662 matches
-
mari. Și, mai ales, aici era buba cea mare, că nu-i tratat de la egal la egal. Dar, de, ce să faci? Fără să mai spună nimeni vreo vorbă, se apucară de treabă. Deodată, nu departe de ei, se auzi lătratul ascuțit al unui cîine. Toți se opriră și se uitară îngrijorați unul la altul. Cine putea fi?... Nu cumva le-o fi dibuit planul domnul Nicanor? Hai să ne ascundem după zidul ăsta, propuse Vlad. Se pitiră, fiecare pe unealta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Toți se opriră și se uitară îngrijorați unul la altul. Cine putea fi?... Nu cumva le-o fi dibuit planul domnul Nicanor? Hai să ne ascundem după zidul ăsta, propuse Vlad. Se pitiră, fiecare pe unealta lui, după un zid. Lătratul se auzea din ce în ce mai aproape și, în scurt timp, se treziră lîngă ei cu Napoleon! Extraordinar! strigă vesel Virgil. Vine și Tomiță! Asta-i javra lui! O cunosc! Bine-ai venit, Napoleoane, măi javră pătată, măi! Și, plin de duioșie față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ne poate ajunge. Crezi tu? suspină Ilinca îngrozită. Hai! ziseră cu toții într-un glas și, cît ai bate din palme, pe cea mai înaltă coamă de zid se puteau vedea cinci capete înfricoșate, cu ochii holbați spre locul de unde venea lătratul lui Napoleon. Cum ajunseră sus însă, Vlad se simți cea mai nefericită ființă din lume. Gîndul că biata vacă, de care-și aminti abia atunci, ar putea cădea pradă fiarelor care-l fugăreau pe Napoleon îl paraliză cîteva clipe. Vaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un animal trist, feroce, la fel de sălbatic ca și haita de câini, al cărei conducător devenise. Ce i s-a întâmplat în toți acești 9 ani a fost reconstituit după felul său de comportament și obiceiurile sale. Mârâiturile, mormăielile și un lătrat aproape câinesc, constituiau limbajul lui. Sociologii și psihologii și-au dat seama de interesul pe care îl prezintă cazul lui, dar au eșuat în tentativele lor de reeducare. Cinci ani după capturare, abia dacă învățase să aranjeze niște cuburi alfabetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
nou să ne atace și iar i-am dat cu praf în ochi. În zilele care au urmat nu a mai ieșit în drum. Se uita din poarta curții la noi, parcă spunându-ne: „Mi-ați făcut-o!...”. Nici de lătrat nu ne mai lătra, doar ne privea cum treceam liniștiți pe drum. Așa l-am cumințit pe dulăul lui moș Șorloagă. - Mirciulică, am vorbit despre întâmplări pe care le-am trăit în prima parte a copilăriei mele, doar câteva, căci
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
usucă trupul și gâtlejul. Nisipul încins îmi arde tălpile. Fug în neștire. Hămăit îngrozitor de câini. îmi schimb mereu direcția, părându-mi-se că mă apropii de ei. Mă împiedic și cad. Mă târăsc extenuat. Mă ridic și alerg din nou. Lătratul câinilor crește în intensitate. Mă întorc și fug în direcție opusă. Sudoarea îmi curge șiroaie pe trup. E roșie. Nu e sudoare. Cercul câinilor se strânge. Îi aud din ce în ce mai aproape. Nu-i văd. Mi-i închipui pe după dune. Trupuri constelive
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să te dai jos și să fugi după căruță în noroi și întuneric? În fine, după ce am trecut prin comuna Cariacica, mi-au spus că mai avem șapte-opt kilometri de mers. Și iată că, la sfărșitul orei s-a auzit lătratul de câini și s-au luminat ferestre. Am ajuns acasă la Feodor Andreev, gospodărie frumoasă și cu felinar în curte. Bătrâna, mama lui sau a ei, nu știu, ne-a așezat masa iar cineva din familie a luat caii și
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
țanțoș ca și când ar fi dus un trofeu. Atunci ne-am dat seama și eu, și copiii, că Lupaș făcuse o asemenea ispravă. —Șarlatanule! Șarlatanule! îl mângâie iar Elena, în timp ce el dă din coadă și-i miroase patul, gata de un lătrat de bucurie. —Sst! Taci! Îl amenință Silvia. Mă duc că nu am voie cu el în salon. Nici în spital. —Dar Matei l-a văzut. — Dacă-l vede directorul e de rău. Să mănânci tot ce ți-am adus, așa cum
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
din rădăcină și Întinzându-l fir cu fir În spațiul cosmic, ar fi putut-o deposeda de răul ce se oploșise În interiorul ei. În disperare de cauză, privind la luna plină ce fusese zugrăvită dincolo de geam, Oliver scotea câte un lătrat, prin care Încerca să-și arate compasiunea față de o ființă căzută În dizgrația tuturor forțelor Întunecate ce sălășluiesc În hăul cosmic aflat la distanță de o palmă deasupra creștetului său Împodobit acum cu o frumoasă creastă rozalie; ființă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Păi, mai adineauri, la mănăstire, În fața starețului Pafnutie, parcă-mi luaserăți apărarea, nu-i așa?!” Atunci a fost atunci, iar acuma e acum...” ...Uneori, ca să-l necăjească, Oliver se apuca să latre. Mângâindu-și bărbia, Satanovski scotea și el un lătrat atât de lung și de lugubru, Încât pe masă halbele zdrăngăneau, ciocnindu-se Între ele, iar mușteriii Își astupau urechile. „Adevărul poate fi perceput și sub forma asta”, conchidea el, suflând din buzele-i umede fumul spre tavan. „Adevărul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Înalt, trist, cu ochii adânciți În sine. Pe creștetul său acoperit de penaj auriu, creasta de cocoș strălucea ca o aură. Trecând pe lângă el, Noimann se aștepta să audă un cârîit, un cucurigu lung (deja mijeau zorile) sau un scurt lătrat de câine, dar dinspre locul unde stătea masterandul se auzea doar foșnetul unor frunze uscate, pe care le Împrăștie vântul de pe o parte În alta a coridorului. Se poate că, totuși, masterandul Îl recunoscuse, căci Îi făcu semn, mișcând Încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
propovăduiau Învățătura lui Iisus Nazarineanul, a cărui amintire era Încă vie În Palestina, Iudeea și Samaria. Simon se afla, deseori, pe urma pașilor lor din bătătura vreunui sat. În miezul zilei era o tihnă deplină În sat, sfâșiată uneori de lătrat de câine sau de behăitul oilor. Ca, deodată, să răzbată voci, sfredelitoare și năvalnice, cam Îngânate; erau apostolii, cățărați pe câte un butoi, propovăduind desăvârșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptându‑i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ani În dogoarea soarelui, pe o cărăruie de munte, era cu bunicul dinspre mamă, iar ceva mai În jos, În planul al doilea și al treilea -, ca să zic așa, se zăreau armatele, intendența, jandarmii; se auzeau salve de tun și lătratul surd al câinilor. Tot aici apare și o sinteză cronologică a Primului Război Mondial, uruitul roților de tren din preajma orășelului, muzica de alămuri, gâlgâitura apei de la gura bidonului, geamuri făcute țăndări, fluturarea baticurilor... Fiecărui amănunt Îi era rezervat câte un paragraf, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
belalie, Insomnii de echinox, Dimineți, lăsați să vie Cum venea, băiatul Fox: Capul, cafeniu pătat, Cu miros de dimineață, De zăvozii mari din piață În trei locuri sângerat, Îl lipește de macat, Ochii-ntoarce, a mirare, Din piept mare: Ce lătrat! Pomi golași și zori de roșuri! (E aprilie, nu mai) Forfotă de fulgi pe coșuri, În cuib fraged: Cir-li-lai. - Fox al meu, îți place, hai? Cir-li-lai, cir-li-lai, Precum stropi de apă rece În copaie când te lai; Vir-o-con-go-eo-lig, Oase-nchise-afară-n frig
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Sunt două sau trei fabrici în care se jupoaie și argăsesc pieile câinilor pe care-i omorâm. A arătat spre hornul înalt pe care îl văzuseră de la secția de poliție. Erau acum suficient de aproape ca să audă un cor de lătraturi care spărgeau timpanele. Lătraturi tânguitoare, lătraturi furioase, lătraturi imploratoare... Dacă ar fi putut vorbi, cuvintele lor ar fi exprimat toate nuanțele de supărare și de indignare. Erau câini albi, negri, cu pete, unii mari, alții mici, unii somnoroși... Când însoțitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fabrici în care se jupoaie și argăsesc pieile câinilor pe care-i omorâm. A arătat spre hornul înalt pe care îl văzuseră de la secția de poliție. Erau acum suficient de aproape ca să audă un cor de lătraturi care spărgeau timpanele. Lătraturi tânguitoare, lătraturi furioase, lătraturi imploratoare... Dacă ar fi putut vorbi, cuvintele lor ar fi exprimat toate nuanțele de supărare și de indignare. Erau câini albi, negri, cu pete, unii mari, alții mici, unii somnoroși... Când însoțitorul le-a deschis poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care se jupoaie și argăsesc pieile câinilor pe care-i omorâm. A arătat spre hornul înalt pe care îl văzuseră de la secția de poliție. Erau acum suficient de aproape ca să audă un cor de lătraturi care spărgeau timpanele. Lătraturi tânguitoare, lătraturi furioase, lătraturi imploratoare... Dacă ar fi putut vorbi, cuvintele lor ar fi exprimat toate nuanțele de supărare și de indignare. Erau câini albi, negri, cu pete, unii mari, alții mici, unii somnoroși... Când însoțitorul le-a deschis poarta țarcului, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
jupoaie și argăsesc pieile câinilor pe care-i omorâm. A arătat spre hornul înalt pe care îl văzuseră de la secția de poliție. Erau acum suficient de aproape ca să audă un cor de lătraturi care spărgeau timpanele. Lătraturi tânguitoare, lătraturi furioase, lătraturi imploratoare... Dacă ar fi putut vorbi, cuvintele lor ar fi exprimat toate nuanțele de supărare și de indignare. Erau câini albi, negri, cu pete, unii mari, alții mici, unii somnoroși... Când însoțitorul le-a deschis poarta țarcului, au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Când însoțitorul le-a deschis poarta țarcului, au început să latre aproape o sută de câini, speriați de lumina care pătrunsese în cuștile lor întunecate. — Poftiți, vă rog. Urmându-l pe tânărul însoțitor, Gaston și Tomoe au fost copleșiți de lătraturile jalnice, care veneau dinspre câinii închiși în cuști, implorând parcă ajutor. Repezindu-se la plasa de sârmă a cuștilor, dând din coadă furioși, toți păreau să spună: „Eu sunt acela. Eu sunt acela. Ajutați-mă, vă rog!“ Câinii au un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul? Sau pentru că ochii lui Napoleon, nemișcați și lipsiți de viață, îi aminteau de tânărul acela amărât, chinuit de accese de tuse, pe strada udă de ploaie din Sanya? Lătratul jalnic al câinilor de la ecarisaj i-a prevestit, probabil, același sfârșit și pentru Endō. Era sortit aceluiași destin. Nu peste multă vreme, avea să fie, ca și Napoleon, un cadavru țeapăn, expus privirilor oamenilor. Gaston a încercat să-i explice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
simțit cum a trecut timpul. Ei bine, În momentele acelea magice găsești absolut totul, chiar dacă nu ești În stare să ejaculezi din cauza supradozei: Începând cu momentul venirii tale pe lume, toate secretele, ceremoniile de acordare a premiilor, balurile mascate, palmierii, lătratul câinilor, ciripitul păsărelelor, plajele cu nisipul alb, nisipul roșu al deșertului, saliva, rușinea, absolut totul. Așa spunea Yazaki, că regăsea absolut totul În momentele acelea. Și iată cum și-a distrus sănătatea. Corpul nu poate urma spiritul În paradisul absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
furioși la garduri, lătrând ore în șir fără oprire. Nimeni nu-i putea potoli atunci. Nici măcar dresorii. Îi lăsau să latre până oboseau, mai bine zis până ce luna cobora undeva dincolo de plopii care împînzeau marginile orașului. Atunci, istoviți de atâta lătrat, câinii se retrăgeau mârâind, parcă satisfăcuți că alungaseră luna care-i înnebunea de fiecare dată. Așa că, în loc să fie romantice, nopțile cu lună erau acum mai cumplite, mai înfricoșătoare decât cele de vreme rea. De-abia așteptam să treacă nopțile cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind către cîine: " Nu acum, nu acum. Lasă, ai răbdare, mai târziu va fi al tău." Când ridica receptorul, auzea uneori o răsuflare precipitată și un mârâit. Chiar un lătrat a auzit într-o zi. Simțea că nu mai putea să rabde. Clocotea de revoltă. Dar nu putea să spună nimic. Cui să spună? Încă n-avea probe destule și era primejdios să se afle ce știa. Într-o zi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceste certuri, excedat, a făcut imprudența să spună la telefon unui prieten ceva despre bănuiala lui. Din ziua aceea n-a mai avut pace. Îl sunau la diferite ore și de preferință în cursul nopții. Cum ridica receptorul, auzea un lătrat oribil, apoi un râs și iar un lătrat. A încercat s-o lase pe ea să răspundă. Se întîmpla același lucru. După câteva asemenea șocuri, ea și-a pierdut cumpătul cu totul. Tremura de frică și l-a implorat să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la telefon unui prieten ceva despre bănuiala lui. Din ziua aceea n-a mai avut pace. Îl sunau la diferite ore și de preferință în cursul nopții. Cum ridica receptorul, auzea un lătrat oribil, apoi un râs și iar un lătrat. A încercat s-o lase pe ea să răspundă. Se întîmpla același lucru. După câteva asemenea șocuri, ea și-a pierdut cumpătul cu totul. Tremura de frică și l-a implorat să se ducă să ceară iertare, să promită că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]