4,609 matches
-
decât posturile românești. Se minuna Însă de câte limbi se vorbesc În lume. Îi plăcea să le asculte ca pe o muzică aparte. Noaptea mai ales, când Zorela sforăia Încetișor, privea cu Încântare alunecarea lină a acului pe scala abia luminată: un fir galben de trestie prin care, În acele clipe, i se părea că respiră Universul. Și chiar Dumnezeu. Sub plapumă, trupul măreț al Zorelei, cu pante domoale ca munții Dobrogei. Se Învârtea prin cartier ca Într-un oraș străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
porni spre casă. Locul cel mai potrivit era, neîndoios, sala de spectacole. Era de ajuns să Întindă mâna și să apese clanța de alamă. Ceea ce și făcu. Intră cu graba furișată a unui spectator Întârziat la premieră. Pe scena slab luminată, Într-un talcioc melancolic se Înghesuiau fragmente de decor din Solo pentru orologiu, Căsătoria și Svejk În al doilea război mondial, piesele preferate ale lui Eustațiu. Ghemuit În cușca lui de labrador, cum Îi plăcea să-și spună, aplauda de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ai săi, cei fără nici un program sau curioșii, vor fi desigur tentați să petreacă revelionul Într-un mod mai puțin obișnuit. Totul se va desfășura În sufragerie și În hol. Pentru nevoi se va folosi toaleta de la capătul terasei. Bine luminată, dădea o oarecare senzație de căldură și minim confort. Și, la urma urmei, nu era cazul să se stea acolo o veșnicie. Nu se Îndoise o clipă de Îndrăzneala proiectului său pe care, iată, Îl socotea acum de un gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe când ea se Îndepărta cu rușine și disperare de limba sa maternă pentru a se afunda cu voluptate În brânză, brazdă, viezure, barză sau varză, limba de damă de companie a mamei sale și profă de germană pentru copiii nomenclaturiștilor luminați. 39. Flavius-Tiberius Încerca să clasifice, cu puținele sale cunoștințe, mulțimea de lucrări din atelier după tehnicile de lucru ale maestrului: litografii, gravuri, cologravuri, linogravuri și desene. Nenumărate desene, nuduri de femei În cărbune, creion sau tuș. Observă și câteva texte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pictură, chiar dacă nu te pricepi la desen, cum era și cazul său. Zorela dansa de când venise, orice și cu oricine, dar mai mult singură, ca și ceilalți de altfel, În cercuri mai mici sau mai mari, după cum le permitea holul, luminat doar pe jumătate. Unii dansau cu ochii În tavan alții cu ochii În gol, cei mai mulți, de unde sperau să li se arate sufletul-pereche. Se mișcau Încet, ca În somn, frecându-se unii de alții: femei de bărbați, femei Între ele, bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și s-a sprijinit de un lampadar. Era un băiat Înalt. Mai să i se aprindă claia de păr de la becul ăla de 400. Se uita În jur și aștepta să se Întâmple o nenorocire. Era liniște. Piața era slab luminată, adică lumina era ca o umbră gălbuie. Pe cer erau puține stele la ora aia. Obloanele ferestrelor erau toate Închise: un moment bun pentru o lapidare sau un linșaj. Rudele celor plecați se uitau când la autocar, când la ghid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mezeluri, amestecat, din când În când, cu cel Înțepător de castraveți murați al subsolului. Ușa principală era Închisă, În schimb cea din spate nu se Închidea niciodată. Avea de făcut un mic ocol prin curtea interioară. Faptul că holul era luminat Îi ușura mult misiunea. Nu risca să se rătăcească și să nimerească unde nu trebuia și nici să se Împiedice de te miri ce În căutarea automatului de scară. Pentru un insomniac ca el, plimbarea asta făcea cât o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de distruse, că deveniseră de neidentificat. Mai multe aveau doar o suprafață netedă, poate rotunjimea unui umăr sau curbura unui stomac, cioplită și șlefuită și ambiguă pe piatră aspră, neregulată. De unde stăteam, mă uitam țintă la o vitrină și bine luminată, dispusă mai mult sau mai puțin în mijlocul galeriei. Înăuntru erau două rucsacuri, un teanc de romane și cărți de istorie, un cort prăbușit cu bețele negre, demontabile așezate cu grijă deasupra pânzei, doi saci de dormit, două tuburi de respirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
închisă. — Pare ireal, nu? șopti Scout. — E... Nu reușeam să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentul, dar sistemul cutiei de puzzle chinezești al lui Scout părea mult mai plauzibil acum, că eram înăuntru. Spațiul acela, bine închis, pe jumătate luminat și cufundat în tăcerea apropierii zorilor, nu era pentru oricine. Nu puteai pur și simplu să împingi o ușă și să intri nepăsător în așa ceva; ceva fundamental ar dispărea înainte să termini de răsucit mânerul. — E ceva religios, parcă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Trey Fidorous îmi spuse această poveste. POVESTEA LUI TEKISUI ȘI A ȘCOLII SHOTAI-HU UNU Istoria ne spune că un călugăr, Eisai, a fost cel care a introdus Zenul în Japonia, dar, înainte de vremurile acelea, a existat un număr de japonezi luminați care au călătorit în China și au studiat Zenul sub îndrumarea vechilor maeștri chinezi. Tekisui n-a călătorit în China pentru a învăța Zenul. El era un student sârguincios în artă și istorie, și s-a dus în China mânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și se înfățișă lui Isamu și familiei sale. Luă o pensulă de scris din robă și desenă o singură linie dreaptă în aer. Acesta a fost începutul și sfârșitul învățăturilor lui Tekisui. Unii spun că Isamu a fost pe dată luminat, dar povestea asta nu e adevărată. Isamu n-a fost iluminat, dar era înțelept și nu-și dădea repede cu părerea în nici o privință. Fiii lui Isamu, însă, se înfuriară, crezând că Tekisui glumise pe seama tatălui lor. Susumu spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de timp necesită mult mai multă forță decât te-ai aștepta. Am pus în sfârșit pensula pe noptieră și mi-am frecat fața cu mâinile. Toată tărășenia îmi luase... câte ore? Două, trei? E greu de spus într-o lume luminată electric, dar făcusem ce-mi ceruse doctorul, îmi scrisesem povestea în aer. Îmi era rău. Nu mâncasem de mult, mult timp și, chiar dacă nu-mi era foarte foame, știam că senzația de rău nu-mi va trece decât dacă găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
corpul și cum îl simțeam lipit de pielea mea, la râsul ei hotărât, la părul ei ciufulit și la felul în care ni se atinseseră degetele, se împletiseră și apoi ne uniseră mâinile în timp ce ne croiam drum prin coridoare slab luminate. Amintirile erau dureroase și le-am îndepărtat. Dacă aveam într-adevăr să urc înapoi în lume după treaba asta, urma s-o fac singur, din nou doar eu și Ian. Ideea îmi trimise prin corp un fior rece. Poate reușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ca dracu'. Am bătut la tot felul de uși capitonate, fără să știu sesamul. Nu mi s-au deschis. M-am zbătut, am încercat să conving cu... argumente, dar n-am stîrnit decît un vîrtej de hîrtii. Vreo doi "activiști luminați" au recunoscut că am dreptate: am plătit tirajul, m-au retrogradat; ca pe urmă, pentru aceeași greșeală, să fiu eliminată din schemă. Dreptate nu mi-a făcut nimeni. C-ar avea vreo șansă contestațiile celor excluși era o utopie (una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
jumătate, ne regalează cu cîteva sunete. Tano scîncește prelung. E felul lui de-a se mărturisi, cîinește, că-i place Șichy. Îți place fata, golanule? Mai rămîn afară, pe banca de sub măr. Mă simt eliberată, ca după o confesiune. Ferestrele luminate îmi zîmbesc. Cerul s-a acoperit, aerul e de antracit, ca rantia bunicului. A murit fără să bănuiască dar bănuia cineva atunci? că războiul rece va fi cîștigat de America. După ce ascultase liturgic Vocea Americii, l-a ajuns schija agonisită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ei, orice acțiune nesăbuită ce-ar mișca lucrurile din ipostaza lor stagnantă, ar distruge instantaneu relația. Scena 6 (Se aprinde mai întâi soarele peste un cer mâlos ca o cloacă, apoi se aprind treptat și alte lumini, scena e la fel de luminată ca mai înainte. În mijlocul scenei stă Pulcheria cu floarea-soarelui în mână. Deasupra ei survolează o albină ce ezită între a se așeza pe floare sau pe umărul rotund și pufos al Pulcheriei. Din fundal se aude vocea rezonerului...) Oare ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
duhnesc toate a usturoi, mai ales când se angajează în acel râs molipsitor, sunând fantastic și cristalin în liniștea nopții. Mă depărtez de răsuflarea lor ghiftuită și pestilențială. Mă îndrept cu pas alert către cușca cu pereții de plasă, puternic luminată, ce se ivește în toată enormitatea ei în depărtare, spre capătul de sud al plajei. Mama a rămas în urmă cu amicele ei, iar eu am luat-o înainte să întâmpin frontal mașina uriașă de netezit nisipul, ce se târa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
avântam acum în marea de nisip, "as pure as unsunned snow...", și lăsam urme în zigzag, pășind cu un singur picior, în timp ce pe celălalt îl trăgeam din urmă, pentru a lăsa dâre pregnante și continue. Apoi, vin mai aproape de cușca luminată, pe a cărei pereți se zbenguiau niște gângănii uriașe, săreau ritmic în toate direcțiile, cădeau în toate pozițiile, apoi se propulsau iar în sus, aterizau pe burtă, pe spate, în genunchi, cei mai experimentați cădeau chiar în picioare. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
capului ca pe un tomahawk. Era o apariție de-a dreptul înfricoșătoare în contextul plajei curate și aliniate, a cerului spuzit de stele, a mării cenușii și suspinătoare și mai ales a cuștii cu arcuri și pereți de plasă, puternic luminată, în care săreau draci mari și mici în toate direcțiile. Haide! Nu te-au învățat la școală să desenezi? Arată ce știi să faci! Desenează o broască țestoasă, o floare, un inorog... La ce te pricepi tu mai bine! Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lumină cristalină și albă ce inundă înălțimile Abadianiei. Entitățile Aici, trei zile pe săptămână, Joao Teixeira de Faria, cunoscut sub numele de Joao de Deus, întrupează așa-zisele entități, sau spirite ale lui Ignacio de Loyola și ale altor oameni luminați, doctori, vraci, sfinți, pentru a vindeca miraculos, sau pentru a efectua operații spirituale vizibile și invizibile. Cei sosiți aici cu boli incurabile vin din disperare sau doar din curiozitate, să-și depășească destinul. După credințele locale, "entitățile" sălășluiesc peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cele albe ale nerăbdării, mă duc să închid vizeta zâmbind aprig. Clapeta o sprijin cu vârful piciorului, încât și timpul dacă ar vrea să intre și-ar sparge capul, vorbeam nu-i așa? de planetele și nenumăratele mele galaxii glorios luminate de sorii iubirii. Le cunosc rotirea, nașterea și distrugerea lor cataclismică, mă încordează pentru un nou act de creație, mă ucid și mă înviez după dorință, călătoresc, călătoresc continuu, această întâlnire mă călăuzește, mă ține în viață, această întâlnire mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
brațul cu delicatețe și se depărtează, în timp ce doctorul o cuprinde pe Mioara prin spate cu tentaculele brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care o așteaptă cu brațele deschise. Mitică se pierde în direcția ceasului istoric, al cărui cadran luminat era parcurs de limbile uriașe în sens invers, ca și cum cineva în interior învârtea roțile zimțate, greșind direcția de rotație a manivelei, uitând să se oprească. Timpul mergea înapoi, era un concept care o luase razna, pentru că timpul din trecut împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
comuniune cu grâul, în sala de cinematograf am văzut Scaramouche cu capul în jos, viața se desfășura firesc, oamenii și animalele respirau grâu, peștii își depuneau icrele în grâu, iar Căpcăunu ne pierduse definitiv pentru că noi cercetam nesăbuiți tunelurile Brăilei luminate energetic de grâul de deasupra, încât și minerii săpau fără lanterne, tăcuți, prin adâncuri. Așa și atunci, aveam să-i cunoaștem pe Titel, Virgil Țărână, Grasu, Laurențiu, Fane și pe băiatu' lu' nea Ion, cu toții din Brăila, repetenți cu toții în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
luminoși pe griul lucios al șoselei. Dincolo, pândite de orașul devorator, foșneau, în noapte, lanurile. Ce poate fi mai sinistru decât obeliscurile oprite brusc la 45 de metri înălțime, ca tăiate de un buldozer uriaș și la ale căror ferestre luminate electric nu se văd copii strigându-și temele, brațe goale de femei întinzând pe sârmă rufele, tata asudând pe răsaduri, câinele amușinând prin preajmă, dudul din care săream pe țigla casei, urmărind de sus copiii fugăriți de la Dunăre, loviți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de sârmă ghimpată, fără să le atingă, urmărit de rafalele de mitralieră cu gloanțe din trecut, cum, după ce a alergat peste arături, șosele și bălți, ghepardul tânăr se opri în sfârșit la porțile open ale Brăilei. Întinse banii pe gemulețul luminat al farmaciei și-apoi, cu pastila în pumn, făcu în fugă cale întoarsă. Același salt peste garduri, aceleași rafale către același prezent neatins. Căpcăunu ridică privirea de cărbune stins, scoase încet din buzunar o sticlă pe care scria Mătrăgună, luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]