KorAP: Find »[drukola/base=moșier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...55 >

1,365 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

mai aștept, m-aș căsători. Însă cum nu se poate, și domnișoara Otilia e născută, profit și eu de ocazie și-i arăt și eu micile mele paternități de om ratat în viața familială. Și dumneata mi-ești simpatic, adaugă moșierul, văzîndu-l pe Felix cam posac. Însă Felix era întunecat dintr-o obscură gelozie. Nu-i plăceau demonstrațiile acestea de simpatie față de Otilia, nici măcar sub forma paternității. Se temea că, în fond, G. Călinescu Pascalopol acoperea cu eufemisme pasiuni de altă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
eu, crezând că iubesc ca o soră o fată care nu mi-e rudă. Pascalopol fu așa de izbit de această observație a lui Felix, încît tânărul se căi și-și dădu seama abia după ce vorbise de brutalitatea insinuării lui. Moșierul bătu darabana cu degetele, oftă, întoarse capul spre Otilia și zise, în sfârșit, în chip de închiere: - Domnișoara Otilia e singură în măsură să judece înaceastă materie. Suntem toți nimic altceva decât niște bieți oameni. Felix fu așa de mâhnit

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pe poartă și se îndrepta spre trăsura care-l aștepta cu mult mai departe, fiindcă vizitiul adormise și caii înaintaseră treptat, duși de câteva smocuri de iarbă tăiată de prin vreo grădină oarecare, și căzută, peste zi, din cotiuga gunoierului. Moșierul, văzîndu-l pe Felix, înaintă spre el cu mâna întinsă și rămase puțin surprins de gravitatea acestuia. - Domnule Pascalopol, începuse solemn tânărul, am spusmai adineauri, de altfel fără intenție, niște vorbe de care erați îndreptățit să fiți jignit. Vă rog să

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
la mine. Sunt uneori, fără voia mea, îngîndurat, și asta dă impresia de supărare. Lămurirea lui Pascalopol fu atât de firească, încît Felix căzu într-altă nemulțumire de sine. Va să zică, se grăbise într-un exces de amor propriu și mărturisise moșierului o reacțiune pe care acela n-o băgase de seamă. Pascalopol trecu repede de tot asupra incidentului, și Felix avu cel puțin sentimentul că n-a căzut în complicații mai ridicole. De altfel, ca un semn că luase cuvintele lui

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cel mai mare interes pentru ei amândoi și pentru o persoană la amândoi egal de scumpă". Deci, Felix se duse. Așteptând în birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Își aduse aminte că i se spusese că moșierul cânta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. Părea să fie de Mozart sau de un contemporan al acestuia, o bucată de acelea din

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
reluări de fraze. Cântecul muri într-o notă, semn că se vestise prezența lui Felix. Pascalopol apăru, în mână cu flautul ca un sceptru de abanos și îmbrăcat într-un greu chimono de mătase albastră, brodată cu balauri. Era impresionant. Moșierul vorbi de una, de alta și se vedea că voia să ajungă undeva fără să se bage de seamă, fără solemnitate. Zise, în cele din urmă, că pentru Otilia călătoria fusese o necesitate, că în mentalitatea ei observase, în lunile

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cade s-o spui și altora. Spunând aceste ultime cuvinte, Pascalopol căpătase, în chimono-ul lui, o demnitate de tragedian. Strânse încă o dată mâinile lui Felix și-i dădu drumul definitiv. Felix vru să spună ceva, să se justifice, dar moșierul dăduse repede un curs familiar glasului și invitase pe tânăr în sufragerie să ia un vermut. Orice încercare a lui Felix de a mai aduce vorba asupra problemei Otiliei fu infructuoasă. Plecă învăluit de gesturile afectuoase ale moșierului, însă tulburat

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
justifice, dar moșierul dăduse repede un curs familiar glasului și invitase pe tânăr în sufragerie să ia un vermut. Orice încercare a lui Felix de a mai aduce vorba asupra problemei Otiliei fu infructuoasă. Plecă învăluit de gesturile afectuoase ale moșierului, însă tulburat. Din stradă, pe fereastra deschisă de la etaj, auzi limpede sunetele dulci ale flautului, reluând aria de menuet. Calea Victoriei pe porțiunea aceasta era destul de liniștită, și notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Calea Victoriei pe porțiunea aceasta era destul de liniștită, și notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol și gândi că era un om superior, vrednic de imitat. Se cădea ca și el să fie la înălțimea moșierului și să dea dovezi de aceeași demnitate. O îndoială îl chinuia. La cine făcuse aluzie Pascalopol? Evident, îi atrăsese atenția lui să nu aibă nici o bănuială asupra Otiliei, însă vorbise de calomnie. El, Felix, nu se purtase de loc în

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
plecarea într-un orfelinat. Pascalopol încercă să convingă blând pe moș Costache că nu era potrivit să cheltuiască banii cu o casă de speculă chiar în Antim. Avea doar casă pentru Otilia. Bătrânul era însă fanatic în deciziunea lui, încît moșierul nu mai însistă. În capul lui, ideea de speculă personală se combina din ce în ce mai tare cu aceea de asigurare a viitorului Otiliei, încît aceasta din urmă aproape dispărea. El merse până acolo încît să propună sub forma unui sfat părintesc lui

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Numai prin Pascalopol putea da lui moș Costache o mână de ajutor. Pretențiile lui de a ocroti pe fată erau copilăroase, dar și tiranice, fiindcă încercau să înlănțuie prin obligație. Pe Pascalopol îl întîlni pe scară, tocmai când acesta pleca. Moșierul rămase consternat de știre și invită pe Felix înăuntru. - E rău? Își păstrează cunoștința? Vorbește? - E conștient și spune puține cuvinte. Mi s-a părut maimult că se ferește de ceilalți. - Bietul Costache! zise Pascalopol plimbîndu-se încoaceși-ncolo. Trebuie să chemăm

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
părereadumitale, că acum orice atenție ar fi o abuzare de situația ei. - Atunci? Bineînțeles, sper ca bietul Costache să scape.Poate că chiar s-a gândit să-i aranjeze viitorul. Să ne gândim întîi la un doctor. Stai să văd. Moșierul merse la telefon, ceru pe doctorul Stratulat, care răspunse, îi expuse cazul (se vedea din convorbire că e un prieten intim al lui Pascalopol) și-l întrebă dacă putea să vie să-l ia cu trăsura pe la orele șase. - Așa

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pe doctorul Stratulat, care răspunse, îi expuse cazul (se vedea din convorbire că e un prieten intim al lui Pascalopol) și-l întrebă dacă putea să vie să-l ia cu trăsura pe la orele șase. - Așa? Perfect. Atunci viu! încheie moșierul, agățând laloc receptorul. - Iubite domnule Felix, dumneata te duci înainte și teprefaci că nu te-ai întîlnit cu mine, afirmând însă că tocmai eram azi așteptat de Costache. Eu mă fac că vin cu doctorul Stratulat întîmplător, și, dacă vedem

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
niște chestiuni! Ce întîmplare! Îngăduiți oare să-l aduc înăuntru? - L-a văzut domnul doctor Vasiliad! observă, moale și ostil, Olimpia. - În nici un caz nu strică un consult mai larg. Stratulat eprofesor universitar. Sper că nu vă jenează, se înclină moșierul, cu excesivă politețe, spre doctor. Pascalopol se duse să aducă pe Stratulat, în vreme ce Aglae făcea semn la ceilalți să strângă cărțile de joc. Figura severă, dominatoare a doctorului intimidă pe foștii jucători, așa încît toți rămaseră în picioare, fără a

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
de părere că aici Costache nu avea condițiile unei bune îngrijiri și-l sfătui să meargă la un sanatoriu. Bătrânul privi speriat la Pascalopol și protestă că n-are bani pentru sanatoriu, că nu poate părăsi casa. Ironia blândă a moșierului îl făcu să tacă și probabil că, după anume socoteli, ar fi consimțit. Doctorul se izbi însă, când ieși afară, de opunerea dârză a Aglaei, care pretindea că fratele ei trebuia să stea acolo, sub privegherea ei, iar nu printre

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
îi strânse mâna cu afecțiune, profund, fără a scoate, din prudență, vreun cuvânt. Era tocmai să plece, când auzi glasul lui Costache. Se apropie de patul lui, și, bătrânul, după ce se încredință că nu-l auzeau ceilalți, șopti în urechea moșierului: - Să-să vii mâine, să-i gonești pe toți, vreau să-să-ți dauzestrea fe-fetiței! - Ce zici? întrebă Pascalopol pe Stratulat, când fură în trăsură. - Accident banal, bine suportat. Am impresia că a făcut o sforțare oarecare, a stat în soare. Deocamdată, îl

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
privească în curte, ceea ce acela făcu însă cu obișnuita lui demnitate. - Vino-ncoace, șopti bătrânul. Pascalopol se apropie de canapeaua pe care fusese aruncată o saltea. Bătrânul apucă un colț al saltelei dinspre perete și-l rugă din ochi pe moșier să tragă și el. Moșierul trase, răsturnând puțin pe moș Costache, care nu voia să se dea jos de pe canapea cu îndărătnicia unei cloști, și descoperi un pachet de jurnal legat cu sfori, îl trase afară și-l dădu bătrânului

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
făcu însă cu obișnuita lui demnitate. - Vino-ncoace, șopti bătrânul. Pascalopol se apropie de canapeaua pe care fusese aruncată o saltea. Bătrânul apucă un colț al saltelei dinspre perete și-l rugă din ochi pe moșier să tragă și el. Moșierul trase, răsturnând puțin pe moș Costache, care nu voia să se dea jos de pe canapea cu îndărătnicia unei cloști, și descoperi un pachet de jurnal legat cu sfori, îl trase afară și-l dădu bătrânului. Acesta îl desfăcu mulțumit, umplîndu-și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ceva. - Foarte bine, Costache! Mă duc la banca mea, cu carelucrez, bancă solidă, pun să deschidă un cont discret și-ți aduc mâine scrisoarea băncii, adresată Otiliei, ca să nu fie nici o încurcătură. - Nu-nu-nu! nu a-acum! protestă Costache, spre surprinderea moșierului. Mai am să primesc niște bani și vreau să-i ducem odată, poate c-o să merg și eu. Nu e nici o grabă. Banii ăștia îi țin aici cu mine, să nu mă fure pungașii ăștia, tu singur știi unde sunt

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
a fost în cutie, o să-ți cer eu, dacă n-oi putea să merg în oraș. În loc să răspundă, Stănică se-ntoarse spre Pascalopol și zise: - Domnule, ce toamnă superbă, altădată pe vremea astaningea. Totul se schimbă, până și clima! Dar moșierul făcu un semn de adio, cu bastonul, și ieși pe ușă. În trăsură, Pascalopol medită îndelung, cu bărbia rezemată în mânerul de argint al bastonului, care înfățișa capul unui ogar. Purtarea bătrânului era ca întotdeauna generoasă, sentimentală, însă plină de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
la bancă și-i ordonă să cheme pentru a doua zi pe avocat. Apoi își luă flautul, se așeză turcește pe sofa, sub candelă, și cântă cu mai multă râvnă Menuetul lui Mozart. G. Călinescu O zi, două după aceasta, moșierul trecea din nou pe la bătrân și-l ruga s-o lase pe Otilia să se plimbe cu el la șosea, ca s-o distreze puțin, după atâta îngrijorare. Mai mult în glumă, Pascalopol întrebă pe moș Costache: - Hei, când mă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
trăiește și tu ca un tînăr! - Dau, dau, bombăni bătrânul, ce-i al ei e pus deoparte! - Asta așa e, zise Pascalopol, gîndindu-se la contul dela bancă. Costache zâmbi satisfăcut, crezând că e vorba de pachetul de sub saltea. În trăsură, moșierul luă o mână a Otiliei între mâinile sale și-i vorbi așa, semiglumeț, semiserios: - Am să-ți fac o comunicare, cu totul confidențială, cucondițiunea să-mi făgăduiești că nu vei spune nimic nimănui. Costache e un om de ispravă, cum

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
se dăduse și doctorii. Otilia, pusă la curent, se hotărî să distreze pe bătrân, și așa se întîmplă că, prin amabilitatea nedezmințită a lui Pascalopol, moș Costache și Otilia se plimbau aproape zilnic cu trăsura, întîlnindu-se foarte adesea și cu moșierul. Felix se adumbri iarăși, mai cu seamă că Pascalopol, cu scopul distrării bătrânului, făgăduise să vină din nou să joace cărți. Cu spiritul ei feminin, în care lipsa de orice prejudecăți se alia cu superstiția, Otilia intui că bătrânului îi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
într-o după-amiază să joace cărți. Vechea reuniune, minus Simion, se reîntocmi de astă dată în sufragerie, de unde bătrânul nu voia să se miște în ruptul capului. Veni și Stănică cu Olimpia, dar erau cam supărați, și Stănică luă pe moșier ca arbitru: - Domnule, zise el, te rog să-mi răspunzi sincer, ce crezi dumneata, care este rostul familiei, este sau nu să perpetueze rasa, să producă copii? - În genere, da. - Ce-nțelegi dumneata prin "în genere"? - Înțeleg că așa se

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Este și nu este cazul, noi vorbim de familia normală, pecare se bizuie patria. G. Călinescu - Atunci, consimți Pascalopol, sunt de acord. - Văzuși, doamnă? se întoarse Stănică spre Olimpia. Trage consecințele! - Dar ce conflict aveți între dumneavoastră așa grav? întrebăzîmbind moșierul. - Un conflict fundamental, care sapă temelia însăși amatrimoniului. Olimpia nu mai vrea să procreeze! - Se poate, doamnă? vorbi Pascalopol Olimpiei, cu reproșglumeț. - Boicot în regulă! Sabotarea operei de înmulțire a nației.Înțeleg, foarte bine, l-a făcut pe Relu, am

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]