749 matches
-
c-o experiență de profundă înțelepciune mizeria existenței.” (M. Eminescu) șcirc. cauzalț Alte întrebuințări ale conjuncției Dezvoltând un grad mai mare de abstractizare, conjuncția să devine morfem al modului conjunctiv, intrând în sistemul morfologic al limbii. Conjuncția să rămâne doar morfem al conjunctivului în enunțuri în care verbul la conjunctiv: - este predicat în propoziții independente sau care nu ocupă poziția termenului subordonat: Să plecăm imediat de aici! Să plecăm unde vor fi mai puțini ticăloși. - este predicat în propoziții atributive, păstrându
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unde vor fi mai puțini ticăloși. - este predicat în propoziții atributive, păstrându-și conținutul său semantic modal: Caut un loc în care să nu ajungă nici un ticălos. În afara acestor categorii de enunțuri, conjuncția să îndeplinește concomitent un dublu rol: (a) morfem de conjunctiv, în sistemul morfologic și (b) element de relație (sau component în structura unui element de relație), în sistemul sintactic: „Căutăm pământul, unde / mitic să ne-alcătuim.” (L. Blaga) Mai ales în limbajul popular, în stilul conversației, conjuncția - cel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică definitorie, în complementaritate cu topica, a atributului circumstanțial: Mihaela, așa bolnavă, s-a dus totuși la școală. Articolul În legătură cu funcția lui morfologică, de morfem al gradului maxim de determinare a substantivului, articolul hotărât fixează caracterul de interdependență pentru o relație verb-substantiv, marcând totodată și identitatea funcțională, de subiect, a substantivului articulat (în absența altor determinanți ai substantivului.) În enunțul „Oamenii caută.”, substantivul este subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi voit așa de mult să plângă și n-au putut.” (L. Blaga) • dativ: completivă indirectă: „Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!” (M. Eminescu) • acuzativ: însoțit de morfemul pe: completivă directă: „La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.” (M. Eminescu), precedat de prepozițiile despre, la, pentru: completivă indirectă: „Nu poți vorbi oricum despre cel ce ți-a pus creionul în mână.”, precedat de prepoziția cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă), „Oamenii săriră buimaci care dincotro crezând că-i foc, ori ne taie cătanele, doamne ferește!...” (I. Creangă) „- Lasă-mă, unchiule! -... Bine! răspunde omul bătrân și joacă-nainte...” (I.L. Caragiale) • flexiunea; verbul predicat se situează la conjunctiv (foarte adesea, fără morfemul să la persoana a treia, care este și cea mai frecventă) sau potențial-optativ: „În sănătatea domnului Agamiță Dandanache! Să trăiască!” (I.L. Caragiale) „Puii mei, bobocii mei, copiii mei! Așa este jocul. Îl joci în doi, în trei, Îl joci în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din starea pasivă a planului paradigmatic al limbii, unde ocupă o poziție lexicală (care-i asigură o identitate specifică, lexicală, la nivelul morfemului-rădăcină sau al temei) în cea activă a planului sintagmatic. Aici, prin solidarizarea morfemului-rădăcină (sau al temei) cu morfeme categoriale specifice (de timp, persoană etc.), verbul primește și o poziție (și identitate) gramaticală. În această trecere, verbul-predicat determină cel mai adesea dezvoltarea unui subiect; dezinența de persoană și număr se constituie în semn al relației virtuale cu un subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
afirmă Karcevski - e introducerea unor valori de mod, de timp și de persoană - (pe care) le numim valori predicative.” 17 Componenta semantic-gramaticală se manifestă în planul expresiei prin indici categoriali, care sunt semnificanții unor semne lingvistice purtătoare de sensuri gramaticale. Morfemele de timp și de mod din structura verbului flexionat își au originea în chiar semantica gramaticală a verbului care și-a asumat predicația și reflectă raportul dintre coordonate ale comunicării lingvistice (enunțarea) și coordonate ale obictului comunicării (enunțul). Morfemele de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticale. Morfemele de timp și de mod din structura verbului flexionat își au originea în chiar semantica gramaticală a verbului care și-a asumat predicația și reflectă raportul dintre coordonate ale comunicării lingvistice (enunțarea) și coordonate ale obictului comunicării (enunțul). Morfemele de persoană și număr stau în legătură cu intrarea verbului-predicat în relație sintactică cu un nume (pronume etc.)-subiect și reflectă raportul dintre protagoniștii enunțării (actului lingvistic) și protagoniștii enunțului. Componenta semantic-lexicală nu are, în planul expresiei, indici specifici de manifestare în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și subiectul. Nucleul predicațional monomembrutc "Nucleul predica]ional monomembru" Relația de interdependență este implicită în planul semantic al verbului (locuțiunii verbale) sau expresiei impersonale. Identitatea de predicat a verbului (locuțiunii verbale) este marcată prin flexiune, considerată în ea însăși; existența morfemului de timp-mod este consecință și indiciu al dezvoltării funcției de predicat: „Îmi vine să râd fără sens / Și-i frig și burează.” (G. Bacovia) Nucleul predicațional bimembrutc "Nucleul predica]ional bimembru" Manifestarea relației de interdependență variază în funcție de subtipurile sale structurale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct, cazul acuzativ, marcat prin : a. dezinență; când complementul direct se realizează prin substantive comune (cu excepția unor categorii delimitate semantic; vezi mai jos): „Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund, Svârliți statui de tirani în foc...” (M. Eminescu) b. dezinență și morfemul pe32, când complementul direct se realizează prin: • substantive proprii antroponomastice: „Îl socotea pe Ghiță om cinstit și vrăjmaș al lui Lică.” (I. Slavici) • substantive comune exprimând realități umane: „Această mișcare a omului o înfurie și mai rău pe femeie.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct se realizează prin: • substantive proprii antroponomastice: „Îl socotea pe Ghiță om cinstit și vrăjmaș al lui Lică.” (I. Slavici) • substantive comune exprimând realități umane: „Această mișcare a omului o înfurie și mai rău pe femeie.” (M. Preda) Observații: Întrebuințarea morfemului pe la acuzativul substantivelor comune desemnând realități umane stă în legătură cu articularea substantivului prin care se realizează, cu determinanții săi sintactici și cu anticiparea sau reluarea complementului direct prin forma scurtă a pronumelui personal. Când lipsește pronumele personal (de anticipare sau reluare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe la acuzativul substantivelor comune desemnând realități umane stă în legătură cu articularea substantivului prin care se realizează, cu determinanții săi sintactici și cu anticiparea sau reluarea complementului direct prin forma scurtă a pronumelui personal. Când lipsește pronumele personal (de anticipare sau reluare), morfemul pe nu intervine: „Am văzut portarul (un portar) dar „L-am văzut pe portar.” Când este articulat cu articol hotărât și are un determinant sintactic, substantivul-complement direct primește morfemul pe, chiar dacă nu este anticipat printr-un pronume personal: „Am chemat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a pronumelui personal. Când lipsește pronumele personal (de anticipare sau reluare), morfemul pe nu intervine: „Am văzut portarul (un portar) dar „L-am văzut pe portar.” Când este articulat cu articol hotărât și are un determinant sintactic, substantivul-complement direct primește morfemul pe, chiar dacă nu este anticipat printr-un pronume personal: „Am chemat copiii la masă.”, dar „Am chemat pe copiii Danei la masă.” Dacă substantivul este determinat, la distanță, prin pronume personal sau reflexiv cu sens posesiv, nu este precedat de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe, chiar dacă nu este anticipat printr-un pronume personal: „Am chemat copiii la masă.”, dar „Am chemat pe copiii Danei la masă.” Dacă substantivul este determinat, la distanță, prin pronume personal sau reflexiv cu sens posesiv, nu este precedat de morfem: „L-am văzut pe fratele tău.”, dar „Ți-am văzut fratele.” • pronume nepersonale: „A înțelege pe altul, însă, înseamnă a avea sau a fi avut în sine o parte identică sau analoagă cu gândirea lui.” (T. Maiorescu) „Joace unul și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu) Observații: Unele pronume demonstrative, nehotărâte și negative, când nu trimit spre realități umane și nici nu sunt anticipate (sau reluate) prin forma scurtă a pronumelui personal, se întrebuințează uneori la acuzativ fără morfemul pe: „Nu-i nimic, am să cumpăr altul.”, „Eu n-am văzut niciunul (din cele două filme).” c. morfemul-rădăcină; când se realizează prin pronume personale (forma scurtă): „O rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
niciunul (din cele două filme).” c. morfemul-rădăcină; când se realizează prin pronume personale (forma scurtă): „O rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate / Numai eu știu să le-ascult.” (M. Eminescu) d. morfemul-rădăcină și morfemul pe33, când se realizează prin forma lungă a pronumelor personale sau reflexive: „Ca să pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!” (M. Eminescu) Expresie concretă a orientării flexiunii de către principiul recțiunii, acuzativul neprepozițional (precedat sau nu de morfemul pe) se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfemul-rădăcină și morfemul pe33, când se realizează prin forma lungă a pronumelor personale sau reflexive: „Ca să pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!” (M. Eminescu) Expresie concretă a orientării flexiunii de către principiul recțiunii, acuzativul neprepozițional (precedat sau nu de morfemul pe) se impune ca marcă distinctivă a funcției de complement direct. 2. Topica este modalitatea pin care se marchează identitatea funcțională a complementului direct realizat prin substantiv sau pronume nepersonal, când opoziția nominativ-acuzativ se neutralizează sub aspectul dezinenței; complementul direct
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de complement direct a construcției infinitivale introdusă prin pronume relativ (care, în interiorul unei relații de interdependență, poate funcționa și ca subiect) este marcată de: • prezența unei prepoziții: „Atâta știam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi.” (M. Preda) • prezența morfemului pe: „N-aveam pe cine învinui.” • situarea pronumelui relativ în dativ: „Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor.” (M. Eminescu) b. Propoziția completivă directă intră în relație cu regentul prin: • conjuncții: că, să, ca...să (cele mai frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
192) • sau adjective: „Și de dragi unul altuia/ Ei din ochi se prăpădesc.” (M. Eminescu, I, 95) Verbul regent se află cel mai adesea la diateza reciprocă; complementul de reciprocitate este atunci prelungirea sintactică a sensului de reciprocitate marcat prin morfemul de diateză: „Câtva timp s-au privit unul pe altul, parcă fiecare ar fi așteptat să înceapă celălalt.” (M. Eliade, 554) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, complementul de reciprocitate, în esența sa o variantă a complementului direct sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
știut nimic despre toate acestea, tot aș fi mers. Identitatea specifică a celor două variante ale circumstanțialei concesive se fixează, în mod relativ, prin elemente relaționale și prin modul verbului-predicat. Sunt specifice concesivei ipotetice locuțiunile conjuncționale pe baza lui să, morfem de conjunctiv, prin excelență, mod al incertitudinii: chiar să, și să, măcar să: „Chiar să fi vrut cineva să urce sau să coboare n-ar fi reușit.” (O. Paler, Viața, 130) „Nu mă duc la Socola măcar să mă omori.” (I. Creangă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semiauxiliar de modalitate (a putea), în structura predicatului compus: „Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărână se depune.” (M. Eminescu, I, 134) • situarea verbului-predicat al concesivei la conjunctiv, fără morfemul să, iar a propoziției în fața regentei: „Tu vrei un om să te socoți, / Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, / S-ar naște iarăși oameni.” (M. Eminescu, I, 177) • intrarea într-o relație sintactică disjunctivă a două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de apoziție sunt echivalenți funcțional, în mod frecvent termenul secund se lipsește de elementul relațional 61: „Avea pasiunea asta: lua câțiva copii cu el.” (M. Eliade, Dionis, 235) Când termenul secund are structură infrapropozițională, nepreluarea elementului de relație sau a morfemului de acuzativ de la termenul-bază e determinată de situarea termenului activ în nominativ: Va fi vai de cei ce-or sta când or da turcii în țară și-o să-i facă bucăți pre ei, cei rămași.” (E. Barbu, S.N., 30) Uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personale de dativ și acuzativ din expresiile impersonale a-l durea (capul), a-i plăcea etc. auxiliare de persoană. 32. Prepoziția-morfem pe este concomitent marcă de acuzativ și indice al „genului personal” al substantivului. 33. Funcția distinctivă aparține prin excelență morfemului pe. 34. Uneori, este precedat de prepoziție (de) și complementul simplu, sau analitic, realizat prin infinitiv: „Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece.” (M.Eminescu) 35. Complementul comparativ este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O voi înțelege întotdeauna imperfect dar, în ciuda acestui fapt, un anumit "sistem de determinare" rămâne, întocmai ca în orice alt obiect ai cunoașterii. *14 Lingviștii moderni au analizat sunetele posibile ajungând la noțiunea de fonem; ei pot analiza, de asemenea, morfemele și sintagmele. Propoziția, de exemplu, poate fi definită nu doar ca o enunțare ad hoc, ci ca un tipar sintactic, în afara fonematicii, lingvistica funcțională modernă este încă relativ nedezvoltată; dar problemele, deși dificile, nu sunt insolubile sau complet noi; ele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sutra"). În total, gramatica aceasta numără 3996 de reguli, foarte concentrate, exprimate simbolic in genul unor formule algebrice. Ele expun, într-o ordine riguroasă, componența fonetică și morfologică a limbii sanscrite, indică tipurile de sunete și diferitele lor combinări în morfeme, construcția cuvântului din morfeme și a propoziției din lexeme. Asemeni orientărilor moderne, gramatica lui Panini prezintă cuvântul, sintagma și propoziția ca succesiune liniară de morfeme, a căror îmbinare e guvernată de reguli de alternanța fonetică și de modificări fonetice la
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]