1,005 matches
-
și porniră. Luna strălucea neobișnuit de puternic, astfel Încât se vedea ca ziua. Brazii se răriră, făcând loc ici și colo unor poieni care acopereau până departe, spre orizont, culmi largi și rotunjite. Hugo le arătă o dungă Întunecată care marca liziera pădurii: — Acolo stăm, până ce Începe lucrul nostru. — A, știu, se repezi chiorul. Acolo e răscrucea. Pe acolo trec toți cei care se Îndreaptă spre mânăstire, fie că vin de la Rin, fie că vin de la miazăzi... — Întocmai, Încuviință Hugo. — ...De la Rin
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de repede spre tranșee, atât noi, cât și celelalte persoane rămase pe dinafară. Aceste tranșee erau niște șanțuri adânci cam cât statura medie a unui om, prin care puteai înainta doar în șir indian: unul în spatele celuilalt. Fuseseră săpate sub liziera unei plantații de salcâmi. Era greu atât să cobori în ele, dar mai ales să ieși afară. Jos era o mizerie de nedescris: pământul mocirlos și cleios chiftea sub picioarele noastre, fiind acoperit de o mulțime de ambalaje: cutii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
timp, omogenitatea dintre „origine, început” și eschaton prin recursul (antropologic) la funcția memoriei 2. Nu vom insista mai mult asupra acestei problematici complexe. E suficient însă să remarcăm că ceva din natura acestei disparități inclusiv teoretice s-a prelungit până la liziera biografiilor celor doi savanți, intersectate din nou în preajma acestor conferințe. Diferența nu s-ar datora doar sensului eshatologic indus de Eliade propriei sale biografii, fapt care îl putea determina să proiecteze și o „întreagă ideologie milenară” în preajma venirii lui Wikander
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
apoi o peluză vastă, cu un gazon mătăsos de un verde intens care dădea într-o grădină uriașă și bine îngrijită, cu flori ale căror nume nici nu le știam, iar dincolo de grădină se întindea un câmp ce ducea la liziera pădurii. Stafia n-a detectat nici un fel de stricăciuni produse de petrecere. Totul era imaculat. Confuză și impresionată, stafia se zgâia la vaza plină cu lalele proaspete care trona în mijlocul mesei din bucătărie. Marta era deja prezentă, făcându-și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-l văd pe Victor. O siluetă, aproape de pământ, chircită, apăruse din pădure și nu-mi dădeam seama ce era. Era de mărimea lui Victor, poate mai mare, însă mișcările umbrei erau ca ale unui păianjen, poticnindu-se de copacii de la liziera pădurii. - Victor! am strigat iarăși. Chestia se opri pe moment. Apoi forma întunecată se târî lateral, tot mai rapid, întorcându-se în pădure. Mi-am dat seama, făcându-mi-se rău, că arăta ca și cum ar fi vânat ceva. - Victor! Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
unor interpretări ciudate. După care am ieșit pe câmpul din spate pentru a verifica brazda umedă de pământ; spre satisfacția mea aproape că se uscase, iar groapa începuse să se umple singură, și în timp ce priveam peste întinderea care ducea spre liziera întunecată a pădurii, trăgând adânc în piept aerul proaspăt de toamnă, m-am gândit câteva clipe că poate Jayne avea dreptate, că era un plai și nu un loc de morminte. După care am intrat în casă și am urcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
între Căpotești și Ivănești. Numele satului provine, se pare, de la Mihăilă Buzea, menționat în uricul din 22 ianuarie 1495, care l-a stăpânit împreună cu Husul, după cum consemnează un alt document din 23 ianuarie 1502. Corni. Foarte probabil, poartă numele unei liziere de arbuști (cu lemnul foarte tare și flori galbene) cu același nume (Cornus mas). Cornii-Unguri. Sat situat în centrul comunei Epureni, plasa Prut, la distanța de 2,5 km de satul Epureni, așezat pe dealul Corni. Locuitorii ar fi de
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
se bucure de viața de pictor naiv și de taberele noastre. Tot într-o tabără de pictură la Gărâna, cred că printre primele, eram cu Gusti Hlinka și alți pictori, la o plimbare pe dealurile de deasupra satului, pe o lizieră de pădure, unde era un platou orizontal de vreo 60-70 metri, platou care se termina cu o coborâre abruptă spre satul Gărâna. Am găsit tot felul de ciuperci, și am admirat peisajul spre sat, ca să ne inspire în tablourile noastre
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
se poartă subteran, iar gloanțele sunt Înlocuite cu molecule. De protagonistul acestui război, invadatorul, am mai amintit mai demult: arțarul american, Acer negundo În pașaport, prezent de aproape un secol și pe la noi, la Început cu o slujbă modestă, de lizieră a pădurii, altfel spus de paznic. Nefericită inspirație, să pui lupul paznic la oi. Căci el a așteptat cu răbdare greșeala baciului ca să Înhațe ceva. Ba, În unele locuri nici n’a așteptat prea mult. Ca pe malul stâng al
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
sine mii de sunete ciudate și senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam. Alberto și-a pierdut ochelarii de motocicletă, iar pantalonii mei s-au zdrențuit complet. Am ajuns, Într-un final, la liziera pădurii, unde am Început să pășim cu o atenție infinită, fiindcă Întunericul era atît de compact, iar al șaselea simț al nostru atît de ascuțit, Încît vedeam prăpăstii la fiecare pas. După o eternitate de mers prin noroi, am recunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nobil al adâncimii, care n-are nimic a face cu braga sordidă de lângă plajă - clocotește necontenit printre stâncile artificiale, deși azi e prima zi mai calmă și crabii au ieșit din găurile lor submarine să se bucure de soare, la liziera unde apa mării linge pietrele. De dimineață a fost nor, destrămat acum într-o negură care estompează orizontul. În timpul primului înot, soarele, difuz încă prin perdeaua de nori, viza fața ternă a mării cu nuanțe fugitive de albastru, verde și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
extremă, acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din zăpadă ca din sticlă, făcându-i zimți asemănători cu niște degete. Cămașa mea de noapte era, din perspectiva de-atunci, o cămașă citadină cu liziera iernatică a satului, iar din perspectiva de azi, purtată de Inge Wenzel, ea este o cămașă rural-citadină - ca un somn hibernal într-un amărât de cătun, ademenită să ajungă, din lipsă de material și din prejudecată împotriva orășencelor, un decolteu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
toate zilele petrecută acolo, asupra căreia am o perspectivă clară: În satul în care am crescut, am mers pe când eram copil, ani de-a rândul, cu bicicleta. Prin câmpuri de tutun, prin livezi, până jos în valea râului ori spre liziera pădurii. Preferam să merg de una singură și fără vreo țintă precisă. Doar pentru a vedea ținutul și altfel decât o făceam mergând pe jos - anume, privindu-l scurgându-se pe sub roți, iar la înălțimea ochilor - ca pe niște brâie
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vreme frumoasă va trebui să mai mergeți pe câmp și să adunați resturi vegetale ca și până acum, deoarece fără foc nu vom supraviețui. În ceea ce privește plantația de salcâmi de pe lângă sediul gostatului, nu aveți voie să tăiați de acolo nici un copăcel. Liziera este supravegheată permanent. V-ar putea aresta Doamne ferește! și v-ar putea trimite la școala de corecție. Eu n-aș avea cum să vă ajut și aș muri de dorul vostru... Fiți cuminți, și să ne rugăm fierbinte lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la îndoială calitățile de cercetaș de excepție. Iar noi pășeam pe cât posibil pe urmele lăsate de Mircea, economisind în acest fel o parte de energie prin depunerea unui efort mai puțin intens în actul deplasării. În sfârșit am intrat în lizieră. Era o pădurice tânără de vreo 10-12 ani. Puieții fuseseră plantați 1 pe 1 adică la un metru distanță și pe rânduri și între rânduri. Erau plantați des. În această situație nu-și puteau dezvolta coronamentul, ci erau obligați la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
deschise și limba ca un punct de rezonanță, invocând într-un demers final căderea blestemului asupra speciei umane. Opriți-vă! Nu vă e milă de puii noștri? Asasinilor! Ticăloșilor! Creștini sunteți? Fiți blestemați! Stoluri imense de zburătoare înnebunite acopereau întreaga lizieră ca un uriaș lințoliu negru imaginar și neprotocolar în amintirea puilor transformați în cenușă. Nici în "Păsările" lui Hitchcock nu s-au creat scene atât de reale și de cutremurătoare ca cele ce mi-a fost dat să văd și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
rănit adânc și definitiv pentru toată viața și care m-au făcut apoi să înțeleg duritatea luptei pentru existență, și că în această luptă omul făptura lui Dumnezeu se dovedește a fi cel mai mare ticălos de pe Planetă. Eram în lizieră. Ne-am așezat fiecare pe câte un rând și înotam prin zăpada care prinsese o pojghiță de gheață, în căutarea eventualelor crengi rupte de vânt. Din păcate, coroanele salcâmilor erau mici, ei înșiși erau mici, nedepășind vârsta de vreo 10
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
al "agheasmei de Zăvoaia". Având copăcelul pe umeri, raza noastră de vizibilitate era oarecum redusă: priveam mai mult în jos și înainte și mai puțin în lateral, stânga sau dreapta. Lipsa acestei măsuri de precauție ne-a fost fatală. Din lizieră ne îndreptam perpendicular pe drum. Partea dreaptă scăpase de sub controlul nostru vizual și tocmai aici a fost greșeala comisă. Milițienii ne-au văzut cam de la vreo zece metri. Noi nu i-am zărit deloc. Impactul a fost ca un foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
va întâmpla cu noi, ce are de gând să ne facă. Cum adică "să dansăm pe sârmă"? Atenție! Comanda la mine! Direcția postul de miliție, înainte, marș! Mergeam spre sat. Alături de noi pășea Leu, neliniștit și tulburat. Am ieșit din lizieră și am intrat pe cea mai frumoasă și cea mai frecventată arteră de circulație a ghetoului: strada numărul 8. Cu lemnul în spate, obosiți, înfrigurați, cu spaima în suflet, înaintam greu pe zăpada cuprinsă de îngheț, escortați de doi milițieni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
asta. Era spectacolul trist și dureros al degradării și umilirii ființei omenești. Erau furcile caudine ale umilinței nedrepte, jignitoare și triviale la care erau supuși patru copii ce se făcuseră vinovați de faptul că furaseră un copăcel uscat dintr-o lizieră de salcâmi din cauză că, în plină iarnă, rămăseseră fără căldură într-o casă acoperită de zăpadă până sus cu tot cu horn, în urma unui crivăț care timp de nouă zile fusese stăpânul incontestabil al câmpiei Bărăganului. Ridicolul situației și stupizenia milițienilor erau evidente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
atentă observai ceva incredibil: copilul cu mersul ăla caraghios avea lacrimi în ochi, plângea. În fața grupului era un milițian, altul în spate. Pe lângă băieți se învârtea un cățelandru. Ce-i cu ăștia, bre, ce se întâmplă? I-au prins în liziera de salcâmi. Da' ce-au făcut? Cic-au furat un lemn din plantație... Care, bre, ăsta care-i pe umărul lor? Da! Mă, da' ai dracului mai sunt! Porcii dracului. Păi asta-i o creangă uscată. Care lemne? Unde-s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ca la patinoar, neexistând riscul scufundării în zăpadă. Arareori, deasupra capetelor noastre, pe cerul încruntat, se făceau auzite slabele fâlfâituri ale unor grupuri răzlețe de ciori căutându-și cu disperare hrana care scăpaseră ca prin minune de pârjolul înfiorător din liziera de salcâmi de astă-vară. Pentru Mircea, efortul deplasării era cu adevărat un chin. Fiecare pas pe care-l făcea constituia un efort deosebit. Era ca și cum ar fi urcat treptele unui zgârie-nori cu o sută de etaje: fără să ai de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vrut să știm s-a spus, Ce-am vrut să ne păstrăm, s-a dus." (E. A. Poe) " Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma Precum când soarele apune El și răsare undeva." (M. Eminescu) Am lăsat liziera de salcâmi în partea dreaptă și-am intrat în sat pe strada a noua. Acoperită cu tablă zincată, strălucitoare, clădirea dispensarului se profila măreață și impunătoare sub cerul zgribulit de iarnă. După casa unde locuia doamna Wild asistenta sanitară, ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
două de demonul nostalgiei. Am lipit cu grijă pe perete (este interzis să bați cuie într-un cămin canadian; o crimă, aproape...) o fotografie realizată de Anna K. , având ca subiect pădurea de lângă Ianca. De fapt, este vorba de o lizieră de protecție devastată de tăierile sălbatice de la începutul anilor 90. În mod surprinzător, semaforul de cale ferată este blocat pe culoarea roșie, la fel că în serialul cult al studenției mele, Twin Peaks, regizat de David Lynch. Ascult muzica. Seal
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
dădeam numai apă, dar în meniu era trecut compot. Și au venit mai mulți și au întrebat: Dom'le, unde-i compotul?" Le-am zis: "Păi, fructele le-au mâncat, le dăm apă acuma". S. B.: Erau corcodușele alea din lizieră. M. M.: Acuma trebuia să ne facem și planul. Tot felul de minuni din ăstea, care fac viața frumoasă acolo, dar grea. S. B.: Tot în urma celebrei vizite a șefului de la Divizie din vara lui '89, am mutat fierul vechi
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]