1,003 matches
-
ironică, ca și maniera nostalgică a scriitorului, evocator al spațiului ploieștean și al împrejurimilor. Eroii sunt tineri îndrăgostiți, visători și ghinioniști, justițiabili încăpățânați, naivi sau înrăiți, gospodine dominatoare în conflict cu vecinele lor, amici, funcționari, microbiști. Nu lipsesc elementele de melodramă și senzațional, exploatate cu simțul înnăscut al poantei surprinzătoare. I-Q. și-a încercat condeiul și într-o dramă, de fapt un „proces spectacol”, Cazul Doria Condrea, scrisă în 1958, dar nepublicată. Între eseurile adunate în volumul Liberal din tată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287592_a_288921]
-
Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Epigrame”, LCF, 1973, 16; Al. Piru, Epigramiști, RL, 1973, 17; Marcel Pint, Revirimentul epigramei?, ST, 1973, 9; Șerban Cioculescu, Între epigramă și poezie, F, 1976, 8; Eugen Simion, Noi, ploieștenii..., RL, 1988, 17; Mircea Iorgulescu, Dincolo de melodramă și senzațional, RL, 1989, 30; Eugen Stănescu, Mircea Ionescu- Quintus, „Rezon!” (Ploiești), 1990, 3; Silvia Popescu, Satiricon, Cluj- Napoca, 1998, 32-34; Ion Cristoiu, Șiretenia lui Quintus, „Azi”, 2000, 3 aprilie. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287592_a_288921]
-
de viață”, PSS, 1995, 12; Arcadie Suceveanu, Lecția de melancolie continuă, „Contrafort”, 1996, 9; Constantin Dram, Situații și tipologii, CL, 1998, 3; Gh. Lupu, „O dimineață pentru fiecare”, ATN, 1998, 8; Theodor Codreanu, Texte recuperate, VR, 1998, 11-12; Ioan Holban, Melodrame suspendate, RL, 1999, 9; Simion Bărbulescu, Un solitar confesiv, CNT, 2000, 10; Vlad Sorianu, Între simbolism și expresionism, ATN, 2000, 39; Constantin Pricop, Cu buzunarele pline de vrăbii, „Bucovina literară”, 2000, 7-8; Daniel Ștefan Pocovnicu, Intelectualul și armata, CL, 2002
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
atunci mai bine de șase ore. Când ajunse acasă, Îi spuse Paolei despre Întrevederea de la miezul nopții, iar ea, care-și amintea discuțiile din trecut despre Ruffolo, se alătură lui Brunetti tratând-o ca pe o glumă, o dovadă de melodramă cauzată În mod clar de faptul că Ruffolo se uitase prea mult la televizor În cursul ultimei sale sentințe. Nu-l mai văzuse pe Ruffolo de când depusese mărturie Împotriva lui și-și Închipuia că-l va găsi În mare neschimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ceară o formă de emplotment și numai una singură. În cazuri mai puțin nete, publicul a acceptat discontinuitatea dintre formă și conținut: de pildă, s-au făcut musical-uri cu Evita Peron și Anne Frank, opere rock cu Iisus Hristos, melodrame despre Holaocaust (celebrul mini-serial Holocaust, difuzat de rețeaua de televiziune americană NBC În 1979; mai recent și mai faimos, filmul lui Steven Spielberg, Schindler’s List), spectacole de marionete cu Romeo și Julieta.19 În acest context teoretic, „Chick” ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cer Anei să fie în același loc în care am lăsat-o, așteptându-mă din plecările mele neașteptate și cu atât mai mult cu cât o iubesc n-am voie să-i cer asta, Câtă măreție sufletească! Ce replici de melodramă din anii ’70! Cortina! Taci! 17 iunie, ultimele zile în orașul scufundat în dogoarea soarelui ca într-o baie cu aburi, i-am trimis deja scrisoare părintelui Ioan anunțându-l că la începutul lui iulie voi fi la mănăstire, Duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
prezenta filmul la vizionare. Christopher Walker irumpe în cadru ca un old hippie rătăcit în prezent și care și-a permis să nu filmeze litera scenariului ci... culisele platourilor, punîndu-le cineaștilor oglinda-n față. În tradiția fabulelor lui Capra și melodramelor lui Wilder, o comedie romantică ce realizează cu finețe reflectarea incisivă a muncii de creație cinematografică. Bineînțeles că acest lucru se face după chipul și asemănarea uzinei hollywoodiene pe care autorii și-au propus să o satirizeze cu tandrețe! Recent
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
a aspirației romantice. Sunt prezentate oscilațiile criticii dramatice românești între clasicism și romantism, punctându-se, în faza incipientă a dramaturgiei noastre, năzuința către marile modele clasice, apoi desconsiderarea comediei satirice, văzută ca un simptom filoromantic, și preferința pentru drama (și melodrama) istorică romantică, în epocă fiind considerată „superioară” comediei. Într-un amplu capitol este analizată dualitatea între clasicism și romantism în creația propriu-zisă dintre 1830 și 1918, cu disocieri pertinente privind persistența unor elemente clasice în drama romantică (fie în conceperea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
dintre 1830 și 1918, cu disocieri pertinente privind persistența unor elemente clasice în drama romantică (fie în conceperea conflictului, mereu favorabil factorului etic, fie în adoptarea istorismului în manieră tipologică clasică), abordarea dramei citadine pe teme contemporane (care evoluează de la melodrama cu teză la teatrul conflictului de idei), ori, în fine, tendințele contradictorii ale comediei și dramei de inspirație rurală. În Jocul situațiilor dramatice (1978), M. abordează, pe de o parte, chestiuni teoretice specifice genului (definirea poeziei dramatice, raportul între social
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
pe o idilă între protagoniști, Ștefan Vardia și Mariana Pleșoianu, fiica directorului. Acțiunea are loc în 1944-1945, într-un liceu de provincie, înaintea instalării guvernului Petru Groza, adică într-o perioadă de puternice schimbări ideologice. Altă piesă, cu tentă de melodramă, pornind de la un fapt senzațional (o fiică își regăsește mama adevărată după ani de „mister”) este Inimă fierbinte (1980), orientată tematic, de asemenea, spre viața din școală. Dincolo de nori (1981) e, de asemenea, o comedie lirică, totul petrecându-se într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289517_a_290846]
-
Temistocle Solera la opera Nabucodonosor de Giuseppe Verdi. A mai tradus din Alphonse Karr (Amorul unei femei), din Paul Féval (Misterele Londrei, I-III, 1857-1858) și din Al. Dumas (Istoria unui mort narată de el însuși, „Naționalul”, 1858), precum și o melodramă a lui Auguste Anicet-Bourgeois și Philippe Dumanoir (Doctorul negru, 1858). În 1890 alcătuiește culegerea Cugetări, maxime și proverbe. Cânturi naționale și politice din toate provinciile române, în care sunt antologate piese populare și culte, precum și câteva producții proprii, cugetări, versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290414_a_291743]
-
o atmosferă apăsat romantică, la care participă și sceneria foarte complicată ori maniera discursiv-patetică a dialogului, distinctive apar câteva personaje chinuite de vinovăție, de îndoială, anticipând ceva din Viforul lui Delavrancea. În tălmăcirea lui D. au fost reprezentate mai multe melodrame: Căpitanul negru de V. Séjour, Don Juan de Maraña de Al. Dumas, Lucrătorii de E. Manuel, Acrobatul de O. Feuillet, Ludovic al XI-lea de C. Delavigne ș.a. Tot el a revizuit o traducere a lui Toma Bagdat, Othello sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286773_a_288102]
-
sinucigașului. De fapt este vorba despre filmul Am angajat un asasin profesionist 382, prezentat la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Acesta este singurul film al regizorului finlandez în limba engleză și în care joacă actori englezi. Tragic, umor negru, dramă, melodramă, kitsch, astea ar fi cuvintele care ar caracteriza în mare parte filmul. Subiectul filmului se învârte în jurul lui Henri, concediat de curând, care dorește să se sinucidă. Pentru că nu poate să ducă la bun sfârșit gestul, angajează un ucigaș profesionist
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
tot felul de peripeții amoroase, scopul fiind încheierea unei căsătorii. Personajele rămân mai degrabă niște șabloane livrești. De pildă, Paula și Cornelia (între care oscilează Nucu) sunt două marote ale imaginarului scriitorului, alcătuite dintr-o sumă de clișee ținând de melodramă sau de romanul sentimental: prima este seducătoarea ratată, care după o tentativă de suicid își găsește fericirea în conjugalitate; a doua este o penelopă a statorniciei, lipsită de dramatism și profunzime. Dacă în alte scrieri, precum nuvelele din volumul Cascadorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287809_a_289138]
-
1929, sub pseudonimul Modestinus. Condiția artistului, lupta pentru o carieră universitară se împletesc cu motivul triunghiului pasional, preluat din teatrul bulevardier. Scenele tari, tipologia sumară, protagoniștii inadecvat conturați obnubilează teza piesei - emanciparea femeii. Fragmentul publicat din Ispita tratează, cu mijloacele melodramei, un malentendu. SCRIERI: Dochia, București, 1916; ed. București, 1927; ed. București, 1929; Meșterul Manole, București, 1916; Dragoste nordică, București, 1929. Repere bibliografice: I. C. Bacalbașa, „În preajma tronului”, LUP, 1894, 2413; Victor Eftimiu, „Dochia”, LUT, 1928, 1926; H. Blazian, „Dochia”, DEP, 1928
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285391_a_286720]
-
cucerește (1909), Iubirea e biruitoare (1911), O dragoste din ochi (1915), Ah, cât ești de frumoasă! (1915) conțin numeroase scene unde P. intenționează să releve forța iubirii de a determina destinele omenești. Ideea sa despre literatură nu trece însă de melodrama ieftină, confecționată după rețete deja desuete, pentru cititori puțin pretențioși. El simplifică lucrurile, alunecă involuntar în parodie, astfel încât scenele stereotipe (toți tremură, se îngălbenesc, sunt inundați de sudoare sau leșină), desele împușcături care rezolvă situațiile devin clișee ridicole. De altfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
dramelor feminine, ca în Mireasă: o tânără, care află chiar în ziua nunții că mirele a fugit cu prietena ei cea mai bună, își potolește „sângele aprins” călugărindu-se. Reușitele prozatoarei sunt mai ales pe linia intimismului de salon, a melodramei educative (Departe de lume, Aci, pe pământ), și a documentului evocator (Maialul). Un roman, Martirii (1908), evocă drama românilor transilvăneni, tentativele de a rezista deznaționalizării și de a nu-și pierde omenia. Piesele scrise de H. sunt moralizatoare în exces
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287440_a_288769]
-
în același timp toate mijloacele de comunicare. Și chiar mai grav: cultura de masă pare definită negativ, prin raportare la o altă cultură, ce pare a fi apreciată ca superioară. Astfel, genurile ar fi repartizate în două categorii distincte. Varietățile, melodramele simpliste de la televiziune, romanele polițiste ar ilustra cultura de masă, considerată 74 76 inferioară, în timp ce teatrul clasic, muzica clasică, literatura consacrată ar aparține genului nobil al adevăratei culturi, superioară, academică, recunoscută și consacrată. Oricine poate accepta cu ușurință faptul că
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
Bernadette Lynn. "Making the Implicit, Explicit: Vampire Erotica and Pornography." The Blood Is the Life: Vampires in Literature. Edited by Leonard G. Heldreth and Mary Pharr. Bowling Green, OH: Bowling Green State University Popular Press, 1999. 217-234. Brooks, Peter. "The Melodrama of Consciousness". Henry James: A Collection of Critical Essays. Edited by Ruth Bernard Yeazell. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1994. 15-38. Bruhm, Steven. Gothic Bodies: The Politics of Pain in Romantic Fiction. Philadelphia: University of Pennsylvania Press, 1994. Burke, Edmund
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
are o importanță majoră, măcar în domeniul literaturii, dacă nu cumva și în alte teritorii disciplinare, precum psihologia, istoria și filozofia. Pe palierul estetic, neobservînd caracterul ireconciliabil, de tip marțial, al antagonismului tragic, riscăm să confundăm tragedia cu alte genuri melodrama și, oricît ar părea de paradoxal, chiar comedia. Dinamica melodramatică se susține tot prin intermediul contradicțiilor (comportamentale, tipologice, etice etc.), în timp ce umorul, motorul paradigmei comice, se naște din același principiu al dichotomiei situaționale, contextuale, structurale etc. (însăși ironia instrument indispensabil exercițiului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
traseul personajului reprezentînd suma alegerilor sale în varii momente. Dimpotrivă, antinomiile tragice sînt insesizabile, eroul intrînd aici în captivitatea imposibilității de a opta și, ca atare, de a acționa coerent. Dacă vom privi schematic contextele estetice bazate peconflict, de tipul melodramei, vom fi obligați să acceptăm că personajul contemplă acolo, liniștit, elementele opoziției clar delimitate de o graniță. Albul și negrul îi apar limpede separate, plusul și minusul se resping violent în fața sa, aidoma polilor unui magnet. În cazul tragediei, linia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un loc special, deschizînd, după cum voi încerca să demonstrez mai jos, un segment fundamental din istoria romanului european. Apărut între 1860 și 1861, în formă de roman-foileton, Marile speranțe nu lasă, la prima vedere, impresia unei rupturi esențiale de formula melodramei inițiatice, care îl consacrase deja pe scriitor în creațiile anterioare, precum Oliver Twist și Nicholas Nickleby. Un orfan, Phillip Pirrip (prescurtat "Pip"), e urmărit narativ pe o traiectorie a formării excepționale de la vîrsta de cinci ani (cînd trăiește la marginea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu reușește să-și depășească limita!). Prin urmare, Jane și Catherine nu se referă doar la două eroine diferite, ci la două principii tipologice disjuncte, care, în ultimă instanță, însumează două viziuni estetice antagonice. Jane Eyre este un personaj de melodramă (unilateral, nesupus schimbării, egal cu sine, cu propriul id/se, cu propria "natură"), pe cînd Catherine Earnshaw rămîne un personaj de tragedie (complex, labil și chiar diform sufletește, din cauza mutațiilor, disproporționat în raport cu tensiunile dintre id/se și ego/eu-supraego/supraeu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se ocupă, în ansamblul lui, de o perioadă de criză a creației (două decenii întregi!), din biografia lui Henry James, criză mărită exponențial de eșecul dramatic al acestuia, cu piesa Guy Domville, la Londra, în ianuarie 1885. La premiera respectivei melodrame (ivite, în opera lui James, după o etapă de sterilitate epică, dar și după un relativ succes cu piesa The American/Americanul, o dramatizare mult simplificată a romanului său omonim), creatorul inubliabililor Isabel Archer și Strether din The Portrait of
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
romanul ei Anne/Anne, iar Oscar Wilde strălucește, în teatrele post-victoriene, cu piesa An Ideal Husband/ Soțul ideal. Ca atare, James crede că a venit timpul să forțeze ieșirea din inhibiție. Scrie, într-un efort de voință, Guy Domville, o melodramă alegorizantă, cu acțiunea plasată la sfîrșitul secolului al optsprezecelea, într-o comunitate nobiliară catolică. Protagonistul (Domville) devine, prin forța împrejurărilor, tutorele fiului unei tinere și atrăgătoare văduve, doamna Peverel îndrăgostită, în secret, de Guy. Domville visează însă la preoție și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]