713 matches
-
asta... Își pune palmele În paralel și le duce În față ca un tren. — Păi, ai tot timpul să te gândești cât stai cu legumele alea de la Circulație, Îi spun eu. Clell mă cercetează atent cu privirea. Are o mică licărire de enervare În ochi. Se pare că l-am scos din sărite. — Exact asta și vreau, behăie el. Puțoiu are impresia că grijile lui au luat sfârșit și că ne poate scoate pe nas faptul că are slujba asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de moartea altuia și de propria-mi moarte printr-o dedublare, dar de dublu, mort devenit imagine, nu sunt sigur că mă pot detașa. Ceea ce servește la îndepărtarea angoasei devine angoasant. Iar prezența-absența defunctului, sau a zeului, în efigie, această licărire a invizibilului în vizibil mă poate ataca în orice moment. Imaginile care vin de dincolo sunt cele care au putere. Ele se disting de celelalte, cele ale vizualului obișnuit, prin faptul că-i obligă pe oameni să facă liniște în fața
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
modernității, Editura Univers, București, 2000, unde autorul arată că "(...) nu am trecut dincolo de modernitate, ci trăim o fază a radicalizării ei" (p. 52) și că "încă nu trăim într-un univers social post-modern, dar putem vedea mai mult decât niște licăriri ale unor moduri de viață și forme ale organizării sociale care se îndepărtează de cele promovate de instituțiile moderne" (p. 53). 434 Zygmunt Bauman, "Sociological responses to postmodernity", în Thesis Eleven, No. 23, 1989, p. 50. 435 Spre exemplu, Douglas
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
la Ovidiu). În română, alb nu este un cuvânt izolat; are o bogată familie de derivate, dintre care unele sunt moștenite din latină: (a) albi < lat. *albire (care avea în latina clasică forma albescere), albeață < lat. *albitia, alboare „lumină difuză, licărire“ < lat. alborem. Dar și searbăd „palid“ vine din lat. exalbidus „albicios“ (nu trebuie confundat cu sarbăd „(despre lapte) acrit“). Unii consideră că și abur ar proveni din lat. albulus „alb ca spuma“, acesta fiind aspectul material al vaporilor de apă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
tragice. Exemplul citat de Aristotel, al omului omorât de statuia lui Mitys, permite lămurirea acestor trei concepte. Un astfel de spectacol este patetic, căci omul este zdrobit, suferă și moare. Dacă omul luptă un moment și dacă se întrevede o licărire de speranță, situația este dramatică. Dacă admitem că moartea sa nu este datorată hazardului, pentru că statuia este a omului pe care l-a omorât, apare tragicul. 3.3.1. Definiția tragediei Definiția dată de Aristotel tragediei va face obiectul unor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
relief, fidelă, dar decolorată; știm ceea ce pierd culoarea și lumina la reflectarea simplă. Trebuie deci ca drama să fie o oglindă de concentrare care, departe de a le slăbi, adună și condensează razele ce colorează, care să facă dintr-o licărire o lumină, dintr-o lumină o flacără. Numai atunci drama dovedește artă. Teatrul este un punct al opticii. Tot cea ce există în lume, în istorie, în viață, în om, totul trebuie și poate să se reflecte în el, dar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și ea cruce... ...Îți mulțumesc Antoane, pentru tot... îți mulțumesc!... femeia vorbea încet, tot mai încet, cu răsuflarea tot mai grea și întretăiată... În genunchi, la marginea patului, pădurarul își purta degetele peste fruntea ei scăldată în sudoare, în timp ce sub licărirea vorbelor din ochii ei, luminițele pâlpâiau tot mai slab, ca un opaiț în care s-a isprăvit seul. Era pregătirea de plecare... Lacrimiie începură să-i curgă pe obraji, singure, cu privirile când fierbinți, când rătăcitoare, ca pâlpâirile unei lumânări
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
inutil. Pe deasupra, "insolența" aceasta nu e lipsită de interes. "Demitizările" au înlăturat multe podoabe false pe care respectul convențional și osificat le-a aruncat peste mituri. Și, nu o dată, în "cadavrele" vechilor mituri a fost resuscitată, prin sensuri noi, o licărire, neașteptată, de viață. Numai că, așa cum se întîmplă de obicei, moda duce la excese. Au apărut "demitizatori" de meserie care cred că asta-i face "moderni". Primul episcop al Mexicului se lăuda că ar fi ars cu mâna lui câteva
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de nisip, cu viermii colcăindu-i în orbite. Pe jumătate îmbrăcat, militarul o zbughi afară pe ușă. Madeleine, care-și trăgea pe ea rochia neagră și strâmtă, era acum o țintă ușoară. Am prins-o în cătare, dar o ultimă licărire a goliciunii ei mă făcu să trag în aer. Am trântit un șut în fereastră. Madeleine mă privi cum mă cațăr peste pervaz. Deloc impresionată de împușcături și de ploaia de sticlă, vorbi plină de savoir fraire: — Pentru mine ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
bărbie. — Cum Îndrăznești? mârâi ea. Împuț... — Sheila! Bărbatul În vârstă se apropie, iar femeia tăcu. Logan Își Îndreptă din nou atenția către figura letargică de pe canapea. — Alice, spuse el, l-am găsit pe David. La auzul numelui fiului ei, o licărire de viață Îi apăru În ochi. — David? Buzele ei se mișcară imperceptibil când șoptiră cuvântul. — Îmi pare rău, Alice. E mort. — David... — A fost ucis. Urmă un moment de liniște, apoi tatăl ei izbucni: — Nenorocitu’ dracului! Nenorocitu’ dracului! Avea trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Palatinus. Patul său - cu tăblia de aur și fildeș dăruită de Liga orașelor siriene - era gol, mai mulți paznici și servitori erau postați în fața ușii închise, inaccesibile. Somnul îi era ușor, fragmentat. Ferestrele erau orientate spre răsărit, către cea dintâi licărire a zorilor. Când se trezea, știa imediat ce oră din noapte era. Curând, insomniile, căutarea liniștii, trezirea în întuneric și îndepărtarea printr-un gest a servitorilor și a paznicilor, plimbarea solitară prin galeria palatului imperial, așteptând ca Roma să se ivească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se obișnuia în Phrygia; glasul care vorbise venea de departe. Ea își înălță capul, el nu observă dacă era frumoasă sau nu, dacă era tânără sau nu, îi văzu doar ochii negri și mari, mărginiți de o umbră, profunzi datorită licăririi de aur a cerceilor grei. Întinse mâna spre ea, iar ea, dintr-un impuls, cu o devoțiune orientală, i-o luă, o strânse drăgăstos și o sărută. O lăsă să-i strângă mâna, băgă de seamă că avea încheieturi subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Deși ajunsese de mult la concluzia că adevărul e intangibil, voia să se distanțeze cât mai mult de micile minciuni care Îi umpleau viața zilnică asemenea unui praf fin, ce pătrundea până În cele mai tainice spărturi. Luni, dis-de-dimineață, când niște licăriri tulburi, portocalii Începură să se strecoare printre crăpăturile jaluzelelor, se ridică În capul oaselor și notă: „O femeie, mai curând atrăgătoare decât frumoasă, s-a apropiat de mine; nu a venit la biroul de recepție, ci a apărut de undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu toții. Ne mișcăm În cercuri. Începem cu o cană și sfârșim În general Într-un butoi. Ne lovim unul de celălalt fără să știm și ne pierdem unii de alții În Întuneric, fără să vedem nimic mai mult decât o licărire Îndepărtată de strălucire divină. Fima aproape că se lăsă ispitit s-o Întrebe pe patroană cine era domnul din spate și de când stătea acolo, pierzând timpul, irosindu-și comorile vieții lângă masa acoperită cu mușama În carouri verzi și albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vital al plantelor, coacerea fructelor, foșnetul pinilor, un șir de furnici pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și vorbirii, licăririle asfințitului, apa care fierbe sau Îngheață, strălucirea amiezii Într-un ciob de sticlă, atâtea emoții primare, pe care le-am avut și pe care le-am pierdut. Nu se vor mai Întoarce. Sau mai rău, vor reveni rareori și vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
timpul. Hai să mergem. Vorbim pe drum. 30 Cel puțin pe cât posibil La ora cinci și un sfert Uri parcă mașina pe bulevardul Ben Maimon. Soarele apusese deja În spatele pinilor și al chiparoșilor. Dar o lumină cenușie ciudată, Întretăiată de licăriri vagi mai persista pe cer: o lumină care nu era nici cea a zilei, nici cea a nopții. Deasupra bulevardului și clădirilor se lăsase un fel de melancolie tipică ajunului de sâmbătă, delicată, mișcătoare. De parcă Ierusalimul Încetase să mai fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
numai odată cu ele. Și fratele meu începu să construiască din lemn de balsa avioane de modelaj futuriste, pentru că „viitorul - așa citise el în Hobby - plutea în aer“. Pe fundalul negru, de parcă ar fi fost înconjurați de noapte și doar o licărire roșiatică ar mai fi căzut pe siluetele lor, Ahile îngenunchează în fața prietenului său, Patrocle. Acesta șade pe jos cu un picior îndoit sub el, cu celălalt întins de durere. Își ține cu mâna brațul, rana îi sângerează din cauza săgeții care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe la amiazi... „Vreau să cunosc adevărul” strigă omul meu, după ce trecui în camera lui din pensiune. „Și îl voi cunoaște!” urmă el amenințător, cu capul plecat pe umărul stâng și cu arătătorul ridicat în dreptul frunții. Avea în pupila stângă o licărire de demență, în timp de ochiul celălalt închis, trasa o linie neagră și orizontală deasupra unui punct alb, reflectat de sticla bombată a ochelarilor. Ne trântirăm în fotolii, când Ferdinand Sinidis începu să vorbească liniștit, obosit parcă de efortul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
început din nou să mă târăsc înainte, până când pinii tineri au lăsat loc pădurii adulte, plantată în șiruri drepte, așadar în ordine prusacă. Nu - înapoi, unde nu ar fi fost de găsit decât cadavre, nu mă trăgea ața; în plus, licărirea slabă a farurilor și zgomotul de motoare pe de drumul de pădure confirmau înaintarea dușmanului. Tot mai adânc eram aruncat în pădurea pe care, realmente și dintr-odată, ca la dorința mea, a început să o lumineze o lună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
niciodată pe deplin și care, așa cum este, nu numai că se arată diferit unuia și altuia, ci și în funcție de eroare. De parcă numai trăind eroarea omul ar fi în stare să desprindă din adâncul puțului, cu mâinile mânjite de noroi, o licărire să-i arate drumul. Adică până la urmă tot despre lumină e vorba? Iar lumina asta este aceeași sau trebuie să fie aceeași pentru toți? Cum ai mai putea atunci să-ți cunoști condiția și să afli de cât efort ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ci aiurea, sau dormita. Apoi s-a îmbolnăvit și atunci a fost cumplit, pentru că a trebuit să am grijă de el un an sau doi și în toată vremea asta se uita la mine cu ochii goi, uneori cu o licărire de răutate, fără să-mi spună odată măcar mulțumesc. Nu mai știam ce să cred și dacă mă înșelasem când îl socotisem un om bun în adâncul sufletului său. Nu mă înșelasem. Astăzi aș spune la fel, o fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stau degeaba. Ai ceva de băut? Nu-s băutoare, dar din când în când îmi place să-mi înmoi buzele și vârful limbii în câte-o licoare... Fii bărbat serios, am venit să stăm de vorbă, nu pentru altceva.“ În licăririle tremurate ale lumânărilor care aruncau umbre mișcătoare pe pereți se prefăcea că nu simte mâna lui pe după umeri, vorbind întruna și râzând, uitându-se la el cum dă din cap ascultător, în vreme ce-i descheia nasturii bluzei, mângâindu-i sânii. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
măsură, sentimentele pe care le are față de majoritatea oamenilor - adică un asemenea dispreț, încât nici nu consideră că merită să-i contrazică - zâmbește doar. Ceva din ultima ei observație pare să-l amuze, și în ochii lui se strecoară o licărire rece, provocată de o amintire intimă. Se gândește de fapt că mama lui este departe de adevăr: pentru că interesul lui față de tinerele actrițe, deși puternic, nu vizează contactul fizic. Pe el îl interesează de fapt să privească, nu să atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Dar dintr-odată, percepu încă un zgomot. Venea din direcția ușii, pe care avusese precauția de a o încuia înainte de a se băga în pat. Se ridică prudentă în șezut și întinse mâna după veioza de pe noptieră, care aruncă o licărire cețoasă, ineficientă în cameră. Se uită spre ușă. Simțindu-se brusc protagonista unui film de groază ieftin și nu prea original, observă că mânerul se răsucea. Era cineva afară pe coridor și încerca să intre. Phoebe coborî din pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
repetă ea, vag conștientă că el începuse să-i descheie cămașa de noapte. Ce-i cu 13 noembrie? — Vernisajul expoziției tale, bineînțeles. Îi descheie ultimii trei nasturi. Phoebe râse. — Vorbești serios? — Bineînțeles. Îi trase cămașa de noapte peste umeri. În licărirea slabă a veiozei de pe noptieră, pielea ei era aurie și fără cusur: era aproape ocru. M-am uitat în agendă. E prima dată liberă. Dar încă n-ai văzut lucările, spuse Phoebe, în timp ce degetul lui începea să traseze o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]