597 matches
-
probabil și-n virtutea unei intimidări, știută fiind la centru poziția bunicului. Îmi povestește mama, care de-atunci nu a reușit să-și mai spele retina de povara acelor imagini șocante, cum cei mici s-au așezat în căruță, tușa Mița - sora mai mare a mamei, stătea cu furca în fața saivanului, iar nenea Miculeț bătea ostentativ toba. Bunicul le-a opus rezistență cât a putut, iar bunica, fire mult mai aprigă și spirit năvalnic i a ocărât, ceea ce i-a îndârjit
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
exagerat și o mamă duioasă, cu bun-simț ardelenesc. - Bestiile pedagogice ale copilăriei noas tre. - Plimbare retrospectivă prin Bucureștii lui 1900. - Haimana lâc, pezevenglâc și curvăsărlâc În mahalaua noastră deocheată. - Liceul și premianții de onoare de la Sf. Sava ajunși la picioarele Miței Biciclista. - Vivat, crescat, floreat boema noastră veselă și liber studioasă, cu lavalieră la gât. - Căci mai sunt și alte feluri de a Învăța carte, printre care cârciumile cu discuții lite rare și cafenelele cu „idei“. - Potic nelile unei generații zisă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
toate clasele, Lazăr Gheorghe și frații Turnescu, mân driile liceului și ale superstiției premianților Întâi cu cu nună - dar ajunși unul belfer obscur pe la pensioanele de fete, iar altul risipindu-și averea, Îndată după majorat, cu nevastă-sa de circumstanță, Mița Biciclista. ...E plină lumea noastră de indivizi care au trecut cu succes atâtea și atâtea examene, răzbind și triumfând peste capetele noastre mediocre, peste lenevia sau Îndărătnicia noastră șco lară, dar cu care azi nu poți sta oleacă de vorbă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În București, fiindcă nu mai putea sta la Cluj, cu multe ordonanțe la ușă și cu mașină la scară. AM GĂSIT ÎN COLONELUL GR. COSTANDACHE, CEL PREA mic de stat - ca adaos mersului său crăcănat și chipului său de mo miță -, o inteligență, o inimă aleasă și un spirit cultivat greu de aflat printre ceilalți ofițeri superiori - [fiind] singurul, aproape, cu care am putut sta de vorbă despre lucruri clare, de o permanentă actualitate și folos amândurora. Agoniseala lui din cărți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
rare și fierte În zahăr din vitrinele marilor cofetării: Lili Gheorghiadis cea blondă, azi târându și picioarele adipoase, ca de elefant; Lina Magazia, proprietăreasă cuminte peste drum de Liceul Lazăr, colț cu strada Silfidelor (nu: Siflidelor, cum ar spune Caragiale); Mița Biciclista, fostă mai târziu nevastă a bunului meu coleg premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general și având 83 de ani, dar părând numai de 50 și locuind În casele ei din fața Bisericii Amzei, cadou de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tală“ din Universul, vreun caz nenorocit cu trecători călcați de o bicicletă. În această epocă de domnie suverană peste toate vehiculele a bicicletei, neajunsă Încă o unealtă populară, am asistat la triumfurile unor „regi ai pedalei“, precum Alois Pucher și Mița Biciclista, pe velodromul de lemn de la șosea, În dreapta Arcului de Triumf de astăzi; și m-am minunat, cu toți con temporanii mei, de acea performanță, unică pe atunci, a unei curse pe dis tanța București-Brașov, plină de peripeții aventuroase, cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Să fii atât de aproape și totuși atât de departe de Răcăciuni! Nu-i corect! Când o să mai am eu drum pe aici? N-aveți suflet“. Indicatorul dispare după o curbă și misterul de la Răcăciuni rămâne nedezlegat. Poate pentru vecie. Mița vampirița Filmele bune, spun scenariștii, pot fi povestite în două, trei fraze. Ca să poată fi povestite tot în două, trei fraze, cât spațiu li se dau în programele TV, filmele proaste trebuie să conțină un mare hodoronc-tronc. Ca să pricepeți ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Unde dai și unde crapă! Cititorul se așteaptă ca Kathleen - scuzați cakofonia - să se ocupe de Holocaust și, când colo, oricât este ea de ciuruită de ideile lui Nietzsche și Heidegger, se face vampiriță. Elitista Kathleen e totuna cu coana Mița vampirița - scuzați cucofonia -, deliciul mahalalelor și garanția unui succes de casă în lumile a treia și a patra. Punând alături mai multe programe TV, constatăm că prezentarea pe scurt a acestor filme-gunoi e la fel în toate. Fapt ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
raze înăuntru, te pomeneai recitând chiar și fără un caiet dictando în mână: „Peram, peram, mersum coram/ Artimanduru hataram“. Cele mai multe poezii - mai ales alea cu hudurum, burburum, zurdurum - erau triste, dar existau și versuri optimiste, vesele, precum „Hița chița sița mița/ Diri diri brumburița“. Pictorul, deși multe dintre tablourile sale asta exprimau o stare de artimanduru hataram, nu mai citise la viața lui și alte poezii. Nu-și dădea seama dacă versurile din ladă au vreo valoare. Fiind însă multe, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de foc, pictorul lua și câteva caiete pentru godin. Dar nu-i era ușor. Așa o să facă lumea și cu tablourile mele, își spunea el. Era însă de-ajuns să-și amintească versurile zglobii, tonice, în care hița chița sița mița făceau diri diri bramburița și pe loc îi venea cheful de lucru. Iar când avea chef, să te ții bine, că, deși nu era nebun, picta și douăzeci de tablouri pe zi. Bătrânețea La treizeci de ani, Vasile B. încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
delicat, mai intim, mai personal și pasional... Asta și pentru faptul că fără discuție piesa este de o profunzime insondabilă; sufletul omenesc rămânând și pentru cei mai avizați psihologi o perpetuă enigmă. "Când eram pe Ialomița Mă iubeam cu tanti Mița..." (Cântec popular) Ooo, Doamne, cum să nu te cutremuri de adâncimea și universalitatea unor atare sentimente? Sărmana!... Cât a suferit biata femeie care în ciuda eforturilor depuse, a refuzului, a voinței de a rezista ispitei carnale a fost obligată să apeleze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care, ieșind din pământ, intrau fericite în meniul favorit al acestor liliputani. Pretutindeni pe Glob, oamenii fredonau de dimineața până seara și chiar în timpul somnului, unica și aceeași melodie care te vrăjea: "Când eram pe Ialomița Mă iubeam cu tanti Mița" Tocmai de aceea convivii noștri au fost foarte exigenți cu ei înșiși, interpretarea bucurându-se de un succes cu totul excepțional. Ba au fost chiar bisați și în final, răsplătiți minute în șir cu ropote de aplauze frenetice! Este adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ale maimuțelor urlătoare, din gâtlejul cărora se buluceau spre exterior semnale de alertă înțelese numai de ele. Și toată această hărmălaie și babilonie vocală aveau ca element provocator "sfânta agheasmă de Zăvoaia". "Când eram pe Ialomița Mă iubeam cu tanti Mița" Într-adevăr, sfâșietor! Unde-i tinerețea? Frumusețea clipelor trăite când a fost avansat la gradul de sergent-major și se plimba prin parcul înflorit, unde cânta fanfara militară, alături de prima lui iubire, o fetișcană cu păr bălai? Ah, Doamne! Era atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
orice mahala. Bătăile nu erau simple bastonade de operetă, ci se lăsau cu sânge. Limbajul era violent și nu ocolea înjurătura sau gestul obscen (îmi amintesc cum râdeau satisfăcuți toți spectatorii din sala de cinematograf când auzeau sau vedeau așa ceva). Mița și Didina erau două femei decăzute (semnificativă e scena când Mița iese de la WCul din fundul curții sau cea în care cele două se păruiesc), iar bărbații, niște animale. Înainte să văd filmul lui Pintilie, nu mă gândisem niciodată că
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
lăsau cu sânge. Limbajul era violent și nu ocolea înjurătura sau gestul obscen (îmi amintesc cum râdeau satisfăcuți toți spectatorii din sala de cinematograf când auzeau sau vedeau așa ceva). Mița și Didina erau două femei decăzute (semnificativă e scena când Mița iese de la WCul din fundul curții sau cea în care cele două se păruiesc), iar bărbații, niște animale. Înainte să văd filmul lui Pintilie, nu mă gândisem niciodată că personajele lui Caragiale ar putea să pută - căci montările de până
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
pentru că mahalaua nu e lipsită de jeg și de duhori...) Acum, la șaptesprezece ani de când lam văzut pentru prima dată, aproape că filmul mi sa părut o mizerie. Ma deranjat is teria generalizată, mau zgâriat pe timpan urletele Marianei Mihuț (Mița Baston), mau călcat pe nervi înjurăturile parcă sublinia te cu două linii, să ne sară în ochi. Ce aș mai putea să spun? Doar că, în urmă cu șaptesprezece ani, nu mi se păreau deloc deplasate mitingurile și urletele în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
ca să o dea lui Cosmescu, luni, la minister. - Cu acest „intermezzo“ reviu la jurnalul de... bord. Deci: plaje bună, cu tot vântul; absolut singură de la 9½ la 1. La 1½ masa la Del[ureanu], unde au venit Lisette, Piticu și Mița R. (venită azi); la altă masă et pour cause, au luat loc Bob N[egulescu] și familia. Extrem de amabilă Mița R. - m’a tratat cu nuga, la care am răspuns cu o cafea americană, descoperirea zilei de azi. Eram la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tot vântul; absolut singură de la 9½ la 1. La 1½ masa la Del[ureanu], unde au venit Lisette, Piticu și Mița R. (venită azi); la altă masă et pour cause, au luat loc Bob N[egulescu] și familia. Extrem de amabilă Mița R. - m’a tratat cu nuga, la care am răspuns cu o cafea americană, descoperirea zilei de azi. Eram la masa mea între ele de o parte și Suchi... (en bonne aventure cu Tăutu) de cealaltă. Ca să-ți pot reda
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
masă la Delureanu. A venit și Irena, cei doi Pal[eologu] și Dron (secretarul lui Hur.), pe care Lucia îl numește religios „Profesorul“. După masă, cum stam tristă și pustie la o masă, înăuntrul cafenelei au năvălit Lisette, Piticu și Mița R., cu trei domni zăpăciți și teribil de amuzanți: unul, tatăl Dinei Manole, din clasa V-a A. Am râs nervos și cu replici tăioase; erau amuzanți prostește, trăgându și cu picioarele în spate, când unul din ei se înclina
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
salute. Sunt vecinii mei de palier. La un moment dat, unul din ei mă întrebă: Cunoașteți cântecul cămilelor? Și începe strofa cu „dollarul“, după care adaogă o strofă nouă, cu omul cel mai deștept acum din blajina noastră Românie. Figura Miței!!... care, iar extrem de amabilă, mi-a oferit o cafea turcească. Ne-am întors în grup, ei să se culce, eu să-ți scriu ție... Mi-aduc acum aminte de ultima seară înainte de plecare... ce drăguță ai fost cu mine. Monica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ulescu] a fost amuzant, briliant. A venit și Suchi, cu inteligența lui vie mult scăzută, dar extem de drăguț cu mine. Iată pentru eri. Azi, dimineață identică, cu o familie numeroasă, cu toți copiii semănând supărător. Mare brouhaha: a plecat Mița R. și Suchi, masa a fost fărâmițată, cafelele izolat luate. La 4 m’am dus la Curti să cumpăr 20 kg. de brânză pentru București: o discuție oțioasă și stupidă. Atitudinea Chiranei, indiferentă, vizibil. Am stat puțin; am mers la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
era generatoare de o serie Întreagă de confuzii. Termenul „vitriol”, de exemplu, avea - mai ales pentru oamenii de rând - o semnificație destul de incertă. Pentru mahalagiii din piesa D-ale carnavalului (scrisă de I.L. Caragiale În 1884) și mai ales pentru Mița, o ploieșteancă „fiică din popor”, „vitrionul englezesc” ( ? !) era „un fel de metal” ( ? !) care „arde tot și mai ales ochii” <endnote id="(336, III, p. 254)"/>. Dar, inițial, acidului sulfuric concentrat i se spunea „ulei de vitriol” (ba chiar „unt de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
El era bine cunoscut de negustorii din Pungești, de multe ori le transporta, cu căruța și caii săi, știuți de toată suflarea, chiar pe numele lor; Murgu, era cel înhămat pe dreapta, partea „din brazdă”, cum se spune, iar iapa, Mița, înhămată pe stânga, adică partea „către om”. Amândoi caii aveau părul roib spre murg și erau țintați în frunte, încît erau recunoscuți de consăteni de la distanță. Amintindu-și de caii pe care îi cumpărase din târgul Băcești, Costache zâmbi la
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
spate, nechezând de durere, căci s-a fript la bot. Nu s-a lecuit imediat de năravul de a mușca dar încet-încet s-a deprins să nu mai încerce să muște obiecte ce-i ajungeau în fața botului său. Nici iapa Mița nu fusese scutită de metodele pedagogice ale lui Costache. Aceasta avea obiceiul de a lovi cu copitele din spate orice vietate care trecea pe la coada sa. Cum a dezvățat-o Costache de acest obicei periculos? După ce o lega la iesle
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
iepei. Aceasta cum simțea că la coada ei atârnă ceva, uita de mâncare și începea să bată de zor cu copitele din spate în sacul cu fân, care se ridica și iar o lovea în spate. Manevra aceasta dura până ce Mița, răpusă de oboseală, lăsa în pace sacul și începea să mănânce cu poftă tainul pus în fața botului de către stăpân. Așa i-a dezvățat Costache de năravurile lor dar îi îngrijea cu migală, hrănindu-i bine țesălându-i și periindu-i
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]