572 matches
-
norii/ Să nu-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându-se să-ncapă/ Întreaga omenire/ În pulberea de apă,/ inconsistent și acru/ Dospindu-se-n văzduh./ Tu treci prin ceață:/ Clar și-nalt, un duh/ Ordonator de sensuri,/ Scoțând din moarte lume/ Ce tremură uimite/ Pe când ușori le-ndrumi/ Ținându-le de umeri/ Să nu le fie frică;/ Tu treci prin ceață/.../ Tu treci, iubire,/ Și eu știu că treci...". (Tu treci) În poemul Din principiu, chiar și interiorul, văzut ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă,/ fiindcă tot ce eram/ și cu ceea ce sunt..." Universul întreg este chemat s-o ajute să treacă vama": fotografii, scrisori și amintiri. Îi aude râsul, desenează în aer gesturi. Obsesia căutării frumuseții apare și aici; mama își dorise un copil
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poeme ce reiau ciclul închinat lui Ieronim, portret transfigurat de lumină; așa cum a cerut reînvierea lui Ieronim, va oficia și reînsuflețirea reginei: "Astfel una câte una porți din mine s-au pierdut/ și începe să le adune înviatul trup de moartă." Nu numai sufletul se întrupează într-o altă ființă, ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
au pierdut/ și începe să le adune înviatul trup de moartă." Nu numai sufletul se întrupează într-o altă ființă, ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu vin/ Decât cu făptura mea rece și dură,/ Aceeași prăpastie-naltă cu păsări/ Ne lasă un cântec pe gură." Cântecul invocă un întreg ritual plin de mister: "Să-l vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
miezul nopții/ La stâlpul porții/ La colțul casei/ În vis/ Cu ochiul deschis". Elemente de colind, de joc de copii se cuprind în invocarea îngerului: "Tare ca fierul/ Iute ca oțelul/ Bună ca somnul/ Blândă ca Domnul/ Care trupul de moartă îl vede/ Și nu-l crede." Așa cum remarcă Al. Piru, tot decorul din celelalte volume reapare în "Crini pentru domnișoara mireasă". Oul, banul, rana, mortul și viul, ochiul rece și ochiul cald sunt elemente ce apar obsesiv și straniu. Poeta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
descoperă femeia, iubirea, toate, momente ale începutului: "Tu iubita mea, femeie,/ Smulge-ți cerul din priviri,/ Buzele din amintiri,/ scoate-ți marea de pe față/..." Peisajul mării este fixat într-o muzică aparte, imagistica este rară. "Sub deal se află marea moartă uriașă și noi pământenii trebuie să venim/ cu târnăcoape și dezveliți luminii/ un foc absurd ce arde nicăieri". Ideea este prezentă și în poemul " Scheletul unei mări", unde puii vulturului zboară în sens invers, adică spre prototipuri (Ion Barbu), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dropia" (= hidropizie, grămădire de lichid seros, în corp). Mitrica pentru morți, de la biserica Sfinții Voievozi din Ipotești arată, pe anul 1864, toate datele de mai sus, iar pe rîndul imediat următor, e pusă formula de încheiere de an: "Adică o moartă numai au urmat pe-ntregul an, 1864, în sat în Ipotești, pentru care se adeverește. Erei Niculai Cucoranu"63. În anul următor, 1865, la Ipotești au fost înmormîntați numai doi: Dumitru Rusu, de 70 de ani, mort "de slăbăciune" și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de inspirație pentru Mortua est!, fiind trecut în revista mai ales Young, cu ale sale Cugetări nocturne, Bolintineanu, cu O fată tînără pe patul morții, Alecsandri, cu poeziile Dri-Dri, Emmi și Dedicația fiecare din ele fiind închinate la cîte o moartă. Întrucît prima formă la Eminescu avea titlul Elena, s-a mai presupus, în mod stăruitor, o influență a lui Alecsandri, care și-a scris Dedi cația, la moartea Elenei Negri 65. În ultima vreme, s-a stăruit asupra influ enței
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
se presară peteală tăiată scurt, iar pe frunte, pînă la cobo rîrea în groapă, i se pune cununa adusă de la biserică, pe care, ca mireasă, i-ar fi pus-o preotul la căsătorie. De aceea poetul a văzut-o pe moartă ca pe-o "sfîntă regină,/ Cu păr lung de aur, cu ochi de lumină,/ În haină albastră stropită cu aur,/ Pe fruntea ta pală, cunună de laur". Nu ne oprim la ideea cu totul pesimistă, exprimată de poet în paroxismul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
la ideea cu totul pesimistă, exprimată de poet în paroxismul durerii, cum că viața e "o baltă de vise rebele" și deci nu mai trebuie trăită; că "a fi e nebunie și tristă și goală; totul e nebunie". Reliefăm altceva: Moarta aceasta n-are rochie albă, de mireasă; ea a rămas tot cu rochia cea albastră, care a purtat-o și astă-vară și peste care i s-a pus peteala. În prima versiune a acestei poezii, datată nu putem ști după
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
mod special, la poema Ondina, lucrată și prelu crată vreme de opt ani și trecută prin trei tipare autonome, cu trei titluri deosebite 98. Ondina este prima poemă, prin care poetul își arată dorința fierbinte de a fi împreună cu Casandra, moarta de la Ipotești. Această dorință ne amintește de mitologicul Orfeu, care s-ar fi coborît în infern, ca să-și readucă la viață pe soția Euridice, decedată chiar în ziua nunții. Orfeu ar fi reușit să înduplece, prin cîntece, divinitățile infernului, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
spune: "Eu nu voiu să fiu o zee Frunte-ncinsă în cununi, Ci glas jalnic de femee Care cîntă-n dor nebun." Mai ales în versiunea a II-a, nici nu mai este vorba de vreo Ondină, ci doar de Casandra, moarta de la Ipotești: "Eu cu moartea cea adîncă Am schimbat al vieții gînd, Am fost vultur pe o stîncă, Sunt o cruce pe-un mormînt (...) Dar atunci cînd albe zîne S-or privi-n sufletul meu A! gîndiți, gîndiți la mine
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
-o-n brațe și aș strînge-o cu dor." (s. n.) Magul călător prin stele, după ce a ascultat dorința acestui călugăr, i-a răspuns: "E-aievea acea ființă, visele-ți nu te mint, Dar nu-i aici în lume... e sufletul unei moarte, Pe care însă eu însumi pot ca să-l reaprind. Pot s-o topesc, în forma de lut care s-o poarte Și idealu-eteric în lut eu pot să-l prind, Dar nu aici. Aici de viață n-are parte; Vom
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care se află în inima muntelui. Acolo, magul începe a face vrăji, cu o vargă fermecată. După aceste vrăji, Arald vede cum zidul piere, biserica creștină este fulgerată, piatra de pe mormîntul Mariei crapă în două și sare în lături, iar moarta se-nalță din mormînt o fantasmă, o dulce întrupare de omăt. Trecînd prin vînt, prin neguri și fulgere, ea se îndreaptă către Arald. Cînd Arald își simte gîtul cuprins de brațele ei, " Pe pieptul gol el simte un lung sărut
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ca să moară mai curînd și să se poată urca lîngă sufletul iubitei sale, cu înfățișare aidoma Casandrei, care, în chip de înger, îl vizita noaptea, iar magul călător prin stele i-a răspuns călugărului că acel înger "e sufletul unei moarte Pe care însă eu însumi pot ca să-l reaprind/ Pot s-o topesc în forma de lut care s-o poarte/ Și idealul-eteric în lut eu pot să-l prind,/ Dar nu aici. Aicea de viață n-are parte;/ Vom
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Junimea, Iași, 2009) este, practic, într-un mod încă și mai evident decât volumul anterior, o "carte de recitire". Texte întregi sunt de altfel construite ca replici sau interpretări cât se poate de personale ale istoriilor de dragoste, ură și moarte binecunoscute; Iphigenia și Clitemnestra, Agamnenon și Oreste, Pygmalion sau Orfeu apar chiar ca emițători sau referenți ai unui discurs poetic inspirat din literatura și mitologia grecească. Iphigenia în contemplație tematizează, între altele, acea profunzime de esență a simplității aparente din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Și atunci, despre ce este vorba? În miezul tuturor acestor dezvoltări se află principiul suprapunerii cuantice, ilustrat prin celebra pisică cuantică a lui Schrödinger, moartă și vie în același timp. Această pisică ciudată este vie cu o anume probabilitate și moartă cu o altă probabilitate, suma celor două probabilități fiind de 100 %. Nici o măsurătoare din lumea noastră, care ne-ar dovedi limpede că pisica e fie vie, fie moartă, nu poate aboli ceea ce se petrece în lumea cuantică, acolo unde pisica
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
tendință pe care mitul o numește "păcatul originar al naturii umane". Acest păcat ereditar, deoarece este transmis din generație în generație (păcatul față de spiritul supraconștient), este din punct de vedere psihologic "banalizarea spiritului uman", care, privită din unghi mitologic, înseamnă "moarta elanului supra-conștient animant" (moartea sufletului). Este vorba aici despre tema centrală a tuturor mitologiilor,care este și tema centrală a Noului Testament: omul ar trebui să se ridice după această cădere banală. El ar trebui să se ridice, să se
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ca să-l cunoască și ei. Informațiile istorice se găsesc în manuscrisele descoperite la Qumran, care spun că Învățătorul Frăției Celui Ales îi luminează pe ascultătorii mozaici cum vine treaba cu învățătura vie a geților/esenilor primită de la Sîntu și cea moartă care le-a lă-sat-o Moșe pe ceva scrisorele, adăugite cu mare sîrg de către prolificii rabini cu propriile ,,înțelepciuni”. Rabinii, au stabilit în Tora că orice contrazicere a acestor scrieri de către un mozaic sau netăiat împrejur, este hulă și trebuie pedepsită
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi, și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui.” În Cabala, înțelepciunea era înțeleasă ca o femeie - Savaot(saba/ sava: înțelepciune + ot: articol pentru feminin) iar în scrierile de la Marea Moartă privind frăția lui Israel, adică a fanaticilor de la Qumran, ei se considerau ca o mîn-drețe neprihănită care va fi aleasă din nou de Iahwe. Ascunderea femeii în deșert ar însemna mutarea Didaskaliei din Alexandria în Iudeea sau mai sigur crearea
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
și figuri memorabile ca Mariuca Dringeanu divina țață, femeile din casa Arnotenilor adevărații Arnoteni și Pena Corcodușa complet decăzută din glorioasa apropiere de prințul Serghie "bătrînă și veștezită, cu capul dezbrobodit și numai zdrențe toată, cu un picior desculț [...]. Beată moartă, vărsase pe ea și o trecuse neputința..." Mateiu aduce din veacul romantic acea "atracție specială pentru excepțiile morale. Pe el îl interesează tocmai acea umanitate care iese din clarificații, și arta lui e a artificialității somptuoase" (Ov. S. Crohmălniceanu) orientări
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Finalul filmului este memorabil ca plastică a imaginii. „E cea mai bună secvență pe care am realizat- o vreodată”, mi-a spus domnul Ciulei. „Simplă și totală. Bărbatul, bucatele, băutura, femeia și moartea.” E adevărat, dar după chipul iluminat a moarte al Annei Széles, după țipătul ei scurt și sumbru mai urmează doar pământul aruncat afară din groapa care- l așteaptă pe Bologa, spânzurătoarea profilată pe cer și SFÂRȘIT. Iată însă cum încheie Rebreanu : Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
strânge toate focurile de unde se află prin lume și focul de pe muntele nostru și le voi duce pe pământ și astfel se va vedea"".190 Zămislirea fiecărui element pare să fie o repetare continuă a creației primordiale, după principiul naștere moarte renaștere; astfel, din achiul stâng al mamei dracilor s-a făcut luna, din ochiul drept soarele, din trupul tăiat bucăți și aruncat în aer au apărut stelele, iar din pietrele de la căpătâi s-au format vietățile pământului din pietrele albe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
calea în care voi merge. Și când voia mea cea vicleană mă va conduce pe alte drumuri, nu mă cruța Doamne, dar dămi putere să mă alipesc de bine. Păzește-mă de tot cuvântul și de toată fapta aducătoare de moarte sufletului meu, de orice mișcare ce ar putea să Te jignească sau să rănească pe fratele meu. învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. Și dacă voia Ta este ca să tac, inspiră-mă să păzesc tăcerea
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
liniștea interioară ce așteaptă fiorul declanșator de energii. În imaginarea trupului se mizează pe o înlănțuire de simboluri: „Prin dimineața aceasta, rece, aspră, / Trupul pare o navă abandonată, / Păsări bezmetice se odihnesc pe umeri, / Ca pe catarge dintr-o mare moartă.” S. nu este un glas al revoltei, este un sceptic care alege „vocea de catifea” și care știe că poezia nu poate vindeca maladiile abjecte; primejdiile te pândesc și „pe tine, care-ai crezut / Că toată murdăria acestei lumi / O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]