10,807 matches
-
aparițiilor sale subiective, care se schimbă și se reînnoiesc în mod constant. Iluzia lui Galilei, ca și a tuturor celor care, succedându-i, au considerat știința ca fiind o cunoaștere absolută, rezidă tocmai în faptul de a fi luat lumea matematică și geometrică, menită să furnizeze o cunoaștere univocă a lumii reale, drept această lume reală însăși, această lume pe care nu putem decât s-o intuim și s-o încercăm în modurile concrete ale vieții noastre subiective. Or această viață
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este fundamentală, suntem nevoiți să respingem dintr-odată ansamblul prejudecăților vremii noastre, mai precis credința că cunoașterea științifică este nu numai cea mai importantă, ci și singura cunoaștere veritabilă, că, de fapt, cunoașterea înseamnă știință, adică acel tip de cunoaștere matematică a naturii introdus în epoca lui Galilei, și că tot ceea ce a precedat această implantare a științei riguroase în Occident nu a fost decât un mănunchi de cunoștințe neorganice, intuiții confuze, ca să nu spunem prejudecăți și iluzii. Nu putem totuși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fenomenalitatea în care constă această încercare este afectivitatea. Descartes nu a pus niciodată la îndoială adevărul științei, și cu atât mai puțin intenționa să facă critica sa. Dimpotrivă, discursul său constă în a legitima știința, mai precis foarte recenta știință matematică a naturii pe care o descoperă cu încântare în fața sa și ale cărei extraordinare progrese le observă. Geniul lui Descartes însă stă în faptul de a fi presimțit că această cunoaștere nu-și este suficientă sieși, că ea presupune o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adresează unei sensibilități umane. Datorită acestui fapt și numai lui o anumită construcție sau dispunere de elemente are și poate avea o semnificație plastică. Legile care înzestrează cu frumusețe aceste documente științifice sunt legile estetice ale sensibilității, iar nu legile matematice sau fizice pe care savantul caută a le descifra pornind de la ele. Acum, dacă în afara semnificației pe care au pentru savant, astfel de reprezentări sugerează o alta artistului sau iubitorului de artă, este tocmai pentru că lumea științifică este abstractă, pentru că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lumi posibile, ea o definește de asemenea pe cea a artei: "Prin sensibilitate și doar prin ea reușim să ajungem la adevăr în artă", declară Kandisky. Astfel, faimoasele legi ale frumosului, fiind cele ale sensibilității, nu au decât aparența legilor matematice, ideale și obiective. Chiar și atunci când am reuși să conferim formelor și relațiilor pe care le întrețin diversele elemente plastice ale unei compoziții o formulare matematică riguroasă, aceasta nu ar fi niciodată decât aproximarea ideală a unor proporții și echilibre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Astfel, faimoasele legi ale frumosului, fiind cele ale sensibilității, nu au decât aparența legilor matematice, ideale și obiective. Chiar și atunci când am reuși să conferim formelor și relațiilor pe care le întrețin diversele elemente plastice ale unei compoziții o formulare matematică riguroasă, aceasta nu ar fi niciodată decât aproximarea ideală a unor proporții și echilibre care se manifestă în interiorul sensibilității, găsindu-și în ea și în legile ei posibilitatea, exigențele cărora le răspund, rațiunea lor ultimă. Iată de ce, cum afirmă tot
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe lume și a căror origine nu o descoperim niciodată în lume, în obiectivitate, știința se situează într-o singurătate aproape de neconceput. Această singurătate a științei este tehnica. CAPITOLUL III ȘTIINȚA SINGURĂ: TEHNICA Știința, așa cum o înțelegem astăzi, este știința matematică a naturii care face abstracție de sensibilitate. Însă știința nu poate face abstracție de sensibilitate decât pentru că face mai întâi abstracție de viață: pe aceasta o exclude din tematica sa și, procedând astfel, o nesocotește pe de-a-ntregul. Trebuie să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
viață și acel ceva care, incapabil să înfăptuiască opera acestei auto-revelări și lipsit pentru veșnicie de ea, se dovedește a nu fi decât un "lucru", a nu fi decât moarte. Iată de ce, pretinzând că surprinde ființa adevărată a senzației, știința matematică a naturii operează o deplasare sau, mai degrabă, survolează acest Abis ontologic, substituind senzației care se încearcă pe sine, sau mai bine zis însuși faptului de a se încerca pe sine, ceea ce, pentru a-i "corespunde" în natură, a o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cărei autorealizare este tehnica. CAPITOLUL IV MALADIA VIEȚII Oare știința chiar nu întreține nici un raport cu viața? Critica lumii-științei, adică a științei înseși în măsura în care ea nu cunoaște decât această lume care este a sa, nu a arătat oare că idealitățile matematice la care abordarea galileană reduce ființa lucrurilor pentru ca, smulgând-o singularității inefabile și dispariției ființei sensibile și individuale, să o înfățișeze dimpotrivă ca pe o ființă-stabilă și recunoscută de către toți, o ființă în sine și obiectivă, că aceste idealități așadar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
astfel drept o conștiință dătătoare de sens, drept "conștiință a" și drept intenționalitate, este întotdeauna astfel și în mod indistinct altceva, mai precis viața însăși, adică în exemplul nostru auto-afectarea originară a acestei atribuiri de sens creatoare a idealităților fizicii matematice. Privirea pe care, în cadrul reducției, am aruncat-o asupra științei, noi, fenomenologii preocupați a construi o fenomenologie radicală a subiectivității ca subiectivitate vie, adică a păstra ființa a ceea ce suntem în realitate, dincolo de aparență, această privire, așadar, nu trebuie oare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să prezinte un caracter singular, care o diferențiază de celelalte manifestări ale spiritului și care face ca, într-un anumit fel, să trebuiască ales între ele. Asupra acestui caracter singular, deja întrevăzut de problematică, este nimerit să revenim. Știința, știința matematică a naturii a scos din joc calitățile sensibile ale acesteia, adică lumea-vieții și viața însăși. Că această știință se înfăptuiește ca o modalitate a vieții și, prin urmare, ca o formă de cultură, asta o spunem noi căci pe ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ar fi această știință cu privire la aparență, cum era de altfel și filozofia clasică, ea se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar putea spune cel mult că știința neglijează această aparență ca atare, considerând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dintre prestațiile sale această teză este prezentă și activă, ea este cea care o pune în mișcare și îi determină scientificitatea. Nu mai putem așadar afirma pur și simplu, cum o făceam până acum, că tematizând ființa naturală prin intermediul idealizării matematice știința galileană nu mai tematizează ființa sensibilă, și prin urmare nici viața: această dare deoparte nu este o simplă consecință situată în afara vieții savantului, ci sălășluiește în aceasta, este cea care o mobilizează și face din ea ceea ce este, ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vom așeza din nou privirea asupra lui, ceea ce va străbate timpul, în această identitate cu sine, sfidând schimbarea și moartea. Or această ființă stabilă și permanentă și ca atare "reală" și "adevărată", singura ființă reală și singura adevărată, este ființa matematică o idealitate, cu caracterul său de omnitemporalitate pe care gândirea clasică îl considera drept un adevăr etern, iar Galilei drept ființa veritabilă a naturii. Doar că această ființă stabilă și veritabilă, mereu identică cu ea însăși și ca atare reală
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a se încerca și a se simți. Există așadar două "adevăruri". Ființei-așezate-în-față și care se arată ca atare, asupra căreia este posibil a reveni la nesfârșit pentru a o regăsi identică cu ea însăși la fiecare dintre aceste "reveniri" idealității matematice pe care am substituit-o datului sensibil i se opune, nu în interiorul unei lumi, ci radical, în afara acestei lumi și a exteriorității transcendentale în care ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
încă și mai puțin ca ceea ce este ea, ca ceva ce constituie ei înșiși, ca sensibilitate și corpropriere: condiția transcendentală. Mai curând, ei nu sunt în ea decât efectele sale, efectele naturii reduse la corelatele materiale presupuse ale idealizărilor fizicii matematice. Aici ni se înfățișează o a doua grupă de științe, cele care au în vedere omul însuși și fenomenele care îi sunt asociate din principiu, pe care le vor specifica și diversifica potrivit tematicii lor proprii, dând naștere acelor obiecte
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
inversată relația lor, trebuie ca obiectele să fie definite de către metode, trebuie create obiecte noi ca puncte de aplicare potențială a tuturor acestor metode împrumutate. Astfel, obiectul "opinie publică" este creat prin fabricarea de sondaje, adică prin aplicarea unei grile matematice și statistice la ceea ce nu se dezvăluie decât în ea: sus-numita "opinie", nu sub o formă generală și imprecisă, ci, dimpotrivă, ca un eșantion de gândiri a căror înțelegere este delimitată de către conținutul "întrebărilor-răspunsurilor" și a căror extindere face obiectul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici o importanță, dacă o excludem pe aceea de a constitui "obiectul" unei științe noi, politologia. Până unde poate merge astăzi carența referențială, indigența ontologică a științelor umane? Oricât de nesemnificativ, de arbitar delimitat, de "abstract" ar fi obiectul supus tratării matematice, nu trebuie oare ca el, dacă știința al cărei obiect îl constituie trebuie să păstreze un raport oarecare cu omul și umanitatea sa, să poarte în sine măcar urma sau umbra vieții? Categoriile transcendentale care îi aparțin acesteia și își
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului empiric și astfel dubla obiectivare despre care tocmai am vorbit. Însă nu se face știință cu aspectul empiric. Obiectivismul proiectului științific implică stabilirea idealităților în care datul se pretează unei tratări matematice, care sfârșește prin a ajunge la un nou dat, non-empiric de data aceasta, ci obiectiv într-un sens radical, în sensul idealității și al omni-temporalității: dat asupra căruia se poate reveni de câte ori se dorește. Pe baza acestor idealități este posibil
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
raport homosexual înainte de a ajunge la vârsta cutare sau că "șapte la sută dintre francezi fac dragoste pe casa scării"? Predicația ideală a faptului uman nu înseamnă așadar decât sărăcirea sa progresivă, care ajunge la nivelul său extrem în tratarea matematică. Deoarece actul categorial matematic este un act pur formal, iar obiectul său este un obiect oarecare, se poate număra indiferent ce fără ca această procedură să aducă fie și cel mai neînsemnat element concret acelui ceva căruia îi este aplicată. Faptul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ajunge la vârsta cutare sau că "șapte la sută dintre francezi fac dragoste pe casa scării"? Predicația ideală a faptului uman nu înseamnă așadar decât sărăcirea sa progresivă, care ajunge la nivelul său extrem în tratarea matematică. Deoarece actul categorial matematic este un act pur formal, iar obiectul său este un obiect oarecare, se poate număra indiferent ce fără ca această procedură să aducă fie și cel mai neînsemnat element concret acelui ceva căruia îi este aplicată. Faptul de a ști că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modalităților vii ale subiectivității absolute și le exprimă pe acestea. Ca atare, ele nu au nimic de-a face cu determinările pur formale care rezultă din activitatea categorială a numerației, a reunirii, a punerii în ansamblu, a modului de abordare matematică în general, care își găsește aplicarea privilegiată în metodele statistice. În acestea din urmă se disimulează, îndărătul rigorii aparente a unui sistem de măsură, vidul complet al cunoștințelor a căror dobândire o permit acestea în măsura în care urzeala matematică aruncată asupra fenomenelor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modului de abordare matematică în general, care își găsește aplicarea privilegiată în metodele statistice. În acestea din urmă se disimulează, îndărătul rigorii aparente a unui sistem de măsură, vidul complet al cunoștințelor a căror dobândire o permit acestea în măsura în care urzeala matematică aruncată asupra fenomenelor rămâne exterioară față de ceea ce sunt acestea în sine, față de trăitul imediat al sexualității, al crimei, al suicidului, al căror mister subzistă, mai adânc ca oricând. Putem astfel spune că, cu cât științele umane apelează mai mult la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
titlul de caracter esențial ce definește obiectul cercetării, tema acestei științe. Numai atunci când aceste caractere vor fi fost circumscrise și așezate în relație de unitate ne putem apuca să reperăm legile sau formele dispunerii lor, înainte de a le supune tratării matematice despre care se crede că este proprie oricărei științe. În cazul obiectului științelor umane, obiectivarea vieții transcendentale sub forma unei semnificații ideale atașate fenomenului și făcând din el un fenomen uman este, după cum s-a arătat, constitutivă acestui obiect, precum și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
direcție, un "obiect" și, în acest fel, ineluctabilitatea unui fundament absolut. În raportarea la faptul uman considerat ca un fenomen transcendent se ridică o a doua contingență, cea, așa cum am văzut, a definirii caracterelor, a semnificației lor, a metodologiilor. Metoda matematică având proprietatea de a se aplica la un obiect oarecare, nu ea este cea care desemnează obiectul său. Totuși acesta nu se desemnează singur, nu se aduce el însuși în el însuși, în persuasiunea omni-revelării sale lui însuși, așa cum o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]