627 matches
-
N-aveam nici unul chef de vorbă. Îi pilotam sigur, mai fusesem pe-aici, nu degeaba lucram la Universitate și existau relații între facultăți. Transferurile se efectuau rar, ca schimburile de prizonieri, dar, cu puțin noroc și-o pilă pe la decan, moțăiai trei luni la Viena, Grenoble, St. Etienne, Pisa, Berlin sau Seul, în funcție de situație. La Seul era cu prelungire, puteai să rămâi un an. Operațiunile se chemau pompos, „lectorate“ sau „tutorate“, unii veneau, alții plecau, dacă nu-ți puneai în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mănușile de catifea, degetele părăseau tabloul, atingându-ți plăcut curbura pupilei. Călcai pe mochetă și tabloul se deplasa odată cu tine, fără un sunet. Dacă vroiai să te plimbi pe hol, te însoțeau frizele și arabescurile tavanului, cu fetițe și amorași moțăind printre lauri. Lângă ele, sticla și nichelul jucau în luciri stinse, gândite să ascundă sau să oglindească părți din desen. Austrieci, flamanzi, valoni, nemți își dăduseră mâna aici, combinând priviri, istorii și-arhitecturi. Nu-ți auzeai nici respirația. Erai scufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
13.30. Nu îmi mai rămăsese decât un lucru de făcut: să ajung cât mai repede la hotel. Am sărit în primul tramvai. Aștepta regulamentar, cu toate ușile deschise, deși nu mișca nimeni prin stație. Oamenii se pregăteau de sărbătoare, moțăiau ca ai noștri în fața televizoarelor sau aliniați pe băncile de lemn din biserici, ascultând slujbele. M-am instalat tot în vagonul din spate. Grijuliu, am căutat scaunul sub care duduia motorașul electric cu explozie de-aer cald. Pontul mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sunt imediat pe doctorul Stan Lorber. Încerc să dorm cât mai mult. De câte ori mă simt un pic somnoros, mai iau un scaun și îl trag mai aproape. Îmi scot pantofii, îmi pun picioarele pe el, mă las pe spate și moțăi. Am descoperit că, dacă moțăi 10 sau 15 minute, este învigorant. Și îmi place să fac și duș fierbinte. Sau, noaptea, închid dușul, las cada să se umple, pun capul pe o pernă pneumatică și stau în cadă 10 sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
Lorber. Încerc să dorm cât mai mult. De câte ori mă simt un pic somnoros, mai iau un scaun și îl trag mai aproape. Îmi scot pantofii, îmi pun picioarele pe el, mă las pe spate și moțăi. Am descoperit că, dacă moțăi 10 sau 15 minute, este învigorant. Și îmi place să fac și duș fierbinte. Sau, noaptea, închid dușul, las cada să se umple, pun capul pe o pernă pneumatică și stau în cadă 10 sau 15 minute. Simt că acestea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
de ici, de colo să vezi într-o zi cum coboară din autobuz o fetiță întru totul asemenea ție. Să te sperii? Să te bucuri? Să te freci neîncrezător la ochi, sperând să limpezești imaginea din „oglindă“? „Găinile cotcodăcesc. Câinele moțăie. O fetiță fără tată și o altă fetiță, fără mamă, beau limonadă. — Ai și tu nouă ani, nu-i așa? întreabă Luise. — Da, face Lotte. La 14 octombrie împlinesc zece. — La 14 octombrie? tresare Luise. — La 14 octombrie. Luise se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
și pantaloni pescărești, iar cînd punea picior peste picior avea grijă să lase la vedere, deliberat și impudic, o porțiune imensă de piele dezgolită. Așa trebuie să-i fi apărut unui eventual tovarăș de călătorie; dar în afară de un soldat care moțăia într-un capăt al vagonului și de două femei absorbite de un bebeluș în celălalt capăt, Pnin avea la dispoziție tot vagonul. Aici este vorba de o analepsă în analepsă. De la istoria din prezent, textul trimite înapoi în timp la
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
sfinte din tinerețe, cântă ba la microfon, ba așa de la locul ei, cântece pe care le-a învățat în cei peste șaptezeci de ani de viață, iar vocea ei puternică, melodioasă se aude ca o trâmbiță, atenționând pe cei care moțăie din când în când pe scaune. De fapt, așa i-a spus în tinerețe un părinte de la Mănăstirea Cocoșul, "Trâmbița", pentru harul de a cânta pe care îl are, și așa o știu creștinii. Destui bărbați printre femeile care domină
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
depăși trenul de călători până la Ploești-sud, deși el a oprit în stații, mai mult de cât marfarul. În schimb a prins trenul de București-Vaslui-Iași, în care s-a urcat, dar fiind foarte aglomerat a stat pe culoar cu alți călători, « moțăind de somn », până la Mărășești, când eliberându-se un loc într-un compartiment, a fost chemat în interior și mai protejat de curentul ce era pe culoar. Compartimentul era luminat slab, ceea ce făcea ca să nu se observe bine persoanele din el
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
între ora primelor știri și ora de culcare, ceasul avansează pe nesimțite: un film, un talk-show, eventual un al doilea film, sau un nou episod Elodia și programul se încheie. Nici nu știi când a trecut timpul: pleci spre pat moțăind, ușor spălat pe creier, nemulțumit că ai mai pierdut o zi. Fără televizor, constați că ai dinainte o seară lungă, intens și divers utilizabilă. Poți citi, poți face conversație, poți întâlni prieteni, poți să te plimbi, să reflectezi pe cont
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
lume care stătea claie peste grămadă, întinși pe jos, rezemați de pereți, înghesuiți pe bănci în sălile de așteptare, fără lumină, pe valize, pe boccele, care pe unde putea... O mulțime de bărbați, femei și copii, oameni de toate vârstele, moțăind, formau o masă apatică vlăguită de putere și speranță, care aștepta cu resemnare trenul să-i ducă, pe cei mai mulți nu se știa unde... Peste puțin... și, trenul apăru din întuneric ca o fantomă, și se opri scrâșnind jalnic pe șine
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
întregului istoric românesc. Plecarea în refugiu, forțată de presiunea armatei sovietice asupra Iașului (anul 1944) este astfel descrisă de autor, care vede peisajul în ansamblu, dar și amănuntele caracterizante: „O mulțime de bărbați, femei și copii, oameni de toate vârstele, moțăind, formau o masă apatică vlăguită de putere și speranță, care aștepta cu resemnare trenul să-i ducă, pe cei mai mulți nu se știe unde...” Titlul carții este și leit-motivul ei. Un fel de refren la o doină de înstrăinare și de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
aibă timpi morți. M. M.: Să nu aibă. Au venit la cazarmă toți? N-au venit? Pe care nu l-au găsit acasă? Cu soldații era simplu: își luau echipamentele, se duceau și stăteau lângă tanc, acolo. Stăteau acolo, mai moțăiau. S. B.: Moțăiau, că li se strica somnul. M. M.: Veneau cadrele, trebuia să scoți hărți, muniție, drapel. Pentru cadre era, într-adevăr, altă mâncare de pește. Pentru soldați devenise o rutină: te trezeai și stăteai acolo. Nu te băga
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
M. M.: Să nu aibă. Au venit la cazarmă toți? N-au venit? Pe care nu l-au găsit acasă? Cu soldații era simplu: își luau echipamentele, se duceau și stăteau lângă tanc, acolo. Stăteau acolo, mai moțăiau. S. B.: Moțăiau, că li se strica somnul. M. M.: Veneau cadrele, trebuia să scoți hărți, muniție, drapel. Pentru cadre era, într-adevăr, altă mâncare de pește. Pentru soldați devenise o rutină: te trezeai și stăteai acolo. Nu te băga nimeni în seamă
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
S. B.: Dar unde au dormit? M. M.: Jos, pe caldarâm, unde să doarmă? Pe terasa de la Cina, în magazinul Stirex, în fața CC-ului. Nu prea s-a dormit. Perioada asta a fost între vis și realitate. Stăteai, practic, și moțăiai acolo, ațipeai, te trezeai, iar dormeai. Deci, a fost, știu eu?, o trezie, o stare de veghe. S. B.: Da, o stare de veghe intermitentă, cu scurte momente de somn. Cum v-ați descurcat cu condițiile traiului cotidian: hrană, condiții
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
să ne spălăm și ni s-a dat timp de odihnă până la prânz. Dar nu prea mai puteam adormi, că cei din dormitor erau cu televizorul deschis și comentau. Și noi eram curioși de ceea ce se mai întâmpla. Așa că am moțăit până la prânz, cu intermitență, dar în condiții de dormitor, nu de locaș de tragere. Ce călduros mi s-a părut atunci dormitorul și ce prietenos! Dispozitivul de apărare a mai fost utilizat și în seara următoare, dar eu n-am
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
reprezintă un loc de instrucție și destindere pentru toate vârstele, cu crocodili ce par inofensivi lungiți pe malul nisipos, cu gurile larg deschise, la siesta amiezii, rinoceri și hipopotami masivi scufundați până la gât În apa răcoritoare, lei cu coamele roșcate moțăind elegant ca adevărați monarhi ai animalelor pădurii, maimuțe sprințare, cu acrobații uimitoare de pe o creangă pe alta a arborilor seculari, drăgălașii koala ronțăind În neștire frunze de eucalipt sau dormitând, indiferenți la mersul zilei, vărgate zebre ce pasc alene iarba
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
alta, nu fără dureri de cap, după vreo jumătate de oră, când soarele scăpătase dincolo de coamele munților ce par albăstrui sub marama Înserării, ajungem la mica stațiune montană Bromo, așezată la poalele vulcanului omonim, ce fumegă dormitând, ca un moșneag moțăind cu pipa În colțul gurii știrbite. Ne culcăm imediat după ce servim cina la cabană. Este cu mult mai rece afară decât ne-am așteptat. Se simte răcoarea nopții montane. Ne cuibărim În așternuturile reci și umede, trăgând pătura peste cap
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
constituit o performanță. Dis-de-dimineață, pe la ora cinci, când zorile se chinuie să mijească și soarele nu a părăsit Încă culcușul de jăratec, pornim la drum cu mașina În direcția Manila, drum lung de aproximativ 400 km. Nu am putut să moțăim, deoarece priveliștile din jur erau cu totul deosebite și nu trebuiau ratate de a fi imortalizate pe peliculă. Coborâm printre munți și terase de orez, păduri seculare, sate tradiționale unde locuitorii și-au Înșirat pe șosea producția de orez În vederea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
și el o prelungire până În zorii zilei următoare a chefului unor amici la Început plictisiți: „Cam pe la deșteptatul rândunicilor - Țal!... Aperitive, 18; baterii, 8; șampanii, 12, și 22 pachete de regale... și 5 rânduri de marghilomane. [...] Ajungem jos unde moțăie câțiva birjari, pândindu-și prada matinală...”. «Cheful» e restrâns doar la băutură. Dar aventura continuă la Lăptărie unde se bea „câte un pahar de șampanie, la botul calului - etc.!!! etc.!!!! Să se facă ziuă... Rândunelele au și plecat la vânătoare
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
de către jandarmi pentru a intra la mici intervale de timp prin față ; rezultatul este că unele dintre ele sunt rugate să facă serviciul de cărăuș al obiectelor de îmbrăcăminte, la fel ca elevii seminariști. Un alt elev seminarist aproape că moțăie în fața unei mici mese de lemn, pe care scrie „Acatiste pentru Catedrala Patriarhală”. A îndesat în pripă pe el o haină de la un costum mai vechi al tatălui său sau al unui frate mai mare, peste o bluză de trening
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
frumos tunsă și aranjată, căciulă de astrahan, fular de lână neagră, în fine, un adevărat „preot de țară” iubit, stimat, cu responsabilitate. Ultimul bărbat din grup care coboară închide ușa microbuzului, cu zgomot, sub privirile împăcate ale șoferului rămas să moțăie în cabină, la căldură, spunând cu o voce înaltă, în care mi s-a părut că este și o urmă de ironie : „Înainte, cu taica, părințele !”. Grupul urcă încet și ordonat șirul de trepte turnate în beton ce duc spre
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
nu-i deconspiram pe alții. După câteva zile mi-au pus în față lista cu numele câtorva: Răfan, Iamandi, Voicescu, Mocanu. Le-am spus că aceștia fuseseră numai simpatizanți, dar nu activaseră niciodată efectiv. În 17-18 Noiembrie pe la miezul nopții, moțăiam pe scaun; se deschise ușa și fu îmbrâncit cu putere Marin Naidim. După ce ușa s-a închis m-am repezit și l-am îmbrățișat: Te-au luat din regiment? De unde vii? Văd că ești astăzi în civil. N-am depus
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
obsedat de privire. Imaginea aceasta a apărut pe chipul lui Petrovan, cel mai voinic dintre noi. Lipsa hranei îi făcuse fața scheletică ca o mască mortuară. Ședea de multe ori sprijinit în colțul dintre cei doi pereți pe ușă și moțăia de slăbiciune, închizând și deschizând din când în când pleoapele ochilor. Atunci mi se părea că eu sunt prizonierul și el statuia prin ochiul căreia un „altul” mă privește, suspectându-mi mișcările, vorbele și gândurile. Mă trezeam din această stare
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fără să fii întrebat unde ai fost sau cine ți-a dat voie. Gâlea era singurul gardian pe Celular, iar pe Secții era tot câte unul; la poartă, în Corpul gardienilor, unul singur. Gâlea dormea câte o săptămână în închisoare, moțăind zi și noapte, neavând cine să-l schimbe. Aveam o singură obligație, să fim seara în celule, la închidere. Pentru a realiza un program de studiu, meditație și rugăciune ne-am făcut noi înșine ore și zile de întâlnire; în loc să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]