555 matches
-
și „alege” („ înaintez,/ și-n tăcerea de ambră, mărul se-oprește la mine”). Între mitologizarea lui a fi și o scriitură discret autoreflexivă, limitele rămân indiscernabile, ,,a scrie” este predicatul sublimat al existenței înseși: ,, Așază-ți tu gâtul fragil/ în licărul roții,/ Scrie povești în nisip/ Nimeni nu te întreabă,/ nimeni nu te zorește,/ Nu te va ierta nimeni”. E un lirism de o gravă, totuși necrispată, luciditate, al cărui miez de tensiuni naște reveria compensatoare. Orgolios eliptică, întemeiată pe un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
ei o handicapează: " Stai acasă, i-am spus/ speriatului, zburlitului suflet,/ ce seamănă cu o pasăre jumulită." Înspăimântată de singurătate nu-și mai găsește nici un suport: "stai acasă, i-am spus,/ dacă te sperie piața, mașinile,/ ochii de lup care licăre-n șiruri/ mereu curgătoare." Rămân izbutite descrierile orașului și ale străzilor bucureștene: ("Geamlâcuri de han și absurde vile maure,/ case scunde cu cișmele în curte și poteci de scânduri,/ și umbrarul de viță"), însoțite de un sentiment de însingurare dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în metrou dimineața, la prânz și seara... Alta în locul meu s-ar fi mulțumit cu finalul apoteotic de la petrecere, dar eu, ambițioasă și dornică de afirmare, nu. Tânjeam să provoc în realitate ceea ce văzusem până atunci numai în filme: un licăr de satisfacție în ochii unui bărbat doar pentru că i-am pus în față o farfurie cu mâncare gătită de mine... Toți cei cu care intram în contact aveau licurici în ochi, dar sclipirile lor mergeau în cu totul altă direcție
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Morocănos, cea mai bună abordare o reprezintă provocarea. Glumește cu el, tachinează-l și privește-l în ochi; vei observa în adîncul lor un zîmbet. Unul din primii mei șefi era un Morocănos care intimida pe toată lumea. Totuși, avea un licăr în privire, și am învățat să mă distrez foarte bine în prezența lui. Nu am să uit niciodată o ședință la care participa și el îera președinteț, împreună cu un cîrd întreg de vicepreședinți și directori. Prezentam un raport asupra activității
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
sau ai prezicătorilor. În general, oamenii apelează la prezicători ca la o ultimă speranță. Ei cred că lucrurile pot fi rezolvate în cele din urmă prin intervenție divină. Este un gest disperat pentru mulți clienți, gest care, paradoxal, ascunde un licăr de speranță. 10.3. Spectatorii Dacă protagoniștii actului divinatoriu sunt prezicătorii și clienții, spectatorii fac parte din categoria care asistă, care cunoaște câte ceva "despre". Sunt "specialiștii" care-și dau cu părerea. Desigur, ei pot deveni oricând și clienți. În funcție de opinia
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
vreodată și care vor exista la nesfârșit. Universul a avut un început, acum aproximativ 15 miliarde de ani, și de atunci spațiul a continuat să se extindă. Speranța lui Einstein într-un univers constant, etern, murise. Mai rămânea totuși un licăr de speranță, o alternativă a Big Bangului: teoria stabilității. Unii astronomi sugerau că ar exista izvoare din care țâșnește materia și că galaxiile se îndepărtează de aceste izvoare, îmbătrânind și murind. Dar, deși fiecare galaxie se îndepărtează și moare, universul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
altuia vărsară sânge de rumân!" (Aaron, 1835, p. xi). Lipsa de solidaritate etnică și absența coeziunii naționale "supseră măduva țării mai mult decât răsboaele streine" (Aaron, 1835, p. xii). După dislocarea unității primordiale a Daciei Traiane de năvălirile barbare, un licăr de speranță pentru întregirea națională l-a reprezentat momentul fundării statului Țării Românești prin Negru Vodă. Totuși, speranța de reunificare a întregului primordial în cadrul statalității unice a Țării Românești a fost iremediabil spulberată odată cu întemeierea Principatului Moldovei de către Dragoș, care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște, de cum deschide ușa, cioc, cioc, cioc, zgomot nocturn de ghete, fier și puști, precis ca Într-o partitură muzicală, Înainte de a-l da afară desculț și a-i tăia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
acum pe frescă - de boală și sete. Totul, cicatricea, crăpăturile de pe buze, degetele fine și osoase ale mâinii de lângă față, liniile frunții, ușoara insinuare a sprîncenelor, fondul țesăturii romboidale a micuței rogojini păreau să se unească În lumina ochilor, În licărul luminii din pupilele negre, În resemnarea ei neclintită și disperată. O mască emoționantă, nespus de veche, veșnică, unde se Întâlneau toate liniile și unghiurile. Geometria haosului pe chipul senin al unei tinere muribunde. 2. Privind pe fereastra ce dădea spre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de vizorul camerei foto, În piața din Sarajevo, Încă fumegând În urma impactului unui obuz cu un mortier sârb. Cinci litri Înmulțiți cu cincizeci ori șaptezeci de trupuri care se goleau spuneau ceva: șiroaie, volute, linii Încrucișate, reflexe care Își pierdeau licărul, coagulate pe măsură ce minutele treceau și gemetele mureau. Copii privindu-și mamele și invers, trupuri piezișe, perpendiculare, paralele cu alte trupuri, iar pe dedesubt linii lichide de forme capricioase, prinzând totul Într-o imensă rețea roșie. Olvido avusese dreptate: era uimitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nume și aer de tenor italian, pe numele lui Eugenio Agacino. Când l-a descoperit pe doctorul Atl, Faulques ignora toate acestea, dar a stat foarte liniștit În fața tabloului, contemplând cu sufletul la gură, Înspăimântat, trunchiul de piramidă al vulcanului, licărul roșiatic al lavei care curgea pe povârniș, pământul devastat de reflexele de foc și argint, care confereau adâncime scenei, efectul extraordinar al luminii pe copacii golași, vâlvătăile și panașul de cenuși negre ce se năruiau la dreapta, În fața privirii reci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Zgomotul resacăi răsuna jos, printre pietrele golfului invizibil. S-a dus spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul, privind licărul Îndepărtat al farului, luna și stelele. Se pare - asta spusese croatul de dimineață, când priveau amândoi pictura murală - că participăm la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Pictorul de război tocmai terminase de povesit ceva În stilul lui, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ai multă vreme, spusese croatul. Ar trebui să te duci În sat. O pauză ca să gândească. Un răgaz Înaintea discuției finale. Pictorul de război a cercetat ochii albaștri din fața lui. Era obișnuit să cerceteze și a observat În ei un licăr de interes. A pus mâna dreaptă pe masă și a văzut că și ea Îl privea, urmărindu-i mișcarea. - Începând de mâine, am niște treburi, dar În această după-amiază ar fi posibil. Dacă vrei să urci acolo, sus, ai să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
bine? La ora aceea Închidea agenția de turism. - Cinci e ora perfectă, a răspuns Faulques. Femeia s-a ridicat, iar el a imitat-o, strângând mâna care i se Întinsese. O strângere de mână caldă și deschisă. A observat că licărul de interes continua să fie prezent În ochii albăștri. - La cinci, a repetat ea. A studiat-o pe când se depărta, cu părul blond și fusta albă unduindu-se peste șoldurile late și picioarele bronzate. Apoi s-a așezat iar, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sangvină pe cămașă, pe cască ori pe mâni. Faulques și Olvido Își petrecuseră noaptea Întinși foarte aproape unul de celălalt, ca să-și țină de cald, fără să deschidă gura, cu toate că frigul nu-i lăsa să doarmă, simțind pe pleoapele Închise licărul câte unei lanterne care Îi lumina o clipă. În fine, primele raze din zori ajunseseră la ei prin găurile din tavan și ferestrele cu geamuri sparte ale halei; și, În penumbra fantomatică, soldații Începuseră să se ridice În picioare și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se crapă de ziuă. - Nu aveam nevoie de mai mult timp. Dumneata aveai dreptate. - Nu pricep. - Aproape am terminat de lucrat, și nici nu știam. Au tăcut. După un moment, silueta Întunecată a lui Markovic s-a deplasat nițel. Următorul licăr al farului l-a arătat așezat pe o piatră. Pictorul de război s-a lăsat pe vine lângă el. - Ești Înarmat, domnule Faulques? - Într-o oarecare măsură. - Atunci, nu te apropia prea mult. A urmat altă pauză lungă. Croatul părea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
etc.; * derivare cu sufixoid 59: francofon, americanofil, claustrofob, organigramă, filolog etc.; * derivare cu prefixoid: aeromodel, macromoleculă, microanaliză etc.; * derivare substitutivă: dezbrac < îmbrac, dișterne < așterne, ceaușist < Ceaușescu, securist < securitate etc.; * derivare regresivă 60: vernisa < vernisaj, aniversa < aniversare, bâlbă < bâlbâi, alint < alinta, licăr < licări, tăgadă < tăgădui, etimolog < etimologie etc. În cadrul derivării sunt valorificate diferite tipuri 61 de sufixe, respectiv prefixe care aduc radicalului un plus semantic 62: * sufixe diminutivale (plus semantic = perceperea dimensiunilor mai mici/ a caracteristicilor diminuate ale unui element, raportarea subiectivă
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
A compus, numai în franceză, și versuri (iscălind cu distincție căutată Alexandre Bogdan-Pitești, Alex de Pitești), publicate în „Literatorul”, „Țara”, „Revista orientală”, „Revista modernă”, „Vieața nouă”, „Ileana”, „La Roumanie”. E o poezie muzicală, cu tentă simbolistă. Sclipiri de aur și licăr de ametiste, satin, brocart, velur și parfum de roze dau o nuanță de răsfăț melancoliilor livrești ale acestui „charmeur” dintr-o speță bizară. Repere bibliografice: Cornel, Figuri, 340-351; Alexandru Macedonski, Opere, II, îngr. și introd. Adrian Marino, București, 1966, 353-355
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
la apă - toate, afară de cea a lui Starbuck; pînzele lor fură întinse, iar vîslele scurte intrară în acțiune; cele trei ambarcațiuni, în frunte cu a lui Ahab, zburau acum sub vînt. în ochii adînci ai lui Fedallah se aprinsese un licăr palid, ca de moarte, iar gura i-era schimonosită de un rînjet hidos. Boturile ușoare ale ambarcațiunilor despicau valurile aidoma unor nautili tăcuți, dar se apropiau încet de dușman. Și, pe măsură ce se apropiau, oceanul devenea și mai neted - parcă și-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe pacient se plasează în fruntea ierarhiei, dar este binevenită și o asociere a acesteia cu metoda oblică (deoarece oferă o viziune de ansamblu asupra întregului travaliu terapeutic) și cu metoda statistică (întrucât evocarea unor statistici favorabile poate aduce un licăr de speranță în taverna lugubră a vieții bolnavului). Relatarea unor cazuri de „pacienți excepționali”(cum îi denumeșe B. Siegel, 2004), adică a unor persoane care, sfidând toate criteriile și expectanțele sumbre, formulate de medici, reușesc totuși să supraviețuiască, constituie exemple
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Scotocesc prin sertarul măsuței de toaletă și scot o panglică veche, cu care era legat un pachet de la Christian Dior. — Ajunge? Cred că da. Suze bagă panglica prin verighetă. Acum, Becky, ești sigură că vrei să știi? Mă străbate un licăr de Îndoială. Poate că Luke are dreptate. Poate ar trebui să așteptăm clipa cea magică, surpriza. Păi și eu de unde am să știu ce culoare de cărucior să cumpăr? Vreau să știu, zic hotărîtă. Hai s-o facem. Atunci așază
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
mic birou cu jaluzelele trase și masă de mahon. Un raft Întreg e Înțesat de volume cu aspect de cărți de drept, și bibliorafturi cu nume pe ele. Observ unul pe care scrie „Brandon“ deschis pe birou și simt un licăr de alarmă. Asta numește el discret? Dacă avea Luke o Întîlnire de afaceri În West Ruislip și trecea pe lîngă fereastră și-l vedea? — Deci, doamnă Brandon. Dave Sharpness s-a strecurat cumva În spatele biroului și mi se adresează cu
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
iubita lui Luke, pe vremuri. — O-o, se strîmbă Danny. Fosta iubită. Auci. Și cum e tipa? Îmi vine fără să vreau În minte ziua În care Venetia m-a făcut să-mi pun ciorapii ăia oribili medicinali, cu un licăr de triumf În ochi. — E o oafă roșcată și o urăsc, zic, mai vehement decît am vrut. Am poreclit-o Cruella de Venetia. — Și cu ea o să naști? Danny Începe să rîdă. Pe bune? Nu-i deloc amuzant! Însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
tu ce mai faci, Venetia? Îmi tremură glasul și m-am făcut roșie la față - dar, În afară de asta, cred că mă port destul de firesc. — El e prietenul meu, Danny Kovitz. — Danny Kovitz, repetă, iar În ochii ei se aprinde un licăr, semn că știe cine e. SÎnt onorată. Am cumpărat o jachetă semnată de tine de curînd, de la Milano. Din Corso Como. O jachetă cu strasuri? — O știu! sare Danny imediat. Pun pariu că arăți de milioane În ea. De ce e
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
În buzunar. Hai s-o luăm. Repede. Unde e? Și foile tale de observație. — SÎnt... nu mai pot continua. SÎnt toate acasă. La noi acasă. — Îhm... sînt În dormitor. LÎngă masa de toaletă. Îl privesc cu un aer disperat. În licărul din ochii lui citesc că a Înțeles. — Sigur că da, spune. Păi... sînt sigur că ne putem Întoarce pe urmă s-o luăm. — Urc eu repede s-o aduc, zice Martha săritoare. În ce parte a mesei de toaletă e
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]