918 matches
-
de-al doilea de analiza pur cerebrală, ultimul ființând exclusiv pe ingeniozitatea intrigii"), motivând de ce Diana lasă impresia "unei regizate comedii, în jurul lui (Bizu, n.n.), cu scheme de oameni, cu năluci de fapte și cu neverosimil de naive încercări de mistificare. Căci toată comedia țesută împrejurul noii ipostaze a lui Bizu, de persoană cu autoritate administrativă și iluzorii inițiative, are nu știu ce aer vodevilesc, de glumă, cam sinistră, dar în tot cazul de glumă"53. Chiar dacă nu le-a scăpat nota comică
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâmplă și cu Eminescu în Mite și Bălăuca), pe când conștiința, așa-numitul "simț al realității", pune mereu sub semnul întrebării melodrama, sancționată pe motiv că nu ar fi verosimilă. De fapt, de aici încolo, romanul lovinescian urmărește procesul treptat de mistificare a realității, care ajunge să se conformeze imaginației, viselor și dorințelor eroinei, în acord cu teoria lovinesciană care spune că esența personalității umane constă în puterea de a voi, în forța iluziei, într-un anumit soi de egoism, care-i
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
precizează naratorul, "Nirvana lui era teoretică; ea nu însemna abolirea lumii din afară [...], ci, în mijlocul activității impusă de viață, putința de a-și izola o insulă spirituală" ceea ce înseamnă că nu e vorba atât de o confuzie, cât de o mistificare deliberată a "realității", care ajunge să fie percepută voluntar ca "fantasmă", ca vis un "vis" în care dorințele se împlinesc (ca în melodramă!). Iată câteva exemple: "se puse să observe o frunză în momentul desprinderii de pe ram; ar fi preferat
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ocupant al poziției de ministru al Turismului, a fost „erou” și ar trebui „proslăvit cu imnuri de slavă” să fie înscris în cărțile de istorie și să i se ridice în final o statuie. Aceasta este încă o mostră de mistificare și afundare în mocirla unor vremi mizere. Fiți siguri că moldoveanul din Pechea, Lucian Bute e mult deasupra nămolului de Dâmbovița și bine ar fi, ca niciodată cineva să nu mai încerce să îl folosească în încercări de poziționare electorală
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
elaborează, cu acest prilej, originala sa teorie cu privire la drept 83, aplicând-o, cu o logică fără fisuri, la cazul Basarabiei. În loc de probe care să țină de dreptul național și internațional, Rusia nu putea aduce decât pe cea a... onoarei și mistificările sugerate de reflecția lui Napoleon, amintită în paginile anterioare: Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și pământ din pământul nostru? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Belgia, încearcă să se facă auzită în Occident pentru a demonta și bagateliza chiar tezele eminesciene din presa bucureșteană, între principalii vizați, indirect, fiind neobositul jurnalist de la Timpul. Vorbind de pe poziții de forță, publicațiile panslave recurg însă la sofisme și mistificări pe care poetul le spulberă în cele patru vânturi. Altminteri, el se vede nevoit să ducă o dublă bătălie: cu publicațiile guvernamentale și cu cele străine, între care Românul, Corespondența politică, Gazeta St. Petersburg, Viedomosti, Le Nord (ultima, din Bruxelles
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
popor mic a stat totdauna în drept." Dreptul este cheia studiului Basarabia și Eminescu face o demonstrație fără cusur, unică în literatura de specialitate. Susținătorii pseudo-dreptului rusesc asupra Basarabiei ar fi procedat mai firesc dacă nu ar fi recurs la mistificări precum aceea cu "semisălbaticii de sub corturi": "Oare nu-i era mai ușor la inimă d-lui X, sau cititorului rus a lui "Le Nord", dacă afacerea se regula între noi și renunțam la dreptul nostru de bună voie? Nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Rusiei Țariste, boală pe care Constantin Stere se iluziona că o va eradica tocmai... revoluția comunistă, pe când, în realitate, a adâncit-o primejdios pentru întreaga Europă și întreaga lume a secolului al XX-lea. Arsenalul de "argumente" al țarilor, dezinformarea, mistificările, fraudele, pretinsa "onoare" vor fi preluate integral, dar cu "îmbunătățiri", de către liderii bolșevici care s-au succedat până la Vladimir Putin, el însuși provenit din rândurile KGB-ului. De altfel, continuitatea imperială dintre țarism și comunism a fost recunoscută și asumată
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
același timp (la secundă!) niște așa-zise decrete fără nici un comentariu, dovedește cât de regizat a fost acest circ. Și totul numai pentru găsirea unui prilej pentru a se scăpa de documentele compromițătoare din Arhiva Națională, singura "victimă" a întregii mistificări! Discursul președintelui Bubu n-a mai reușit să prostească pe nimeni. 83. Revoluția (revolta) din 11 martie varianta oficială din Republica Umanistă Vandana La 11 martie, la ora 7 și 28 minute, într-un Comunicat oficial, emis de Palatul Rakavanda
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
același timp (la secundă!) niște așa-zise decrete fără nici un comentariu, dovedește cât de regizat a fost acest circ. Și totul numai pentru găsirea unui prilej pentru a se scăpa de documentele compromițătoare din Arhiva Națională, singura "victimă" a întregii mistificări! Discursul președintelui Bubu n-a mai reușit să prostească pe nimeni. 83. Revoluția (revolta) din 11 martie varianta oficială din Republica Umanistă Vandana La 11 martie, la ora 7 și 28 minute, într-un Comunicat oficial, emis de Palatul Rakavanda
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
li se poate acorda calitatea de cult, nici statut sau regulament propriu: rămân tolerați. Adresă Dir. III către DR MAI Autonomă Maghiară, 19.02.1958: „Vă facem cunoscut că elementele din conducerea stilistă continuă să-și intensifice activitatea, în scopul mistificării maselor de credincioși și sustragerea lor de la muncile constructive. Unul din instigatorii principali este și numitul R.R., fost stareț la mănăstirea R., din raza regiunii Cluj. Din informațiile ce le deținem, rezultă că acesta, fără să posede vreo calitate arhierească
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
R., din raza regiunii Cluj. Din informațiile ce le deținem, rezultă că acesta, fără să posede vreo calitate arhierească în mod legal, umblă îmbrăcat în uniformă de episcop prin diferite localități din țară, pe unde desfășoară o intensă activitate de mistificare a maselor, sub masca stilismului, sfințind o serie de biserici sau hirotonisind preoți din rândul credincioșilor, fără nici un fel de pregătire preoțească, și poartă corespondență cu aceștia, instigându-i la acțiuni turbulente. Întrucât ne este semnalat că o asemenea activitate
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
Angus par să adeverească prezicerile vrăjitoarelor. Sesizăm în această întrebare nu numai o incertitudine (ce e amăgire diavolească și ce e adevăr în toate astea?), dar și o teamă profundă, teama de viclenia unor creaturi ale nopții, pricepute să ascundă mistificările sub masca adevărului. Adevărul ca înșelătorie, ca impostură, ca momeală destinată să atragă omul pe calea pierzaniei și să-l distrugă... poate că aceasta era și marea dilemă a lui Hamlet. Se îndoiește el oare de adevărul din vorbele fantomei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
crude, ca și cum, privită din perspectiva morții, viața ar căpăta, în sfârșit, înfățișarea ei reală ori ca și cum, trecută prin filtrul amintirii, realitatea s-ar arăta deodată în adevărata ei lumină. Când soția boiangiului din Casa arsă (principalul vinovat de minciuna, de mistificarea, de mizeria morală pe care fusese clădită viața lui și a celorlalte personaje) își povestește călătoria „pe celălalt tărâm”, adică pe malul celălalt al fluviului care desparte lumea celor vii de lumea celor morți, ea nu-și mai amintește decât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stupoare, ei încep să aplaude însă, convinși că e vorba despre o simplă glumă, despre o farsă nevinovată. De la șocul produs de straniile apariții se trece, așadar, la recunoașterea forței de iluzionare a teatrului și, mai apoi, la ideea unei mistificări. Povestea se repetă ceva mai târziu, atunci când se fac pregătirile pentru intrarea în scenă a Madamei Pace: la început, uluiți și îngroziți ca la vederea unei fantome, actorii o iau la goană, refugiindu-se printre spectatori; după ce se mai liniștesc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Arta nu presupune însă absența vieții ca „realitate de rang inferior”, o realitate ce tinde spre vid, spre zero, spre valorile mărunte, „nesemnificative”. „Iată de ce”, spune Kantor, „am înlocuit în teatrul meu noțiunea patetică divină de reîncarnare cu aceea de mistificare, omenească și banală”. El simte totuși nevoia unei nuanțări: „Cu toate astea, mi se întâmplă mereu ca în aceste realități comune, curente, în aceste procese fără nimic sublim în ele, să simt prezența unui fior misterios, ca și când ar fi fost
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nemulțumire retrospectivă. În meseria noastră, spusese cândva Olvido (stând Într-un fotoliu cu mațele ieșite afară și rebobinând un rollfilm, cu aparatele În poală, În fața hoitului unui bărbat fără cap, căruia Îi fotografiase doar pantofii), cuvântul „artă” sună mereu a mistificare și scutece calde. Mai bine amorali, decât imorali. Nu crezi? Și acum, te rog, sărută-mă. - E o poză bună, a continuat vizitatorul. Se vede că-s ostenit, așa-i? Și chiar eram. Cred că, de istov, Îmi e fața
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
în ceea ce văzuse cu ochii lui: trădarea fiului iubit și fidelitatea bastardului. El va trebui să străbată lungul drum al durerii (care îl va conduce mai întâi la orbirea reală, fizică), pentru a descoperi, într-un târziu, adevărul pe care mistificarea, atât de perfid pusă la cale, i-l ascunsese. Edmund a știut să profite din plin de acea încredere acordată întotdeauna informațiilor obținute grație dispozitivelor de supraveghere, căci lumea uită - mult prea des, din nefericire - cât de înșelătoare pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
paradoxală, vizând nu doar prezența altuia, a îndepărtatului sau a străinului, ci și orice expresie a diferenței sau a virtualității înseși. Atât antropologia, cât și psihosociologia vor trebui să ia în considerare problemele percepției asupra celuilalt în spațiul virtual al mistificărilor, dedublărilor și imaginărilor multiple. Alteritatea online devine sinonimă cu virtualitatea, grație trăsăturilor comune ale hibridării, ale întrepătrunderii și ale coexistenței dintre identități și corporalități. Avataritatea se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
său de Scrisori către cei de-acasă*. Să-l credem pe Cioran? Iată o întrebare care ar trebui pusă nu numai în legătură cu aceste afirmații, ci cu tot ceea ce scrie Cioran. Oricum, o întrebare care fundamentează receptarea, dirijată adesea de suspiciunea mistificării. Dacă suspiciunea nu e cu totul nejustificată, întrebarea este ce tip de experiență stă la temelia acestei „mistificări” și care e anvergura angajării existențiale pe care ea o presupune. Citim din același text: „Având ș...ț avantajul de-a fi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pusă nu numai în legătură cu aceste afirmații, ci cu tot ceea ce scrie Cioran. Oricum, o întrebare care fundamentează receptarea, dirijată adesea de suspiciunea mistificării. Dacă suspiciunea nu e cu totul nejustificată, întrebarea este ce tip de experiență stă la temelia acestei „mistificări” și care e anvergura angajării existențiale pe care ea o presupune. Citim din același text: „Având ș...ț avantajul de-a fi un leneș, am scris un număr considerabil de scrisori. Cele mai multe s-au pierdut, mai ales cele de tinerețe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe care altfel n-o regăsește, Cioran ar identifica în scrisori dovezile, nefalsificatoare, ale ființei. Ar vrea, în fond, să vadă cum se ilustra în epistole starea de nebun fără nebunie Ă nu-i aici chiar semnul unei altfel de mistificări, decât aceea care pur și simplu înșală?! Ă și să se recunoască în ipostaza unui personaj, unul despre care știe că e permanent tranzitoriu. În vreme ce cărțile sunt deopotrivă vii și ilizibile, căci aparțin altuia, epistolele ar fi fost doar semnul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
am gândit cu adevărat în momentul în care am scris” (II, 95). Spusă răspicat, o astfel de afirmație instituie prin sine însăși un adevăr. În așa fel încât scrisorile devin un document al sinelui mai ales dacă sunt rodul unei „mistificări”, al unei înfățișări pentru celălalt. Căci Cioran este în permanență o imagine, întotdeauna altul. Chiar și atunci când minte și mistifică, sau mai ales atunci, Cioran spune adevărul despre sine. Tocmai în măștile pe care el le poartă, în ipostazele sub
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și care-i rămâne lui Cioran un permanent necunoscut Ă n-ar trebui căutat înainte de toate aici? Ce-i drept, despre caiete s-ar putea spune exact ceea ce Cioran însuși spunea despre scrisori: că sunt, deopotrivă, documente ale ființei și mistificări ale ei. Și, aparent ireconciliabile, adevărurile acestea se suprapun și se generează reciproc. În fapt, acel altul căruia i se adresează și care îi tulbură mărturisirea de sine și ființa este el însuși, în permanență mască, în permanență un străin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
suferința nu mai poate ilumina. Că e o suferință mimată? Că ea e generată poate de cuvântul scris? Abia așa devine cu adevărat elocventă, căci exprimă o nevoie profundă a sinelui, aceea de a se autentifica. În absența altei metode, mistificarea care se relevă ca denunțare a sinelui, o denunțare fără rest, capătă valoare de adevăr. Cioran s-a despărțit de Valéry, o spune de câteva ori, tocmai pentru că a înțeles pericolul refugiului glorios în artificiu. „Să fugim de strălucire ca
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]