840 matches
-
impresionant prin efortul depus. De exemplu, Vasile Lucaciu, cînd descrie simțirea omenească, vorbește despre "apetitul concupiscibil" și despre "apetitul irascibil", iar cînd vorbește despre voință, pomenește de "nescari motive ce prevalează" în vrerea omului, în timp ce cele cinci simțuri sunt enumerate lapidar: Acestea sunt esențialmente cinci, deoarece orice corp se poate considera ca colorat, sonor sau sonator, mirositor, sapid sau tactibil." (p. 121, vol II, Metafizica) Animalele, neavînd suflet spiritual ci doar material, sunt considerate dobitoace, adică brute, dar pentru că pot sesiza
Scrisul etimologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6882_a_8207]
-
care conține, ca-ntr-un veritabil joc dada, un număr de ópusuri desprinse din albumul cu partituri egal cu recurența cifrei 21, adică 12 compozitori. Myriam Marbe, de pildă, (în Tristan Tzara XIV pentru tenor, clopote și pian) e la fel de lapidară și de ludică precum în ópusurile Ciclu, Vocabular, Incantatio, sortite a iniția interpreții în tainele improvizației colective (Freies Zusammenspiel); Aurel Stroe (Valse-Métamorphose pentru voce și pian) e mai aproape de Derrida prin destructurarea la care este supus materialul sonor, deconstrucție ce
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
fiind cu atît mai redutabil cu cît vine din partea unui istoric care a fost dat ca exemplu de vector al dogmelor globalismului. În realitate, Boia are emunctae naris, adică finețe în aprecieri și mai ales fler istoric. Cu o facondă lapidară de asprime analitică, detaliu ce sporește și mai mult ascuțimea observațiilor, eseul lui Lucian Boia este o admirabilă mostră de libertate de gîndire.
Vae victis! by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5955_a_7280]
-
pentru care "totul e nepermis"", neliniștit la culme de orice schimbare, de orice control, de orice act care ar pune în primejdie "ordinea moartă", birocratică în care îi e dat a vegeta: "Omului în carapace i se potrivește perfect observația lapidară a stoicilor înregistrată de Diogenes Laertios: Frica este o așteptare a răului". Dar "omul în carapace" nu e liniar, cum am putea presupune. Formula sa conține un paradox. înfricoșat la modul paroxistic, el aspiră în același timp la simțămîntul fricii
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]
-
în natură nu există zgomote, ci numai sunete, iar palma singură, dacă ascultă de o rațiune a lumii, emite o melodie. Căci subiectul lumii nu e omul, ci stihiile pe care le întîlnim în mituri, arte și știință. O carte lapidară și totuși consistentă, pe care o citești cu plăcere contrariată, avînd impresia că ești inițiat într-o mentalitate aparținînd altui univers. Gîndirea orientală există, și ea nu poate fi redusă la etosul occidental. Alte apariții recente Constantin Abăluță, Tot atât de liber
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
fapt ce constituie o aluzie la dimensiunea-i lăuntric proliferanta, uriașă: "dezolarea această trece de la unul la altul/ că postașul care-și depune scrisorile în casele orășelului./ dezolarea/ își lasă scrisoarea în fiecare dintre noi. la început scrisoarea/ să este lapidara/- ăsalut!a atît are să ne spună, dar în fiecare zi ea crește/ înlăuntrul nostru" (ibidem). Astfel percepută, dezolarea produce o metamorfoza a organismului, o literaturizare a organelor debitoare stării de spirit tiranice. O substituție, prin scris, mai bine zis o
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
jumătate din eficiența unui articol.). Regman e, din acest punct de vedere, un campion. Ar mai trebui notat, poate, că exercițiul său e cu atât mai dificil cu cât nu e pus în practică pe spații mari. Regman nu compune lapidare rapoarte de verdict (cum se obișnuia în interbelic), ci dezvoltă adevărate invazii revuistice. Unul din reproșurile predilecte pe care le adresează colegilor de magistratură e acela al dimensiunilor meschine ale demonstrațiilor lor critice. Cum să execuți sau, dimpotrivă, să învestești
Spirite. Critice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4837_a_6162]
-
român, susținînd mereu natura rațională a artei, a fost silit să conceadă că nu totulp este rațional în ea. Pentru aceeași iraționalitate a artei pledează una din laturile cele mai spectaculaose din estetica lui Vianu: teoria frumosului și consecințele ei. Lapidar vorbind, pentru Tudor Vianu frumosul este întîi de toate o valoare, iar ceea ce caracterizează valoarea este profilul ei normativ. Cu alte cuvinte, odată ce ai reușit să dai o definiție unei valori, acea definiție te obligă să o respecți. Sau, cum
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
Constanța Buzea Vă mulțumesc pentru respectul cu care mă întâmpinați chiar de pe fața plicului. înăuntru însă, nimic din care să deduc ce vă doriți cu textele, texte din care se degajă o tristețe intensă. Stil lapidar, ironie, comentarii la viața de fiecare moment a pensionarului, care a prins absolut toate păcălelile istoriei, ca noi toți, de altfel. O tristețe amestecată ca oboseala visurilor vag împlinite și-a amintirilor care nu șterg deziluzia și nu îndulcesc condamnarea
Poemul si scriitoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7878_a_9203]
-
convoiu-a pornit:// cai de lemn și dric de ciocolată,/ popa cu barba de vată/ un arlechin, cu haine bizare/ și sora madonei, mai mare." Pe urmă, alte exerciții, în proză. Contemporane cu poezia și dincolo de ea: 1927-1938. Fragmente eseistice, meditații lapidare, expediate în cîte-o constatare cu valoare definitivă: "Oamenii sînt proști și inumani." Sau: "Duceți-vă de-a tăvălugul, ambiții, aspirații, bucurii, tristeți, nu mai am ce să fac cu voi!". Scene de anecdotă tragică, de revoltă consumată în sfidări fără
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
decît discursiv, lichidîndu-le repede în formule abstracte. Prin urmare, filozofia te educă, dar nu te edifică, căci edificarea vine din afara omului și numai prin grație divină, drept care rigoarea speculativă trebuie să lase locul elementului duhovnicesc. Acestea sînt, spuse în formă lapidară, principalele trăsături ale filozofiei lui Nae Ionescu, așa cum reiese din volumul lui Dan Ciachir, Gînduri despre Nae Ionescu. Fascinat de personalitatea profesorului („personalitatea cea mai fascinantă pe care o cunosc"), Dan Ciachir își înfățișează impresiile în cuprinsul unui volum mic
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
barieră. Înseamnă a lichida un raport. Orice carte constituie o încheiere, o lichidare. Și nu numai o carte, chiar un simplu articol." (p. 33) Prin urmare, gînduri surprinse sub forma unor insule exegetice, acesta e conținutul cărții. Dar, concentrat și lapidar, volumul are adecvare la obiect, și asta nu doar în virtutea culturii teologice pe care o posedă Dan Ciachir, dar mai ales grație empatiei care îl leagă de Nae Ionescu. Pentru a cîta oară, se confirmă regula pertinenței în materie de
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
gînditor nu e un colportor de clișee în vogă, ci pronunțatorul unor intuiții la care a ajuns de unul singur. De aceea, cel mai greu în filozofie e să nu fii mimetic. Rîndurile lui Nae Ionescu au curgerea seacă și lapidară a limbii vorbite, stilul său frust, ba chiar arid pînă la aticism, făcînd ca textele să nu-i fie gustate de criticii literari. Aspre și zgrunțuroase sub unghi epic, în contrast izbitor cu moliciunea fastuoasă a zulufilor retorici, articolele lui
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
inițiatic, ca regasire simbolică sau că reconstrucție mistica. Indiferent care din ei ar deschide gura pentru a-și declina identitatea, identificarea cu celălalt ar fi varianta obligatorie (și unică) a enunțului: Agopian (sau Ilfoveanu) c' est moi, iată cea mai lapidara formulă a identificării. Într-un comentariu mai vechi asupra unei alte expoziții, încercăm să-l plasez pe Ilfoveanu undeva în intervalul dintre Athos și Isarlâk, dintre viermuiala voluptoasa și fosforescenta a Levantului și lumina pură, taborică, fără umbră și fără
Carnaval biblic si mistică levantină by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17817_a_19142]
-
coadă la Apocalipsă pîinea se dă numai celor sătui de pîine poezie numai celor sătui de poezie luna este lăsată să treacă pentru toți/ sîntem ucigași din plăcere toți sîntem plătiți să existăm în vreun fel victimele își scriu jurnalul lapidar cu salivă pe limbă și pe cerul gurii/ mă văd nevoit să dau afară un bîlbîit de complex care îmi interzice să-i strig pe oameni pe numele lor prenatale/ tot omul are o porcărioară de ascuns de ceilalți și
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
în Coșnița-Dubăsari, Transnistria), figură de vîrf a cercetării românești de peste Prut. Articolele sînt semnate de Maria Mona Vâlceanu, Ion Ungureanu, Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija, conturînd imaginea unei veritabile personalități. Numai că Ion Ungureanu, furat de elan encomiastic, îl definește lapidar pe Petru Soltan drept un scriitor rătăcit printre matematicieni sau, dacă vreți, viceversa (în articolul Bucuria comunicării sau invitație „la o cafea”). Iată cum iadul poate fi pavat cu bune intenții. Vrînd să-i aducă un elogiu, Ion Ungureanu de
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4518_a_5843]
-
clișeul. Când greșește, Un Cristian greșește în virtutea propriilor convingeri. O face ca un încăpățânat, nu ca un yes man. Pasta prea groasă a ironiei, periculos de apropiată de pamflet, mi se pare, de pildă, un defect. E cazul unui portret lapidar al numitei Eva Stana Lunguțu, dotată cu un curriculum vitae impresionant prin irelevanță (pp. 232 - 238) sau al omnipotenței kitsch de care se arată în stare trustul Carte &stuff (care comercializează în școli nu numai manuale și auxiliare didactice, ci
Biografii contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4400_a_5725]
-
din volum un mausoleu de mlădițe boierești. Paradoxul cărții e că sensul ei te absoarbe în lipsa unui elementar fir de narațiune istorică. Volumul nu are epică, nu are o poveste coerentă în cadrul epocii date, ramurile și spițele boierești fiind descrise lapidar în numele unei rigori de exactitate a informației, dar evenimentele propriu-zise sînt rare și cel mai adesea anodine. Numai că ce atrage la volum e comentariul însoțitor al autorului, alături de grija de a reda pitoreștile tente ale lexicului de atunci. Parcă
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
mai mult? Din nici doi ani de colegialitate atașată, din câteva scrisori circumspecte, menite să nu stârnească suspiciuni în rândul celor însărcinați cu interceptările, din întâlnirile pariziene prilejuite de vreun colocviu accidental - categoric nu! Mai ales dacă urmărim comparativ felul lapidar în care alți doi membri ai grupului de prieteni - Nina Cassian și Ov. S. Crohmălniceanu - tratează, în amintirile lor, episoadele referitoare la Celan. Din cele șase capitole centrale ale cărții lui Petre Solomon (las la o parte atât nota introductivă
Obsedanții ani by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8229_a_9554]
-
nu urmărește studiul și reflecția, ci arivismul și inducerea publicului cititor în eroare printr-o șarlatanie organizată temeinic, dacă a participat o întreagă echipă de prieteni, care au scris laudele cele mai crunte pentru acest mărunt geniu miop." îndemnul la lapidare nu este mascat prin eufemisme, ci este brutal și volent: "E o metodă hoțească împotriva căreia să ne ridicăm cu toții: "Cer solidarizarea cititorilor, a purtătorilor de condei, a profesorilor împotriva acestui șarlatan cultural."23 Cele câteva referiri concrete din textul
Yoga de Mircea Eliade și receptarea critică by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8101_a_9426]
-
dă, iar dacă nu, își caută, la rându-i, în altă parte. Subiectul preferat al lui Dumitru Ungureanu acesta este, numai că problema nu o constituie tema adulterului, ci lipsa de imaginație în tratarea lui. Scenele sexuale sunt - Slavă Domnului! - lapidare, se consumă repede (poate tot din lipsa imaginației), deși o sforțare în a scrie senzual-erotic și de a crea o atmosferă poetică de alcov se ghicește deseori în respectivele pagini. Dat fiind predilecția pentru acest subiect și stilul autorului - direct
Cum se dezbracă o femeie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11716_a_13041]
-
insistent de către comentatori. Istoriile literare au revizuit descrescător valutarea flatantă de care beneficiase între 1948 și 1989, începând cu Eugen Negrici și Literatura română sub comunism, continuând cu Alex Ștefănescu și Istoria literaturii române contemporane (1941-2000) și încheind cu verdictul lapidar al lui Nicolae Manolescu, din Istoria critică a literaturii române: „Tot ce a scris Bogza după 1948 în afară de poezie este de un nivel lamentabil”. S-a întâmplat, însă, un fenomen curios, oricâte explicații istoricoliterare i-am găsi. Poeții tinerei generații
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
Pacepa, sabia lui Ștefan și gripa găinilor Într-o conferință de presă reprodusă de majoritatea ziarelor centrale, Regele Mihai a dat o replică tuturor acelora care l-au acuzat că s-a afișat, în ultima vreme, cu reprezentanții puterii actuale. Lapidar, Regele Miahi i-a pus la punct pe nemulțumiții care au dezvoltat ideea că ar fi făcut diverse concesii de dragul unor răsplăți. Regele n-a explicat, ci a precizat că a avut prea mult de pierdut, pentru a avea azi
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
plăti măcar o halbă, dar participând la mii de discuții dezinteresate, se simte mai aproape de naturalețea bucuriilor mici decât în Disneyland (Milionarul american). Sunt, de bună seamă și alte proze care și-ar merita, dacă nu antologarea, măcar o repovestire lapidară de acest fel. Și nu datorită legăturii lor intime cu realul mărunt al ultimilor cinci ani de experiență comunistă, ci pentru efectul lor memorabil, de mici construcții paradoxale desprinse complet de logica istorică. De abțibilduri pliate perfect peste cutele unei
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
singur și surmenat" își încondeiază Echenoz unul dintre personaje - și trebuie să convenim că avem de-a face cu un alexandrin aproape perfect mai degrabă decît cu o fugace analiză psihologică. Comparați însă citatele de mai sus cu această prozopopee lapidară, ,fenomenologică", care lasă să strălucească o ,transcendență goală", inomabilă: Ea ascultă cuvintele, liniștea, zumzetul îndărătul ochilor săi. E ca și absentă. Privește peretele gol. Se numește Vanadé." (Alain Robbe-Grillet, Topologie d'une cité fantôme, 1976). Ar fi o greșeală să
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]