767 matches
-
din revista „22” repune pe tapet necesitatea de a studia literatura universală în școală. La sfârșitul acestei luni, Uniunea Latină va organiza la Alba-Iulia, în colaborare cu Consiliul județean și cu Universitatea din localitate, un seminar internaț ional consacrat importanței latinității pentru civilizația europeană a ultimelor două milenii. Nu e greu de constatat ce anume a determinat revenirea în actualitate a celor două teme. Absența literaturii universale din programele școlare, respectiv a latinei, atât în România, cât și în alte țări
Școala și umanioarele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5195_a_6520]
-
năvăliri din acele hoarde care, neputincioase să-și continuie mersul lor spre apus, s-au ascuns de-a lungul Carpaților și a Dunării, căutându-si loc de somn; masă de dezertori la marginile Imperiului, golani spoiți cu un pic de latinitate. Așa trecut, așa prezent. Și așa viitor." Mă gândeam, ascultând textul, ca vecinii noștri francofoni (și Centrele culturale franceze) o să mai citeze și elogiile pe care Cioran le-a adus lui Hitler sau lui Zelea Codreanu, sau cel puțin paginile
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
Dan Mănucă Inițiată de Școala Ardeleană, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, chestiunea identității etnice, lingvistice și, implicit, literare românești va fi reluată în primele decenii ale secolului următor, apoi adâncită către mijlocul acestuia. Pe lângă afirmarea genului proxim (latinitatea), acum începe căutarea, din ce în ce mai febrilă, și a diferenței specifice. Întemeierea societății Junimea (1863-1864) și apoi apariția "Convorbirilor literare" (1867) au marcat reluarea dezbaterii privind identitatea culturii și a literaturii române. De această dată, argumentele erau însă de ordin istoric, evoluționist
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
compania unor prieteni de rasă, ca Matei Călinescu (Geamănul, cum e numit peste tot), prin cârciumi ieftine, recitând poeme decadente, nu sunt cu nimic mai prejos decât diminețile în care, sub îndrumarea lui Edgar Papu, tânărul crai traducea din textele latinității medievale. Promiscuitatea se poate ivi oriunde, chiar și în bibliotecă, pe câtă vreme noblețea e la rândul ei ubicuă și nu ocolește nici măcar locurile rău famate. Apropo de această graniță fragilă între bine și rău, merită să citez câteva rânduri absolut neconcesive
Portretul lui T. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6208_a_7533]
-
ortografie ce trebuie păzită prin legi. Dar... Niciodată în istoria culturii noastre regulile ortografice nu au fost impuse cu anasîna! Și nici supravegheate, legal. În 1932, cînd Sextil Pușcariu și Academia dominată de Ardeleni și de ideea justă a reafirmării latinității limbii române eloborau (împreună cu T. A. Naum) "îndreptarul ortografic" (cu "â", cu sunt etc.) - un grup de lingviști - și nu dintre cei mai puțin însemnați! - la Iași (Iorgu Iordan), la București (O. Densusianu, Al. Rosetti) și-au "permis" să nu
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
mod: ignorînd. Bineînțeles, aceștia aveau un temei istoric-filologic. Din "Moldo-Valahia", ușor indiferentă la străduințele transilvănene de afirmare a "naționalității" latine a Daco-Romanilor (termen pus în circulație de Școala Ardeleană) - ideea tradiției scrierii românești prevala asupra ideii politice de evidențiere a latinității limbii noastre. În București, și la Iași, se știa că reforma ortografiei latinizante preconizate de miticii cărturari ai Școalei Ardelene și de urmașii lor în cultură, în tipăriturile de la Blaj, Buda sau de la Viena avea drept țel integrarea limbii române
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
noastre. În București, și la Iași, se știa că reforma ortografiei latinizante preconizate de miticii cărturari ai Școalei Ardelene și de urmașii lor în cultură, în tipăriturile de la Blaj, Buda sau de la Viena avea drept țel integrarea limbii române în latinitate. Ei au fost cei care au suținut că notația fonemelor â, ă, ț, ș etc. (care, după ei, erau... slave!) trebuiă latinizată. Și au propus: â în campus > câmp), î (în rivus > rîu), ê (în foenus > fên), ô (în fontana
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
mai multe slove chirilice pentru același fonem, foneme românești care nu-și găseau notația potrivită etc.). Trecerea la alfabetul latin a fost o realizare de mare însemnătate cultural-națională - după cum se știe. Atunci cînd Ardelenii au trecut în Moldo-Valahia, propagînd ideile latinității daco-romane, "luptele" cu ortografia chirilică s-au manifestat în alt fel, mai temperat. I. Heliade Rădulescu, deschizătorul de largi perspective culturale pentru Românii din Țara Românească, trebuie bine înțeles. Heliade și-a început acțiunile filologice prin simplificarea alfabetului chirilic românesc
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
lui Heliade, ideea apropierii de italiană ("buna ei sor" - a limbii române) - în Prescurtare de gramatica limbei româno-italiene (1841), trecerea la o grafie latină devenea de rigoare. Heliade, care urma într-un fel experiența lui Petru Maior (cel care legase latinitatea românei de italienitate și introdusese grafii ale "fraților noștri italieni") - recurge și el la notații grafice precum â, ê (cânt, făcênd, râu, quând ) alături de ó, pentru /ă/, ô, pentru /oa/, ç, pentru /š/ etc. Chiar în această trecere la grafia
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
I. C. Massim și alții au cultivat aceste idei. Dar, trebuie să ne fie clar, ele sînt rezultatul unei concepții cultural-istoriciste puse - numai atunci cînd era cazul - în slujba unei emfaze naționale, nu al unor prealabile opțiuni politice. Se ajungea la latinitate și italienitate prin cultură și istorie - nicidecum prin politică! (Atitudinile politice ale celor citați mai sus erau diferite!) Se opuneau însă acestei viziuni cultural-istorice altă serie de intelectuali - cei ce susțineau o scriere în limba "de toate zilele" (la început
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
al Academiei Române! De aceea Al. Odobescu scrie, ridiculizîndu-le ideile, prandiulu academicu! Discuțiile și controversele sînt deci de natură strict ideologic-culturală. Ele nu aveau cîtuși de puțin tendințe politice! Nici unii, nici alții nu se considerau filo-slavi, antinaționali și nimeni nu contesta latinitatea limbii noastre. Disputa avea loc în legătură cu limba culturii românești și atît! Cele două direcții cultural-literare - și ideologice - trec și mai departe pragul secolului. Concepția "populistă" este apărată în Moldova, în revista Viața Românească, în care se scria curent cu î
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
o subliniere a "naționalității" latino-romanice, a "continuității", adică o rezistență împotriva tendințelor de nerespectare a majorității etnice românești, dacă nu de deznaționalizare. În Transilvania - ca și, mai tîrziu, în Basarabia - scrierea limbii române devenea o problemă politică, de afirmare națională: latinitatea era o emblemă a priorității istorice pe pămîntul țării. Atunci cînd Sextil Pușcariu, în 1931-1932, a primit din partea Academiei Române sarcina de a revizui normele ortografice ale limbii române, nu a ezitat de a aplica preceptele transilvane latinizante: între acestea, scrierea
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
ortografia lui Sextil Pușcariu, dar argumentația - furibundă - cu care se preconiza atunci o ortografie care să reflecte fonetismul curent (tip noiembrie, filozofie, ba chiar statuie) apare astăzi a fi avut intenții mult mai perfide: a elimina etimologismul, a suprima ideea latinității și a pregăti - se pare - scrierea românească fonetică pentru o trecere fără dureri... la alfabetul chirilic! În culise (sau deasupra), un mare "păpușar", închipuit istoric, Mihail Roller, polemiza, în paginile revistei Contemporanul, cu un biet tînăr asistent universitar numit Boris
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
apar exagerările "patriotice". Academia Română post-decembristă, care s-a vrut a fi legată de străvechea instituție desființată în 1948, a luat inițiativa schimbării ortografiei (considerate "comuniste", "slavofile" etc.). Printre cele dintîi măsuri, generalizarea scrierii cu "â" (ca și cum "î" era semnul dușmanilor latinității noastre!) și, bineînțeles, reintroducerea formelor sunt(em) etc. (ca și cum sînt era grafie comunistă!). "Ortografia trebuie schimbată!" - se cerea în primele timpuri ale libertății noastre democratice, recîștigate. Cei ce încercau să reziste interpretării super-politizate a ortografiei deveneau de îndată pro-comuniști (de
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
cum, de asemenea, și revista România literară nu s-a precipitat a urma indicațiile academice post-decembriste - ne găsim, inobedienți, sub incidența legilor parlamentare. Iată de ce, în concluzie, revenim la editorialul Cum scriem al directorului României literare. Într-adevăr, "toată chestiunea latinității e oțioasă" - așa cum afirmă D-sa. Mai mult, conform celor scrise de regretatul Alf Lombard, nu (prea) era nevoie de schimbare în ortografia românească. Ortografia fiind o convenție, originile și structura latino-romanică a limbii române nu pot fi puse în
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
la timpul său, că la intervenția simpaticului consul italian din Timișoara, cav. Codecca și a secretarului său, Cavalli, municipalitatea orașului Roma a făcut cadou Timișoarei o statuie de valoare istorică reprezentând Lupoaica, cu cei doi gemeni Romulus și Remus, simbolul latinității. Acest cadou a și fost expediat din Italia; zilele trecute vagonul cu acest obiect de artă a părăsit Triestul, urmând ca în cel mult șase zile să sosească în Timișoara. Inaugurarea acestui monument impozant va avea loc în cadrul unor solemnități
Agenda2005-40-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284276_a_285605]
-
și două fotografii, în una din ele apărând mulțimea imensă din actuala Piața Victoriei (în monografia sa, N. Ilieșiu indică 10 000 de persoane); Const. Lahovary titra: „Panlatinismul și mesura timpului istoric”, subliniind în stilul epocii: „Intronizarea Lupoaicei Capitoline, simbolul latinității pe Piața Principală a orașului Timișoara, me dispune la câteva reflexii filosofice. Fără îndoială, faptul că România timp de veacuri a reușit să scape de pofta vecinilor sei apare adevărat miraculos, și nu se poate explica decât prin vitalitatea sufletească
Agenda2005-40-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284276_a_285605]
-
atacul analfabet împotriva rostirii și scrisului limbii române". Ceea ce e amuzant e că înverșunatul pamfletar are și el unele probleme cu scrisul în limba română. De pildă, cu acordul articolului genitival: "Citarea lui Alecsandri și al (sic!) dreptului nostru la latinitate și-au revendicat-o alții, europenii, și ea a trecut fluierînd pe lîngă urechea bleagă bătută de vînturile oceanelor, ale (sic!) marinelului pe care l-am cocoțat la Cotroceni". Dacă citim o singură pagină din Jurnalul literar, să spunem ultima
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9805_a_11130]
-
sub stindardul dacic, cu montajul capului de lup și a cozii de dragon (și care a generat la rândul său o impresionantă creație a lui Vasile Gorduz), ar fi lipsit spațiul românesc tradițional, modern și actual, de apartenența sa la latinitate, la acest prim universalism deja european, în sensul construcției angajate și proiectate ca imperiu deschis absorbției culturale, metisajelor de idei și stiluri, sub forța expansivă a aculturației romane. Reprezentarea lupoaicei reia aluziv forma stindardului dacic, ca o voalată indicare la
Retorica artei și retorica străzii () [Corola-journal/Journalistic/4591_a_5916]
-
romane. Reprezentarea lupoaicei reia aluziv forma stindardului dacic, ca o voalată indicare la un universalism arhaic, din care s-au individualizat cele două civilizații în conflict. Reacțiile vehemente, față de acest pachet de semnificații indică o dublă repulsie față de conceptul de latinitate și, cu aceeași intensitate, de universalism. Două concepte și două realități care legitimează ca națiune o populație mereu jenată de a se legitima cu firesc și relaxare politică și dispusă să se furișeze în contemporaneitate cu complexul marginalității și cu
Retorica artei și retorica străzii () [Corola-journal/Journalistic/4591_a_5916]
-
politică și dispusă să se furișeze în contemporaneitate cu complexul marginalității și cu deliciul ușilor dosnice, sau cu siguranța precară a imitațiilor cuminți, după tendințele zilei. Câteva inventive comentarii și montaje imagistice din facebook indică direct nervozitatea iscată de ofranda latinității, una dintre situații fiind cea a excluderii animalului simbolic din grupul statuar cu explicația „hingherii au luat maidanezul”. Poate că un complex al legitimării genetice e de găsit, obscur, în această reacție mohorât hazlie. Din medii mai culturale se invocă
Retorica artei și retorica străzii () [Corola-journal/Journalistic/4591_a_5916]
-
citească partitura la prima vedere. Acum dirijorii învață pe casetofon... Democrație înseamnă că fiecare își vede de treaba lui Care sunt perspectivele României? România are nevoie de oameni care să facă o politică foarte abilă. Noi suntem o insulă de latinitate într-o mare slavă. Suntem rău așezați ca poziție geografică și trebuie să împăcăm capra și varza. Există în România astfel de oameni abili? Sigur că da! Doar l-am avut pe Titulescu, cel care pleda pentru prietenia cu Uniunea
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
copiii: Castor și Polux. Această propunere e combătută cu multă vervă de lăuză, care susține că numele acestea mitologice se obicinuiesc numai la cânii de vânat, cel mult la pseudonime literare, iar nu la creștini". Propunerea următoare beneficiază de prestigiul latinității ("Aducându-mi aminte de originea noastră ilustră de la Tibru, mi se indică neapărat două nume: Romulus și Remus"); i se opune opțiunea pentru istoria națională (Mihai și Ștefan). Comicul contrastului dintre patosul istoric și normalitatea socială a numelui e atins
Onomastica și moda culturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9611_a_10936]
-
răsturnând un corp profesoral terorizat, dispus la toate concesiunile. Pe atunci apărea o revistă de specialitate, dar și de generală răspândire, intitulată Cum vorbim. În conversație, poetul Constant Tonegaru îi schimbă doar o literă: Cum orbim. Acțiunii de negare a latinității limbii noastre, mult timp prioritară în comunism, autorul îi opune o proprie formulă a tradiției - a celei adevărate. Conform căreia, însuși numele nostru, ca popor, e un certificat, „această pentru că în capul românilor numele înseamnă apartenența, legătura și cu trecutul
Din miez de vorbe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6541_a_7866]
-
în semn de pioasa amintire în memoria celor vârstnici și își fac loc în conștiința celor tineri. Cu totul recent, în a doua jumătate a lunii martie, Accademia di România de la Romă - important centru al culturii noastre implantat în inima latinității - a găzduit conferință de presă destinată promoției evenimentelor Festivalului enescian. Ediția din toamna acestui an a Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu" se dorește a fi una specială. Poate nu atât prin conținut - deși anume îmbunătățiri au fost operate -, cât
Enescu omagiat la Roma... și nu numai! by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7459_a_8784]