993 matches
-
o primă orientare și pentru bibliografie, cf. J. Gribomont, Marc le Moine, DSp X, 1980, col. 274-283; O. Hesse, Marcus Eremita, TRE XXII, 1992, pp. 101-104. 4) Hagiografia a) Gherontie Melania cea Tînără, una dintre figurile cele mai însemnate ale monahismului feminin, s-a născut în 383 într-o familie de nobili din Roma. Contra voinței sale, s-a căsătorit la îndemnul părinților cu Pinianus și a hotărît ulterior, împreună cu acesta, să ducă o viață castă. Cei doi au început apoi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să se apuce de treabă fără întîrziere și să scrie una după alta viețile celor doi sfinți părinți. Acestea sînt așadar primele după hagiografii compuse și sînt și cele mai ample; erau dedicate unora dintre cele mai importante figuri ale monahismului palestinian. Eftimie, născut în Armenia în 377, trăise începînd de la vîrsta de douăzeci și nouă de ani în Palestina, unde întemeiase numeroase mănăstiri, printre care și Marea Lavră, la sud-est de Ierusalim, lăcaș care există și astăzi și poartă numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
miruire, adunarea cîntă „un imn universal” numit de unii homologia, de alții simbol al cultului (tês thrêskeias to symbolon), iar de alții „transmitere ierarhică a harului” (hierarchikê eucharistia); e vorba probabil de Crez, introdus în liturghie abia din 476. Firește, monahismul și riturile sale, în special mărturisirea, așa cum sînt descrise în corpus, sînt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dincolo de această poziție, nu lipsesc însă din opera sa atitudinile specifice unui istoric „laic” care deplînge conflictele provocate de ideologiile religioase și lasă să se întrevadă o anume toleranță. în schimb, este interesat de amănuntele legate de liturghie; sau de monahism, care este, cu siguranță, un fenomen central în secolul al IV-lea; ori, un lucru extrem de interesant pe care l-am amintit deja, e interesat de răspîndirea creștinismului în lumea barbară și persană. Ca atare, examinează împrejurările de ordin politic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pagină de sbornic decizia sa de a părăsi viața publică spre a se retrage în mănăstire, probabil că însemnarea lui ar fi arătat la fel (proclamând, adică, aceeași fuga mundi pe care o repetă, obsedant, tâlcuirile gesturilor care duc la monahism) ca mărturisirea pe care o va insera în propria cronică, peste secole, marele vornic Radu Popescu, și el autor al unui gest asemănător ce l-a „ transformat” în monahul Rafail de la Mănăstirea bucureșteană Radu Vodă (unde și-a așteptat moartea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
într-o icoană a Sfântului Procopie, copiată în secolul al XVIII-lea) s-a călugărit (când a simțit că i se apropie sfârșitul), în Mănăstirea Bistrița - ctitorie a lui, și a luat numele de Pahomie (nume ilustru în seria întemeietorilor monahismului, Pahomie, părinte al pustiei, reprezentând însăși desăvârșirea călugărească). L-a urmat și soția sa, Neagoslava (Neguța), o sârboaică de stirpe nobilă - după părerea unor cercetători 257 - devenită monahia Salomina (ea a dăruit mănăstirii satul Stroești, pe care-l avea de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
etc.162 Căci așa spusese Apostolul Neamurilor (fapt care îi îndeamnă pe unii istorici ai Bisericii să fixeze întemeierea acestei grupări în timpurile apostolice- cel mai târziu în secolul al III-lea - și să vadă în ea o precursoare a monahismului feminin 163), precizând că trebuia să li se acorde încrederea numai „celor cu adevărat văduve”(I Timotei, 5, 16) și fac din înfrânare o poruncă de bază a vieții lor (I Timotei, 5,11; I Corinteni, 7,8). „Cea cu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Acesta are repercusiuni atât asupra personalității bărbatului, cât și asupra femeii necăsătorite: diferențe de adaptare, existența unor stări complexuale, frustrări afective sau de ordin moral, aversiune sau teamă pentru viața conjugală, deturnarea vieții de familie în alte direcții (acte filantropice, monahism etc.). În lăgătură cu starea de sănătatea mintală a familiei și psihoigiena acesteia sunt analizate și statutul și rolul membrilor de familie: soțul, soția, copiii. Avem de-a face în acest caz cu o distribuție a rolurilor sau funcțiilor: bărbatul
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de excepție al culturii române în aria ortodoxiei și în evoluția istorică a lumii europene este și studiul titular inclus în lucrarea omagială Paisianismul - un moment românesc în istoria spiritualității europene (1996). Elementele puse în relație subliniază modul în care monahismul românesc a influențat cultura rusă și spiritualitatea europeană în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea. Demonstrația este realizată pe baza unor texte filocalice - Z. a și tipărit în 1990 Dobrotoliubie, ediție anastatică
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
și a atras admirația unor scriitori de prestigiu, precum Ieronim, Augustin și Ambrozie, care i-au răspândit ideile în Europa Apuseană. Benedict din Nursia (480-542) a jucat un rol capital în întreaga civilizație medievală și, în primul rând, în istoria monahismului. Este autorul vestitei Reguli benedictine. S-a născut la Nursia, dar a studiat la Roma, cunoscând modul de viață viciat al Romei imperiale. Scârbit, în jurul anului 500, a părăsit-o, retrăgându-se într-o peșteră din apropiere. În 529 a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
izolate în afara mănăstirii. Era un model răspândit. Cassian procedase la fel. După ce trăise în Orient ca anahoret, s-a întors în Franța și a întemeiat la Marsilia mănăstirea Saint-Victor11. Iar prezența acestui ilustru călugăr i-a inspirat și pe alții. Monahismul provensal a luat un avânt neobișnuit. Cassian i-a cerut episcopului Castor din Apt, fratele lui Leontius din Fréjus, să întemeieze și el o mănăstire la Ménerbes. Tot el l-a lăudat pe Honoratus 12 și, probabil, l-a sfătuit
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ales în secolul următor un număr impresionant de episcopi - ei garantând prin modul de viață că sunt autentici atleți ai lui Hristos. Dar Școala din Lérins nu este decât un exemplu - mai cunoscut decât altele. În secolul al VI-lea, monahismul și mănăstirile cu învățământul lor eremitic, practicând imitatio Christi, s-a răspândit în Burgundia, Italia, Spania, Africa, Balcani și Orient. Curând s-au stabilit și reguli. Încă din secolul al V-lea s-a fixat Statuta ecclesiae antique, care interzice
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înmulțit asemenea ciupercilor mănăstirile și seminariile teologice în care Boccaccio ar fi găsit nenumărate teme de caracterizare pentru un Decameron „ortodox”. Poate nu degeaba un arhimandrit de la Athos remarca, vizitându-ne țara, că avem mulți monahi, dar nu și un monahism... Ce va fi zicând oare patronul pustnicilor, cel îmbrăcat în mantie de călugăr ca Botezător al Domnului? Când oare vreun ieromonah virtuos a rostit un cuvânt răspicat despre maladiile momentului, fără să fi primit totuși o mustrare, scrisă ori verbală
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
propuneau să stabilească nuclee liturgice, social-caritabile și duhovnicești, cu scopul angrenării „tinerimii ortodoxe” într-un proiect de restaurare morală. Prin intermediul pelerinajelor, taberelor de vară, activităților sociale, al „conferințelor duhovnicești” (Sf. Ioan Casian) cu invitați de marcă din peisajul teologiei și monahismului românesc, aceste organizații au încercat să se constituie într-o alternativă realistă pentru fiecare student care, atras de credința ortodoxă, nu se regăsea în „spiritualitatea” sclerozată a bisericilor de parohie, așa cum apărea ea în cele mai multe orașe și sate românești. „Și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În comentariul său la traducerea românească a Tratatului practic și a Gnosticului, C. Bădiliță adoptă, în linii mari, metoda exegetică consacrată de Antoine Guillaumont acum aproape trei decenii (i.e., conferința „Un filozof în deșert”, reluată în volumul colectiv despre „fenomenologia monahismului”). În prefață, traducătorul român se opune oricărei „înregimentări” ecleziastice a monahului din Kellia. Ni se reamintește că, mai ales după condamnarea sa în contumacie din anul 553, Evagrie Ponticul a suferit o regretabilă damnatio memoriae, mai cu seamă în cercurile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Pentru alți cercetători ai fenomenului monastic creștin din primele secole, această idee ar fi de neacceptat, întrucât ea se întemeiază pe contingențe disparate. Nici Derwas Chitty 2 - care a redactat o monografie a deșertului -, nici John Binns 3 - istoric al monahismului palestinian -, nici Alexander Golitzin - cel care a studiat în adâncime sursele iudaice ale controversei antropomorfite -, nici E. Prinzivalli 4 - care a dezbătut prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
E. Prinzivalli 4 - care a dezbătut prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel superficial tensiunile din interiorul monahismului Bisericii primare. Cât privește faimoasa apoftegmă 7, cu privire la Evagrie, din Patericul egiptean (seria alfabetică), frecvent citată pentru a ilustra nu doar antipatia monahilor copți față de „intelectuali”, ci și „naționalismul” rigid al acestora din urmă9, sensul în care ea trebuie citită
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
d.Hr., în contextul acutizării polemicilor hristologice între Alexandria și Constantinopol. Ceea ce definește lumea deșertului nu este un contrast între monahii copți și monahii „eleniști” sau romani, ci tensiunea dintre universul urban (e.g., Alexandria) și legile pustiei. Instrumentalizarea ideologică a monahismului este un fenomen care nu poate fi atribuit pentru întâia oară decât episcopului Teofil, papă al Alexandriei (385-412), la un moment mai degrabă crepuscular din istoria Părinților deșertului 2. Pe scurt, cel puțin în ceea ce îl privește pe Evagrie Ponticul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și cu nesaț din cărțile învățătorilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Isaac Sirul Ereditatea misticii bizantinetc "Ereditatea misticii bizantine" Alături de Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul sau părintele Porfirie sau Teoclit Dionisiatul, arhimandritul Emilianos reprezintă o apariție năprasnică pe scena monahismului atonit contemporan. Cunoscute cititorului român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei volume distincte: Monahismul - pecetea adevărată (1999), Viața în Duh (2001) și, în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dionisiatul, arhimandritul Emilianos reprezintă o apariție năprasnică pe scena monahismului atonit contemporan. Cunoscute cititorului român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei volume distincte: Monahismul - pecetea adevărată (1999), Viața în Duh (2001) și, în pregătire, o tâlcuire la Psalmi intitulată Să ne veselim de Domnul 1. Excelenta ediție românească a cărții despre „viața în Duh” confirmă impresiile pe care cititorii și le-au putut face
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interpelări năvălește prin interstițiile tăcerii. Vântul, care suflă oriîncotro vrea, ne caută pretutindeni. Prin moartea păcatului are loc în noi o primă Înviere a lui Hristos. În chip uimitor, primind darul unei vieți noi, „încep să am drepturi în Dumnezeu”. Monahismul: de la credință la cunoașteretc "Monahismul \: de la credință la cunoaștere" Viața monahală nu este o permanentă trecere de la simpla credință (pistis) la nemincinoasa cunoaștere (gnosis) a Duhului. Monahii sunt cei care vin să mărturisească, „în tot locul și-n tot ceasul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Vântul, care suflă oriîncotro vrea, ne caută pretutindeni. Prin moartea păcatului are loc în noi o primă Înviere a lui Hristos. În chip uimitor, primind darul unei vieți noi, „încep să am drepturi în Dumnezeu”. Monahismul: de la credință la cunoașteretc "Monahismul \: de la credință la cunoaștere" Viața monahală nu este o permanentă trecere de la simpla credință (pistis) la nemincinoasa cunoaștere (gnosis) a Duhului. Monahii sunt cei care vin să mărturisească, „în tot locul și-n tot ceasul”, slava acestei cunoașteri prin har
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
răstălmăcească ori să-l accepte fără să cârtească. Ca un „izvor pecetluit” (Cântarea Cântărilor 4, 12), el duce o viață singuratică prin tăcere, apostolică prin osteneli și universală prin liturghie. Viața monahală „e o viață definitivă” întrucât anticipează condiția eshatologică. Monahismul nu este calea făcută să convină cuiva, nici măcar celor care au vocația singurătății. Pentru cei din lume, monahismul este scandal și nebunie. Rămâne de admirat, pe de o parte, zelul cu care monahii adevărați refuză să-și justifice condiția săracă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o viață singuratică prin tăcere, apostolică prin osteneli și universală prin liturghie. Viața monahală „e o viață definitivă” întrucât anticipează condiția eshatologică. Monahismul nu este calea făcută să convină cuiva, nici măcar celor care au vocația singurătății. Pentru cei din lume, monahismul este scandal și nebunie. Rămâne de admirat, pe de o parte, zelul cu care monahii adevărați refuză să-și justifice condiția săracă în fața lumii. Cei care, încredințați de propria vocație, nu se grăbesc să devină niște ridicoli interpreți ai curiozității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au bucurat mănăstirile în epoca bizantină. Din nefericire, foarte puțin răsăriteni s-au desprins de această mentalitate asistențialistă. Totuși, protectoratul asigurat Bisericii creștine de vechile monarhii europene a dispărut definitiv, în Răsărit, ca și în Apus. Este inevitabil ca legitimitatea monahismului să nu poată fi argumentată în termenii seculari (e.g., vechimea istorică, rolul cultural etc.). Cum s-ar putea justifica inutilitatea socială a monahismului - ireductibil, în forma sa pură, la oricare din funcțiile instituțiilor de tip caritativ ale Bisericii- atunci când monahii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]