KorAP: Find »[drukola/base=lisă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...104 >

2,579 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933

deveneau din ce în ce mai amenințători. Ziarele vremii vorbeau, presupun, și de aceste presimțiri sumbre și de procesele din Rusia unde Stalin își lichida ultimii adversari. Dar eu mă aflam într-o stare de ignoranță istorică încă și mai mare decât aceea din Lisa. Nici măcar de informațiile date de omul cu goarna nu mai beneficiam. "Unchiul George" poseda, bănuiesc, un aparat de radio și era abonat, probabil, ca mulți intelectuali, la "Universul". Socotea, însă, și pe bună dreptate, că istoria nu era de nasul

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
suferind, pe care-l accentua pielea, de un galben nesănătos, de pe obrazul său neras și îmbătrînit prematur. Domnul Iftodiu m-a scos la lecție după primele ore de franceză. Căpătasem între timp uniformă și nu mai eram îmbrăcat ca în Lisa. Și cum domnul Iftodiu se uita la oameni fără să-i vadă, neapărat, n-avea cum să bănuiască, probabil, că nu eram inițiat, precum ceilalți, din familie, în tainele limbii franceze. De aceea s-a încruntat când s-a lămurit

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
apoi, tot ce se întîmplase. Cum a alunecat pe scara înghețată a cârciumii, cum s-a lovit de colțul unei trepte de ciment ruptă, cum l-a căutat sora mea pe doctor toată noaptea în zadar, în vreme ce lupii urlau în jurul Lisei, cum l-au adus în zori la spital și cum acolo, înainte de operație, i se ceruse adeverință că era "colectivist". Și, cum tata nu era, directorul spitalului i-a comunicat sorei mele că așa sunau ordinele: țăranii care nu se

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
curte, mama aștepta fără să zică nimic. Imediat după înmormîntare, am plecat. Marele viscol care a urmat a ținut două zile și două nopți trenul, înțepenit pe șine, în gara Brașov. Aveam sufletul pustiu și simțeam că mă despărțeam de Lisa. iulie 1. Împlinesc șaptezeci și patru de ani. Ca să mă cruț de bilanțuri, am încercat să mă uit la televizor. N-am avut, însă, ce vedea. Aproape totul e vulgar și de prost-gust. Inevitabil, mi-am adus aminte că "aniversările

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
pe care blestematul de oraș le corupea cu desfrâul său modern. Simțeam, la rândul meu, Bucureștiul ca pe o realitate ostilă, unde eram obligat să trăiesc departe de părinți, de sora mea, de foștii mei colegi de la școala primară din Lisa și de Calea Secii. Pe la cincisprezece ani, am scris cam o jumătate de roman, după toate poncifele sămănătorismului, pe care, mai târziu, am aruncat-o în foc. Căci, pe măsură ce complexele mele s-au mai atenuat, n-am mai suportat nici

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
nu cred că mă înșel (după cum nu cred că, luată într-un ulcior, apa din Niagara mai e "interesantă"). Ceea ce a făcut din mine un caz aparte, de om cu identitate nesigură, a fost descoperirea, consolidată cu timpul, că, în Lisa, sensibilitatea mea excesivă mi-ar fi creat serioase dificultăți, dacă aș fi rămas acolo. De la distanță, puteam să iubesc un sat unde grijile materiale anihilau sentimentele. Trăind în el, obligat să mă împart între muncă, biserică și cârciumă, pentru a

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
descurcat. Relativ devreme, am priceput că într-o lume care ar fi arătat ca lumea copilăriei mele romantismul n-ar fi apărut niciodată și, probabil, greutatea de a mă vedea dominîndu-mi slăbiciunile a sfârșit prin a mă îndepărta, treptat, de Lisa. Mama a murit tot iarna, ca tata. Și, tot în ianuarie, unsprezece ani mai târziu. Am plecat spre Lisa, cu o mașină de împrumut, într-o noapte cu zăpadă apoasă care înălbea întunericul. Mama suferise o congestie cerebrală, la fel

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Și nu e singura împrejurare în care au precumpănit vanități de moment, deși am vrut mereu să disting între "vanitate" și "orgoliu". Cu o ușurință pe care n-o pot pune decât pe seama superficialității, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru visători; mai ales pentru visători care se mulțumesc să-și viseze viața. În principiu, civilizația nu suprimă "gorila" din noi (îi pune, în schimb, la dispoziție mijloace superioare pentru a-și

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
tablourile lui Grigorescu, să dispară, iar căruțele trase de cai să devină la fel de rare ca trăsurile cu care se plimbă, vara, excursioniștii în stațiunile balneare. Atunci, unde e, azi, locul meu? M-am dus cu o strângere de inimă la Lisa, prima oară, după ce au murit și mama și sora mea. Ceea ce n-am prevăzut a fost că mă voi plictisi după o singură zi. A trebuit să născocesc un pretext ca să pot pleca, mai ales că ploile mă obligau să

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
iar aerul se îmbibase de o umezeală rece. Și n-a fost singura oară când mi-am scurtat șederile, și așa rare, cu sentimentul că aș putea să petrec oriunde, la țară, o vacanță de câteva săptămâni. Nu, însă, la Lisa unde compar tot timpul, involuntar. Cu toate acestea, nu voi spune niciodată îndeajuns ce înseamnă Lisa pentru mine. Târgoveții consideră că un sat e o așezare mai mică ai cărei locuitori se îndeletnicesc cu agricultura. Ei habar n-au că

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
să-mi pun cravată abia la șaisprezece ani, iar într-o sală de teatru am pătruns și mai târziu. Procesul "urbanizării" mele a fost lung. Am purtat, multă vreme, cămăși țărănești și un suman cernit făcut de un croitor din Lisa. Nu-mi amintesc să fi trecut pragul unei cofetării, cât am fost la "Spiru Haret", și nu cunoșteam lucruri elementare: cum se trimite o telegramă, cum se folosește un aparat de radio sau cum e să mergi cu un taxi

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
perete, în spatele catedrei, tabloul care-l înfățișa pe Carol al II-lea. Dar cunoștințele mele despre viața politică din România acelei vremi se opreau aici. Unii, preluând, probabil, vorbe auzite pe-acasă, făceau glume pe seama metresei regelui. Eu venisem din Lisa cu convingerea că despre rege nu era îngăduit să avem păreri rele. Dacă se discuta despre "Șoacățu", mă retrăgeam discret, căci nu vroiam să-și închipuie vreun coleg că spionam. Practic, mă excludeam singur de la micile conspirații din clasă, întărind

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
în civil, postați pe bulevard în dreptul Cercului Militar, tăiau cu foarfecele cravatele prea bălțate ale malagambiștilor*, acuzați că nu se îmbrăcau decent într-o țară aflată în război. A fost perioada cea mai sinceră din viața mea, după plecarea din Lisa. Poate, singura. În rest, chiar nevoia de a simți mereu un zid în spate m-a silit să fiu ca o cetate medievală cu podurile ridicate și cu lanțurile, de coborâre, ruginite. *Malagambiștii erau nonconformiști care purtau pantaloni strânși pe

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Eu veneam în București unde eram, atunci, în clasa a VI-a la "Spiru Haret". Tatăl ei ne dusese cu sania la Voila, stația de cale ferată cea mai apropiată de Breaza (satul vecin din care era ea) și de Lisa. Acolo am pierdut vreo două trenuri, neîndurîndu-ne să ne despărțim, după care, ca să luăm totuși o hotărâre, ne-am suit într-unul ce ne-a dus până la Făgăraș. În sala de așteptare, cu ciment rece și întuneric mirosind a acru

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
am adus pe tata de la cârciumă mai devreme. Cred că era vara anului 1943. Terminasem clasa a VI-a (a X-a, azi) și mă găseam în vacanță. Mai era până seara. Soarele ardea deasupra turlelor celor două biserici din Lisa. Când am intrat în curte, tata m-a luat de mînă: "Hai cu mine să-ți arăt ceva". Camera din față era cufundată în întuneric și mirosea a busuioc. Tata a deschis oblonul de la fereastra dinspre curte, ca să pătrundă lumina

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
încărcat cu cartofi în Piața Națiunii, actuala Piață a Unirii. Duceam pe umăr cufărul de lemn al tatei și, fiindcă n-aveam bani de hotel, am pornit-o spre marginea cartierului Ferentari, unde știam că locuia o bătrână originară din Lisa. Am trezit în noaptea aceea aproape toți câinii dincolo de bariera "Bacchus" care reprezenta granița oficială, administrativă, a Bucureștiului. Căutam strada Tufelor. Stradă cu nume simbolic, la fel ca numele barierei "Bacchus". Era o noapte înstelată, fără nori, lumina lunii ținea

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
deloc prestanța de odinioară, "unchiul George" se învîrtea prin încăpere, dîndu-mi o ciudată senzație de fantomă a altor vremuri. Numai ochii inteligenți și nasul vulturesc mai aminteau de cel care fusese. După ce a legat cu sfoară dactilograma unei monografii a Lisei pe care mi-a încredințat-o în speranța că mă voi obosi s-o public, m-a condus până la lift. Acolo ne-am mai îmbrățișat o dată. Am bănuit că n-o să-l mai revăd și am regretat în acel moment

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
mai revăd și am regretat în acel moment că fusesem, poate, nedrept cu el. Din Adria mi-a trimis scrisori afectuoase în care marea obsesie a vieții lui, cariera, nu-l mai interesa. Devenea, în schimb, din ce în ce mai sentimental pe tema Lisei și a copilăriei. A învățat italiana doar pentru a-și satisface nevoia de a avea public întrucît, la fel ca în Lisa, pe vremuri, îi plăcea să se audă vorbind, într-o zi, am aflat că a murit. L-a

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
nu găseam cheia nicăieri. Disperat, am bătut cu pumnii în ușă. Atunci, cei doi s-au întors spre mine. Spre uimirea mea, am descoperit că aveau, amândoi, fețe de copii. Și că bărbatul semăna cu colegul de școală primară din Lisa care, într-o zi de iarnă, mă păcălise, convingîndu-mă să-mi lipesc limba de zăvorul înghețat de la poarta școlii; urmarea fiind că fugisem spre casă cu gura plină de sânge. "De ce bați în ușă?" m-a întrebat, răstit, bărbatul. "Vreau

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
e suficient timp până la plecarea avionului, nu mă grăbesc. Îmi permit chiar să mă conving pe îndelete că las totul în ordine. Văzând tabloul tatei din armată, mă încearcă un regret; că nu m-am dus, într-o zi, la Lisa. Între vârstă tânărului artilerist cu tunică vișinie și a mea e, acum, o diferență de cincizeci de ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

devreme. Oh, Dumnezeule. Tu ești acasă? întrebă Tom. Vrei să vin acolo? Rachel știe? — Tocmai am vorbit cu ea. — OK, vin acum, spuse el. — Tom, nu-mi place să te rog asta, zise ea, dar ... Vrei să-i spun eu Lisei? — Îmi pare rău. Nu pot să dau de ea. Lisa era oaia neagră a familiei. Copilul cel mai mic, abia împlinise douăzeci de ani. Lisa nu mai vorbise cu mama ei de ani de zile. — Știi pe unde e acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
vin acolo? Rachel știe? — Tocmai am vorbit cu ea. — OK, vin acum, spuse el. — Tom, nu-mi place să te rog asta, zise ea, dar ... Vrei să-i spun eu Lisei? — Îmi pare rău. Nu pot să dau de ea. Lisa era oaia neagră a familiei. Copilul cel mai mic, abia împlinise douăzeci de ani. Lisa nu mai vorbise cu mama ei de ani de zile. — Știi pe unde e acum, Tom? — Cred că da, spuse el. M-a sunat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
nu-mi place să te rog asta, zise ea, dar ... Vrei să-i spun eu Lisei? — Îmi pare rău. Nu pot să dau de ea. Lisa era oaia neagră a familiei. Copilul cel mai mic, abia împlinise douăzeci de ani. Lisa nu mai vorbise cu mama ei de ani de zile. — Știi pe unde e acum, Tom? — Cred că da, spuse el. M-a sunat cu câteva săptămâni în urmă. Ca să-ți ceară bani? — Nu, doar ca să-mi spună adresa. Stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
plec. Traficul era aglomerat, pe 405. Avu nevoie de aproape o oră, înainte să ajungă în fața unui bloc ponosit, în South Acre, în Torrance. Apăsă soneria pentru apartamentul 38. Clădirea era aproape de autostradă, iar zgomotul traficului era constant. Știa că Lisa lucra noaptea, dar acum era zece dimineața. În mod sigur, era trează. Soneria sună, iar el deschise ușa. Holul mirosea puternic a urină de pisică. Liftul nu mergea, așa că urcă pe scări până la etajul trei, ocolind sacii de plastic cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
strâns la spate. Părea supărată. — A sunat nenorocita, zise ea. — Mama? — M-a trezit din somn, nenorocita. Se întoarse pe loc și intră în apartament. Tom o urmă. Credeam că ești băiatul cu băutura. Apartamentul era într-o dezordine totală. Lisa intră în bucătărie, căută printre tigăile și farfuriile îngrămădite în chiuvetă și găsi o ceașcă de cafea. O clăti. — Vrei cafea? El negă din cap. — La naiba, Lise, spuse el. Locul ăsta e o cocină. — Știi că lucrez noaptea. Niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]