765 matches
-
ia capsula aceasta c-o șuviț-a mea de păr Spre aducere aminte. ARIOBARSANES Mulțumesc preamult. Ei bine, Iată, domnii mei, ce iute am ajuns până la fine. Liniștea amândurora v-a lăsat fără de armă. Iată că ne despărțim fără lacrimi, fără larmă. LAIS (aparte) Ce nerușinat! ARIOBARSANES Acuma tu, amice Psamis, spune: Ce negoț voiești a face, ce dorești tu a-mi propune? PSAMIS Înaintea unei Lais nu se cade... ARIOBARSANES Spune numa. Acest târg se poate face. LAIS Ce idei vă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu mai voiau să urmeze nici un sens și când domnul Meier trecea încet printre rândurile de bănci și pronunța propozițiile rar, pentru ca noi, aplecați peste caietele noastre, să le putem scrie pe cât posibil fără greșeală, ele se descompuneau într-o larmă păstoasă care mă făcea să intru în panică și din scrisul acela nu mai rămâneau decât trăsături și linii de necitit, la fel de tremurătoare ca mâinile care, și după terminarea dictării, continuau să tremure și nu mai încetau. Domnul Meier, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
păreau mici ca niște pitici în fața muntelui ciopârțit. Stânca era străbătută de o ramificație de nervuri gri-gălbui, iar cuburile acelea zăceau acolo, niște bucăți care în ateliere deveneau corpuri. Și intrarăm în spațiul de penumbră în care se auzea o larmă mare de lovituri și de fiare, iar razele soarelui cădeau pieziș prin ușa deschisă pe cutele unei figuri statuare, scăpărând arămiu pe carnea aia rece care se simțea la pipăit atât de netedă și de tare. Mă uitam uimit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în spatele meu, trebuiau să se strângă acolo într-un bolovan de frig încețoșat ce atârna ca un rucsac de spinarea mea, se făcea tot mai greu și nu-mi mai doream decât să ies din curentul ăla de gheață, din larma aia, din imaginile care treceau nesupravegheate de nimeni pe lângă noi. Nu puteam să împărtășesc entuziasmul lui Onkel Ralph pentru motocicletă. Am coborât înțepenit de pe nenorocitul ăla de tandem. În casa lui Armin a trebuit să ne instalăm în pivnița dotată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care se lăfăia duminica după-amiază, cu bucile ei largi, în jurul mesei familiale. Dar corzile țineau „contra“, scaunele relaxării cuviincioase se făceau arșice și o poftă nebună de violență și viciu vibra în josul trupului, împingea în sus erupții de simțuri. Această „larmă organizată, care îl spurca până și pe Beethoven“ plăsmui un ghetou de obscenitate, de anarhie, care în alte locuri exista aievea, aici însă nu domnea decât până ce ața trecea prin urechea acului; pe urmă ședeam iar la masa din Cöln
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în branșa constructorilor. I-ar fi plăcut mult să locuiască într-o zonă verde, afară din oraș, unde existau încă animale și pajiști, unde puteai să stai în grădină și să observi păsările cu binoclul fără să fii sâcâit de larma unei străzi sau de construcțiile de beton. Și tata începu să caute o poziție mai rurală pentru casa lui. XXIVtc "XXIV" Onoruritc "Onoruri" Nu departe de coasta plantată cu vii, tata, încăpățânat în decizia lui, și totuși ros de ezitări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Suter, care suna să reclame spargerea unei țevi care nici nu exista. Tata se ridică, ședea pe marginea gazonului, cositoarea se rostogolise peste taluz, tăind o brazdă în pojarniță înainte ca mașina să se fi răsturnat și continua să facă larmă ca un copil care nu se mai astâmpără. Când l-am găsit acolo tata era palid și cu fruntea brobonată de sudoare. — Știi că eu chiar am fost „dus“, spuse el, așa, fără nici o durere. Și acolo, în bezna aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
aruncat un câine... La acea oră nu mai era nimeni în primărie, afară de paznic, care se trăsese sub o streașină, să nu l ude ploaia. În timp ce Costăchel și Petrache își făceau socoteala să plece acasă, primăria s-a umplut de larmă și de pași apăsați. Ce se aude, Petrache? Parcă-i o șatră de țigani. Spunând acestea, Costăchel a pus mâna pe clanța ușii, gata s-o deschidă. În clipa următoare, ușa a fost smulsă și dată de perete. În prag
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
dintre scriitorii de vârf ai contemporaneității, necunoscutul prieten de departe numit Ernesto Sábato. Cuvintele sale m-au ajutat să reiau lupta care Îmi păruse anulată, redându-mă propriilor cuvinte și obsesii. Departe de publicitatea atâtor confrați copleșiți de lauri și larmă, solitarul Sábato rămâne mandatarul de Înaltă spiritualitate creatoare a adevărului „specific și dureros omenesc”, cunoscut sub numele de suflet, zona „prăpăstioasă și Întunecată” din care s-a ridicat granitul zvelt și tăios al durabilei sale mari opere de romancier. Forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Schluter. Pantofi, cămașă, serviciu. Bucle mari din el. Pași pe care-i face. De jur împrejur și de-acolo înapoi. Repetă cum se cere. Ceva ia formă, un „el“ suficient de mare ca să se cațăre la loc în el. În larmă și goană, el rămâne în adâncuri. Uneori, un lan de porumb, cu tulpinile care trosnesc și-i vorbesc. Nu știuse până acum că toate lucrurile vorbesc. A trebuit să încetinească pentru a auzi. Alteori, o insulă de mâl, plutind într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
noapte caldă. Sau broaștele, mai mult sau mai puțin. Auzi cum împroașcă. Ascultă păsările alea. Dar păsările pot fi și mai gălăgioase. Așa-i spusese mama lui. Cu cât mai mici, cu atât mai zgomotoase. Gândește-te la vânt: toată larma aia, care nu se duce nicăieri pentru nimic fără motiv și nu există nici un lucru pe lumea asta mai subțire decât vântul. Cineva zice că-i lipsesc păsările. Cum se poate? Păsările vin tot timpul. Cum pot să-i lipsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din mers. Își legăna capul, cu maximum de vioiciune pe care Weber îl văzuse vreodată la el. — Gata, uite care-i planul. Uite ce-o să fac. Cuvintele lui păreau mărunte și foarte îndepărtate. Weber nu reuși să le distingă în larma din jur. Chipul Barbarei Gillespie, ovalul acela deschis, continua să-l privească, formulând cea mai simplă întrebare posibilă. Viscerele, suspendate în aer, răspunseră în locul lui. Ajunseră amândoi într-un restaurant din Kearney, unul dintre lanțurile alea concepute în Minneapolis sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să dea cu mână semnalul de pornire strigă cu putere: — Stați! Se dădu jos și o porni pe aleea pietruită spre palat. Lăsa pe dreapta în urmă cuhnia cu fumul cuptorului înălțându-se căci nu era nici o boare de vânt. Larmă de glasuri venea din toate părțile și dinspre corpul de gardă și dinspre grajduri, doar palatul așa cum bătea soarele pe el, drept din față dinspre răsărit părea o minune din basm. În goana mare, zornăind cheile, ispravnicul trecu pe lângă el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
viață, Iar ceața s-a dosit în vale Și mândra îmi venea în cale. S-aude susur de izvoare Iar mai în sus, în depărtare, Au început s-apară viorele Și eu ascult cu drag un cânt de păsărele. E larmă și zgomot în sat, Țăranii se duc la arat. Șuier de vânt bate în zori Și mângâie câmpul cu flori. Totul în jur e frumos Și parcă aud un cântec duios, Care în geam îmi va bate În oră târzie
Prim?vara by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83207_a_84532]
-
și a treia netezește tot, stârnind un val de spumă albă. Aici, nici vorbă de așa ceva. Closetul abia dacă îi înghițea dejecția; multe hârtii igienice pluteau fără speranță într-un vârtej. Își întoarse ochii cu scârbă. Și ce sunet dezgustător, larma unui rezervor uriaș însă complet neputincios. Deschise ușa și o închise precipitat în urma lui. Nu remarcase bine chiuveta când intrase și sufletul îi tresări abia acum. Culoarea carmin a acesteia îl binedispuse. Răsuci mânerul cu striații, dar în zadar. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
călcată erau acum pline de sânge. Iar Olga cu Elena râdeau într-un colț, lângă ușă, dar cu o oarecare admirație pentru învingător. Nu știu cine l-a chemat pe director, domnul Budacea, care era și dirigintele nostru, poate venise atras de larma din clasa noastră, știu numai că m-a ridicat de pe colegul însângerat de perciunii de lângă ureche în sus. Știți cât de dureros este să te ridice cineva de perciuni? Și mai ales când ești dus mai mult prin aer, așa cum
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
al hornului. într-un freamăt continuu, livada hârșâia crengi pe dranița acoperișului. Afară viscolul albea ferestrele, gonind câinii în girezile de paie. în câmp, doar lupii treceau pe sub muchii de hat către luminile satului. Procurorul se trezi dimineața într-o larmă de glasuri sub fereastră. Apăruse la geam lumina zilei. Ningea sclipitor. Peste tot se așezau pașnic poduri înstelate. Roiuri de fluturi izvorau, covârșind pământul și casele care, între troiene, căpătaseră cușme albăstrii. Un copac, care abia ieri își gravase din
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
aminte marșurile pentru foame, toți oamenii au mers În stradă, un milion de oameni, unul după unul, unul după unul, să mergă să spună la domnul Henry Ford să deschidă fabrica. Atunci Într-o noapte am avut pe alee o larmă, a fost Îngrozitor. Oamenii au omorât pe șobolani, pleosc, pleosc, pleosc, cu bâtele, ca să meargă să-i mănânce pe șobolani. O, Doamne! Și Lefty nu a lucrat la fabrică atunci. El avea numai, știi, bodega, unde oamenii au venit ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
e frig, pe coridoare e frig, suntem în sala noastră de clasă de la etajul unu, cu becurile aprinse pentru că afară nu e doar frig, ci și înnorat, facem și noi ce putem fiecare pe limba lui, încât toți să producem larma recreațiilor, Alexandra Ștefănescu stă în banca ei la propriu, nu la figurat, fiindcă la figurat nu stă deloc, gura nu-i mai tace, deși bag mâna în foc că nu e bolnăvioară, tot trăncăne ceva cu nasul în vânt, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
totuna) cum de acolo, chiar din interiorul decupajului, ascunsă hărților și înțelegerii științifice, pulsează, straniu și imperceptibil, o cruce. E greu de spus cine a avut curajul și răbdarea, sminteala sau pur și simplu cheful ca într-o noapte, după ce larma împușcăturilor va fi încetat demult și atât pistolarii vii, cât și cei morți își vor fi părăsit ascunzișurile provizorii ca să intre cuminți în case, când luminile din dormitoare și bucătării se vor fi stins treptat ca să lase străduțele în grija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
felicitare fără cuvinte, doar cu o căsuță străjuită de-o floare și cu semnătura lui Matei. În pachete era viața bunicului meu. Cu grijă, cu curiozitate și cu o iubire stranie, care uneori mă ferea să mai aud prin pereți larma din sala de box, am pus viața aceea în ordine. La ultimul pachet, nu chiar în ultimul plic, dar în orice caz într-unul dintre ultimele, am găsit un teanc subțirel de bancnote. Erau zece hârtii de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Pound, Saint-John Perse): Am vrut să fug primul și m-am lovit de propriul meu schelet, de secundul care zăcea pe covor, nedumerit și gârbovit. (Hop-la!) Această disociere este recognoscibilă și în starea cuvântului, mereu oscilantă, schimbătoare, prins într-o larmă insuportabilă și mereu în căutarea tăcerii. Se simte angoasa opțiunii. Dar, să nu uităm, prin cuvânt se evită orice exacerbare a lipsei lui, orice orgoliu al muțeniei. Cuvântul este măsura omului. Și totuși, există cuvinte lipsite de tăcere, așa cum există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dezastru. Wilt vizualiză scena din biroul directorului colegiului și cum încearcă el să explice modul în care ajunsese să... Și, oricum, nici n-or să-l găsească, nici n-or să-i audă strigătele. Afurisitele alea de betoniere făceau o larmă îngrozitoare și să-l ia dracu’ dacă avea de gând să riște să fie îngropat dedesubt... Căcat! Să mai vorbești de dreptate poetică! Nu, singurul lucru pe care putea să-l facă era să expedieze afurisita aia de păpușă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
sau patru din cele 37. Pentru starea lui de spirit, podurile și Sena erau locuri numai bune de meditație. Stătea sprijinit cu coatele pe balustradă și privea, dus pe gânduri, la valurile Senei, la "bărcile muscă", iluminate și pline de larmă... Podul Alexandru III figura printre favoriți. Era impunător, avea "istorie", era împodobit cu felinare, îngeri, nimfe, de aici puteai să contempli, în zare, forfota de pe Champs Elysées... I se lipise de suflet și Podul Mirabeau, monument istoric. Motivul atracției nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
șuierat, pentru ca apoi să facă explozie și să cadă foarte încet, risipind întunericul și conferind peisajului, care era, în sine, fantasmagoric, o înfățișare și mai tenebroasă, dacă se poate imagina așa ceva. Noaptea se făcu zi. Și tăcerea se umplu de larmă, deoarece, aproape în aceeași clipă, zeci de vulturi își înălțară zborul, agitându-și zgomotos aripile, în timp ce hienele, șacalii, fenecii, antilopele, caprele, până și șobolanii, șerpii și un sprinten ghepard, ce abia sosise atras de duhoarea purtată de vânt până în inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]