1,182 matches
-
cânt-a-(-ți etc.) Prin aceasta, temele înseși devin omonime, iar omonimia temelor creează impresia existenței unei aceleiași teme în structura morfologică a mai multor sensuri verbale. Această realitate impune distingerea unor teme polivalente (comune mai multor forme verbale, temporale și modale) și a unor teme monovalente / specifice unei singure forme temporale sau modale). Omonimia este anulată, de obicei, odată cu constituirea unor teme secundare (veni-/venise-) și mai cu seamă în urma cuprinderii în structura formei verbale și a dezinențelor, prin care sensul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
creează impresia existenței unei aceleiași teme în structura morfologică a mai multor sensuri verbale. Această realitate impune distingerea unor teme polivalente (comune mai multor forme verbale, temporale și modale) și a unor teme monovalente / specifice unei singure forme temporale sau modale). Omonimia este anulată, de obicei, odată cu constituirea unor teme secundare (veni-/venise-) și mai cu seamă în urma cuprinderii în structura formei verbale și a dezinențelor, prin care sensul gramatical (foarte complex) se fixează definitiv: venisem, veniseși etc. Pe de altă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor nu mai are libertate de alegere. Verbul a trebui, de exemplu, impune modul conjunctiv și ca verb predicativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și funcționează prin relațiile de opoziție care-i caracterizează structura specifică, atât în plan semantic, cât și în planul expresiei. Este instrument gramatical, întrucât exprimă, alături de alte instrumente/mijloace (sintactice, lexicale, precum verbele de mod, verbele semiauxiliare de modalitate, adverbele modale etc.) - categoria sintactică mai largă a modalității circumscrisă actului de comunicare. * * * Prin specificitatea combinării trăsăturilor semantice modale în structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul expresiei. Este instrument gramatical, întrucât exprimă, alături de alte instrumente/mijloace (sintactice, lexicale, precum verbele de mod, verbele semiauxiliare de modalitate, adverbele modale etc.) - categoria sintactică mai largă a modalității circumscrisă actului de comunicare. * * * Prin specificitatea combinării trăsăturilor semantice modale în structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
corelativi: 1. certitudine - incertitudine; 2. realitate - irealitate; 3. implicare subiectivă - detașare obiectivă. Sfera semantică a fiecăruia din termenii corelativi ai paradigmei modului verbal se concretizează în combinarea diferită a diverșilor constituenți semantici. Pe de o parte, în interiorul aceleiași variante (forme) modale coexistă două sau mai multe trăsături semantice modale, iar, pe de alta, aceeași trăsătură semantică intră în dezvoltarea sferei semantice a mai multor moduri (variante, termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
implicare subiectivă - detașare obiectivă. Sfera semantică a fiecăruia din termenii corelativi ai paradigmei modului verbal se concretizează în combinarea diferită a diverșilor constituenți semantici. Pe de o parte, în interiorul aceleiași variante (forme) modale coexistă două sau mai multe trăsături semantice modale, iar, pe de alta, aceeași trăsătură semantică intră în dezvoltarea sferei semantice a mai multor moduri (variante, termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a diverșilor constituenți semantici. Pe de o parte, în interiorul aceleiași variante (forme) modale coexistă două sau mai multe trăsături semantice modale, iar, pe de alta, aceeași trăsătură semantică intră în dezvoltarea sferei semantice a mai multor moduri (variante, termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența unei stări. Acțiunea este sigură pentru că este reală; subiectul vorbitor nu se implică, pentru că el descrie doar procesualitatea, sau se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei - o realizează aici concomitent morfemele de mod-Ø, pentru indicativ, auxiliarul aș, pentru optativ și conjuncția să, pentru conjunctiv - și de timp - auxiliarul am (a avea), pentru indicativ perfect (compus), auxiliarul fi (a fi) pentru optativ-perfect și conjunctiv-perfect. Dar opoziția modală - în planul expresiei - se realizează - mediat - și din perspectiva dezinențelor. Așa, de exemplu, dezinența -E, componentă a unui morfem discontinuu (să...e), în forma de conjunctiv prezent: să cânt-e, opusă dezinenței de indicativ prezent-| (la persoana a III-a singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt forme absolute, cu caracter verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale”. Dar cum nici infinitivul, nici gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu numai de formele categoriilor incluse de mod și timp, ci și de tipul de flexiune al verbului. Opoziția singular/plural se realizează la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al modului se organizează în cinci termeni corelativi: Indicativ, Conjunctiv, Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este prezentată ca viitoare față de acest timp trecut: „- Gândeam că n-ai să vii, îmi zice.” (I.L. Caragiale) Valori particulare ale viitorului I În strânsă legătură cu specificul planului semantic al viitorului în interiorul modului indicativ, acesta dezvoltă mai multe valori modale. • ipotetic; acțiunea situată la viitor este prezentată ca o posibilitate doar, ca o ipoteză: „...ânapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale.” (I. Creangă) • potențial; mai ales în limba vorbită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânta, lucra, dormi, coborî, părea, vinde, prinde etc. Tu vei cânta, lucra etc. El, ea va cânta etc. Noi vom cânta etc. Voi veți cânta etc. Ei, ele vor cânta etc. Sintagma poate fi dislocată de o serie de adverbe modale - regim: cam, prea, mai, și, tot: „Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.” (M. Eminescu) În limba vorbită și în limbajul poetic sunt frecvente formele inverse, cu auxiliarul urmând temei de infinitiv a verbului și formând cu aceasta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cobor, par, vând, prind etc. Tu ai să cânți, lucrezi etc. El, ea are să cânte etc. Noi avem să cântăm etc. Voi aveți să cântați etc. Ei, ele au să cânte etc. Sintagma este dislocabilă, în structura conjunctivului, prin adverbe modale (de subliniere, de aproximație, iterative etc.): cam, prea, mai, și, tot: „Am să mai merg o dată.” prin pronume personale sau reflexive: „Speră că are să-l întâlnească la vară...”; „Aveți să vă certați așa mereu?” sau concomitent prin amândouă tipurile de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică, și de timp. Când relația temporală dintre cele două forme de viitor este slăbită, viitorul II câștigă o relativă autonomie; prin îndepărtarea de termenul propriu de referință și prin apropierea de prezentul comunicării, primește în semantica sa și note modale de prezumție: „O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrâni și singur, vei fi murit de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiuni și expresii verbale, pe de o parte, construcții și raporturi sintactice, pe de alta, care pot fi urmate exclusiv (sau pot fi realizate exclusiv), sau aproape exclusiv, de (printr-un) verb la conjunctiv. Cer conjunctivul, în primul rând, verbele modale: a trebui, a putea, a-i veni, a vrea etc., multe dintre verbele de aspect: a da, a începe, a se apuca, a continua etc., ca și alte verbe: a încerca, a îndrăzni, a renunța, a ruga, a îndemna, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înscris verbul și de funcția sintactică pe care o realizează subordonata. Predicatul unei circumstanțiale de scop, de exemplu, este totdeauna la conjunctiv: „Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ș-acuma” (M. Eminescu) ca și predicatul unor circumstanțiale modale, temporale etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul.” (L. Rebreanu) „Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvântarea.” (L.Rebreanu) Este drept că, în cele mai multe din aceste situații, conjunctivul se păstrează în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întâlnesc pe D-stră, coane Griguță, vă rog să mă ascultați...” (L. Rebreanu) Subordonat, în schimb, unui prezumtiv, prezintă acțiunea ca ipotetică: „...Nici nu prea știa ce ar fi având să vorbească cu Pintea” (I. Slavici) Conjunctivul își afirmă caracterul subiectiv modal, de expresie a atitudinii vorbitorului față de acțiunea verbului, în două situații: • când construcția sintactică, în care se cuprinde, ca subordonat, nu cere cu obligativitate prezența unui conjunctiv. Având libertate de alegere, vorbitorul apelează la forma de conjunctiv doar dacă are
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se manifestă și deosebiri din punctul de vedere al planului semantic al modului: prezentul dezvoltă valoarea specifică a conjunctivului, de mod al nesiguranței, al acțiunii posibile dar nesigure, în timp ce perfectul prilejuiește mai cu seamă manifestarea valorii de ireal. Principalele sensuri modale specifice, conjunctivul le dezvoltă ca predicat în propoziții nondependente sau izolate: a. posibilitatea (pe un fond de incertitudine): „Să fi aflat ceva? se întreba Lucu.” (I. Vinea) b. ipoteza: în propoziții nondependente, de obicei enunțiative: „Să zic că trece un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi mâncat lupul iarna asta așa de în pripă.” (I. Creangă) „...Adesea cete întregi găzduiau peste noapte pe la noi, spre-a pleca înspre ziuă iar, fără ca honvezilor să li fi trecut prin minte ca să-l surprindă cândva.” (M. Eminescu) Valoarea modală din aceste construcții nu mai reprezintă expresia voinței exprese a vorbitorului în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pleca înspre ziuă iar, fără ca honvezilor să li fi trecut prin minte ca să-l surprindă cândva.” (M. Eminescu) Valoarea modală din aceste construcții nu mai reprezintă expresia voinței exprese a vorbitorului în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare modală, mai exact amodală, a conjunctivului prezent îl face sinonim cu infinitivul, amodal prin excelență: „Iaca - începu el a răcni ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din aceste construcții nu mai reprezintă expresia voinței exprese a vorbitorului în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare modală, mai exact amodală, a conjunctivului prezent îl face sinonim cu infinitivul, amodal prin excelență: „Iaca - începu el a răcni ca un smintit - toate lucrurile mi se arată găurite...” (I. Creangă) „Atunci împăratul a început s-o sfătuiască zicând...” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un lucru era baba cu inima jignită - că nu putea să le zică tată și mamă.” (I. Creangă) „Avem noi dreptul de a refuza?”/„ Avem noi dreptul să refuzăm?” Observații: În condiții sintactice particulare, conjunctivul prezintă acțiunea din alte perspective modale decât cele care-i sunt proprii; modalitatea morfologică se subordonează, în aceste cazuri, modalității sintactice: • condiția; ca predicat al unor circumstanțiale condiționale: „Ia, să am eu o slugă așa de vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]