2,387 matches
-
cărți biblioteci zeci de rînduri de piei nerușinarea cîtorva generații pierdute ce moșteniri fastuoase cînd lava vulcanului se va fi răcit În cerc pașii reintră În buestru doar ecoul copitelor În ochiuri de gheață În iurte tîrzii candelabre sleite aș lătra cu balenele În pustiuri acvatice aș ninge cu toate minciunile lumii deasupra acestui hipodrom din care n-am Înaintat nici un pas. Dar de fapt ce ar trebui cu adevărat să mă preocupe, mișcarea inutilă a visului sau mutarea pionului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
receptorul atârnând de un șnur verde până în podea, șoapta care mi-a ajuns la ureche nu era a lui Stein, ci a lui Zander, un student pe care-l cunoscusem la secretariatul universității cu câteva zile înainte. Acest Zander îmi lătra răgușit în telefon că împreună cu un prieten au hotărât să organizeze în noaptea aceea o partidă de miros (nu înțelegeam ce înseamnă, l-am întrebat și el mi-a spus că e vorba să se prizeze cocaină); mi-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
n-o să fie mai duios jelită ca tine... Și nici o alta n-o să aibă o Înmormîntare mai cu pompă ca tine...“ Pentru Înmormîntarea Marietei au fost pustiite nu știu cîte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră cîinii, tot chemîndu-se Între ei dobermani cu cîini-lupi, Îndîrjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
privi năprasnic mama de parcă o vedea pentru prima oară În viață. „Toți sînt morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își aprinse sfeșnicul de pe noptieră și se uită la ceas; trecuse de unsprezece. CÎinele din curte lătra Întruna, Îndîrjit, se auzea cum se smulgea din lanț și cum lanțul aluneca pe sîrma Întinsă. Cineva lovea puternic cu pumnul În ușă. Domnul Benedek Își Îmbrăcă halatul de casă și ieși fără să-și scoată de pe cap fesul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ar depinde de mine, eu am deja tot ce aveam nevoie să știu despre această istorie, Va trebui să-mi explicați mai bine, așezați-vă, nu stați acolo proptit ca doamna aceea cu căldarea goală. Câinele apăru brusc, ieși sărind, lătrând din spatele unor arbuști și alergă drept la comisar, care, instinctiv, făcu doi pași înapoi, Nu vă fie frică, spuse soția medicului apucând în trecere animalul de zgardă, n-o să vă muște, De unde știți că mi-e teamă de câini, Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o să vă muște, De unde știți că mi-e teamă de câini, Nu sunt vrăjitoare, v-am observat când ați fost acasă la mine, Se vede atât de mult, Se vede destul, cuminte, ultimul cuvânt se adresă câinelui, care nu mai lătra, acum producea în gâtlej un sunet răgușit și continuu, un mârâit și mai neliniștitor, de orgă dezacordată la notele grave. E mai bine să vă așezați ca să-și dea seama că n-o să-mi faceți rău. Comisarul se așeză cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fereastra, dar mânerul mi-a rămas în mână, așa că am lovit cu pumnul gemulețul, care s-a spart, m-am tăiat, sângele meu s-a amestecat cu al ei, am înjurat, am urlat pe stradă cu putere, ca și cum aș fi lătrat, cu furia unui animal bătut. S-au deschis uși și ferestre. Am căzut la pământ. Am căzut. Am căzut din nou. De atunci, trăiesc doar în această cădere. Mereu. XVII Hippolyte Lucy stă lângă Clămence, aplecat deasupra ei cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la Bassepin și ne înnebunea cu fonograful lui. A trebuit să așteptăm până la sfârșitul lui ianuarie ca să-și ia tălpășița și să nu-l mai vedem niciodată. Mierck mă luă tare de la-nceput. — Cu ce drept ați mers la Uzină? lătră la mine. Nu-i răspunsei. — Ce căutați? Cazul este rezolvat, iar vinovații au plătit. — Așa se spune, e drept..., îi răspunsei, ceea ce avu darul să-l înfurie și mai tare. — Ce? Ce insinuați? — Nu insinuez nimic. Îmi fac meseria. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mirată la copac. La ce-o fi privind doamna? Neli se uită lung la stăpână. Ce-o fi văzut? Pe mine, până acuma, nu m-a speriat cu nimicuța, ce nimicire cu poveștile ei, despre ce vorbea doamna mea? Cățeaua latră ușor, mârâie ciudat, e tot la picioarele Loredanei, culcat!, comandă iarăși, taci din gură, Tara!, amândouă, femeie și cățel, formează un tablou care își așteaptă asasinul, adică pictorul, că după ce le treci dincolo, pe pânză, toate obiectele mor, ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ați văzut și dumneavoastră, cică faci dragoste așa cum mănânci, la Maestru se potrivește de minune afirmația asta, mă îngrijesc de grădină, de solar, de casă, de livadă, de cățea, mai zice el câteodată: o hrănim pe Tara asta de pomană, latră atât de rar!, suntem nababi, ce dracu’?, mai leagă cățeaua, că toată ziua e în casă... dar câinele e salvarea mea de aici, de când o avem, nu mai intră nimeni la furat, trec toți nenorociții cu respect pe la porți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
soarelui arzător, tipul a îmbătrânit, uite ce privire pierdută are și cum respiră, cearcăne și burtă, miroase urât, a bătrân, urât îmi e mirosul ăsta, dar!!! Frumoasa Neli le pregătise masa, îi servise repede, apoi plecase acasă la ea, Tara lătra pe afară, nefericită, Loredana ar vrea s-o aducă înăuntru, dar Maestrul fusese categoric: miroase a câine prea tare în casa asta, să mai stea și afară! Acuma, bărbatul e rezemat cu fruntea de ușa de la intrarea în casă, ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
din dinți, pocitanieee!, ți-ai găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o femeie bătrână, cât m-a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fii undeva în siguranță? Contesa lui era prea obișnuită cu tramvaiele, aici a fost greșeala, și într-o zi, era pe 25, ca acum, Contesa era la plimbare cu el și a văzut un tramvai și a fugit în fața lui, lătra bucuroasă, voia să se plimbe cu el. Și gata. Domnul Popa a sărit, a învelit-o cu cămașa lui, nu-i mai păsa că n-avea maieu și se holbau cucoanele la burta lui cu păr și problema de la buric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
una singură asemenea pericole. Pietrișul de pe mal scrâșnește chinuit. Peisajul primăvăratic se pune urlând de‑a curmezișul și semnalizează cu indicatorul. Stop! Nu înainta, că‑i periculos. Milioane de creaturi minuscule sunt călcate cu mașina, avertismentele lor șoptite amuțesc. Undeva latră un câine de curte, care n‑are libertate, dar nici nu știe ce‑i aia, fiindcă a fost dintotdeauna în lanț. Nu aspiră spre necunoscut. O țărancă cu hrană pentru păsări în șorț cască gura. Iarba începe să‑și lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în sfârșit în vie, călcând pe faimoasa argilă cu loess care‑i priește în mod deosebit viței de vie. Turlele bisericilor din satele de podgoreni încă nu și‑au intrat în activitate, fiindcă azi e abia vineri. Se aud câini lătrând, găini cotcodăcind și cocoșii lor strigând cucurigu. Se aud de departe, fiindcă apropierea e relativ nelocuită; în definitiv, la plimbare cauți singurătatea care, dacă nu vine ea la tine, trebuie să te duci tu la ea. Tinerii din ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
banii în buzunar și apoi ne-am strâns mâinile, după care am luat dosarul pe care mi-l dăduse și m-am îndreptat către ușă. Am luat-o înapoi de-a lungul coridorului prăfuit și apoi prin hol. O voce lătră spre mine: Ia mai zăbovești dumneata un pic acolo. Trebe să deschid ușa la tine. Lui Frau Lange nu-i place dacă nu-i conduce chiar io însămi pe musafiri. Am crăpat ușa în timp ce tuciuria se legăna agale spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
multă vreme la Frau Lange, mormăi ea. Ea niciodată nu avut plângere. M-am întrebat dacă șantajul avea vreo legătură cu asta. La urma urmei, trebuie să ai un motiv foarte bun ca să ții un câine de pază care nu latră. Nu vedeam nici unde ar fi putut să intre în peisaj afecțiunea - nu cu femeia asta. Era mai probabil să te atașezi de un crocodil. Ne-am uitat unul la altul o clipă, după care i-am zis: — Doamna fumează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de cal nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
tonetei era locul de aplatformizare, iar de tonetă stătea legat cu lanț, plutind în imponderabilitate, un câine ciobănesc mare, cu un glob transparent de plastic pe cap. Când se lăsară pe platformă, câinele începu să vâslească din labe și să latre răgușit, având probabil atașat la glob un amplificator stereo, de se auzea așa bine. Pe când atingeau platforma cu o mică zguduitură, apăru paznicul. Ținea o bâtă în mână și era om. — Silence, Ursu! strigă el. Who is it? — Oameni buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
navă. — Păi nu sunteți „Transcom”-ul? întrebă el. — Nu, frate! răspunse Felix. Suntem o navă de cercetare. — Fi-v-ar cercetarea... mormăi paznicul, apoi, negru de furie, se-ntoarse și-i altoi una cu bâta câinelui care plutea în imponderabilitate, lătrând de mama focului. Spuneți și dumneavoastră - se adresă el roboților care ieșiseră pe scară - dacă nu-ți vine să turbezi: de două luni aștept să apară „Transcom”-ul să ia ciupercile, și nimic! Nici o navă, nici o veste măcar! — Dar de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
-nchiși, Stupul sfredelit de soare își deșartă-ncărcătura: Jir și aur cad, în ciur, la buzatul urdiniș. - Împletire somnoroasă de miresme și albine! Prin cămări ascunse parcă s-a vărsat puiac de fragi... Vântul curge... Sub pleoape aburesc vedenii dragi... Latri... luneci... Pe sub fulgii somnului te pierzi de-a bine. Și pe rând, în gămălia ta de minte, prinsă-n vis, Vin să-noate ca-într-o piatră lăcrimată: lunca, fânul, Malul apelor și clipa jinduită când stăpânul Vreo nuia zvârlind pe gârlă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mă-nduioșează gîndul că orașele pustii cam din același motiv gustă din moarte pînă la capăt. N-are rost să-mi imaginez istoria rătăcirilor, oricum o smulg din mine în chip de mătănii și cu infinită răbdare. Undeva un cîine latră acoperit de uitare, corbii croncăne în somn, numai spicele rămîn în urmă pînă trece iarna neștiutoare, albe-n creștet și zburlite, ținînd loc de mîngîiere în stilul lui Guardi deși mi-ar fi plăcut să fii tu acela! Și nimic
USCATUL GOL AL OASELOR de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364473_a_365802]
-
Acasă > Versuri > Frumusețe > PASTORALA Autor: Valeria Iacob Tamâș Publicat în: Ediția nr. 269 din 26 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Cuprins de foc în zare-i orizontul, Mânata înspre cuib e pasărea de dor, Mușcând din codri, măi lătra un topor Și-ncet întunecimea ne-acoperă cu totul. Se-nalță înspre cer din coșuri fumul Miroase-a levănțica și-a curat, În grajduri mânjii lângă iepe s-au culcat Țipenie de om nu vezi să calce drumul. E vremea
PASTORALĂ de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361374_a_362703]
-
au și ele aripi, Zâmbetul celui ce pune-n funcțiune Scaunul electric, Rama tabloului poate sparge multe capete, Plecarea cuiva seamănă cu un asasinat, Întinzi mâna și primești un găinaț de porumbel, De aceea îmi plac mie câinii, ei te latră sau, Cu încredere, își pun botul pe umărul tău. BORIS MARIAN Referință Bibliografică: Când principiile / Boris Mehr : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 385, Anul II, 20 ianuarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Boris Mehr : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
CÂND PRINCIPIILE de BORIS MEHR în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361352_a_362681]
-
tangenta uneori Taie puntea unui limb - Numai una mă frământă C-a rămas fără ecou Întrebarea din tablou Zigurată și înfrântă: De ce omul care urcă Din ambiție o scară Se comportă ca o fiară Și pe alții-n gol aruncă?! Latră câinii din oficiu Bunăvoia la stăpâni Obiceiul la păgâni Să-i deprindă doar la viciu... Primăvara se întoarce Cu privirea îndărăt Dintr-o lume de omăt Carele să și le-ncarce Arde-n noi câte-o feștilă Și la orice
VINE NOAPTEA de ION UNTARU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361369_a_362698]