749 matches
-
structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu în morfeme discontinue: Viitorul anterior Conjunctiv, optativ, prezumtiv perfect voi, vei fi etc.... (a)t(s) să fi.... (a)t(s) aș fi, ai fi etc.... (a)t(s) voi fi, vei fi etc.... (a)t(s) voi fi cânt-at să fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a II-a, dezinențele de persoană sunt comune cu ale tuturor formelor temporale. La perfectul simplu, însă, și la mai mult ca perfectul, la toate trei persoanele pluralului intervine și un morfem specific: -ră-: Eu cântai, lucrai, dormii, coborâi, vândui, prinsei etc. Tu cântași, lucrași etc. El, ea cântă, lucră etc. Noi cântarăm, lucrarăm etc. Voi cântarăți etc. Ei, ele cântară etc. Accentul: La verbele din tipul V de flexiune, accentul rămâne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sa intră tema secundară de mai mult ca perfect (formată cu sufixul -sede la tema primară a perfectului) și dezinențele pentru persoană și număr. La plural, ca și în structura perfectului simplu, apare, între dezinențele personale și rădăcină, și un morfem pentru număr: -ră-: cântase-ră-m etc. Are în comun, cu perfectul simplu, tema de perfect. Se opune perfectului simplu, prin sufixul tematic -sefață de -Ø, specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al unei propoziții interogative a interlocutorului: „- Atunci, o să mă-ntrebați, dumneata de unde o știi? - Cum să n-o știu, dacă o știe tot Țarigradul?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Semnul caracteristic al conjunctivului (prezent și perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
parte, și viitorul anterior al indicativului și potențial-optativul perfect, pe de alta: (eu) să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv/indicativ la persoana a III-a prin dezinențe, personale, face posibilă la această persoană gramaticală, absența conjuncției-morfem să: „Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei luneVântu-n trestii lin foșnească, Unduioasa apă sune!” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
calul... Sau să fiu chemat în grabă la căpătâiul unui prieten care moare în spital..” (I.L.Caragiale) Structura morfologică Este un timp simplu, format din tema prezentului și dezinențele de persoană și număr. Forma astfel constituită, este precedată de conjuncția morfem să: să cânt, cobor, par, merg etc., care la persoana a III-a poate lipsi: „Și-acela între oameni devină cel întâi Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu) Structura temei fiind aceeași ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu), prin adverbul de negație nu: „I-ai spus să nu întârzie?” (D. Zamfirescu) sau prin pronume personale și reflexive, forme scurte, neaccentuate: „Ea din trestii să răsară / Și să-mi cadă lin pe piept;” (M. Eminescu) Când, între morfemul conjunctivului și forma de prezent a verbului, intervin mai multe tipuri de elemente lingvistice, adverbul de negație se situează pe primul loc, adverbul modal pe ultimul: „Încât să n-o mai poți uita / Viața ta întreagă” (M. Eminescu) Observații: Când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema de participiu: să cânt/să fi cântat. Sintagma este invariabilă, în funcție de număr și persoană, atât la nivelul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ele să fi cântat etc. Structura perfectului conjunctiv nu determină în sine deosebiri și nu este diferită în funcție de tipul de flexiune al verbelor; deosebirile se manifestă doar în realizarea concretă a temei de participiu. Sintagma este disociabilă, în general, între morfemul modal și cel temporal, de adverbe-regim: „Aș fi vrut să mai fi cântat o dată...”, de adverbul de negație nu: „Să nu fi rămas, dacă nu-ți plăcea...” sau de pronume, personale și reflexive, forme scurte: „Nu trebuia să i-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect. Opoziția se stabilește tot la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc. (morfemul de timp pentru indicativ) și să: (eu) aș fi cântat/să fi cântat/voi fi cântat etc. Opoziția potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la nivel morfologic prin aceleași morfeme (aș, ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect. Opoziția se stabilește tot la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc. (morfemul de timp pentru indicativ) și să: (eu) aș fi cântat/să fi cântat/voi fi cântat etc. Opoziția potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la nivel morfologic prin aceleași morfeme (aș, ar etc., pentru potențial; voi, vei etc., pe de o parte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc. (morfemul de timp pentru indicativ) și să: (eu) aș fi cântat/să fi cântat/voi fi cântat etc. Opoziția potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la nivel morfologic prin aceleași morfeme (aș, ar etc., pentru potențial; voi, vei etc., pe de o parte, să, pe de alta, pentru prezumtiv), se întregește la nivel fonetic și sintactic. Timpurile potențial-optativuluitc "Timpurile poten]ial‑optativului" Potențial-optativul se realizează ca mod verbal prin intermediul a două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asumă răspunderea pentru adevărul spuselor pe care le aduce în discuție, în mod ipotetic: „Pe lângă urs se spune că ar fi având și această pajură care-l priveghează.” (M. Sadoveanu) Structura morfologică Este un mod verbal cu o structură analitică. Morfemul caracteristic este verbul auxiliar a fi. Verbul liber se prezintă sub forma temei de gerunziu, la prezent, sub forma temei de participiu, la perfect. Auxiliarul precede tema verbală. Cunoaște trei variante sinonime, în funcție de situația flexionară a auxiliarului: 1. a fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pozitivă: „A se spăla întâi cu săpun partea, apoi a se unge și a se lega cu o cârpă curată - după povață.” (I.L. Caragiale) În toate enunțurile infinitivale rămâne predominant sensul „imperativ”. Structura morfologică Sintagma infinitivului prezent este constituită din morfemul liber a (la origine, prepoziție) și tema liberă a infinitivului: a cânta, a lucra, a coborî, a dormi, a părea, a vinde, a prinde etc. Structura sintagmei este aceeași pentru toate verbele; tema infinitivului, însă, prezintă deosebiri, la nivelul sufixului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îți râde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat.” (I. Creangă) „Și pentru băiat n-ai de unde da?” (I. Creangă) „Ai să te duci în fundul iadului și n-are să aibă cine te scoate.” (I. Creangă) Accentul: Cade pe morfemul a la toate verbele și pe sufixul tematic, la verbele aparținând tipurilor I-III de flexiune: a cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, păreà, pe rădăcină, la celelalte verbe: a vìnde, prìnde etc. Perfectul Exprimă un „timp” anterior acțiunii verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mușlui prin casă.” (I. Creangă) • personal sau impersonal: Plouând prea tare n-am mai plecat. Caracterul personal devine manifest în construcții absolute: Fiind eu bolnav, a trebuit să plece el în locul meu. sau când este însoțit de un pronume reflexiv (morfem lexical sau morfem de diateză): Uitându-mă mai atent, am observat o urmă. Cunoaște opoziții categoriale verbale - de diateză: Spălându-l tu în fiecare dimineață, l-ai învățat un leneș. / Spălându-te cu apă rece, ai să vezi că te
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă) • personal sau impersonal: Plouând prea tare n-am mai plecat. Caracterul personal devine manifest în construcții absolute: Fiind eu bolnav, a trebuit să plece el în locul meu. sau când este însoțit de un pronume reflexiv (morfem lexical sau morfem de diateză): Uitându-mă mai atent, am observat o urmă. Cunoaște opoziții categoriale verbale - de diateză: Spălându-l tu în fiecare dimineață, l-ai învățat un leneș. / Spălându-te cu apă rece, ai să vezi că te încălzești. etc. Intră
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului subiect, precum și al celorlalți termeni cu care intră
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului subiect, precum și al celorlalți termeni cu care intră în relații sintactice: Priveliștea l-a încântat. Verbele (locuțiunile, expresiile verbale) realizează predicate sintetice (cele două componente semantice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
S.Pușcariu) după termenul-subiect, prin structura flectivului în baza principiului acordului, în interiorul opozițiilor categoriale de persoană-număr-gen: Andreea a interpretat o sonată de Beethoven. Amândoi au interpretat aceeași sonată. Sonata a fost interpretată de Andreea. Verbul-predicat cuprinde în structura flectivului un morfem de plural, dacă subiectul se realizează printr-un nume/pronume la plural: „Ei numai doar durează-n vânt / Deșerte idealuri Când valuri află un mormânt / Răsar în urmă valuri.” (M. Eminescu) sau dacă este subiect multiplu, constituit din două sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]