, declamă: — Să-i liniștim pe populares cu un descendent istoric și să-i mulțumim pe optimates cu un imbecil. O spuse în sens ciceronian: un personaj josnic și lipsit de energie, exact omul de care era nevoie. Pe când vorbea astfel, nu știa că, după câțiva ani, un alt complot, la fel de ticălos, avea să-l condamne la moarte pe el. I s-a oferit posibilitatea de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plâns În fața lor, a dușmanilor. Dar va veni și vremea răzbunării! 29 mai 1960 (duminică) În inima mea există un gol mare - acela al dragostei. Nu pot iubi decât pe himera Arthur, deoarece viața nu-mi oferă decât caractere mici, josnice și suflete goale sub masca frumuseții. În cercul În care mă aflu n-am găsit nici un caracter corespunzător ideilor mele - dârz, sincer, puternic. Totul va dispărea. Dar În schimb, În loc să plâng, Îmi unesc toate forțele și Încep un antrenament serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o lovitură prea tare. Mâine nu mă pot duce la școală, e prea mare durerea de cap și prea neînvățate lecțiile. Deci am cedat! Da, am cedat. Dragostea mea atât de mare, imensă, a fost trădată În chipul cel mai josnic. Nu am posibilitatea de a gândi, În capul meu este un haos de idei, din care se desprinde viu colorată expresia „cu două femei“. De-aș putea să-mi smulg acest suflet distrus și să-l arunc departe, poate aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
exponent al său! Și e cu prisosință așa, dovadă că cei ce susțin îndeosebi acest punct de vedere și vorbesc despre interes la tot ceasul sunt tocmai cei care sunt cel mai mult împinși de pasiuni, și încă de pasiuni josnice, adică proștii puri sau proștii pozitivi și agresivi... Și ce-i cu asta? - l-am întrebat. — Tu, care te-ai consacrat o vreme studierii filozofiei nemțești, trebuie să știi ce-i cu puritatea - Reinheit, nu așa se spune? - pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
eu, Miguel de Unamuno, romanesc eu însumi, abia dacă mai scriam, abia dacă mai lucram de teamă să nu fiu devorat de acțiunile mele. Din când în când, scriam scrisori politice contra lui Don Alfonso al XIII-lea <și contra josnicilor tirani pretorieni din biata mea patrie>; dar scrisorile astea, care făceau istorie în Spania mea, mă devorau. Și acolo, în Spania mea, prietenii și dușmanii îmi spuneau că nu sunt om politic, că nu am temperament corespunzător, și cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exilării mele, le-am cerut alor mei, familiei mele, să nu mă însoțească niciunul din ei, să fiu lăsat să plec singur. <Aveam nevoie de singurătate, și-apoi știam că adevărata pedeapsă pe care voiau să mi-o aplice acei josnici tirani de cazarmă era de a mă obliga să cheltuiesc bani, să mă sancționeze în modestele mele bunuri și-n cele ale copiilor mei, știam că acel exil era un soi de confiscare, și m-am decis să-mi restrâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Balzac a ajuns la sfârșitul romanului lui Raphaël Valentin. Și cred că pot ajunge la el, cred că pot isprăvi de făcut romanul mulțumită celor douăzeci și două de luni de la Hendaya. Pe dedesubtul incidentelor polițienești, la care se coboară josnicii tirani și degradează politica, sfânta politică, am dus și continui să duc aici, în exilul meu din Hendaya, în peticul acesta frontalier al pământului meu basc natal, o viață intimă de politică, devenită religie, și de religie devenită politică, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trecutului am acest prezent greu de explicat, căpătat prin metode necinstite și absolut ieșit din comun. „Unii cred că Dezrădăcinatul este o ființă umană, ceea ce nu este adevărat, și asta se aplică mai ales în cazul evreilor, care sunt mai josnici decât animalele... o specie subumană fără nici unul dintre rafinamentele culturale și sociale ale timpurilor noastre.“ Generalul George S. Patton 3tc "3" D oisprezece oameni au murit în New York din cauza caniculei, un muncitor a leșinat pe șantier din cauza deshidratării, vremea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
eu. Probabil că asta a vrut să spună Pascal prin „moartea sufletului“ și prin faptul că suferința umană e ca nefericirea unui rege detronat. Încercările de a nu vizualiza ce se petrecea În spatele peretelui i se părură lui Fima fricoase, josnice, urâte. Ca și dorința de a-și abate gândurile de la moartea tatălui Tamarei la bârfele despre viața lui Alterman. Căci e de datoria fiecăruia dintre noi să privim măcar suferința În față. Dacă ar fi prim-ministru, i-ar obliga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să mă jignească, acum că abia mă recâștigase. — Diferența este că... Dar brusc diferența îmi apăru neglijabilă. Eu voiam un copil, Mark voia o altă femeie. Cine eram eu să spun că una dintre dorințe era mai nobilă, mai puțin josnică și mai puțin egoistă decât cealaltă? Ups, iar îmi dau lacrimile. M-am stăpânit, curajoasă. În fine, bănuiesc că nu te-ai răzgândit pentru diseară? Sigur că nu! În plus, am și aranjat cu Maria să ne întâlnim la prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dă citeală, abea d-au amânat-o pă peste trei luni. ț-o dau coaptă c-a păstratără reglamentu ca io să nu pot asista dă față. La ziua fatală, pen’ ca jmecheria să-mi steie mult peste ăle mai josnice bănuieli, m-am apărut la orele șaișpe și-am acceptat să iau plasă cu zvonu că la opșpe treișcinci se Înaugura la micu birt ex profeso Espoziția Muncipală dă Produse Falsificate care chiar și tu, cu moaca ta dă mitocan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mandea vă rog decât să-l aflați pă holbatu de mi-a șparlit ălea două bătrâne juma dă pesos, să mi se deie napoi și valoarea la furt și să faceți să cază codu cu toată greutatea pă netrebnicu ăla josnic. Petițea mea iera semplă, ca orice melodie zmulsă de la o inemă mare, da Vicele, care ie un amărunțit și-i place să bată câmpii, mi-a venit cu Întrebări cu totul aiurea dă subect și pen’ care, sincer să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nimic, Începu să caute În tot felul de colțuri și locuri neverosimile: În baie, sub pernele canapelei, În buzunarele puloverelor Juliei. În cele din urmă, simți că toată această căutare se apropie de panică sau manie. Din nou, vocea aceea josnică se făcu auzită, arătîndu-i că iat-o cum stă și scormonește printre tot felul de locuri prăfuite ca o imbecilă, cînd În tot acest timp Julia era cu Ursula Waring sau cu altă femeie, rîzÎnd numai gîndindu-se la ea... Fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
găsea un cuvînt mai bun. Și se gîndi, disperată, la cîți oameni obișnuiți luaseră Radio Times și Îl deschiseseră la poza Juliei și-și ziseseră nepăsători și admirativ: „Ce femeie frumoasă!“; și-i imagină ca pe o multitudine de degete josnice, frecînd imaginea de pe o monedă, sau ca pe niște păsări certărețe, care ciuguleau din Julia, luînd-o fărîmă cu fărîmă... Se bucurase În secret cînd numărul acela se Învechise și fusese Înlocuit cu altul. Acum, Însă, se uita la revistă - la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la serviciu - Dacă Julia credea că-și putea bate joc - Helen știuse din momentul În care ajunsese acasă că Julia ieșise cu Ursula Waring! Își imagina Julia că...? Și așa mai departe. Înainte Îl Împinsese la loc pe acel hopa-mitică josnic. Acum sărise din nou și vocea lui se confunda cu a ei. Între timp, Julia se mergea țeapănă prin bucătărie, pregătind ceaiul. „Nu, Helen“, rostea ea, fără chef, din cînd În cînd, „nu a fost așa“, sau, „nu fi ridicolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
De teama față de consecințele politice. De teama pentru finalul amalgamului. Vreau să vă spun că nu-mi este teamă. Aceste oficine, acești complotiști, acești sforari otrăvesc viața politică de prea multă vreme. Trăiesc din comploturi. Trăiesc pe seama sentimentelor cele mai josnice ale genului uman: invidia, ura, pofta nemăsurată. "Ei" sunt toți cei gata să se pună oricând în slujba puternicilor zilei. Rolul lor este de a face lucrurile cele mai josnice și uneori chiar de a anticipa dorințele stăpânului. Cei mai
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
multă vreme. Trăiesc din comploturi. Trăiesc pe seama sentimentelor cele mai josnice ale genului uman: invidia, ura, pofta nemăsurată. "Ei" sunt toți cei gata să se pună oricând în slujba puternicilor zilei. Rolul lor este de a face lucrurile cele mai josnice și uneori chiar de a anticipa dorințele stăpânului. Cei mai abili se supun astfel unor ordine care nici măcar nu trebuie formulate. Mai cu seamă pentru a nu face impresie proastă în fața celui pe care vor să-l slujească... Am citit
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]