1,105 matches
-
din ultima galaxie, graniță de netrecut pe care însuși Creatorul le-o pusese „Fiilor Vântului“, eterni nomazi ai tuturor pământurilor și ai tuturor nisipurilor. Ajunsese la capătul drumului său și o știa. Acea mare era hotarul universului, și mugetul ei mânios - glasul lui Alah, care îl avertiza că depășise limita forțelor sale și a ceea ce El le îngăduia imohag-ilor din deșert și că se apropia clipa când va trebui să dea socoteală pentru neobrăzarea lui fără margini. „O să mori departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Am observat că nu se ducea către sală. — La dracu’! exclamă Lou cu atâta forță, că mi-am Îndreptat brusc ochii spre ea. Pe față i se citea furia. Se răsuci, chinuindu-se să se ridice de pe bancă și țâșni mânioasă În picioare. — Lou? am zis eu neliniștită. — Să-l ia naiba pe băiatul ăsta! Sunt sigură că e ceva ce nu spune! La dracu’, ar fi trebuit să-l iau la palme! Asta l-ar Învăța minte să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-o, o apropie de ochi pe următoarea. Buzele sale se Întredeschid, apoi se strâng. Se lasă iarăși tăcerea. A dat la o parte foaia, și-a aruncat privirea pe următoarea, a pus-o, la rându-i, deoparte cu un gest mânios. Tot tăcere. Sultanul se agită, devine nerăbdător: — Ce se Întâmplă? Te ascultăm. — Stăpâne, nu găsesc urmarea. Îmi așezasem documentele În ordine, foaia pe care o caut trebuie să se fi rătăcit, o s-o găsesc. Vrednic de milă, scormonește mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În oțet, dulciurile sale preferate, pe care bucătarul său le cară pretutindeni În enorme vase de pământ, ca să fie sigur că n-au să lipsească niciodată. Dintr-odată, dureri de pântece, sfâșietoare. Malik Șah urlă de durere, tovarășii săi tremură. Mânios, Își azvârle cupa, scuipă ce mai are În gură. S-a frânt În două, măruntaile i se golesc, delirează, Își pierde cunoștința. Împrejur, zeci de curteni, de soldați și de slujitori tremură, privindu-se cu neîncredere. Nu se va ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
eu nu știam deocamdată nimic, în schimb eram de părere că tata ar fi trebuit să mai spună ceva. Așa, el și mama ar fi avut un subiect de discuție și nu și-ar fi aruncat mereu unul altuia priviri mânioase în sufragerie, între masa de seară și emisiunea politică. Pe individul mizerabil care-mi furase scrisoarea l-aș fi omorât oricând, cu dragă inimă. Sau, și mai bine, l-am fi putut trimite la elvețieni. Pe urmă, n-aveau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
nu trebuia să mă însor chiar atunci, la cei zece ani ai mei. Tata spunea că aveam să port aceiași pantofi și în călătoria peste ocean. În general, tații spun lucruri înțelepte, dar nu și când îi aruncă mamei priviri mânioase la masă. Nu la masa din reclamă. La noi acasă, fiecare își face reclamă singur, asta se cheamă a-ți întreține relațiile. Cine își întreține astăzi relațiile, mâine va avea de întreținut și altele, cum ar fi o mașină nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
câțiva metri și trebuia să ne oprim, căci un asemenea bagaj din America e greu. Acasă, mama a repetat de două ori: „Incredibil”. Tata s-a prefăcut că nu aude. Însă eu știam ce urmează. Din așa ceva se iscau privirile mânioase de la masa din sufragerie. Ce a spus ea pe urmă, când și-a dat drumul, era plin de „incredibil”, „nătărău”, „idiot”, „așa o tâmpenie”, „cum ai putut să faci asta?”, „numai oamenii de nimic se întorc din America”. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să mă uit liniștit la televizor. Uneori se stingea dintr-o dată lumina - tovarășul trebuie să fi avut un întrerupător la el acolo, în capitală - iar tata și mama puteau să facă o pauză. Nu mai aveau cum să încrucișeze priviri mânioase. Atunci ședeam în beznă toți trei, la fel cu vecinii noștri din întreg cartierul. Toți părinții își îndreptau stăruitor gândurile spre tovarășul și spre locul unde ar fi vrut să-l trimită. Atunci făceau pace și nu se mai certau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
azi. Ia-o din loc și mergi la culcare.” „Mai povestește ceva, tată. E așa de frumos să stăm aici împreună și precis că mama n-o să se supere.” „Ba da, ba da. Iar tu ai să primești doar privirile mânioase, în schimb mie or să-mi audă urechile tot restul.” Pentru că știam că tata cedează de cele mai multe ori la al doilea atac, i-am spus: „Când va afla despre pașapoarte, mama are să uite tot restul. Precis.” Asta într-adevăr l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Dați-mi Potirul! Vreau Potirul! Dați-mi-l! Cuvintele, șfichiuitoare și fierbinți, bolboroseau, reverberau și se rostogoleau... De nicăieri și de nicicând..., din beciul erelor..., în nici o limbă și ardeau pieziș, pizmaș, înfricoșat, prin aer... Orgiastic! Ca tăciunii! Sporindu-și mânioase amplitudinea, către registrul nechezatului înnebunit, săgnit, copleșitor, al cailor stârpiți și ciopârțiți, în bătălia de la Zama: Vreau Po-ti-rul! Vrei, pe aia... zice calm Bursucul. Întâi și-ntâi, că nu e deloc al tău, se bagă pe fir Iepurele, bățos, cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
că, de nu se rezolvă chestia țăranilor, are să vie revoluția să facă praf și cenușă Bucureștii! Grigore tresări ca trezit dintr-o visare. În aceleași clipe, aceeași întrebare și-o pusese și el, căutîndu-i răspunsul. Murmură cu privirea spre norii mânioși ce se vâltoreau peste capetele lor: ― Poate să fie numai o modă trecătoare, dar poate să fie și o durere străveche, care apasă sufletele ca o pâclă năbușitoare. Cine știe? 5 Grigore Iuga se perpelea în pat fără somn. Răsfoise
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au ajuns la bătrânețe ca vai de păcatele lor! Tănăsescu era ieșit numai de un an la pensie și avea o nevastă cu douăzeci și cinci de ani mai tânără ca dânsul. Cum Mișu nu spuse nici da, nici ba, continuă aproape mînios: ― Să nu mă silești dumneata pe mine, care ți-am muncit până m-ai stors ca pe o lămâie, să mă înjosesc la bătrânețe, că nu șade frumos și nu-i drept! Mendelson, socialist înfocat, fost de câteva ori arestat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-a făcut un pod pentru orice eventualitate, dar s-a rupt acum câțiva ani, nu l-a mai dres nimeni și lumea trece tot pe de lături, ca și aici. Valea Câinelui însă, cu toate că e mai mică, e mai mânioasă, face mai multe stricăciuni, aproape în fiecare an, și nici nu seacă niciodată! Trecură valea. Drumul continua drept ca o ață și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărât, două ulițe încrucișate, niște căscioare murdare, prin ogrăzi mulți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Pravilă se afla pe moșia arendașului. Pândarul Zarofir Chelaru, slăbănog și pământiu, se învîrtea în jurul hambarului nou ca lupul când dă târcoale unui grajd bine zăvorât. Primarul se uită, cercetă, se suci și, nedescoperind nici o urmă de spargere, întrebă deodată mînios: ― Pe unde au pătruns hoții, măi creștine? ― De, parcă noi știm? zise pândarul amărât. Să-ți arate boierul, că uite-l, vine! Cosma Buruiană, zgribulit, fiindcă se lăsase o brumă groasă, sosea să fie de față la descinderea ce i-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
suntem, și alții care-or vrea, să facem arvuna c-apoi nu ne-om lăsa noi de rușine să nu plătim! Marin Stan, slab, uscat, cu figura ascuțită de pasăre, trăsnit puțin de țuicile pe care le sorbise, strigă deodată mânios, din colțul mesei unde se afla: ― Să punem noi mâna pe pământ, că pe urmă, nici Dumnezeu nu ni-l mai ia! Alții adăugară repede: ― Nu, nu!... Pământul înapoi nu-l mai dăm! Cristea Busuioc, Cârciumarul, interveni iarăși, uitîndu-se cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
piuă și n-ajungeți la nici o ispravă, iar Marin colea se vaită și nu-i dă prin mintea lui cea de pasăre că omul harnic nu se bocește ca muierea, ci se apucă de muncă și... Marin Stan îl întrerupse mînios: ― Apoi tălică-ți vine ușor să dojenești pe alții, că pământ ai, negustoria-ți merge, cu boierii ești bine ― ce-ți pasă! ― Ce-mi pasă, vezi bine! se supără Cârciumarul. Că tare-i plăcut să te slujesc eu pe tine pînă-ți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
probozea: "Nu vă învoiți, ai, fire-ați ai dracului!" Copilul lui Vasile se hățănea mereu pe portiță, parcă nici n-ar fi vorbit cu el adineaori baba Ioana. ― N-auzi tu, măi drace, că-mi rupi țîțînile? strigă baba mai mânioasă. Mai du-te și pe-acasă, și lasă-mă să răsuflu, că destul mi-ați mâncat sufletul toată vara cu celălalt smintit dimpreună! Ori tu n-ai părinți să te strângă de pe ulițe și din curțile oamenilor? Totuși copilul nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
el și nu vedea decât o mână mică plutind în aer, deasupra capetelor, ca o turturică albă. Pe când mașina se depărta vertiginos, împroșcînd până-n marginile uliței vârtejuri de apă turbure cu bucăți de noroi, tânărul Iuga auzi deodată un glas mînios: ― Fire-ar al dracului! Baba Ioana, care venea pe marginea uliței, era numai noroi din cap până-n picioare și-și scutura hainele bombănind. Din jos se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țâță și altul, de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
asprime: ― Ce, ați început acuma să-mi ațineți calea? Nu v-am spus că nu vînd? Atunci ce mai vreți? De ce nu mă lăsați în pace? Eu am venit aci să fiu liniștită, nu să... Trecu înainte și urcă treptele mînioasă: ― Atâta necuviință nici n-am mai pomenit! Tânărul Herdelea o urmă speriat și clătinând din cap. N-ar fi crezut-o capabilă de o izbucnire așa de energică. Țăranii rămaseră pe loc. Se uitară unii la alții nedumeriți. Într-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în tindă. Murim! Din vălmășag se desprinse mai clar o voce ascuțită: ― De trei zile n-am băgat nimica-n gură, de nici nu știu cum mă mai țin pe picioare, uite asta mi-e crucea! Primarul, ca să-și redobândească autoritatea, răcni mînios: ― Ho!... Ho!... Destul! și, potolindu-se puțin zgomotul, urmă iarăși mai blînd: Sărăcie este, c-o vedem, și foame berechet, n-am ce zice. Dar așa mâine ai să-mi pui mîna-n beregată, că ți-e foame. Se poate? ― Apoi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Toader Strîmbu. Că dacă stăpânirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pământ, iar dânșii suflă a pagubă! ― D-aia tot umblă s-o ia dânșii, ca să n-apuce stăpânirea să ne-o împartă nouă! completă mânios Trifon Guju. Dar lasă, că nici noi n-om dormi... Petre plecă cu fratele învățătorului și cu câțiva bătrâni. Ardea să aducă iar vorba de conul Grigoriță, ca să spuie oamenilor cât s-a purtat de frumos cu dânsul și cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mie sufletul, că n-am vreme să mă țin de coada ta, fire-ai al dracului! Nici n-apucă bine să-și bage iar mâinile în cratiță, că se și auzi de departe un tutuit de automobil. Cât era de mânioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot: ― Fugi de-acolo, băiete, să nu te calce aia! Nicu, fricos, nu mai așteptă glasul mămicăi și se retrase grabnic după portiță, mulțumit să privească printre uluci. Costică însă, viteaz, se înfipse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oprească trecerea. Totuși când se arătă în zare mașina, cineva strigă împăciuitor: ― Feriți, măi oameni, feriți, că vine! Cu mișcări încete, silite, țăranii deschiseră calea, strîngîndu-se pe marginile uliței. Mașina repeta, stăruitor și poruncitor, același avertisment ascuțit ca un țipăt mânios. Uruitul motorului și pocniturile eșapamentului se înăspreau cu cât se apropia, dominând toate glasurile și toate zgomotele satului. Oamenii, rânduiți ca niște străjeri vechi pe amândouă părțile drumului, priveau cu ochi tulburi și cu fețe întunecate goana automobilului. Numai Cârciumarul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
după automobilul ce se depărta, scrîșnind: ― Soarele și dumnezeii voștri de tîlhari! Zgomotul motorului era însă mai puternic decât huiduielile oamenilor. Domnul cu bărbuță din mașină, totuși, parc-ar fi bănuit ceva, se uită o clipă înapoi și văzu fețele mânioase, pumnii ridicați și pe Trifon Guju zvârlind. Îngrozit și buimăcit, întoarse repede capul și strânse umerii, așteptând lovitura. Apoi cu cât depărtarea potolea uruitul automobilului, cu atât se îngroșa și se umfla vuietul îngrămădirii de țărani în mijlocul uliței din care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gazul, că a plecat de multișor și... ― Muiere, să taci! Auzi ori n-auzi! Să taci că, de unde nu, te plesnesc să mă ții minte și să nu mă mai înveți tu pe mine ce și cum! strigă Ignat Cercel mânios din ogradă, către nevastă-sa, care-l cicălea mereu din tindă: ― Apoi ție ți-e ușor să sudui, că umbli toată ziulica de ici-colo, dar eu ce să mă fac cu copilașii ăștia, bărbate, ce să mă fac? Și cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]