666 matches
-
oară la ea. I-ar putea lipi poza pe pereții celulelor. În fiecare zi te simți ca și cum ți-ai fi luat-o de zece ori la labă. Și asta din cauza mâncării, a aerului și izolării. Ne aflam într-o cantină lugubră. Dacă îți ridicai capul, aveai senzația că ești la școală. Acolo, printre ferestrele garajelor, plutea o lumină lichidă, era viață liberă și îngăduință pentru zgomotul și căldura contactelor umane de dedesubt Dedesubt deținuții stăteau la capătul opus al unui șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
închi puin du-și că pășește exact pe urmele lui Ferlinghetti și Kerouac. Me troul, faimosul The Bart, e de o deosebită eleganță el însuși. Câtă deo sebire față de mizerul metrou new-yorkez, care pare, jegos de uleiuri și funingine, un lugubru peisaj de utopie nega tivă! Suplu și alb ca laptele, Bart-ul trece pe sub ocean atât de lin, încât parcă tot tavanul lui devine treptat de sticlă și poți vedea prin el lu mina verde, tulbure a mării și forfota peștilor
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
musculoase, în aerul cenușiu al camerei. Și-a pus halatul și și-a aprins o țigară. Aici tonul povestirii mele ar trebui să se schim be dintr-un fel de scherzo patetic („pathetic“, mai bine zis) în ceva grav sau lugubru, ceva foarte în cruntat. Dar după-amiaza aceea n-a cunos cut vreo schimbare bruscă. Doar se-nsera, doar penumbra devenea mai deasă. Dacă lipsea ceva ca totul să fie perfect coerent, ca într-un film (m-am gândit mai târziu), era
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
declarate depășite, pe rînd, „literatura în contrasens, nelogică și fără temă centrală”, practicată de pe la 1910 de către avangardiști („Formula cea nouă, deși s-a practicat numai de literații de avangardă, s-a banalizat fulgerător de repede”), romanul-monolog interior joycean („o rețetă lugubră, ca și a bătrînului roman psihologic pe care-l continuă”), naturalismul, realismul, romanul social și senzațional, romanul istoric, romanul fantastic, toate - înlocuite de noua ofertă a vieții moderne: „Înflorirea aparentă a romanului astăzi nu e decît viața vegetativă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
române și evreiești în anii 1900-1940, ediție îngrijită de Maria Marian, Editura Universal Dalsi, București, 2005, pp. 131-132). „Acuzatorii” - Camil Petrescu și Barbu Lăzăreanu - au incriminat modernismul strident al acestui tip de teatru („orori osifere, monosilabisme care creează impresia de lugubru și hipertranscendental”), în schimb Sandu Tudor, Ilarie Voronca și M.H. Maxy s-au ridicat în apărarea „considerabilului efort de sinteză și viziune” al lui Sternberg, influențînd decisiv decizia favorabilă a juriului... E de reținut, de asemenea, observația finală a autorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aprobând cu gesturi mici, neobservabile, discursul pregătit de tatăl tău. Culmea! Pentru întâia dată, nu puteam fi atent la ce se discută. Auzeam cuvintele, le vedeam în minte, amestecate, stâlcite, dar nu le rețineam. Mă uitam doar la valurile vii, lugubre care se prelingeau pe spatele tău și pe rochia înflorată. Era un contrast amețitor. Cafeniii pantofi atingeau ritmic parchetul; parcă nu mai aveai stare. Am strănutat anume, vroiam săși văd clar chipul. Mulți m-au țintuit cu privirea, dar eu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să vezi locul unde un om și-a petrecut o parte atît de mare din viață, afirmă el cu aplomb. Precedîndu-i În fosta clădire abandonată, soldatul de planton nu părea prea Încîntat de expediție. Trebuie să recunoaștem că locul era lugubru, pașii lor răsunau de-a lungul Înșiruirii de coridoare cu ușile vraiște, un miros de mucegai, de canalizare și de ciment ud le Înțepa nările. Plantonul Împinse o ușă care scîrțîi sinistru, făcîndu-le semn să intre. Trei metri pe doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
perspective. Schimbaseră Între ei o privire care cuprindea aceeași Întrebare: cine era Îngropat În cavoul familiei Kersaint? Procurorul autorizase deshumarea. Nu fără repulsie. Ultimul șurub sări, iar funcționarul de la pompe funebre ridică acum capacul. Lemnul suferise efectul umidității, așa că trosni lugubru. Bătrînul se clătină. Încheieturile mîinilor lui, noduroase ca niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Aceeași cameră de hotel. Damiel îi aduce azi un ziar Aceeași cameră de hotel. Amiel îi aduce un ziar. Scrie despre omul tău din Ouro Prieto. S-ar putea să te intereseze. E vorba de numele lui. Anunțul are tonalitatea lugubră a unui obituar. "Jorges A. Jorges a făcut ieri ultimele ieșiri somnambulice în prezența publicului. De altfel, de mult anunțase, mai spune articolul, că se simțea de la o vreme foarte obosit și că va mai da curs numai programărilor deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
librăriei către o zonă în care spațiul se reorganizează: corpurile de bibliotecă se reașază pe o dimensiune verticală, rafturile foarte lungi se îngustează și urcă ca o viță-de-vie, culoarea lor de lemn natur devine subit neagră. Dintr-o dată, suple și lugubre, rafturile adăpostesc cărți de colecție, monocrome, îmbrăcate în piele, cu încrustații. Din loc în loc, au apărut scări metalice și mobile ce facilitau accesul la rafturile de sus, inaccesibile. Și librăria mi se înfățișă dintr-o dată mai degrabă ca un muzeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tot curajul, Înaintă, amenințându-l cu daga pe cel mai apropiat. Dar acesta nu Îl băgă În seamă. Continua să se apropie, Întinzându-și spre el brațele acoperite de plăgi și fața redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi ultimul pas pe care-l faci pe pământul ăsta! Strigă Dante. — Messer Alighieri, nu mă recunoști? Glasul acela Îi urni ceva În memorie. În loc de răspuns, priorul ridică din nou arma, retezând văzduhul cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a face asta, Își ridicase pentru o clipită masca, Întorcându-se ușor. Dante Îi văzuse scăpărând ochii de onix, ca și când femeia i-ar fi căutat privirea. Apoi Își reluă drumul. Trecu și el de bazinul din piatră, cu efigia lui lugubră. O urmărise pe Antilia fără să ia seama pe unde umbla, concentrându-și Întreaga atenție ca să nu se lase descoperit. Abia acum Își dădea seama Încotro Îl purtase, căci zărea În depărtare prăvălia spițerului. Văzând-o cum Își Încetinește pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
după ce o Împătură cu grijă, o puse la locul potrivit, fără să agreseze vreun personaj. Asta ca să nu o porți creponată, zise ea, mulțumită de propria-i Îndemânare. În secunda următoare, privea prin geamul prăfuit, cu o curiozitate tristă, instalațiile lugubre ale fabricii de acumulatoare. Din pricina plumbului, fagii, carpenii și castanii comestibili rugineau mai repede decât ar fi trebuit. La fel și oamenii. VI. Revelion cu vânzare 1. Gheretă era fericit. Un revelion În societate e cu totul altceva! Lume bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
odată un fermier din Moor: parcă o poveste cu un prizonier evadat din Princetown la câteva mile depărtare, găsit acolo mort, Înghețat - sau spânzurat, nu Îmi mai aduc bine aminte. Locul Însă nu avea nevoie de genul ăsta de Înfloritură lugubră. Era părăsit, spectral, aproape malefic - evident straniu, chiar dacă nu sunt o persoană superstițioasă, iar singurătatea În mijlocul naturii nu m-a speriat niciodată nici măcar o zecime din cât mă Înspăimântă cea din orașe și case. Pur și simplu Îl simțeam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
zic că așa ceva e imposibil pentru că un bărbat nu poate să iubească atât de mult. În poveste, totuși, prințul a fost de acord. El și bărbații din oraș au fost tăiați împrejur. Gera și-a coborât vocea, pe un ton lugubru, ca să se potrivească cu sfârșitul poveștii. - La două nopți după tăiere, când bărbații orașului gemeau de durere, Levi și Simon au pătruns în oraș și l-au măcelărit pe prinț, pe rege și pe toți bărbații pe care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea obosită, pentru a reveni în noaptea următoare, anunțând de fiecare dată, asemenea corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
această posibilitate. Chiar dacă familia mergea și anul acesta, ca de obicei, În Cornwall, nu Îi cunoștea pe membrii ei destul de bine pentru a se insinua În aceste momente de suferință și, oricum, ideea de a-i ține companie taciturnului și lugubrului Leslie Stephen, În absența Încântătoarei Julia, Împreună cu derutant de istețele lui fiice cu nasurile lor lungi, Vanessa și Virginia, care Îl observau Îndeaproape (după cum bănuia) pentru a-și râde de el pe la spate, nu era de contemplat. Prin asociere Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
avusese nevoie ca Edward Warren să Îl asigure că paradisul era solid din punct de vedere structural și de sfatul său ca specialist pentru a face acest paradis Încă și mai desăvârșit. Warren fusese acela care văzuse că tapetul cam lugubru din saloanele de la parter ascundea lambriuri frumoase de stejar care, acum restaurate și proaspăt lăcuite, contribuiau mult la aerul demn și atmosfera istorică a casei; și tot el găsise locul unde putea fi construită o baie și ce alte Îmbunătățiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
artist, sfârșesc prin a zugrăvi pereți. Sculptorii sunt siliți să proiecteze toalete. Scriitorii devin critici sau jurnaliști. Arheologii, așa ca mine, ajung gropari. Ați fost gropar? îl întrebă Vultur-în-Zbor cu o uimire sinceră. Dar i se păru nimerit: obișnuita expresie lugubră a domnului Jones se potrivea bine cu acea profesie. Pentru un timp, răspunse domnul Jones. Pentru un timp. înainte ca evenimentele să conspire pentru a mă aduce aici. Era o muncă destul de plăcută, cel mai plăcut aspect al ei fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Axona s-a ridicat de pe scăunel. Discipolul său și-a continuat cântarea până când zeul l-a întrerupt cu un gest scurt. Era un om destul de scund, dar privirea aprigă a ochilor săi crunți, cu pleoape grele, străpungea până și întunericul lugubru al templului. — Așadar, Născut-din-Moarte a ajuns într-un final la zeul său, a spus Axona și cuvintele lui au stârnit iarăși un fior în inima lui Vultur-în-Zbor, pentru că scoteau la iveală ceea ce ascunseseră întunericul și veșmintele de ceremonie. Zeul Axona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din piatră care acum era deschisă. Din camera de dincolo de lespede venea și scârțâitul, scârțâitul acela pătrunzător. Vultur-în-Zbor se duse încetișor în direcția zgomotului. Lumina de un galben murdar a lămpilor cu ulei strălucea prin ușa secretă. — Acustica este oarecum lugubră aici, nu? Consoane repezi, trunchiate, și vocale scurte, neaccentuate. Vocea lui Grimus. Presupun că stați bine amândoi? Balansoarul era îndreptat către fereastra închisă și întors cu spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Dar de acesta ce credeți... cum vă place?, Întrebă din nou, după o pauză, bizarul meu personaj, ștergându-și iar gura și luându-și o poziție majestuoasă, plină de importanță: mooliiiciuuuneeee. Rostise cuvântul cu un fel de prelungire a sunetelor, lugubră până la un anumit ton, dar catifelată. Se Înălțase pe vârfuri devenind foarte solemn În atitudine, cu brațele Întinse dinainte, ca și cum ar fi creat În imaginar o cale nevăzută. Ei, cum Îl găsiți? E... divin, nu-i așa? Și, concentrându-se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sultanul vechiu să-escite gelozie și durere - Vai! de unde poate crede un sfârșit atât de jalnic! 165Căci Sultanul, care-o crede cumcă e necredincioasă, Tânărului Cicisbeo el acum căta pricină. Cu curagiu el se ridică, creasta-i roșă se-nvenină Și lugubru el îi zice: - "fugi sau mori tu, ticăloase! ". Făt-frumos gîtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde: 170" Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu - Diferința prea e mare, cine ești? și cine-s eu? "Eu petrec și eu fac curte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]