758 matches
-
să-l închidă în turnul Goliei, înainte de a fi condamnat la moarte. Lumea din mahala se ținea după Todiriță Cătană, pe care Costea Căruntu "îl pălea din când în când peste fălci ori peste grumaz". A doua zi, Ienache aude larmă în ulița Goliei, vede călăreți furioși ieșind pe poarta mănăstirii și află că Todiriță Cătană evadase, după ce și-a ros funia cu care fusese legat și coborâse pe ea de-a lungul turnului, atacând străjile. Despre erou circulau multe istorioare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
află de la Sfântul Petru că nu e rost de petrecere, fiindcă nu este nici tutun, nici vodcă, nici lăutari și nici femei, de aceea se duce la iad. Aici petrece zgomotos, speriindu-i pe diavoli, care scapă de el dând larmă de război cu o darabană făcută după ideea Talpei Iadului. Închid poarta iadului în urma lui, astfel că Ivan se îndreaptă din nou spre rai. La intrare întâlnește Moartea, pe care o închide în turbincă, spunându-i că se duce să
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
care universu-ncape/ Și-și ești suficientă sieși,/ plutind lumină în lumină?//...// Cine-a greșit și până când? Oul perfect tăiat în două,/ s-a rupt în cer și în pământ/ Însingurând deodată-o lume -/ Ți-aduci aminte cât de nouă? Iar larma străbate prin mijloc,/ reinventându-ne pe rând". (Oul) Întruchipare a "Ideii în sens hegelian, pe care și Barbu o împrumută, a Ideii obiectivate, întruchipate în materie"134, nașterea "de pe urma unei asemenea nunți fenomenalizează inefabilul în moduri diferite"135. Unul dintre moduri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trăiseră netulburați de "întâmplările lumei" sau de "vălmășagul veacului", rămânând cufundați într-o deplorabilă letargie de iz oriental, cu ochii și gândurile "învârtite la Răsărit", generația lui, reprezentată de Kogălniceanu, Alecsandri, Negri, Sion, Ralet, Cuza ș.a., crescută și educată "în larma ideilor nouă", avea privirile "țintite spre Apus", semnificând, în aceeași evaluare, o "deosebire de la cer la pământ". Iar schimbarea dimensionată "din talpă până în vârf" a societății moldave, cu prim-planul ei subînțeles al celei ieșene, nu viza doar limba, hainele
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
primul: "Băiam vro opt inși, afund, în sânul pământului. Și-ntr-o după-amiază ne pomenim, cum izbeam cu ciocanele, că înaintea noastră, în stâncă, încep deodată să bată din ciocane o mulțime de băieși. [...] Și făceau un vuiet ș-o larmă, și se auzeau bolovanii prăbușindu-se, de gândeam că are să se surpe tot muntele. Atunci, îngroziți, asudați de frică, plecarăm în grabă să ieșim. Și, cum fugeam, auzirăm deodată un glas strigând aspru și răgușit: "Hocmane! Hocmane!"". Ducându-se în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mișcare de panoramare rezumativă, naratorul ne introduce secvența măcelului paralel al slugilor boierești, desfășurat în curte. Totuși, aici există supraviețuitori cu inițiativă și cu un admirabil spirit de echipă: "Puțini care scăpară cu viață, apucând a sări peste ziduri, dasă larmă pe la casele boierilor și, invitând pre alte slugi și oameni boierești, burzuluiseră norodul și tot orașul alergase la poarta curții, pre care începuse a o tăia cu protivire". Desigur, Lăpușneanu nu poate ignora asaltul concentrat, astfel că-și trimite armașul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
aici; flăcăul aude "un nechezat de cal, un ropot de copite și un țipăt de femeie", ultima asaltată de o ursoaică. Micul episod cinegetic nu este lipsit nici el de suspans: "namila venea prăpăstioasă, întărâtată și de rană, și de larma crescândă a unui corn și a unor câini de vânătoare". Stoicea are prezență de spirit și reușește să răpună fiara: el "făcu vânt copilei în scorbura de var [...], așteptă dihania până se apropie bine și-o trăsni de-i risipi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
lunii. Contrastul dintre întuneric și lumină pe care îl presupune deplasarea nocturnă a lunii prin cameră, senzația de mișcare a obiectelor (desigur, pentru copilul Walter, nu a înseși obiectelor, ci a spiritelor care le locuiesc), focalizarea unor detalii ascunse de larma și strălucirea de peste zi sunt condiții de posibilitate ale experienței copilului, în contact cu lumea obiectelor. Mai târziu, felinarele cu gaz ale Parisului se vor afla, de asemenea, în centrul experienței urbane a flaneurului. Spre deosebire“ de iluminatul electric, instantaneu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
al primei iubiri. Confesiunea bărbatului se vădește a fi până la urmă o declarație în toată regula și prefigurează profilul îndrăgostitului care nu iubește decât într-un singur mod și numai un anume gen de femeie. Fără să fie tulburat de larma sălii ("nu se auzeau decât pe dânșii"), Andrei își mărturisește emoția resimțită cu prilejul revederii acelui colț de stradă "în care avusese prima zguduire în fața frumuseții feminine" și a geamurilor memorabile "înaintea cărora tremurase o iarnă întreagă", pentru ca, subsecvent, să
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
călcată erau acum pline de sânge. Iar Olga cu Elena râdeau într-un colț, lângă ușă, dar cu o oarecare admirație pentru învingător. Nu știu cine l-a chemat pe director, domnul Budacea, care era și dirigintele nostru, poate venise atras de larma din clasa noastră, știu numai că m-a ridicat de pe colegul însângerat de perciunii de lângă ureche în sus. Știți cât de dureros este să te ridice cineva de perciuni? Și mai ales când ești dus mai mult prin aer, așa cum
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să dea cu mână semnalul de pornire strigă cu putere: — Stați! Se dădu jos și o porni pe aleea pietruită spre palat. Lăsa pe dreapta în urmă cuhnia cu fumul cuptorului înălțându-se căci nu era nici o boare de vânt. Larmă de glasuri venea din toate părțile și dinspre corpul de gardă și dinspre grajduri, doar palatul așa cum bătea soarele pe el, drept din față dinspre răsărit părea o minune din basm. În goana mare, zornăind cheile, ispravnicul trecu pe lângă el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fost ospătați cu cele mai alese bucate și băuturi. Nu după mult timp, la ușa casei se auzi un zgomot infernal. Oameni gălăgioși și violenți forțau ușa, gata s-o rupă. Nepotul Patriarhului deschise ușa întrebând: -De ce faceți atâta larmă oameni buni, ce-i cu voi la ușa casei mele? -Ne vei da imediat pe cei doi pe care îi găzduiești-răcni liderul recalcitrant, îndemnând desmățații la violență, vrând să asedieze casa Văzând pericolul și gândurile necurate ale violatorilor destrăbălați, îngerii
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
mie de suflete care trăiau pe acele locuri. Pacea Paradisului a fost tulburată instantaneu într-una din nopți, de zgomote bizare. Era după miezul nopții când contele și familia sa au fost treziți de zăngănituri de arme, scuturi și armuri, larmă infernală, strigăte, urlete. -Ce se întâmplă? Cine a îndrăznit să-mi încalce domeniul?-întrebă contele Ludovic, pe căpitanul gărzii. -Măria Ta se pare că ne-au invadat stafiile. Am trimis ostașii din gardă să le alunge, dar n-au pe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
la respect pe Ludovic, bătându-l în mai multe războaie, i-a alungat pe tătari consolidând dinastia, punând temelie statului. Dar iată, trâmbiți zvonesc, gărzile de arnăuți dau onorul, alaiul intră în cetate, scânteind în razele soarelui de amiază. E larmă și multă veselie la palat, la reședința cu aer bizantin, primiți sunt oaspeții dragi prinți și ducese. Sună în tumult eterul carpatin și clopotele bat sus în turla înaltă a bisericii domnești. Blazonul mușatin de aur, aplicat pe zidurile cetății
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
flacoane care conțineau elixire secrete și o păpușă de ceară care avea înfățișarea suveranului, cu un stilet subțire înfipt în dreptul inimii. Din rană se prelingeau picături de sânge. -L-am prins pe trădător-îngăimă Deodor. Atunci la porțile palatului se auzi mare larmă și strigăte de desnădejde. Deodor fugi în grabă către intrarea în palat, unde-l văzu pe împăratul Iulian întins pe un afet de tun, inert. Era mort. Cortegiul generalilor și ostașilor din gardă îl urmau tăcuți. -Ce s-a întâmplat
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
și au zăvorât ușa. Unul dintre ei mă ținea întins la pământ, în întuneric, sub amenințarea săbiei lui în formă de cruce, și multă vreme a fost liniște, până când orașul, atât de tăcut, s-a umplut dintr-o dată de o larmă necunoscută, am auzit glasuri pe care le-am înțeles cu greu pentru că rosteau cuvinte în limba mea, dar de cum răsunară, ascuțișul săbiei se aplecă deasupra ochilor mei iar straja mă privea țintă, fără o vorbă. Atunci s-au apropiat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de război pe care mă sfârtecă, oh, fie-vă milă, râd, binecuvântez lovitura ce mă țintuiește răstignit. Ce tăcere s-a lăsat peste deșert! E noapte și sunt singur mi-e sete. Și așteptarea fără capăt, unde-i orașul, ce larmă se aude în depărtare, poate soldații sunt biruitori, nu, asta nu, chiar dacă soldații au biruit, ei nu-s de ajuns de răi și n-or să știe să se poarte ca niște stăpâni, vor spune iar că trebuie să fim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Esposito nu spuse nimic din toate astea, mânia i se șterse treptat de pe chip, și el îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul tăieturii izvora n rumeguș umed, care acoperea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de acum înainte nu va mai picta niciodată, era fericit. Auzea strigătele copiilor, zgomotul apei și al farfuriilor. Louise vorbea. Când trecea vreun camion pe bulevard, ferestrele mari zăngăneau. Lumea era acolo, tânără, vrednică să fie iubită. Jonas asculta minunata larmă a oamenilor. Venind de atât de departe, ea nu mai zădărnicea acea forță fericită din el, arta lui, acele gânduri cărora nu le putea da glas, pe veci tăcute, dar care-l înălțau deasupra tuturor lucrurilor, într-un aer liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se iviră capete oacheșe de copii ce dispărură de îndată, cu râsete înăbușite. În camera de oaspeți, de o frumoasă arhitectură, se aflau doar câteva mobile, din crengi de palmier împletite, și niște colivii mari cu păsări ce făceau o larmă asurzitoare. Balconul pe care se așezară dădea în mica piață din fața bisericii, unde începuse să se adune o mulțime neînchipuit'de tăcută, ce rămânea nemișcată sub căldura care se revărsa din cer în valuri aproape vizibile. Numai copiii alergau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se fi terminat. Tocmai se pregătea să le spună celorlalți să coboare cu toții spre a vedea ce se întâmplă, când clopotele bisericii se porniră dintr-o dată să bată puternic. Chiar atunci, din stânga, de la capătul străzii, ajunse până la ei o mare larmă și tot atunci se ivi și mulțimea, nespus de însuflețită. De departe puteai vedea cum pelerinii și penitenții se îngrămădeau, de-a valma, în jurul raclei, înaintând, în zgomot de pocnitori și cu urlete de bucurie, de-a lungul străzii înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
păru că începe să urce pe' ziduri, d'Arrast își dădu seama că bucătarul lipsește. Sări de la locul lui și, fără să-și mai ceară iertare, părăsi balconul și camera și coborî în goană scara. Se pomeni în stradă, în larma asurzitoare a clopotelor și a pocnitorilor. Trebui să se lupte cu mulțimea veselă, cu cei ce purtau lumânări, cu penitenții jigniți. Dar, fără să dea un pas îndărăt, înaintând cu trupul lui mare în susul puhoiului de oameni, își croi drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la drum cu pași mari și, fără să-și încetinească mersul, străbătu distanța care-l despărțea de mulțimea îngrămădită la capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre primele rânduri, care-i făcură loc să treacă. Intră în piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ca lupul urlu jalnic, Când ca mîța-ncet eu miaun Și trezesc din vis motanul Care toarce sub un scaun. Sunt Vânt, Plâng, Frâng Sperios v-o creang-uscată. ISVORUL (tenor) Isvor Din munte cobor, Când vântul v-o ramură farmă Fac larmă! (Cerul se coboară. Armonie. Schimbare. ) SCENA I Sara. Furtună. MUREȘANU (singur) Cum norii strigă jalnic și marea sparge piatră Și tunete bătrâne pe-a ceriurilor vatră Pocnesc cu-a lor ciocane, moșnegi și falnici fauri, Ei făuresc furtunei coroana ei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
foc. (Chipul dispare) O, stai! o, vino scumpă, ca fruntea să-ți desmierd 280Și-n ochii mari albaștri ființa să mi-o pierd... Te-ai dus!, te-ai dus!, o mare, înghite-mă, mă sfarmă, Îmi amăgește mintea cu-a valurilor larmă. ( El se urcă în luntre și îi dă drumul pe mare) Se-nsenină. S-aude glas de corn. REGELE SOMN Răsună corn de aur și împle noaptea clară Cu chipuri rătăcite din lumea solitară 285A codrilor... în cârduri veniți genii șăgalnici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]