586 matches
-
în pagină ci și prin întrebuințarea unor cerneluri de culoare diferită, textul înfățișându-se, în felul acesta, policrom, ca într-un amuzant joc de copii. Pe această linie au mers câteodată și unii dintre frecventatorii cenaclului și colaboratorii așișderi al “Literatorului”, ca Mircea Demetriad, Al. Obedenaru, Gh. Orleanu, Al. Petroff ori debutantul Ion Theo, tânărul Tudor Arghezi, care a publicat în suplimentul literar al ziarului “Liga ortodoxă” unele poezii tributare instrumentalismului, pe care însă apoi marele poet și le-a renegat
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
1930 - 1931 (redactată în București, sub direcția lui Aureliu Baranga, având între colaboratori pe Gherasim Luca, Paul Păun, Mattis Teutsch, Mihai Hubert ș. a.) etc. - este mai întâi o reacție împotriva rafinamentelor parnasiene și simboliste din școlile „cele mai înalte“, de la "Literatorul" lui Macedonski și de la "Viața Nouă" („Vieața Nouă“) a lui Ovid Densușianu, o „negare“ a formulelor / tiparelor tradiționale, printr-o programată desolemnizare a lirismului în numele „libertății absolute a cuvântului“, devenind apoi, prin / după „circuitul european de București - Zürich“, o «expresie
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
de Nicolae Manolescu. După 1989, a publicat poezie, proză, eseu, articole de critică și istorie literară, filosofie și sociologie, în mai multe cotidiane și periodice, printre care: "Cuvântul nou", Sfântu-Gheorghe; "Cuvântul libertății", Craiova; "Ramuri", Craiova; "Mozaicul", Craiova; "Scrisul Românesc", Craiova; "Literatorul", București; "Autograf", Craiova; "Brâncuși", Târgu Jiu; "Argeș", Pitești; "Mileniu", Craiova; "Luceafărul", București; "Revista de studii socio-umane", Craiova; "Studii de istorie a filosofiei universale", București; "Viața Basarabiei", Chișinău; "Revista universitară de științe sociale", Craiova; "Revista de filosofie", București ș.a. A publicat
Ion Munteanu (scriitor) () [Corola-website/Science/314903_a_316232]
-
îi apar primele poezii în ziarele craiovene „Alarma” și „Clopotul” (poeziile "Durerei", "Victoriei", "Plânsul", "Domnișoarei V.", "Poetul"). În același an, publicând în „Vocea Oltului” poezia "Ploaie din senin", este remarcat de poetul Alexandru Macedonski. Acesta îi publică apoi în revista “Literatorul” câteva poezii, printre care "Meditațiune", "Bătrânețe", "Plânsul fericirii" și "Nenorocire". Primul volum de versuri al lui Traian Demetrescu, apărut sub pseudonimul, "Tradem", a fost prefațat tot de mentorul său, Alexandru Macedonski. În octombrie 1884 îi apare primul său volum de
Traian Demetrescu () [Corola-website/Science/297592_a_298921]
-
30 decembrie editează ziarul „Amicul libertății”, editând în total 8 numere. Majoritatea articolelor sunt semnate de Traian Demetrescu, ziarul având o orientare vizibil democratică. În martie 1888, împreună cu G. D. Penicioiu, tipărește „Revista Olteană”, publicație „literară-științifică” (modernistă, democratică, în linia „Literatorului”). Aici poetul publică peste 20 de poezii originale, studii critice, trei traduceri de poezie, patru nuvele, portrete literare, cronici teatrale etc. În același an i se tipărește și cel de-al treilea volum de versuri, "Amurg". În anul 1891 o
Traian Demetrescu () [Corola-website/Science/297592_a_298921]
-
din București. A debutat publicistic cu un articol despre " Caietele Eminescu" în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”. Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al
Eugen Simion () [Corola-website/Science/297614_a_298943]
-
ca redactor la "Gazeta literară" (transformată în "România literară"), timp de 26 de ani (a avut o rubrică permanentă pînă în 1990). După Revoluție devine redactor-șef al revistei "Caiete critice" (1990-1998) și face parte din comitetul director al revistei "Literatorul" (pe care a înființat -o împreună cu "Eugen Simion" și "Marin Sorescu"). Lucrează și ca redactor la "Editura Cartea Românească" (1992-1996), iar din 1998 la revista "Creanga de aur", editată de "Fundația Culturală Română".
Valeriu Cristea () [Corola-website/Science/297638_a_298967]
-
Anglia și Germania. Și-a asigurat singur existența, practicând cu succes jurnalistica politică și literară, îndeplinind - între anii 1898-1904 - funcțiile de ziarist acreditat la „Capitala” (1898), prim redactor la „L’Echo de Roumanie. Journal Conservateur” (1902), secretar de redacție la „Literatorul” (1899) al lui Al. Macedonski, redactor la „România Jună” (1900) și „Economia națională”. Desfășoară o intensă activitate publicistică la revistele: „Lumea nouă” (între 1896-1898), cultivând o amiciție trainică cu poeții George Tutoveanu și Ilarie Chendi, cu viitorul prozator Jean Bart
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
urmat de Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Traian Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu și gălățenii Alfred Moșoiu și Eugeniu Ștefănescu-Est. Articolele literare, de sociologie, economie, estetică, filozofie, istorie, artă, substanțiale și sintetice: din „Noul curent literar” (în „Literatorul”, 1899), „Poezia nouă” și „Transformarea liricii” (în „România Jună”, 1900), îl situează pe cântărețul și cavalerul „Fecioarei în alb”, comilitonul „Solilor păcii” și doritorul parfumului „Trandafirilor înfloriți”, să fie, după maestrul Al. Macedonski, cel de-al doilea teoretician al simbolismului
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
colaborare cu Liviu Macedonescu, pe muzica compozitorului, violoncelistului, dirijorului și profesorului Constantin Dimitrescu. Din păcate, lucrarea a dispărut; 1898-1899 - redactor la revista bucureșteană „Capitala”; 1898-1900 - redactor la „Lumea nouă” între 20 februarie 1899 - ianuarie 1900 - secretar de redacție la revista „Literatorul” și, în același timp, participă la serile simboliste ale lui Alexandru Macedonski, făcând parte din boema bucureșteană a începutului de veac; Ilarie Chendi: "Ștefan Petică, "în „Freamătul”, Bârlad, II, nr. 1-3, 1912, p.50, apud Ștefan Petică, "Scrieri", Ed. Minerva
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
octombrie 1898. "De frica armatei", semnat Ștefan, IV, nr. 1279, 24 octombrie 1898. "Consiliul Sanitar și febra tifoidă," semnat Ștefan, IV, nr. 1280, 25 octombrie 1898. "Bandele de teroare," semnat Ștefan, IV, nr. 1282, 29 octombrie 1898. Lumea nouă, 1899 Literatorul, Anul XX, 1899 "Noul corent literar," XX, n. 1, 20 februarie 1899. "Amurg parfumat, "XX, nr. 1, 20 februarie 1899. "Hymn profan", XX, nr. 2, 5 martie 1899. "Curtezana", XX, nr. 3, 20 martie 1899. "Serenada, "XX, nr. 4, 5
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
literară a lui Ștefan Petică", în „Ethos”, I, nr. 1, 1944, pp. 31-37. BRATU 1963: Savin Bratu, "Lupta de idei în critica noastră literară (1900-1916)", în „Viața românească”, 15, nr. 6-7, iun. - iul. 1963, pp. 202-203. BUCUR 1968: Marin Bucur, "Literatorul. Tribună a simbolismului", în „Marin Bucur. Reviste literare românești din secolul al XIX-lea”, Ed. Minerva, București, 1968, pp. 374-375. BUȚURCĂ 1978: Ștefan Buțurcă, Expoziția "Creion și mină", în „Viața Nouă”, Galați, 26 mai 1978, pp. 5-6. CAION 1905: Caion
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Petică", în „Dunărea de Jos”, revista lunară a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" din Galați, nr. 100, iunie 2010, pp. 54-56. IBRĂILEANU 1926: G. Ibrăileanu, Scriitori români și străini, Iași, Ed. Viața românească, 1926, pp.39-44. ILIESCU 1968: Adriana Iliescu, Literatorul. Studiu monografic, E.P.L., 1968, p. 27, 163-164, 234-235, 239, 241, 250, 274, 292. IONESCU-SION 1905: G. Ionescu-Sion, "Doi morți: Ștefan Petică și D. Neculuță, "în „Revista poporului”, nr. 2-3, 1905. IONESCU 1970: Mircea Ionescu, "Omagiu poetului Ștefan Petică", în „Viața
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
pionierul", în „Tribuna”, XIV, nr. 31 (705), 30 iulie 1970, p. 14. MICU 1904: Ștefan Micu, "Ștefan Petică, omul și poetul", în „Românul”, 48, nr. 39, 14 nov 1904, p. 279. MIHAIL 1993: Mihail S., "Ștefan Petică. Manuscrise dramatice", în „Literatorul”, 7 mai 1993, no. 18, p. 10. MIHĂESCU 1936: N. O. Mihăescu, "O constelație de poeți lirici, "în „Cele trei Crișuri”, 17, nr. 1-2, ian-febr. 1936, p. 9. MIHUȚ 1976:Ioan Mihuț,în vol. „Simbolism, modernism, avangardism. Îndrumări metodice”, Editura
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Alexandru A. Macedonski () a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit "poetul rondelurilor", inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Pe de altă
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Pe de altă parte, a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române. Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. Având origini slave
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
prevestind pe al poetului.”" Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei. Sora sa cea mare Ecaterina, căsătorită cu un Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri în limba franceză în "Literatorul". Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, publică și el schițe și nuvele în "Literatorul". Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri în limba franceză în "Literatorul". Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, publică și el schițe și nuvele în "Literatorul". Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de o "„nervozitate extremă, expus la un soi de absențe de conștiință momentane”". În anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și astfel
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
serviciu public, deoarece mentalitatea sa de fecior de fost ministru îl făcea să aspire doar la marile roluri. Macedonski considera o rușine ca un mare literat să se „osândească” la funcționarism: La 20 ianuarie scoate primul număr al gazetei „heliadiste” "Literatorul", ziar de opoziție "Junimii" și "Convorbirilor literare" care, după părerea poetului, acaparaseră fără o justificare obiectivă pozițiile culturale cele mai însemnate ale epocii. Conducerea revistei este asumată de Macedonski alături de "eruditul poligraf Bonifaciu Florescu și de fecundul poet Th. M.
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
ale epocii. Conducerea revistei este asumată de Macedonski alături de "eruditul poligraf Bonifaciu Florescu și de fecundul poet Th. M. Stoenescu, care rămân o vreme și principalii colaboratori ai revistei".. În ciuda sentimentelor adverse față de junimism, Macedonski a definit mișcarea promovată de "Literatorul" drept "direcțiune opozită celei din Iași, deși se atinge cu dânsa prin unele puncte, după cum se atinge și în vechea școală a lui Heliade prin altele." După câteva luni de apariție "Literatorul" avea următoarea grupare: Mircea Demetriade, C. Dragulinescu, B.
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
față de junimism, Macedonski a definit mișcarea promovată de "Literatorul" drept "direcțiune opozită celei din Iași, deși se atinge cu dânsa prin unele puncte, după cum se atinge și în vechea școală a lui Heliade prin altele." După câteva luni de apariție "Literatorul" avea următoarea grupare: Mircea Demetriade, C. Dragulinescu, B. Florescu, Petru Opran, P. Păltineanu, I. N. Polzchroniade, Carol Scrob, Th. M. Stoenescu, Duiliu Zamfirescu. Dar, în curând, între Macedonski și Bonifaciu relațiile s-au deteriorat, după ce poetul l-a atacat, în
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
a atacat, în 1881, într-un număr al revistei, pentru cele trei catedre de profesor la universitate, iar acesta s-a retras. În noiembrie 1880, au loc premierele pieselor de teatru "Iadeș!" și "Unchiașul Sărăcie", la Teatrul Național, publicate în "Literatorul" la începutul anului următor. O curtează pe Aristizza Romanescu, actriță care a jucat în piesele amintite, dar aceasta îi respinge avansurile. Publică volumul "Poezii", în anul 1881, deși pe coperta originală apare anul "1882". Încercând să intre în grațiile "Junimii
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
Deși era un mare admirator al "Bardului de la Mircești", pe parcursul anului 1882, după decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa operă, Macedonski izbucnește fără reticențe, scriind o analiză critică în trei numere ale "Literatorului" (nr. 8, 9, 10) menită a distruge mitul infailibilității poetului, reproșându-i versuri neeufonice din cauza eliziunilor, comparații forțate, rime false, greșeli de construcție și de sens al cuvintelor și îi neagă puterea de creație, acuzându-l că și-a însușit
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
anul 1883, printr-o recenzie distrugătoare la volumul "Poezii", semnată de Petru Th. Missir. Polemica se încheie aici, iar Macedonski revine la sentimentele dinaintea polemici, recunoscând în Alecsandri un mare poet, al cărei tradiție o continuă. La 1 ianuarie 1883 "Literatorul" devine "Societatea revistei Literatorul", numărând peste 1500 de membri cu organizații și comitete în mai multe orașe din țară și se adresează lui V. A. Urechia ca să primească președinția de onoare. Acesta îi răspunde, printr-o scrisoare publicată că primește
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
recenzie distrugătoare la volumul "Poezii", semnată de Petru Th. Missir. Polemica se încheie aici, iar Macedonski revine la sentimentele dinaintea polemici, recunoscând în Alecsandri un mare poet, al cărei tradiție o continuă. La 1 ianuarie 1883 "Literatorul" devine "Societatea revistei Literatorul", numărând peste 1500 de membri cu organizații și comitete în mai multe orașe din țară și se adresează lui V. A. Urechia ca să primească președinția de onoare. Acesta îi răspunde, printr-o scrisoare publicată că primește deoarece admiră unele talente
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]