612 matches
-
Precum sufletul descoperit, ele se văd nu așa cum sunt în lume, drept apariții dispărânde ale faptului de a fi, ci ca semne ale invizibilului în vizibil, după chipul lor originar. Ce se vede e nevăzutul, dar nu în forma vizibilității mundane, ca manifestare a unei experiențe sensibile, a unui dat imediat perceptibil, ci ca devoalare a inaparentului, ca developare a imprevizibilului pe ecranul luminos al sufletului. Aici începe drumul, zborul, trezirea ("trezește zborul ce l-ai pus în ou/ gânditul ou
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pot fi scrise, ci doar de-scrise, decreate în manifestarea lor pieritoare: "privește cum o descriu/ cele gata să piară", căci drumul spre chip "tocmai cele ce pier, ca zăpada-l/ descriu cel mai bine". Moartea fenomenului (și a perspectivei mundane a oricărei manifestări) este agentul acestei prefaceri, acidul coroziv al desfacerii care dizolvă, reduce lucrurile trecătoare la miezul netrecător, nu prin abolirea ci prin dezvăluirea lor84. Trecerea prin distanță menține distanța, dar desfășoară drumul, iar drumul străbate nevăzutul în posibilul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pentru că - invizibilul se dă fără măsură ori cuprindere, chipul în care el se înfățișează este o apariție ne-spusă, transcendența departelui care amuțește, provocând "jubilația odihnirii", "bucuria fără margini a descoperirii", "adorație fără cuvânt". Imaginea e smulsă din natura ei mundană, silită să-și părăsească definiția, reflectarea nemijlocită a lucrurilor, răpită și înălțată la finalitatea ei absolută, la "starea transnaturală" (Maurice Blondel). Ceea ce ține acum vederea în suspensie, suspendând totodată proximitatea spectaculară a lumii, este "o depărtare râvnită", ieșirea din lume
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de fapt, aici urcarea și coborârea sunt cuprinse în acolada aceluiași act: doar privirea înclinată - închinată - poate să se înalțe mai presus de ceea ce cade în simțuri, devine vedere. Smerită, aplecată în praful pustiului și al morții, în eclipsa orizontului mundan, ea se regăsește în chipul originar al lumii 28. "Acest chip de origine îl poartă tot drumul"29, căci ceea ce luminează și cheamă vederea spre lumină deschide drumul însuși, călăuzește de la bun început dinspre departele sfârșitului. Iar smerirea în început
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce vede și cere dreptul la rostire: "Pe drum, suntem în nodul răscrucilor,/ Suntem în veșnica răscruce mișcătoare", "răstigniți pe răscruce"45. Răscrucea este refracția în care orizontul vederii se frânge, deviază și fisurează natura vizibilului. Jertfit pe crucea apariției mundane, vizibilul nu mai dă seama decât de manifestarea în bernă a dispariției. Vederea e transportată spre ceea ce se arată în nemanifestarea posibilului, golită și limpezită în spațiul nimănui, suspendată între ceea ce coboară sub orizontul apariției și ceea ce urcă fără orizont
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fost să fie dar nu a fost, nu este în felul de a fi al realității. O ființare a posibilului înaintea ființei, căci "în serile-acelea te-ai fi înălțat/ În despletirea fără de seamăn". Înălțare nu aici-și- acum, după regulile creșterii mundane, în locul și la timpul cuvenite, ci în seara ce pune capăt zilei schimbând imaginea și sensul către început 2. Desfolierea și despletirea sunt reducții imaginante - dislocante - prin care ceea ce ar fi fost este cu adevărat real, noua realitate fără asemănare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca o Circe tăcerea/ neînțeleasă, ce suie și suie/ cu demoniile-i întunecate". Miezul nopții, acest climax al eclipsării, nu e o limită cronologică, punctul terminus al unei deveniri temporale. Dimpotrivă, miezul e sfârșitul și începutul, centrul eshatologic al anti-devenirii mundane. Noaptea întunecă lumea, îi șterge apariția din orizontul vizibilității; mai mult, orizont nici nu mai este, ci doar dispariție, evanescență a oricărei pozitivități în care ceva ar putea să apară. Faptul că până și acest miez e putred arată, dincolo de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la cenușa nimicului nu e luminat; el e miezul orb prin care lumina trece răsfrântă în sine12. Dincolo de antinomia de recuzită (demonic - angelic), ceea ce strălucește în miezul dispariției și ceea ce tocmai dispariția dă de văzut e lumina inaparentă în registrul mundan, de nevăzut și de neînțeles în dimensiunea vizibilului, care face însă imagine, arată ceea ce poate fi (văzut și înțeles) doar din perspectiva inversă a trupului poetal: "Asemene glorie/ îngerii nu visează,/ asemene aripi/ n-au fulgerele Lui,/ ce răsar din
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
unui interval posibil. În el se intră în trecere, nezăbovind decât în umbra urmei, în numele unui sălaș de neștiut 36. Intervalul deschide vederea întrucât el e Deschisul întrevăzut, interfața unui revers. Nu surprinde, prin urmare, imaginea inversă a eclipsării rosturilor mundane, înclinarea perspectivei înspre pragul de jos al încă nerostitului: "Dar mijlocește, lasă pentru mine/ cuvânt la cer, să-ncline pentru noapte,/ și dealul aplecat să fie panta/ pe care sfera lumii-n asfințire/ să piară-n văi cu tot ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care originea nu mai e cu putință este de fapt retragerea în lumina celor nespuse, reașezarea într-o altă structură, în substratul în care lucrurile nu pot fi spuse, ci își rostesc ele însele nespusul, prezintă imaginea întoarsă a transparenței mundane. Sub-înțelese - ba chiar pre-înțelese - revelator, se devoalează numenal în chiar eclipsarea manifestării fenomenale: "se-adună lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care se adună lumea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Iar ceea ce apare se arată între, își face loc printre, răzbate prin aparențe în distanța deschisă de intervalul pe care îl străbate pentru a ajunge la vedere. Ajunge văzut și nevăzut deopotrivă, căci nu se dă decât în eclipsarea cromaticii mundane, "când sălbăticiunile Zilei dorm", în suspensia oricărui scenariu în care lumea se dă în spectacol: "Ochii, oh, și-i ascunseră atunci/ Răsăritul său nesfârșit începu/ Peste lume, în râuri, în lunci,/ Totul în jerbe se prefăcu". Printr-o paradoxală inversiune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dezvoltă o poetică a paradoxalului, pe parcursul căreia rostirea se interoghează în legătură cu propriul sau rost descoperindu-și încărcătură de întuneric și de lumina, de vreme ce este asociată luminii care orbește, orbirea traducând poate în acest context sentimentul unei pierderi de criză asupra mundanului și apărând că o dezlumire care face cu putință rostirea, căci rostirea nu este "din lume"..." Am făcut referire la acest poem pentru că mi s-a părut extrem de aproape de sufletul poetului Paulina Popa. Unde se situează Ea, Poezia, în viața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
fi confruntarea arhetipală sau acțiunea cu puteri cosmogonice ne vom găsi chiar în locul sfânt: „orice spațiu sacru, oricât de periferic ar fi în realitate, este conceput în mod simbolic ca punct de referință absolut, ca «centru al Lumii»”. De fapt, mundanul și realitatea nu sunt cele percepute profan, ca efecte ale cauzelor obiective, ci aspectele care derivă din modelul ontologic sacru; de aceea, tot ce se află în afara spațiului consacrat este doar o „întindere informă”, din care novicele trebuie să se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Doam’le/ Cată-n sus și cată-n jos,/ Cată-nspri soari răsare,/ Nu știu soare răsărea/ Sau îi Ionel gătit/ Cu contișu mohorât,/ Cu jubeaua vișânea” (Pogonești - Vaslui). Articolele de vestimentație îi dau flăcăului un statut superior și în plan mundan, atât contișul (< contuș), cât și jubeaua (< giubea) fiind haine ample, îmblănite, purtate de boieri sau țărani bogați. Ezitarea receptorului în a recunoaște flăcăul colindat și devenit automat personaj mitic conturează atmosfera rituală în care protagonistul suferă o schimbare, o înălțare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
inițiatică”. De aceea, toate elementele rituale trebuie să emane cât mai multă energie solară: „Scoase murgul gălbioru,/ Gălbior binenșelatu/ Tot în d-aur e scăldatu.” (LeșnicHunedoara). Jocul după mersul astrelor de care depinde viața pe pământ nu este familiar planului mundan : „Da nu joacă, cum se joacă,/ După soare se d-întoarce./ După soare când răsare,/ După lună când lumină” (Berbești - Maramureș). Împăratul însuși năzuiește la calul feciorului și se pregătește de întâlnirea cu perechea ecvestră ca pentru un omolog suveran
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sus, dovadă că încercarea de revitalizare a lumii a reușit, universul a evoluat. Mai mult decât atât, podul, mai ales atunci când este făcut din aramă, aur sau argint, este un element simbolic care face trecerea între spațiul sacru și cel mundan. Funcția acestei implicații se întregește cu valoarea fonetică a vocalei intermediare o, care coboară din spațiul privilegiat ocupat mai tot timpul colindei de vocalele a și i spre tărâmul cunoscut al percepției senzoriale și în categoriile estetice umane. Astfel se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și noapte strălucea,/ Parcă stele-ar lumina” (Coștei - Banatul Sârbesc). Raptul ochilor care împrăștie lumină pare a face parte din seria gesturilor reparatorii ale armoniei lumii reprezentate în basme prin recuperarea soarelui și a lunii de la zmei. Aducerea în plan mundan a nucleului de forță malefică și transformarea lui în sursă de lumină dau universului energia năvalnică de la întâia sa întemeiere. În balada Șarpele I(7), gestul recuperatoriu este sugerat de fiara învinsă însăși, sacrificiul ei fiind secondat de jertfa animalului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fie perceput ca o ruptură de etapa psihică anterioară, atât prin necesitatea unui comportament bărbătesc, cât și prin natura evenimentelor. „Lumina foarte luminoasă” constituie semnalul că adolescentul va fi absorbit de sacru, în timp ce brutalitatea cu care el este scos din mundan, în cel de-al doilea fragment, provoacă explicația suplimentară a instanței epice, cuprinsă de compasiune. Calul, entitate comună cu eroul, nu este scăpat din vedere niciodată în balada lui Dămean: „trage-și murgul după el,/ Murg frumos și subțirel./ Coadaatinge
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mezin, care pare astfel să fie eliberat de chingile profanului și ale duratei. Explicația oferită de divinitate pentru alungarea celui mic se referă tot la planul uman de percepție, norocul fiind rezultatul hazardului din timpul nesemnificativ. Negăsindu-și rostul în mundan și situat între două lumi ontologice, mezinul este candidatul ideal pentru scena mitică. Omologul său în sfera maleficului este, desigur, zmeul mezin. Ca și în cazul „mirenilor”, la zmeul cel mai tânăr se acumulează forțe covârșitoare și, de aceea, tot
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
despărțirea ar fi definitivă. Jelirea celui plecat „Toată lumea să-l privească,/ Să-l prăjească, să-l căiască” (Plopi - Râbnița - Transnistria) deconspiră sensul iniți- atic, persoana familiară urmând să dispară pentru a fi înlocuită de erou. Resuscitarea și revenirea în planul mundan are nevoie însă de mijlocirea eros-ului, ca punct final al elevației ființei. Pustiul este labirintul inițiatic pentru mezina dintre cele trei surori de baladă „Și ea că-mi ședea,/ Frate, și-asculta/ Și ea n-auza/ Nici popă tocând
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ce sunt”. Supremația infernală a feminității materne rezidă în capacitatea ei de zămislire a răului, gineceul conține atât puterile materializate, cât și pe cele virtuale. Mama vitregă este ipostaza profană a maternității negative, ea îi expulzează pe copiii neofiți din mundan, prin brațul tatălui, biet instrument al scenariului. Mama zmeoaică provoacă puterile lăuntrice ale feciorului și trebuie anihilată pentru a lăsa fertilitatea lumii să înflorească. Preopinent în Dămean și Sîla I(10), Samodiva este identificată în credințele românești cu moartea însăși
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în contextul unei scufundări în apele începutului, după contactul cu haosul. Abluțiunea permite intrarea în substanța atemporală a vieții: „în cosmogonia indiană veche cosmosul [era] văzut ca oceanul primordial de lapte”. Blestemul joacă rolul preliminar de separație a pruncului de mundan, făgăduindu-l arhetipurilor, înghițirea pune neofitul în contact cu esențele și îi anulează condiția umană, istorică. Spintecarea fiarei și ieșirea din ea au valoarea unei renașteri într-o dimensiune superioară, în timp ce abluțiunea îl integrează pe Mistricean într-o nouă lume
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
încă de la naștere, frisonul fiind cauzat de întruparea cifrei 13, considerată o „putere generatoare, bună sau rea”, „cheie a unui ansamblu parțial și relativ”. Sursa ghinionului este identificată prin poziția nefirească a somnului și astfel mezina va fi alungată din mundan: „Toți dormeau ca lumea, dar când ajunse la fata a mai mică se minună: dormea cu genunchii la gură și stârcită să ferească Dumnezeu”. Poziția fetală, chinuitoare pentru un adult, caracterizează starea de regresus ad utterum, necesară pentru evoluția inițiatică
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
oameni să-i facă un rând de haine dă lemn. O-ntreabă oamenii că cum o cheamă? - Lemnișoara”. Într-o altă variantă a textului, din aceeași localitate, hainele încropite din coaja de cireș înspăimântă, ele indică o ființă străină de mundan: „Toată lumea să mira și toată lumea fugea dă ea. Să mira de ce-o vedea-mbrăcată-n lemn”. Lemnișoara pătrunde mai profund în materia lemnoasă printr-o „blocare” rituală într-un trunchi de copac: „Ce zâce? «Ca să nu mă mănânce animalele, eu mă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Capacitățile dobândite în această etapă vor induce o maternitate fabuloasă, dar nu în spirit consacrant, ci drept o nouă fază inițiatică. Tărâmul infernal în care fecioara își face ucenicia este populat de zmei sau, într-o ipostază mai apropiată de mundan, de tâlhari. Pasivitatea cu care ea se supune recluziunii are aceeași justificare ca anticiparea morții în basmele culese de Ovidiu Bârlea. Fata conștientizează traseul inițiatic și îl îndeplinește după datele rituale: „ - Ei, eu sunt fata împăratului cutare, m-a răpit
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]